ICCJ. Decizia nr. 434/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 434/2012
Dosar nr. 41/115/2010
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 549 din 31 martie 2010 Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, a admis în parte acţiunea civilă formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor contravaloarea în lei a sumei de 400.000 euro la data executării, reţinând că aceştia, în calitate de descendenţi ai defunctului V.C., condamnat la 4 ani închisoare corecţională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autor.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 245 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, prin care s-a schimbat în parte sentinţa apelată şi s-a respins în tot cererea reclamanţilor. Prin aceeaşi decizie a fost respinsă şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamanţi.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut incidenţa în cauză a deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, respectiv norma legală care reprezenta temeiul acordării acestor despăgubiri. De asemenea a reţinut şi incidenţa deciziei nr. 1354 din 20 octombrie 2010, care a declarat neconstituţionale prevederile art. I şi II din O.U.G. nr. 62/2010. Constatând că norma legală ce a reprezentat temeiul cererii în despăgubiri pentru daune morale şi-a încetat efectele juridice, instanţa a reţinut că această încetare s-a produs înaintea stingerii printr-o hotărâre definitivă a raporturilor juridice dintre stat - cel care a acordat prin Legea nr. 221/2009 beneficiul reparării prejudiciului moral prin acordarea de despăgubiri şi destinatarul acestui beneficiu. Apreciind că în cauză sunt respectate dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, conform cărora legea dispune numai pentru viitor, instanţa de apel a respins şi cererea reclamanţilor de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii, solicitând modificarea deciziei recurate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, în sensul acordării daunelor morale în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Prin motivele de recurs au criticat decizia pronunţată în apel din punctul de vedere al inaplicabilităţii deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale la cauzele aflate pe rol, aceasta putând avea efecte numai cu privire la cererile ce au fost introduse după data publicării sale în M. Of. Au susţinut că aplicarea unei asemenea decizii, prin caracterul ei obligatoriu, este supusă principiului neretroactivităţii legii, respectării prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dar şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, au invocat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi necreării unor situaţii juridice discriminatorii faţă de persoanele care au obţinut deja hotărâri definitive.
În drept a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul, în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Criticile formulate urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.
Problema de drept care se pune în speţă nu este deci cea a îndreptăţirii reclamanţilor la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a din Legea 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.A. şi V.N. împotriva deciziei nr. 245 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4328/2012. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4344/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
