ICCJ. Decizia nr. 4453/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4453/2012
Dosar nr. 5386/118/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1845 din 16 noiembrie 2010 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta B.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, apel ce a fost respins prin decizia civilă nr. 322C din 06 iunie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că, într-un asemenea litigiu, răspunderea statului pentru prejudiciul moral suferit de persoana pretins vătămată prin asemenea măsuri de natură politică trebuie analizată în strânsă corelare cu condiţiile răspunderii instituite prin art. 998 şi 999 C. civ. şi cu principiile de drept care reclamă evitarea unei duble reparaţii, asigurarea proporţionalităţii şi echităţii în acordarea unor compensaţii şi, nu în ultimul rând, respectarea valorii supreme de dreptate, premise reţinute şi prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale. Curtea de Apel a conchis că reclamanta, fiica defunctului C.S. nu are, în accepţiunea prevederilor legii reparatorii, conforme Constituţiei, calitatea de victimă a măsurii politice luate împotriva tatălui său şi nu este îndreptăţită la acordarea de daune morale pentru situaţia evocată. Referitor la motivul de apel ce vizează pronunţarea sentinţei cu încălcarea dreptului la apărare, s-a reţinut că instanţa de fond a respectat principiul contradictorialităţii şi celelalte reguli ale procesului civil, asigurând cadrul unui proces echitabil.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei în fond, cu consecinţa obligării pârâtului la plata sumei de 500.000 euro reprezentând daune morale pentru suferinţele fizice şi psihice suferite de tatăl său.
În motivarea recursului a susţinut că hotărârile pronunţate în fond şi apel nu au analizat cauza prin prisma şi în raport de dispoziţiile art. 998-999 C. civ., motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că prin condamnarea politică suferită de tatăl său au fost încălcate şi prevederile art. 9 din Convenţie, care garantează libertatea de gândire. De asemenea, a criticat decizia pronunţată de instanţa de apel, care a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare, în sensul că soluţia a fost pronunţată ca urmare a unei analize superficiale a înscrisurilor depuse. A apreciat că hotărârile tribunalului şi curţii de apel sunt nemotivate, cuprinzând doar referiri generale la lege, fără analiza situaţiei de fapt, prin prisma actelor depuse.
Analizând recursul, în limitele criticilor invocate, ce pot fi circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed:
Mai întâi, Înalta Curte observă că în cauză nu este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa neputând identificat în hotărârea atacată aspecte care să poată fi încadrate în textul menţionat. Decizia instanţei de apel cuprinde motivele pe care se sprijină, fără ca în considerente să se regăsească motive contradictorii ori străine de natura pricinii. De altfel, critica pe care reclamanta o încadrează în acest motiv de recurs vizează greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 988 şi 999 C. civ. De aceea, în aplicarea prevederilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., instanţa va cerceta recursul din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Criticile formulate de reclamantă urmează a fi analizate din punctul de vedere al deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011.
Aceasta deoarece temeiul juridic al cererii introductive, aşa cum a fost el precizat de reclamantă, îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 221/2009. Or, în raport de principiul disponibilităţii, instanţa nu putea analiza pricina dedusă judecăţii decât în raport de temeiul de drept invocat.
Chiar dacă reclamanta a invocat în apel necercetarea cauzei din perspectiva dispoziţiilor art. 988 şi 999 C. civ., instanţa nu ar fi putut face o asemenea analiză, deoarece aceasta nu este permisă de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., ce nu permit schimbarea cauzei în apel.
Aşadar, menţinând hotărârea atacată, Înalta Curte va substitui motivarea curţii de apel, după cum urmează:
Problema de drept care se pune în speţă nu este aceea a îndreptăţirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al art. menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalitătii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstitutionalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.A. împotriva deciziei nr. 322C din 06 iunie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4450/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4454/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
