ICCJ. Decizia nr. 4324/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4324/2012
Dosar nr. 4270/118/2010
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1758 din 04 noiembrie 2010 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii D.I.D., M.V. şi I.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că, la data de 08 aprilie 2010, reclamanţii sus menţionaţi au învestit Tribunalul Constanţa cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurilor administrative, ce au fost luate în baza deciziei M.A.I. nr. 239/1952.
Instanţa a apreciat că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pentru terenul în suprafaţă de 240 m.p., situat în Constanţa, deoarece nu este îndeplinită prima cerinţă impusă de acest text, şi anume aceea ca bunul să fi fost confiscat de autorităţile statului ca efect al măsurii administrative la care au fost supuşi părinţii lor, în perioada 1952-1954.
Astfel, la momentul strămutării familiei reclamanţilor în B., Raionul Piatra Neamţ, terenul în discuţie era deja trecut în patrimoniul statului şi în folosinţa Ministerului Comerţului Interior, ca efect al Decretului de expropriere nr. 208 din 22 noiembrie 1951 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, pentru ca, ulterior, în temeiul Decretului nr. 11/1953 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române să fie trecut în folosinţa Ministerului Forţelor Armate.
Ca efect al celor două decrete de expropriere, la momentul stabilirii domiciliului obligatoriu, autorii reclamanţilor nu mai aveau calitatea de proprietari ai terenului în suprafaţă de 240 m.p.
S-a mai reţinut că dispoziţiile speciale ale art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu pot fi aplicabile în speţă, nici dacă s-ar admite, coroborând menţiunile din istoricul de rol fiscal cu existenţa sentinţei civile nr. 2653 din 24 septembrie 1958 a Tribunalului Popular al Oraşului Constanţa, că decretele de expropriere nu şi-au produs efectele şi terenul în litigiu a rămas în proprietatea familiei reclamanţilor şi ulterior emiterii acestor decrete.
Astfel, emiterea în anul 1958 a unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus trecerea terenului în patrimoniul statului, ca bun fără stăpân, în baza Decretului nr. 111/1951, nu face decât să confirme ideea, că acest teren nu a intrat în proprietatea statului în perioada 1952-1954, prin confiscare, în urma strămutării proprietarilor într-o altă localitate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii D.I.D., M.V. şi I.M., susţinând, în esenţă, că preluarea terenului din Constanţa, s-a făcut în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin sentinţa civilă nr. 2653 din 24 septembrie 1958 pronunţată de Tribunalul Popular al oraşului Constanţa, iar nu ca efect al celor două decrete de expropriere, aşa cum reţine în mod greşit prima instanţă.
Au mai susţinut apelanţii, că autorul lor a fost împiedicat să plătească impozitul pentru anul 1951 şi începutul anului 1952, pe motiv că terenul a fost expropriat, dar ulterior, terenul a apărut în Registrul matricol manual din anii 1955-1957, la matricola 708/271, pe numele D.I.A. şi D.I.B., fiind apoi confiscat, prin sentinţa nr. 2653 din 24 septembrie 1958.
Prin decizia nr. 213/C din 16 martie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1758 din 04 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanţa.
S-au menţinut astfel, aceleaşi considerente ale hotărârii instanţei de fond, care a reţinut că, prin modalitatea preluării, în speţă nu este îndeplinită condiţia limitativ şi expres prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, respectiv aceea ca bunul să fi fost confiscat „ca efect al măsurii administrative";.
Prin urmare, constatând că preluarea bunului în litigiu din patrimoniul autorului reclamanţilor nu s-a realizat ca efect al măsurilor administrative cu caracter politic la care acesta a fost supus prin dislocare, împreună cu familia la Bicazul A. şi că, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 221/2009, în mod corect, prima instanţă a respins acţiunea.
Împotriva deciziei nr. 213/C din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie litigii de muncă şi asigurări sociale, au declarat recurs reclamanţii D.I.D., M.V. şi l.M., criticând-o pentru nelegalitate, reiterând motivele din apel referitoare la preluarea terenului ce a făcut obiectul confiscării, fără a indica temeiul de drept, conform art. 304 C. proc. civ.
Totodată recurenţii-reclamanţi au adus critici privind greşita interpretare a instanţelor dată raportului juridic în cauză, care se află, în realitate, sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, şi au susţinut că, în mod eronat, acţiunea le-a fost respinsă.
Aceştia au făcut referire şi la necontestarea de către părţile în litigiu a raportului de expertiză încuviinţat de instanţa de fond, precizând că, în mod nelegal terenul a fost expropriat şi au susţinut că măsura confiscării acestuia s-a datorat strămutării familiei D., măsură administrativă cu caracter politic prevăzută de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Recurenţii-reclamanţi D.I.D., M.V. şi l.M. au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei Tribunalului şi admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Recursul declarat de reclamanţi este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare";.
Prin cererea formulată reclamanţii au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, obligarea Statului Român la plata de despăgubiri băneşti pentru terenul din Constanţa, susţinând că acest bun a fost confiscat ca efect al măsurilor administrative cu caracter politic la care a fost supus autorul lor, D.I., dislocat împreună cu familia la Bicaz în perioada 1952-1954.
Pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, având în vedere caracterul special al acestei norme este necesar să fie îndeplinite cumulativ, condiţiile prevăzute de acest text, respectiv: bunul să fi fost confiscat prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative; bunul să nu fi fost restituit, sau să nu se fi acordat despăgubiri prin echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
În speţă, situaţia juridică a imobilului a fost corect reţinută de instanţă, preluarea de către Statul Român a terenului din Constanţa, realizându-se în temeiul Decretului pentru exproprierea unor terenuri necesare Ministerului Comerţului Interior nr. 208 din 22 noiembrie 1951, emis de „Prezidiul Marei Adunări Naţionale a Republicii Populare Române";.
În cuprinsul acestui decret apare individualizat şi „terenul în suprafaţă de 240 m.p., situat în oraşul Constanţa, proprietatea soţilor D.I.B. şi D.I.A. din Constanţa";.
Ulterior, prin Decretul nr. 11 din 6 ianuarie 1953, terenurile expropriate prin Decretul nr. 208/1951 au fost trecute în folosinţa Ministerului Forţelor Armate.
Ca atare, preluarea bunului imobil în această modalitate, respectiv prin expropriere, în anul 1951, nu poate fi considerată, ca fiind un efect al măsurilor administrative cu caracter politic, respectiv ca efect al dislocării proprietarului şi familiei sale la Bicaz.
În confirmarea situaţiei mai sus reţinută este de menţionat că bunul solicitat a făcut obiectul exproprierii, conform Decretului nr. 208 din 22 noiembrie 1951, deci anterior aplicării măsurii administrative la data de 5 august 1952, astfel că, preluarea imobilului în această modalitate nu poate fi evidenţiată, ca fiind un efect al măsurii administrative cu caracter politic, respectiv dislocarea, nefiind îndeplinite condiţiile expres şi imperativ prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
De asemenea, chiar dacă cu privire la terenul în litigiu s-a pronunţat şi sentinţa civilă nr. 2653 din 24 septembrie 1958 a fostului Tribunal Popular Constanţa, prin care s-a dispus trecerea în proprietatea statului a acestuia, ca bun fără stăpân, nu se poate reţine că acesta este temeiul preluării de către stat a imobilului, câtă vreme terenul în litigiu a făcut obiectul exproprierii realizată prin Decretul nr. 208/1951.
Nici motivul referitor la probatoriile efectuate, respectiv raportul de expertiză, nu poate fi analizat sau cenzurat sub aspectul legalităţii deciziei atacate, chestiunea interpretării probelor neputând fi examinată în recurs, cale extraordinară de atac prin intermediul căreia nu pot fi analizate chestiuni de netemeinicie a hotărârii atacate.
Constatând că, din conţinutul expunerii şi dezvoltării criticilor, rezultă că motivele de recurs sunt circumscrise art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., însă, acestea nu sunt fondate sub aspectul încălcării legii sau greşitei aplicări în cauză a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.I.D., M.V. şi l.M. împotriva deciziei nr. 213/C din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4323/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4325/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
