ICCJ. Decizia nr. 4450/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4450/2012
Dosar nr. 1807/91/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 570 din 2 septembrie 2010 Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro - echivalent în lei la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 RON.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâtul.
Prin decizia nr. 98 A din 11 mai 2011 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentinţa numai în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, pe care l-a redus la 5.000 euro şi a respins apelul reclamantului.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că faţă de data promovării acţiunii, 14 mai 2010, la momentul publicării deciziilor Curţii Constituţionale reclamantul avea o speranţă legitimă în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în urma analizei jurisprudenţei Curţii constatându-se o lărgire a înţelesului de „bun"; în sensul Convenţiei la toate acele situaţii în care reclamantul are un interes economic ce are o bază suficientă în dreptul intern sau când existenţa sa este confirmată printr-o jurisprudenţă clară şi constantă a instanţelor naţionale, deci o speranţă legitimă de natură concretă, bazată pe o dispoziţie legală sau pe o decizie juridică. În acest sens instanţa de apel a reţinut că din datele centralizate la nivelul întregii ţări, furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, la 07 septembrie 2010, deci cu două luni înaintea publicării deciziilor Curţii Constituţionale, existau 1519 hotărâri de fond admise, 174 hotărâri definitive şi 2 hotărâri irevocabile, iar la nivelul Curţii de Apel Galaţi, până la data de 15 noiembrie 2010, au existat 235 hotărâri de fond, 24 hotărâri definitive şi 5 hotărâri irevocabile admise în această materie. Faţă de aceste date concrete, Curtea a apreciat că la momentul ingerinţei reclamantul avea o speranţă legitimă de a obţine un bun, confirmată de legislaţia naţională şi o practică judiciară bine definită. în acest context, instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptăţite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcţie de momentul la care instanţa de judecată a pronunţat hotărârea definitivă, respectiv în baza unui criteriu aleatoriu şi exterior conduitei persoanei nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. în concluzie, a constatat că aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale unui proces pendinte şi suprimarea temeiului juridic al acordării daunelor morale pentru persoanele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009, ce declanşaseră procedurile judiciare, în temeiul unei legi accesibile şi previzibile, creează premisele unei discriminări între persoane care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit.
Cu privire la daunele morale ce se cuvin a fi acordate reclamantului, instanţa de apel a apreciat că o sumă de 1.000 euro pentru fiecare an de executare are rolul de a complini reparaţia morală vizată de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtul.
Reclamantul C.C. a criticat decizia recurată, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a redus nemotivat daunele morale la suma de 5.000 euro, pe care o apreciază ca fiind derizorie. De asemenea, a criticat decizia recurată arătând că instanţa a fost preocupată excesiv de definiţia dată de jurisprudenţa europeană noţiunilor de „bun";, respectiv „speranţă legitimă";, fără a observa că despăgubirile morale trebuie să îndeplinească cerinţa reparării integrale a prejudiciului şi cerinţa proporţionalităţii cu prejudiciul moral suferit şi că prin acordarea de facilităţi prin intermediul Legii nr. 118/1990 nu se poate pretinde că s-au reparat daunele morale.
După introducerea recursului, la 19 noiembrie 2011, recurentul-reclamant a decedat, procesul fiind continuat de moştenitorii săi, în persoana numiţilor C.P., D.C. şi C.C.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a înţeles să critice decizia atacată, arătând că faţă de declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) teza I din Legea nr. 221/2009 instanţele nu mai puteau acorda despăgubiri morale pe acest temei de drept, Deciziile nr. 1358, nr. 1354 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale fiind obligatorii şi de imediată aplicare. A invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi caracterul nefondat al recursului declarat de reclamant, pentru considerentele ce succed:
Mai întâi, Înalta Curte observă că în cauză nu sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
Cât priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se apreciază că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, reducerea cuantumului daunelor morale fiind în mod corect motivată.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. prevăd posibilitatea de a cere modificarea ori casarea unei hotărâri „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia";. Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecăţii";, al cărui înţeles „lămurit şi vădit neîndoielnic"; priveşte încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, ceea ce în speţă nu se verifică.
Criticile formulate prin cele două recursuri urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011.
Problema de drept care se pune în speţă nu este deci cea a îndreptăţirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al art. menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstitutionalitătii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Faţă de aceste argumente, criticile formulate de reclamant, referitoare la modalitatea de cuantificare a daunelor morale, nu mai pot fi analizate.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va modifica în parte decizia recurată şi va respinge acţiunea. Pentru aceleaşi argumente, va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea împotriva deciziei nr. 98 A din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că schimbă în tot sentinţa şi respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.C. (decedat) şi continuat de moştenitorii C.P., D.C. şi C.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4449/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4453/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
