ICCJ. Decizia nr. 4438/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii, obligaţie de a face. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4438/2012
Dosar nr. 72293/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud Dolj, secţia I civilă, la data de 11 februarie 2011, reclamantul C.M. a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze decizia de recalculare a pensiei nr. 46082 din data de 31 decembrie 2010, să se menţină decizia nr. 091593 din 22 iulie 2008 privind calcularea pensiei de serviciu stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 şi pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010 şi H.G. nr. 710/2010 de la data de 1 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale. Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferenţa dintre cele două decizii. Suspendarea efectelor deciziei atacate şi menţinerea în plată a cuantumului pensiei stabilite conform Legii nr. 164/2001, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1854 F din 17 octombrie 2011 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu motivarea că obiectul dosarului îl constituie o contestaţie formulată împotriva unei decizii de pensie emisă de intimatul Ministerul Apărării Naţionale, în baza Legii nr. 119/2010 prin care a fost recalculată pensia militară de serviciu a reclamantului.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a legii, pensiile militare de stat au devenit pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, iar potrivit art. 7 din Legea nr. 119/2010 „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor reclaculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare";.
Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul";.
S-a mai reţinut că decizia de pensie a fost emisă de un alt organ decât C.N.P.A.S. sau casa teritorială de pensii, instanţa competentă este cea de la domiciliul pârâtului.
Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 3663 din 19 aprilie 2012 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe,invocată din oficiu, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
În motivarea soluţiei sale, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, se pune problema legii aplicabile referitoare la instanţa competentă teritorial a o soluţiona, dat fiind că în timp au existat reglementări diferite.
S-a reţinut că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la data de 1 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
În acelaşi timp, art. 7 din Legea nr. 119/2010 arată că: „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare (...)";.
Decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010.
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 - la 1 ianuarie 2011, astfel că suntem în situaţia în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat şi s-a pus problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competenţa teritorială absolută la sediul pârâtului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ.
Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispoziţiile C. proc. civ., dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că prin analogie se poate interpreta că şi în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competenţa fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea procedură.
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege, ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, prin respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecăţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între două instanţe, care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel - în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ. — stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, pentru considerentele ce succed:
În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză este necesar a se stabili care sunt dispoziţiile legale aplicabile, în raport de momentul introducerii acţiunii şi nu de cel al emiterii deciziei de recalculare a pensiei.
Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, celelalte cereri adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul, însă prin noile reglementări, cuprinse în art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dispoziţiile Legii nr. 19/2000 au fost abrogate expres.
Prin urmare, la data sesizării instanţei, respectiv 11 februarie 2011, erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, conform cărora „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul"; .
Prevederile potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare atât de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, cât şi de la cele ale dreptului comun.
Trebuie precizat totodată că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, care simt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate şi ale căror atribuţii, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reţine că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
Faţă de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul C.M.G. are domiciliul în judeţul Bistriţa Năsăud, competenţa soluţionării acţiunii formulată de acesta revine Tribunalului Bistriţa Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4437/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4439/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
