ICCJ. Decizia nr. 4524/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 1596/ PI din 10 octombrie 2011 a Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamanților, au fost respinse ca neîntemeiate cererile de chemare în judecată formulate de reclamanții S.A.C. și S.I.S., precum și cererea reconvențională, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții au interes în a obține micșorarea dobânzii ce trebuiau să o achite la bancă.
Instanța a apreciat asupra contractului, care era în derulare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 și căruia nu-i erau aplicabile dispozițiile art. 95 din actul normativ precitat, astfel că indexarea dobânzii nu este urmarea incidenței impreviziunii, ci rezultatul convenției părților asumată prin semnătură și că depășirea posibilităților de suportare a reclamanților nu este de natură să atragă modificarea contractului în considerarea teoriei impreviziunii de care aceștia se prevalează, context în care a respins cererea.
Cu privire la cererea reconvențională prima instanță a reținut că întrucât clauzele contractuale se stabilesc între părți, ele nu pot fi modificate decât prin acordul părților sau ca urmare a unei dispoziții legale și nu discreționar de către instanța de judecată.
împotriva acestei decizii pârâta B.C.R. SA a declarat recurs, care a fost recalificat de instanța de judecată ca fiind apel.
Prin calea de atac, apelanta a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de obligare a intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată la fond, în cuantum de 5.475,74 RON și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată din apel.
Reținând prin decizia nr. 29 din 26 ianuarie 2012 că, deși nu există o motivare efectivă asupra soluționării cheltuielilor de judecată, fiind evident că prin raportarea la modul în care a fost soluționată cererea principală și reconvențională, instanța de fond nu a luat în calcul o eventuală nesolicitare a acestor cheltuieli, ci o neacordare a lor și, având în vedere că prin respingerea celor două cereri, niciuna dintre părți nu a căzut în pretenții distinct solicitate prin cele două cereri, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că întemeiat tribunalul a înțeles să nu acorde cheltuieli de judecată celor două părți în litigiu, neavând relevanță considerațiile din apel cu privire la posibilitatea de apreciere a cuantumului cheltuielilor și micșorării lor, în condițiile în care nu a fost pusă în discuție o astfel de posibilitate și nu se impune acordarea în nici un fel a acestora.
Pentru aceste considerente a respins apelul, obligând-o pe apelantă la 1.000 RON cheltuieli de judecată în apel către intimații S.A.C. și S.I.S.
împotriva acestei decizii pârâta B.C.R. SA a declarat recurs prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale.
A invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. arătând că instanța de apel nu a observat caracterul subsidiar al cererii reconvenționale, care în realitate reprezintă un mecanism de apărare subsidiar față de acțiunea reclamanților, instanța de apel schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii reconvenționale.
A apreciat că recursul poate fi admis având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Recurenta a arătat că reclamanții au căzut în pretenții întrucât strategia de apărare a pârâtei a fost coerentă, nu contradictorie și în acord cu caracterul subsidiar al cererii reconvenționale, care s-a dovedit în ansamblu eficientă, astfel că instanța, nejustificat, a sancționat diligențele pârâtei în apărarea interesului său, concretizată prin formularea cererii reconvenționale cu caracter subsidiar.
Recursul este nefondat.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prevede că hotărârea atacată poate fi modificată dacă instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, textul reglementând situația când judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise.
în speță, se pune în discuție schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al cererii reconvenționale.
Conform art. 119 C. proc. civ., cererea reconvențională în orice litigiu ar fi formulată, este o cerere incidență introdusă de pârât, care nu se mulțumește doar să se opună pretențiilor reclamantului, ci cere instanței să-l oblige pe reclamant față de pârât, cererea reconvențională deosebindu-se de o simplă apărare.
în speță, prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat ca instanța să adapteze contractul în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul al ratei dobânzii variabile pe care l-a propus, respectiv Eurobor 6 M plus o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contract și diferența dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință Euribor 6 M, cu cheltuieli de judecată.
Ca urmare, cererea reconvențională nu invocă motive de apărare, ci este o adevărată acțiune prin care pârâta cere instanței să adapteze contractul încheiat între părțile litigante.
De reținut este faptul că instanța de apel nu a calificat cererea reconvențională de așa manieră încât să fie alterată substanța sa, nu a nchimbat natura juridică a acesteia și nu i-a dat un alt înțeles decât cel reglementat de art. 119 C. proc. civ., dimpotrivă recurenta a dat o interpretare greșită propriei cereri reconvenționale pe care o consideră atipică și-i schimbă substanța naturii juridice prezentând-o ca o cerere cu caracter subsidiar, când în realitate cererea reconvențională, așa cum este reglementată de art. 119 C. proc. civ., este o cerere incidență, o adevărată acțiune, astfel că nu se justifică incidența în cauză a art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Recursul vizează cea de-a doua ipoteză, respectiv aplicarea greșită a art. 274 C. proc. civ.
Art. 274 C. proc. civ. prevede că "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată".
Apreciind că, în conformitate cu art. 274 C. proc. civ., reclamanții au căzut în pretenții, deoarece cererea reconvențională este o veritabilă apărare, pârâta se află într-o gravă eroare generată de greșita calificare a propriei cereri reconvenționale, pe care n-o aliniază dispozițiilor art. 119 C. proc. civ. considerând-o atipică, ignorând propria culpă procesuală prin pierderea procesului declarat prin formularea cererii reconvenționale.
Prin urmare, dând o interpretare corectă art. 274 C. proc. civ., instanța de apel a apreciat corect că niciuna dintre părți nu a căzut în pretenții distinct solicitate prin cele două cereri, astfel că, nu-și datorează cheltuieli de judecată, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică.
în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4528/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4523/2012. Civil → |
|---|
