ICCJ. Decizia nr. 436/2012. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 436/2012
Dosar nr. 3816/2/2011
Şedinţa publică de la 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC E. SA solicita în contradictoriu cu pârâta A.D.S. anularea procesului verbal de sechestru nr. 25 din 3 august 2009 şi, în subsidiar, ridicarea sechestrului instituit prin acest proces verbal.
Prin întâmpinare intimata a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în raport de prevederile art. 401 C. proc. civ., întrucât contestatoarea a luat cunoştinţă de actul de executare contestat, respectiv procesul verbal de aplicare a sechestrului nr. 25 la data de 10 august 2009, conform adresei de comunicare nr. 121153 din 6 august 2009 şi a depus contestaţia la executare abia la data de 18 octombrie 2010.
Pe fondul contestaţiei s-a arătat că, potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004, contractele de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate cu A.D.S., constituie titlu executoriu pentru plata redevenţei, la termenele şi modalităţile stabilite în contracte”. S-a subliniat totodată de către intimată faptul că debitele ce fac obiectul executării silite sunt ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004.
Prin sentinţa comercială nr. 84 din 2 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis excepţia tardivităţii contestaţiei la executare şi în consecinţă s-a respins contestaţia la executare ca fiind tardiv formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în principal că s-a formulat contestaţie la 18 octombrie 2010 după împlinirea termenului faţă de faptul că termenul de formulare a contestaţiei împotriva procesului verbal de sechestru nr. 25 din 3 august 2009 a început să curgă la 11 august 2009 şi s-a împlinit la 26 august 2009, respectiv după 15 zile, termen calculat pe zile libere conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 84 din 2 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs SC E. SA invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs se arată că instanţa a aplicat dispoziţiile art. 68 teza finală din O.U.G. nr. 51/1998 apreciind în mod neîntemeiat că o astfel de cerere privind ridicarea sechestrului poate face obiectul numai al unei contestaţii la executare. Recurenta mai arată că prin această manieră de soluţionare a cererii instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, iar prin calificarea cererii drept o contestaţie la executare se încalcă principiul disponibilităţii şi al contradictorialităţii.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurentei, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Literatura de specialitate a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei.
Din această perspectivă precum şi din criticile hotărârii recurate, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect instanţa de fond a judecat cererea ca fiind o contestaţie la executare din moment ce petenta a solicitat în principal anularea procesului verbal de aplicare a sechestrului, iar în subsidiar ridicarea acestuia.
Este de reţinut că potrivit art. 59 din O.U.G. nr. 51/1998 procedura de sechestrare a bunurilor urmăribile aparţinând debitorului este reglementată de capitolul X din O.U.G. nr. 51/1998 care cuprinde regulile speciale privind executarea silită. Aceasta înseamnă că partea interesată în cadrul procedurii de executare poate contesta actele de executare silită în condiţiile în care consideră că nu au fost respectate dispoziţiile legale. Mijlocul procedural prin care partea se poate plânge instanţei competente în scopul de a obţine desfiinţarea actelor de executare care nu respectă dispoziţiile legale este contestaţia la executare.
Cu alte cuvinte partea interesată de a obţine desfiinţarea anumitor acte de executare se poate adresa instanţei prin mijlocul procedural denumit contestaţie la executare.
Faţă de faptul că petenta a solicitat în principal anularea procesului verbal de sechestru şi în subsidiar ridicarea sechestrului rezultă că în mod corect instanţa de fond a judecat cererea aplicând dispoziţiile care reglementează contestaţia la executare.
Neîntemeiată este şi critica recurentei referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii şi contradictorialităţii deoarece din practicaua hotărârii recurate rezultă că instanţa a acordat cuvântul părţilor pe excepţia tardivităţii contestaţiei la executare invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta SC E. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 84 din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 434/2012. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 438/2012. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... → |
|---|
