ICCJ. Decizia nr. 4444/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4444/2012
Dosar nr. 6421/1/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 579 din 30 octombrie 2008 Tribunalul Cluj a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.M. şi V.L., împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, şi, în consecinţă, a anulat în parte dispoziţia de propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 3897 din 28 februarie 2007 emisă de pârât; a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor P.M. şi V.L., a suprafeţei de teren de 350 m.p. din imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, strada F., înscris în CF nr. XX Cluj, nr. top. AA; a stabilit dreptul reclamanţilor la despăgubiri în sumă de 327.921 euro, ce vor fi achitate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 449 m.p. ce nu poate fi restituită în natură şi pentru construcţiile demolate, din imobilul identificat mai sus; a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 2.040 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr. 3897 din 28 februarie 2007, dată în soluţionarea notificării înregistrate sub nr. 2082 din 08 noiembrie 2001 la B.E.J. C.M., ce a format obiectul dosarului intern nr. 2211, s-a propus acordarea, în favoarea reclamanţilor, de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru imobilul revendicat situat în strada F.
Pentru a verifica dacă există teren care poate fi restituit în natură din imobilul în litigiu, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare topografie de către expert F.F., din concluziile căreia a rezultat că din suprafaţa reală de 767 m.p., suprafaţa de 417 m.p. este ocupată de bloc, spaţii verzi şi căi de acces, iar suprafaţa de 350 m.p. este ocupată de garaje şi căile de acces la acestea.
Prin urmare, raportat la concluziile raportului de expertiză, tribunalul a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile mai sus menţionate, se pot restitui în natură, în favoarea reclamanţilor, terenuri în suprafaţă de 350 m.p., acestea fiind ocupate în prezent de construcţii fără caracter definitiv.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, astfel cu reiese din raportul de expertiză întocmit, valoarea actuală de circulaţie a părţii de teren ce nu poate fi restituit în natură se ridică la suma de 296.340 euro, iar a construcţiei demolate, evaluată în baza actelor de la dosar şi a situaţiei de carte funciară, se ridică la suma de 31.581 euro.
Prin urmare, cuantumul total al despăgubirilor pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură reprezentând teren ocupat de blocul de locuinţă şi construcţiile demolate, s-a reţinut a fi de de 327.921 euro, ce urmează a fi achitate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, din care s-a scăzut valoarea actualizată a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii.
Prin decizia civilă nr. 126/A/2009 a Curţii de Apel Cluj s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 579 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, care a fost menţinută.
Prin decizia civilă nr. 2002 din 24 martie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 126/A din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj şi a casat decizia, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că probatoriul administrat, respectiv, proba cu expertiza tehnică nu a clarificat toate aspectele de fapt care ar putea să fundamenteze un punct de vedere pertinent asupra configuraţiei de fapt şi situaţiei de drept a terenului în suprafaţă de 350 m.p., respectiv, asupra semnificaţiei acesteia în zona pretins sistematizată.
Pentru acest motiv, instanţa de recurs a casat decizia pronunţată în apel cu indicaţia ca instanţa de apel să complinească probatoriul cu un supliment la raportul de expertiză pentru a stabili pe deplin situaţia de fapt a imobilului.
S-a arătat că instanţa de apel va analiza celelalte critici formulate referitoare la modalitatea concretă în care instanţele anterioare au stabilit dreptul reclamanţilor la despăgubiri în sumă de 327.921 euro pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 449 m.p. care nu poate fi restituită în natură şi pentru construcţiile demolate, întrucât situaţia ce urmează a fi clarificată în rejudecare are relevanţă şi asupra celeilalte forme de reparaţie, anume, măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În rejudecare, dosarul s-a înregistrat sub nr. 1153+/33/2010 la Curtea de Apel Cluj.
În rejudecare, instanţa de apel a dispus suplimentarea probatoriului pentru a clarifica amplasamentul terenului, stabilirea amplasamentului tuturor construcţiilor edificate pe terenul în litigiu, stabilirea existenţei servitutilor terestre sau subterane, situaţia aleilor şi a spaţiilor verzi din jurul blocului, în considerarea indicaţiilor deciziei de casare.
Prin decizia civilă nr. 244/A din 20 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, admite în parte apelul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor P.M. şi V.L., a suprafeţei de teren de 308 m.p. din imobilul situat în Cluj-Napoca strada F., înscris în CF nr. XX Cluj, nr. top. AA, potrivit variantei II a suplimentului la raportul de expertiză; a stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferenţa de teren, în suprafaţă de 491 m.p., care nu poate fi restituită în natură şi pentru construcţiile demolate, avându-se în vedere despăgubirile primite la expropriere.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit suplimentului la raportul de expertiză efectuat de d-na. expert F.F., pe terenul în suprafaţă de 350 m.p. - propus a fi restituit în natură, nu există alte construcţii decât cele arătate iniţial, adică garajele metalice, accesul pietonal, cu lăţime de 2,5 m.p. (secundar, deoarece accesul principal al locatarilor blocului se face din strada F.). Potrivit datelor furnizate de SC C.A.S. SA, E.G.D., terenul de 350 m.p. nu este afectat de reţele de apă, canal sau gaz.
S-a mai arătat că în ipoteza restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 350 m.p. nu este afectat accesul locatarilor la blocul, după cum rezultă din planul de situaţie varianta 1. Deoarece mai există garaje care nu sunt cuprinse în suprafaţa de 350 m.p. şi restituirea în natură a terenului de 350 m.p. ar închide accesul la aceste garaje, s-a propus restituirea în natură a suprafeţei de 308 m.p., potrivit variantei 2 din planul de situaţie.
Răspunzând la obiecţiunile reclamanţilor, expertul numit în cauză a arătat că terenul revendicat de reclamanţi se învecinează cu terenul numitului K.S., cu nr. top. BB, nr. cad. CC, înscris în CF nr. DD, provenit prin conversia pe hârtie din CF nr. EE Cluj, teren pe care există o parte din şirul de garajelor evidenţiate în planul de situaţie. S-a mai arătat că în ipoteza restituirii de 350 m.p. în favoarea reclamantelor, numitul K.S. va putea solicita instituirea unui drept de servitute.
Din planul de situaţie depus la suplimentul raportului de expertiză rezultă faptul că accesul pietonal şi auto aflat între garaje şi blocul, deserveşte atât accesul la garaje, cât şi accesul secundar în bloc.
Este real că acest acces este secundar, însă, în ipoteza în care s-ar restitui reclamanţilor suprafaţa de 350 m.p., proprietarii blocului nu ar mai avea acces auto la intrarea situată în spatele blocului. De asemenea pârâtul, prin serviciile din subordine, nu ar mai putea întreţine şi îngriji spaţiul verde aflat între bloc şi alee în ipoteza în care s-ar îngusta calea de acces, potrivit variantei I.
Suprafaţa de 350 m.p. propusă a fi restituită îngustează aleea spre intrarea secundară în blocul, iar proprietarii apartamentelor din acest bloc nu ar mai avea acces auto la această intrare în bloc, nu s-ar mai putea asigura îngrijirea şi întreţinerea spaţiilor verzi aflate între bloc şi aleea de acces auto şi pietonal. De asemenea, îngustarea aleii face imposibilă intervenţia pompierilor sau salvării în cazul în care este necesară prezenţa acestora.
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 permit restituirea în natură a terenului liber, iar din cele anterior redate rezultă fără echivoc că restituirea suprafeţei de 350 m.p. ar ocaziona reale dificultăţi în buna funcţionare şi folosire a blocului. Or, terenul iniţial a fost expropriat pentru construirea acestor blocuri şi, în consecinţă, poate fi restituit potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 terenul liber care nu afectează buna funcţionare a construcţiilor pentru care s-a dispus exproprierea.
Raportat la starea de fapt mai sus reţinută, instanţa de apel a constatat că este fondată parţial prima critică formulată de Primarul municipiului Cluj-Napoca, în sensul că nu poate fi restituită în natură suprafaţa de 350 m.p., ci doar suprafaţa de 308 m.p., potrivit variantei II a suplimentului raportului de expertiză efectuat de d-na. expert F.F.
Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 308 m.p., potrivit variantei II a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de doamna expert F.F.
A doua critică vizează faptul că în mod nelegal s-a stabilit cuantumul despăgubirilor în sumă de 327.921 euro, deoarece cuantumul sumei este pentru partea din imobil este mult prea mare, iar pe de altă parte regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Din acest punct de vedere, curtea de apel a reţinut că a existat o constantă practică în sensul stabilirii despăgubirilor direct de către instanţă, întrucât Fondul Proprietatea nu era funcţional. Curtea europeană a stabilit în cauza Taub vs. România 2006, în cauza Jujescu vs. România, Faimblat că Fondul Proprietatea nu a fost listat la bursă şi nu funcţionează într-o manieră susceptibilă de a acorda efectiv indemnizaţii persoanelor cărora nu li s-a restituit în natură imobilele de care au fost deposedaţi. în această situaţie, instanţa a constatat că dispoziţiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 contravin art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi potrivit jurisprudenţei invocate, proceda la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Insă, în martie 2011 Fondul Proprietatea a fost listat la bursă, astfel că instanţa de apel a apreciat că acesta funcţionează într-o manieră susceptibilă de a acorda efectiv despăgubiri.
În consecinţă, curtea de apel a reţinut că se aplică legislaţia internă în materia măsurilor reparatorii în echivalent, aşa încât a stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferenţa de teren, în suprafaţă de 491 m.p., care nu poate fi restituită în natură şi pentru construcţiile demolate, avându-se în vedere despăgubirile primite la expropriere.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul.
Recurenţii-reclamanţi au arătat că reducerea suprafeţei de teren ce urmează a fi restituită în natură acestora este neîntemeiată şi nu este în concordanţă cu prevederile legale şi apreciază că este corectă prima varianta de restituire propusă de către d-na expert F.F., respectiv, cea în care se propune restituirea în natură a suprafeţei de 350 m.p., întrucât nu se impune lăsarea unui drept de trecere pentru proprietarul parcelei învecinate.
Proprietarul parcelei învecinate, numitul K.S. nu a solicitat constituirea unui drept de servitute în favoarea acestei parcele, şi, mai mult, parcela acestuia nu are caracter de loc înfundat.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 unul dintre principiile care guvernează procesul de soluţionare a notificărilor îl constituie prevalenta restituirii în natură. Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent intervine doar în situaţia şi în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă.
În acest sens, recurenţii-reclamanţi arată că nu poate fi primită susţinerea pârâtului potrivit căreia imobilul teren a fost afectat în întregime scopului pentru care a fost expropriat întrucât art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că se restituie inclusiv terenurile fără construcţii afectate de lucrări de interes public aprobate şi neexecutate, cu atât mai mult terenurile neafectate de asemenea lucrări. Pe de altă parte, chiar dacă prin sistematizare se înţelege nu doar edificarea unor blocuri de locuinţe, ci şi alei şi spatii verzi, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 prevăd obligativitatea restituirii în natură inclusiv a terenurilor pe care se află construcţii demontabile; or, în accepţiunea legii, garajele sunt asemenea construcţii.
Recurenţii-reclamanţi mai arată că în mod corect instanţa de fond a apreciat, după administrarea probelor, şi având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară menţionat, faptul că este posibilă restituirea în natură a suprafeţei de teren de 350 m.p. din imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, strada F., înscris în CF nr. XX Cluj nr. top. AA, acesta fiind liber.
Recurenţii-reclamanţi mai arată că nu se justifică nici reducerea suprafeţei de teren care poate fi restituită de la 350 m.p. la 308 m.p., întrucât în ipoteza restituirii întregii suprafeţe de 350 m.p., nu ar fi în niciun fel afectat accesul secundar al locatarilor în bloc.
Mai mult, parcela învecinată, restituită în natură numitului K.S. are o suprafaţă de 350 m.p., la restituirea căreia, atât Curtea de Apel Cluj, cât şi instanţa supremă, nu au apreciat că ar împieta în vreun fel asupra accesului locatarilor sau că ar avea vreo consecinţă negativă.
Recurenţii-reclamanţi mai arată că în mod greşit instanţa de apel a stabilit dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii speciale privind regimul de stabilire şi plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, fără a mai stabili cuantumul acestor despăgubiri, întrucât în prezent Fondul Proprietatea ar fi funcţional.
Această apreciere este o interpretare greşită a legii, precum şi a deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât în deciziile menţionate de către instanţa de apel se face referire la necesitatea soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, şi printr-o singură cerere adresată justiţiei.
În mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor băneşti chiar de către instanţa de judecată sesizată cu o plângere împotriva dispoziţiei de soluţionare a notificării, duce la eliminarea dublei proceduri administrative şi jurisdicţionale instituită prin Titlul VII Legea nr. 247/2005, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Europeană în cauza Faimblat contra României (hotărârea din 13 ianuarie 2009) cu referire la o posibilă încălcare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţie, în cazul unei soluţii contrare.
Recurentul-pârât a arătat că în mod greşit instanţa de apel a dispus restituirea în natură, către reclamanţi, a suprafeţei de 308 m.p. din imobilul (teren) în litigiu, întrucât acesta are destinaţia de platformă betonată, construită din fondurile Statului Român, fiind realizate obiectivele pentru care a fost expropriat terenul, şi anume, construirea blocului de locuinţe şi platforma mai sus amintită, cu garajele amplasate şi aleile stabilite în vederea asigurării accesului la imobilele învecinate.
Restituirea în natură a suprafeţei arătate ar conduce la imposibilitatea utilizării socio-economice rezonabile, rezultând o fărâmiţare din punct de vedere urbanistic a parcelei actuale.
În urma individualizării suprafeţei de teren, rezultată atât din situaţia de fapt, cât şi din identificarea din cuprinsul înscrisurilor doveditoare în acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, se poate observa clar faptul că instanţa de apel a dispus în mod greşit restituirea în natură a celor 308 m.p.
Simpla împrejurare că un teren nu este ocupat de construcţii cu un caracter permanent, nu este suficient pentru a-l considera liber, şi, deci, susceptibil de a fi restituit în natură, mai exact, din suprafaţa totală de 767 m.p., suprafaţa de 308 m.p. apreciată a fi liberă în suplimentul raportului, este compusă din 208 m.p. garaje şi 100 m.p. teren situat în spatele garajelor, amplasate pe o platformă betonată.
Intimaţii reclamanţi au formulat întâmpinare la motivele de recurs ale pârâtului, solicitând respingerea recursului declarat de acesta; nu s-au administrat alte înscrisuri în această etapă procesuală.
Recursul reclamanţilor este nefondat, în timp ce recursul formulat de pârât va fi admis, potrivit celor ce urmează.
Criticile formulate de ambele părţi vor fi analizate împreună, având în vedere succesiunea aplicării dispoziţiilor art. 11 alin. (1)-(7) din Legea nr. 10/2001.
Imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, strada F., înscris în CF nr. XX, nr. top. AA a fost preluat de stat de la autoarea recurenţilor reclamanţi N.M., prin Decretul de expropriere nr. 363/1978 pentru construirea cartierului G. în municipiul Cluj; acesta era compus din casă şi teren în suprafaţă de 799 m.p., iar pentru măsura dispusă, autoarea reclamanţilor a încasat despăgubiri pentru construcţie, nu şi pentru teren; suprafaţa reală a terenului, astfel cum s-a reţinut de instanţele de fond, potrivit expertizei topo efctuate în cauză este de de 767 m.p.
Notificarea formulată de reclamanţi, moştenitorii numitei N.M., a fost soluţionată de primarul municipiului Cluj, în sensul propunerii de acordare a despăgubirilor în condiţiile Titlui VII din Legea nr. 247/2005 (pentru întregul teren şi construcţia demolată), prin dispoziţia nr. 3897 din 28 februarie 2007, apreciindu-se că terenul nu poate fi restituit în natură nici în parte, întrucât întreaga zonă este sistematizată; totodată, s-a menţionat în dispoziţia arătată că la stabilirea despăgubirilor, urmează a se avea în vedere şi suma încasată cu acest titlu, la momentul exproprierii.
Potrivit celor dispuse de instanţa de casare, întrucât prin decizia recurată se confirmase măsura restituirii în natură a unei suprafeţe de teren de 350 m.p., instanţa de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză şi, aplicând dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 la situaţia de fapt reţinută şi potrivit acestei probe suplimentare, a dispus restituirea unei suprafeţe de 308 m.p., iar nu de 350 m.p.; această măsură face obiectul criticilor formulate prin ambele recursuri, fiecare potrivit finalităţii impuse de poziţia sa procesuală.
Astfel cum instanţa de apel a reţinut, scopul exproprierii a fost realizat, întrucât terenul respectiv se găseşte blocul pe o suprafaţă de 417 m.p., restul de 350 m.p., fiind obiect al disputei judiciare.
Pe acesta suprafaţă de 350 m.p. se află amplasate garaje, întregul teren constând în alee betonată ce asigură atât accesul pietonal şi deserveşte accesul la aceste garaje, dar constituie, totodată, şi accesul secundar la blocul (intrarea din spatele blocului); din acest teren, instanţa de apel a dedus o suprafaţă de 42 m.p. din raţiuni de acces la o proprietate vecină (a numitului K.S.) asimilând-o unei servituti legale, aşa încât a considerat că este posibilă restituirea în natură a unei suprafeţe de 308 m.p., sens în care a şi dispus.
Înalta Curte constată că această acesta raţiune avută în vedere de instanţa de apel, excede dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 care nu permit a se reţine aspecte secundare în raport cu realizarea scopului exproprierii, numai pentru determinarea unei suprafeţe de teren aparent libere şi deci, susceptibilă de restituire în natură, iar nu un teren liber în sensul Legii nr. 10/2001.
Art. 11 alin. (3) şi (4) din lege prevede că: „în cazul în care, construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane sau rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispoziţiile art. 10 alin. (3)-(6), se vor aplica în mod corespunzător.
În cazul în care construcţiile pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile raparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil";.
Faţă de normele anterior citate, rezultă că în concepţia legiuitorului, realizarea scopului exproprierii nu are un înţeles restrictiv, (neînsemnând numai amprenta la sol a blocurilor construite, în acest caz), de vreme ce legea nu permite restituirea în natură nici în situaţia în care lucrările ocupă funcţional întregul teren expropriat sau când acesta ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică.
Or, faptul că terenul solicitat spre restituire de reclamant se află în imediata vecinătate a unui bloc, a spaţiului verde aferent acestuia, fiind ocupat de alei, parcare auto şi drum public (alee pietonală şi de acces secundară pentru bloc), conduce la concluzia incidenţei art. 11 alin. (3) din lege, întrucât acestea constituie amenajări de utilitate publică, astfel noţiunea de referinţă este definită prin dispoziţiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv, suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii: căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Drept urmare, existenţa unor spaţii verzi, a unor alei şi a parcării aferente blocului pentru a cărei construire s-a dispus măsura exproprierii, reprezintă un impediment legal la restituirea în natură, cum corect susţine recurentul pârât prin motivele de recurs, cele enumerate fiind susceptibile de încadrare în noţiunea de amenajări de utilitate publică.
Totodată, existenţa acestor impedimente la restituirea în natură, se înscriu în dispoziţiile art. 11 alin. (4) din lege (ocuparea funcţională a terenului de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea), întrucât aceste amenajări se circumscriu unui efort de sistematizare echilibrată a zonei, care a fost concepută şi realizată după expropriere, într-o anumită logică urbanistică, ce trebuie prezervată.
În consecinţă, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) din legea specială, anterior analizate, constatare ce conduce la concluzia caracterului fondat al criticilor recurentului din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, simetric, la înlăturarea ca nefondate a motivelor susţinute prin memoriul de recurs de recurenţii reclamanţi care au solicitat restituirea suprafeţei de 350 m.p., aşa cum dispusese prima instanţă.
De asemenea, nu pot fi primite nici celelalte critici ale reclamanţilor referitoare la refuzul instanţei de apel a le stabili în curpinsul hotărârii şi cuantumul acestor despăgubiri, ca măsură reparatorie prin echivalent (pentru întregul imobil, ca efect al pronunţării prezentei decizii), instanţa de apel reţinând că la acest moment Fondul Proprietatea, fiind listat la bursă din martie 2011, nu ar fi în continuare nefuncţional.
Înalta Curte apreciază că soluţia este legală, dar prin raportare la decizia nr. LII din 04 iunie 2007, pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii; prtivit acestei decizii: „Prevederile cuprinse în art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005";.
Or, dispoziţia contestată în prezenta cauză, a fost emisă de primarul muncipiului Cluj la o dată ulterioară adoptării şi intrării în vigoarea a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respectiv, la data de 28 februarie 2007, astfel că instanţei învestite cu contestaţia împotriva acestei dispoziţii de soluţionare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, nu îi mai este permis să procedeze ea însăşi la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, atribuţie ce aparţine Comisiei Centrale constituite în temeiul Titlului VII şi pentru derularea procedurilor reglementate prin acest act normativ.
Pe de altă parte, întrucât în cadrul procedurii ce se va derula la iniţiativa recurenţilor reclamanţi în baza Titlului VII, Comisia Centrală este ţinută să verifice cuantumul despăgubirilor chiar în situaţia în care ele sunt deja consemnate în conţinutul dispoziţiilor emise anterior Legii nr. 247/2005, această stabilire a despăgubirilor ar fi inutilă, întrucât Comisia va trebui să şi-o însuşească prin verificări proprii realizate printr-un raport de evaluare.
Astfel, art. 16 alin. (4) şi (5) din Titlul VII, prevede că „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură; (5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare";.
În plus, pe lângă faptul că România se află încă în perioada de graţie stabilită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru adoptarea unor măsuri cu caracter general prin care să se asigure indemnitarea efectivă a persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii în echivalent, în procedura hotărârii pilot Măria Atanasiu ş.a.c. României din 12 octombrie 2010, publicată. în M. Of. nr. 778/22.11.2010, recurenţii reclamanţi nu se află în poziţia de a solicita antrenarea garanţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie (şi să solicite sancţionarea nefuncţionalităţii Fondului Proprietatea), întrucât nu sunt titularii uni „bun actual"; (neobţinând restituirea în natură), şi nici ai unei „valori patrimoniale"; în sensul jurisprudenţei Curţii europene, înainte de momentul pronunţării prezentei decizii.
Până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei, dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii în echivalent reprezintă doar un „interes patrimonial"; condiţionat de întrunirea cerinţelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparaţie şi de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi, cerinţe cumulative.
În consecinţă, „interesul patrimonial"; (creanţa condiţională), astfel cum această noţiune se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, reprezintă mai puţin decât noţiunea de „valoare patrimonială"; şi nu reprezintă obiect al normei din art. 1 Protocolul 1, în timp ce „valoarea patrimonială"; are aceeaşi semnificaţie conceptuală cu cea a noţiunii autonome de „bun";, (ex: Cauza Caracas c. României din 29 iunie 2006, paragr. 46-52, Cauza Costandache din 11 iunie 2002, etc.).
Ca atare, un „interes patrimonial"; poate deveni, în anumite condiţii, o „valoare patrimonială"; şi să antreneze garanţiile normei convenţionale ce ocroteşte dreptul de proprietate, însă el nu intră de plano sub incidenţa art. 1 Protocolul 1, ci se situează în anterioritatea noţiunii de „bun"; (în valenţa sa de „valoare patrimonială";).
În materia în discuţie un „interes patrimonial"; devine „valoare patrimonială"; dacă reclamantul îndeplineşte cerinţele legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparaţie şi epuizează căile de atac prevăzute de aceste legi (parag. 142 din Cauza Atanasiu)
Aplicând cele anterior redate la datele cauzei de faţă, se impune precizarea că, în absenţa contestării de către reclamanţii a dispoziţiei nr. 3897/2007 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, aceaştia erau în măsură să o invoce ca „valoare patrimonială"; ocrotită de art. 1 Protocolul 1, chiar în condiţiile în care dispoziţia conţine doar o propunere de despăgubiri al căror cuantum nu este individualizat, întrucât determinarea lui în concret ca şi plata despăgubirilor fac obiectul dispoziţiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurentul pârât soluţionând notificarea în limitele competenţelor sale stabilite prin normele Legii nr. 10/2001.
Contestând însă dispoziţia, prin conduita lor (opţiune legală, de altfel), reclamanţii sunt cei care şi-au temporizat posibilitatea de a invoca garanţiile art. 1 Protocolul 1, atrăgându-şi şi sarcina epuizării căilor de atac interne, astfel cum s-a arătat, până la momentul pronunţării unei hotărâri irevocabile (cea de faţă) în contestaţie, chiar dacă prin emiterea dispoziţiei cu propunere de despăgubiri, se vădeşte că aceştia îndeplinesc cerinţele prevăzute de legislaţia naţională de reparaţie, aceasta fiind insuficientă din perspectiva invocării art. 1 Protocolul 1, până la acest moment.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor, iar în baza aceluiaşi text, dar şi văzând prevederile art. 312 alin. (3) rap. la art. 304 pct. 9, recursul pârâtului va fi admis; drept urmare, decizia recurată va fi modificată în parte, în sensul că, în baza art. 296 C. proc. civ. se va schimba în tot sentinţa apelată, iar pe fond, se va respinge ca neîntemeiată contestaţia; vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate (referitoare la admiterea apelului formulat de pârât).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.M. şi V.L., împotriva deciziei nr. 244 A din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Modifică în parte decizia atacată, în sensul că schimbă în tot sentinţa civilă nr. 579 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.
Respinge ca neîntemeiată contestaţia.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4443/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4449/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
