ICCJ. Decizia nr. 440/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 440/2012
Dosar nr. 5424/86/2010
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea adresată instanţei la data de 20 iulie 2009, reclamanta P.A.I. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui său şi repunerea în drepturi post-mortem a tatălui său cu privire la care s-a dispus decăderea din drepturi şi degradarea militară.
Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 2220 din 2 decembrie 2009, a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la termenul din 20 octombrie 2009 reclamanta şi-a precizat acţiunea înţelegând să solicite despăgubiri în cuantum de 720.000 lei reprezentând salariul net al unui comisar de poliţie, calculat pe perioada detenţiei (de 8 ani) şi a domiciliului obligatoriu (de 2 ani), ori dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 prevăd repararea prejudiciului moral suferit prin condamnare şi nu acordarea unor despăgubiri materiale.
În ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa a avut în vedere că prin hotărârea penală de condamnare nu s-a dispus şi decăderea din drepturi sau degradarea militară a tatălui reclamantei, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 15 din 17 februarie 2010, a admis apelul reclamantei, a casat decizia tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare.
În motivare, instanţa de apel a reţinut că potrivit extrasului din hotărârea penală nr. 283 din 1 iulie 1955 a Tribunalului Militar Teritorial Iaşi, reclamanta a dovedit că tatăl său, defunctul R.R., a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani detenţie „pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare”, în temeiul art. 1931 alin. (1) C. pen., condamnare care are caracter politic, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Deşi, reclamanta şi-a precizat fără echivoc obiectul cererii deduse judecăţii şi temeiul de drept al acesteia, cu indicarea principiului disponibilităţii părţilor, prima instanţă a schimbat natura daunelor solicitate, din daune morale în daune materiale, interpretând greşit precizările reclamantei care, în lipsa unor criterii prevăzute de lege, a ales drept bază de calcul a despăgubirilor morale solicitate, venitul net lunar al unui comisar de poliţie.
În rejudecare, tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 1524 din 5 octombrie 2010, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4000 euro cu titlu de despăgubiri morale.
S-a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, condamnarea suferită de tatăl reclamantei, pentru infracţiunea prevăzută de art. 1931 C. pen. constituie condamnare cu caracter politic, făcând incidente prevederile art. 5 ale aceluiaşi act normativ, aşa cum au fost ele modificate prin O.U.G. nr. 62/2010.
În conformitate cu mandatul de executare a pedepsei nr. 526 din 19 septembrie 1955 şi cu adresa M.A.I., înregistrată la Penitenciarul Gherla sub nr. 7651 din 13 septembrie 1960, tatăl petentei a fost arestat la 18 septembrie 1952 şi eliberat la 15 septembrie 1960, dată de la care i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în comuna Lăteşti, raionul Feteşti, regiunea Constanţa.
Având în vedere vârsta la care a fost arestat, conform actelor de stare civilă depuse la dosar rezultând că arestarea s-a produs când avea 41 de ani, după ce în prealabil a fost scos din poliţie în cadrul căreia a activat din 1935, în perioada 1940 – 1945 îndeplinind funcţia de şef de Poliţie în oraşul Vatra Dornei (conform Referatului întocmit de Ministerul Afacerilor Interne - şi extraselor din cartea de muncă), având în vedere că la data arestării era căsătorit şi avea doi copii minori, precum şi perioada de detenţie de 8 ani, regimul de exterminare practicat în cadrul închisorilor comuniste fiind de notorietate, cu atât mai mult cu cât defunctul, conform referatului sus menţionat, era inapt de muncă, fiind bolnav, tribunalul a constatat că această condamnare a fost de natură să producă grave suferinţe fizice şi psihice, consecinţe negative, în plan personal, familial şi social, care justifică acordarea daunelor morale.
Împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din 7 decembrie 2010 cauza a fost suspendată având în vedere dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Urmare a cererii formulate de pârât cauza a fost repusă pe rol la 13 ianuarie 2010. În cererea de repunere pe rol s-au invocat deciziile nr. 1354 din 20 octombrie 2010, nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale.
Prin decizia civilă nr. 33 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava – secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă; s-a admis apelul declarat de pârât şi s-a schimbat în totalitate sentinţa primei instanţe, în sensul că s-a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin deciziile nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care reglementează acordarea daunelor morale, sunt neconstituţionale.
Aşa fiind, cum dispoziţia din lege declarată neconstituţională nu se mai poate aplica, nemaiexistând temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale, se impune concluzia că hotărârea primei instanţe, în ceea ce priveşte acordarea sumei de 4.000 euro cu titlu de despăgubiri morale, este lipsită de fundament juridic.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. Prin urmare, instanţele judecătoreşti sunt ţinute a o aplica, fără a avea abilitatea de a o cenzura în vreun fel.
În situaţia excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi din lege, decizia definitivă a Curţii Constituţionale produce efecte juridice cât priveşte aplicarea normei juridice, în sensul că aceasta nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la instanţele judecătoreşti cu luarea în considerare a acestei noi realităţi juridice. Cu alte cuvinte, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea dispoziţiei legale paralizează efectele juridice ale acesteia.
Aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale proceselor în curs nu constituie o încălcare a principiului neretroactivităţii legii. Şi aceasta, deoarece, raporturile juridice deduse judecăţii au luat naştere în perioada anterioară publicării acestor decizii, în temeiul unor dispoziţii legale care beneficiau de prezumţia de constituţionalitate, prezumţie care ulterior a fost înlăturată.
Dacă s-ar aprecia că deciziile de constatare a neconstituţionalităţii unor norme juridice nu pot pune în nici un fel în discuţie efectele produse anterior, s-ar nega însuşi caracterul obligatoriu şi opozabilitatea erga omnes a acestor acte de jurisdicţie constituţională.
Doar într-o astfel de abordare a problemei de drept se dă eficienţă practică deciziilor instanţei de contencios constituţional, obligaţia de aplicare a actelor jurisdicţiei constituţionale care profită ex nunc tuturor subiectelor de drept interesate fiind ridicată la rang de principiu constituţional.
Pe de altă parte, atunci când Curtea Constituţională va declara neconstituţională o lege înaintea promulgării ei, efectul acestei decizii, fără îndoială, se va produce pentru viitor, deoarece trimiterea în acest caz a legii spre reexaminare parlamentului va fi ulterioară momentului acestei decizii.
Însă, nu acelaşi este cazul deciziilor Curţii Constituţionale prin care se soluţionează excepţiile ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi ordonanţelor.
Aceasta pentru că, în principiu, hotărârile judecătoreşti produc efecte declarative, ceea ce înseamnă că ele recunosc cu efect retroactiv drepturi preexistente lor, pe care doar le constată.
Astfel, în ceea ce priveşte deciziile Curţii Constituţionale pronunţate asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, ele nu vor putea avea decât un caracter declarativ, fiind chemate să retroactiveze până în momentul când dreptul garantat de însăşi Constituţie s-a născut, interpretare care este în sensul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
De altfel, în legătură cu aceste acte ale Curţii Constituţionale se observă faptul că dispoziţia legală mai sus arătată nu mai prevede că deciziile au putere numai pentru viitor, astfel că ele vor produce efecte retroactive, din momentul în care actul neconstituţional a fost emis.
În apel, nu mai au relevanţă criticile părţilor privind cuantumul daunelor, atâta timp cât temeiul juridic în baza căruia au fost acordate nu mai există.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. a admis apelul pârâtului şi a schimbat în totalitate sentinţa primei instanţe, în sensul că a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru aceleaşi considerente şi având în vedere acelaşi temei de drept, apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat, neavând relevanţă criticile referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009, în condiţiile în care, chiar textul avut în vedere la stabilirea daunelor morale a fost declarat neconstituţional.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.A.I.
Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
Respingerea acţiunii a avut la bază o decizie pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a reglementat situaţia daunelor morale, în sensul că acordarea acestora ar fi neconstituţională.
Această decizie a Curţii Constituţionale emisă în octombrie 2010, deci în perioada în care prezentul litigiu era pe rol, în mod firesc, nu poate avea aplicabilitatea corespunzătoare decât pentru viitor, respectiv pentru acţiunile de acest gen care vor fi promovate şi soluţionate după apariţia acestor decizii şi după publicarea lor efectivă în M. Of.
În condiţiile în care, acest litigiu a fost deschis în anul 2009, deci cu mai bine de un an de zile înainte de emiterea deciziei Curţii Constituţionale, în mod normal aceasta nu poate avea aplicabilitatea corespunzătoare, pentru că orice fel de asemenea acte nu pot fi aplicate retroactiv şi, drept urmare, aprecierea făcută de către instanţa de apel este vădit nelegală şi netemeinică. Soluţia, ca atare, pronunţată este de natură să prejudicieze reclamanta în mod efectiv, să îşi pună amprenta în mod evident, în acelaşi timp şi pe memoria tatălui său, care a suferit în mod nemeritat o condamnare politică în perioada de început a dictaturii comuniste.
Se critică, în continuare, faptul că fondul cauzei nu a mai fost soluţionat în nici un fel, în sensul admiterii cererii, ori respingerii acesteia, în funcţie de situaţia de fapt existentă şi de probele administrate în cauză.
Cu alte cuvinte, litigiul a fost soluţionat în exclusivitate pe o excepţie, raportată la decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unui text din Legea nr. 221/2009, astfel încât este necesar, în aceste condiţii, să se admită recursul, să se caseze hotărârea instanţei de apel, ca şi a instanţei de fond, iar dosarul să se trimită pentru rejudecare, pe fondul cauzei, la prima instanţă, respectiv Tribunalul Suceava.
Temeiul de drept al acestui recurs îl constituie dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Examinând recursul în limitele criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Referitor la criticile formulate, Înalta Curte constată că cele referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, Nr. 789 din 7 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Problema de drept, din perspectiva căreia a fost soluţionată speţa în mod definitiv, nu este cea a îndreptăţirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării în recurs, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanţele de judecată.
După cum a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, mai sus-menţionată, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune nici că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel, ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia interzice în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.A.I. împotriva deciziei civile nr. 33 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava - secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 44/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4440/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
