ICCJ. Decizia nr. 4440/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4440/2012
Dosar nr. 32459/3/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 658 A din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1477 din 17 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat că prin notificarea formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001 s-a solicitat restituirea imobilului în litigiu invocând drepturile lor de proprietate ca moştenitori ai proprietarului originar.
Imobilul a fost preluat de statul român prin Decretul nr. 92/1950.
Parte din imobil a fost înstrăinat unei terţe persoane în baza Legii nr. 112/1995, iar parte a acestuia este liberă.
Judecătorul fondului nu a cuantificat drepturile băneşti cuvenite reclamanţilor, ci a constatat doar că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul municipiul Bucureşti a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 notificarea trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor foştilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moştenitor.
În speţă, la dosarul administrativ nu au fost depuse înscrisurile solicitate.
Obligaţia de a trimite dispoziţia motivată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este subordonată controlului de legalitate a dosarului efectuat de Prefectul municipiului Bucureşti.
Nu s-au făcut dovezi că reclamanta a primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 10/2001.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din această lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Expresia „soluţionarea notificării” trebuie înţeleasă în sensul că vizează soluţionarea acesteia în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată.
Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în faţa persoanei juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei. Singura sancţiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.
Pe de altă parte, împrejurarea că pentru înaintarea dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este necesară verificarea acestuia în condiţiile legii, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârilor instanţelor de fond care au obligat pârâtul să emită decizie care să conţină propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
În fine, critica legată de inexistenţa dovezilor privitoare la plata către „reclamantă” – în expresia recurentului, care omite faptul că, în prezentul litigiu, încă de la debutul procesului au existat doi reclamanţi – a unor despăgubiri în condiţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 este făcută omisso medio, motiv pentru care nu are a fi analizată.
Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general împotriva deciziei nr. 658 A din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 440/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4459/2012. Civil. Ordonanţă... → |
|---|
