ICCJ. Decizia nr. 4361/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4361/2012
Dosar nr. 18087/3/2009
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1074 din 10 septembrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul N.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti – Administraţia Fondului Imobiliar şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că a fost învestită cu cererea reclamantului care a formulat contestaţie împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva discriminării „abuzive şi ilegale” de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Locativ şi a solicitat să se constate calitatea sa de victimă a regimului comunist.
S-a arătat că la data de 08 aprilie 2009, pârâtul menţionat a aprobat prelungirea contractului de închiriere pentru chiriaşi care locuiesc ilegal pe cota sa de ½ din proprietate din imobil.
Ulterior, a fost formulată cerere precizatoare, arătându-se că totalul despăgubirilor morale şi materiale pretinse se ridică la suma de 1.064.061 Euro .
Soluţionând cauza, Tribunalul a reţinut următoarele că, potrivit dispoziţiei nr. 7330 din 30 ianuarie 2007 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, emisă în baza Legii nr. 10/2001, şi a Protocolului nr. 2489 din 21 mai 2007 eliberat de către CGMB-AFI, s-a restituit reclamantului N.M. cota de ½ din apartamentul nr. 10, situat în Bucureşti, sector 4, cealaltă cota ½ din imobil rămânând în proprietatea statului.
Reclamantul a susţinut că prin menţinerea în vigoare a contractului de închiriere pentru cota de ½ din imobil care nu i-a fost restituită, a fost discriminat.
Faţă de aceste elemente de fapt, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, „prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care au ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşteri, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”, ipoteze în care nu se încadrează situaţia prezentată de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că instanţa de fond a comis erori şi omisiuni intenţionate, iar nerespectarea Convenţiei Europene ale Drepturilor Omului şi a Constituţiei au condus la respingerea cererii acestuia.
Prin decizia civilă nr. 88/A din 15 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că faptele invocate de către petent nu sunt de natură să dovedească erori săvârşite de instanţa de fond în aprecierea situaţiei de fapt şi de drept deduse judecăţii.
Astfel, faptul neprezentării în instanţă a CGMB AFI nu este de natură să invalideze corectitudinea procedurii desfăşurate de către instanţa de fond câtă vreme, această instituţie, care a avut calitatea de pârâtă a fost legal citată pe toată durata desfăşurării procesului.
Totodată, depunerea de către pârât a întâmpinării, în conformitate cu prevederile art. 114 C. proc. civ. este facultativă şi total la aprecierea părţii, care decide dacă înţelege sau nu să folosească acest act procedural. Nedepunerea întâmpinării nu poate fi reţinută ca o dovadă a culpei pârâtei şi, cu atât mai puţin, a culpei instanţei de judecată.
Nu se poate reţine o eroare în sarcina instanţei nici în ceea ce priveşte data menţionată ca fiind a sentinţei civile ce a soluţionat fondul. Aceasta deoarece, neconcordanţa sesizată de către pârât se referă la diferenţa între data când cauza a rămas în pronunţare (03 septembrie 2010) şi data când cauza a fost soluţionată, după amânarea pronunţării (10 septembrie 2010).
S-a constatat că Tribunalul, analizând dispoziţiile legale aplicabile, a reţinut corect că reclamantul nu a probat faptul pretins, al aplicării de către CGMB a unui tratament discriminatoriu persoanei sale, în sensul creării unei diferenţe de tratament bazate pe unul din criteriile enumerate de către art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
Nici citarea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu este o împrejurare care să poată fi reţinută ca o eroare a instanţei de fond şi, cu atât mai puţin, o împrejurare care să fi produs reclamantului o vătămare, în condiţiile în care această instituţie este organismul administrativ şi jurisdicţional specializat cu atribuţii în sancţionarea faptelor de discriminare, iar pe de altă parte, calitatea sa procesuală pasivă a fost reglementată de către legiuitor, prin prevederile art. 27 din O.G. nr. 137/2000.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care a susţinut, de o manieră incoerentă, confuză, lipsită de rigoare procedurală, că „judecata este rezultatul săvârşirii erorii şi a dolului”, dezvoltându-se definiţii preluate din doctrină în legătură cu aceste instituţii juridice; că, instanţele nu s-ar fi pronunţat asupra dreptului recurentului şi a dovezilor administrate de către acesta, „vătămându-l şi batjocorindu-l”, fiind indicate într-o înşiruire ilogică, texte din Codul penal, Codul civil, codul de procedură civilă şi Constituţie.
Numeroasele memorii depuse ulterior la dosar au fost redactate în aceeaşi manieră şi, fiind în afara termenului reglementat de art. 301 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, fără posibilitatea identificării unor motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ele nu au realizat o legală învestire a instanţei.
Analizând aspectele deduse judecăţii înăuntrul termenului procedural, Înalta Curte urmează să constate că acestea nu sunt încadrabile în motivele de recurs strict şi limitativ reglementate prin dispoz. art. 304 C. proc. civ.
În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii, prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în apel, se circumscriu motivelor de recurs prevăzute, astfel cum s-a menţionat, în dispoz. art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.
În speţă, fără a formula critici concrete împotriva deciziei din apel, fără a combate argumentele instanţei în legătură cu lipsa oricărei discriminări şi lipsa de incidenţă a dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, reclamantul se limitează la a face aprecieri generale şi confuze, fără suport în soluţia adoptată de instanţa de apel.
Asemenea aserţiuni ale recurentului nu sunt susceptibile de a supune unui control de legalitate statuările instanţei anterioare.
Văzând aşadar, că nu au fost deduse judecăţii critici formulate în condiţiile prescrise de dispoz. art. 304 C. proc. civ. şi având în vedere dispoz. art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care sancţionează cu nulitatea nedepunerea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază această cale de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul N.M. împotriva deciziei nr. 88 A din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 436/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4391/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
