ICCJ. Decizia nr. 455/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr.455/2012
Dosar nr.1645/3/2009
Şedinţa publică 27 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 15 ianuarie 2009, reclamantul K.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, str. Labirint colţ cu str. Traian, compus din teren în suprafaţă de 1200 m.p. şi două corpuri de clădire, corpul A şi corpul B (9 apartamente şi 7 prăvălii - aproximativ 2397 m.p. suprafaţă construită desfăşurată) astfel: restituirea în natură a terenului sau a unei părţi de teren în situaţia în care este liber, iar, în caz contrar, atribuirea în compensare pe un alt amplasament a suprafeţei de 1200 m.p. teren sau acordarea de despăgubiri în raport cu valoarea de circulaţie pentru imobilul construcţie demolat corp A şi B, suprafaţă construită desfăşurată de 2397 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 1321 din 19 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că nu rezultă că reclamantul, care solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001 pentru un imobil situat în str. L. colţ cu str. T., în calitate de succesor al numitei E.K., mama sa, la rândul ei succesoare testamentară a numitei T.E., face dovada identităţii între acest imobil menţionat în cererea introductivă şi cel menţionat în Decretul nr. 90/1952 sau din procesul verbal din 31 ianuarie 1941, având în vedere diferenţele în suprafaţă mai sus subliniate (976 mp în procesul verbal din 1941 la 1200 mp solicitaţi prin cererea introductivă de instanţă).
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul K.I.
Prin Decizia civilă nr. 753/ A din 10 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul K.I., a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte contestaţia, a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, să emită dispoziţie prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobil, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M.C. şi din 2 corpuri de clădire, în prezent demolate, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză nr. 4654/2009 întocmit de expert M.A.S. şi a omologat cele două raporturi de expertiză.
Instanţa de apel a constatat că motivul de apel referitor la lipsa oricărui rol activ din partea instanţei de fond este întemeiat şi că instanţa de fond a stabilit în mod defectuos obiectivele expertizei topografice, întrucât nu a solicitat expertului să aibă în vedere, la identificarea imobilului, tocmai actele de proprietate invocate de parte precum şi anexa la decretul de naţionalizare în care era descris imobilul, şi nici nu a pus în discuţia părţilor, în situaţia în care era nelămurită cu privire la identitatea poştală a imobilului, efectuarea probatoriilor corespunzătoare.
În baza probelor astfel administrate, instanţa de apel a reţinut că imobilul notificat din str. Labirint colţ cu str. Traian, este acelaşi cu imobilul menţionat în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6071 din 12 iulie 1914 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat şi în actul de tranzacţiune şi vânzare autentificat sub nr. din 12 iulie 1914, din str. Labirint .colţ cu str. Traian, este acelaşi cu imobilul menţionat în testamentul autentificat sub nr. 13/1939 de Tribunalul Ilfov, din str. Ghenadie Petrescu colţ cu str. Traian şi este acelaşi cu imobilul menţionat în procesul-verbal din 31 ianuarie 1940 al Comisiei pentru înfiinţarea cărţilor funciare Bucureşti (fila 151 din dosarul de apel).
Reclamantul a făcut dovada că autoarea sa, T.E., era proprietara exclusivă la data preluării abuzive a imobilului notificat şi că este unicul moştenitor al acesteia. Deoarece terenul notificat şi construcţiile ce au fost edificate pe el, în prezent demolate, nu pot fi restituite în natură, reclamantului urmează să i se acorde beneficiul măsurilor în echivalent prevăzute la art. 10 alin. (10) din lege, acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că, în mod greşit Curtea de Apel a admis apelul reclamantului şi că, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
Imobilul în litigiu a făcut obiectul Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, fiind preluat de la numiţii T.C.I. si E., poziţia nr. 389 din listele anexe la decret.
Reclamanţii au arătat că autorii lor au dobândit imobilul prin actul de tranzacţie şi vânzare transcris sub numărul 13664. Rezultă din acest scris că numitul N.C.T. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Pe de altă parte, prin procesul verbal din 31 ianuarie 1941 al Comisiunii pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare Bucureşti, s-a statuat cu privire la calitatea de nud proprietar al numitei T.N.E. asupra imobilului din str. Mitropolit Ghenadie Petrescu, compus din 976 mp si 2 corpuri de casă, în baza testamentului din 15 iulie 1936 de la soţul acesteia, N.C.T.
Aşa cum corect reţine instanţa de fond, din coroborarea acestor înscrisuri nu rezultă că reclamantul, care solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 asupra unui imobil situat în str. Labirint nr. 100, colţ cu strada Traian, compus din teren în suprafaţă de 1200 mp şi două corpuri de clădire, corpul A si B, în calitate de succesor al numitei E.K., mama sa, la rândul ei succesoare testamentară a numitei T.E., face dovada identităţii între acest imobil menţionat în cererea introductivă şi cel menţionat în Decretul nr. 92/1950 sau din procesul verbal din 31 ianuarie 1941, având în vedere diferenţele de suprafaţă, respectiv de la 976 mp în procesul verbal din 1941 la 1200 mp solicitaţi prin prezenta acţiune.
De asemenea, în mod corect reţine prima instanţă că din procesul verbal nr. 76 al Tribunalului de prima instanţă Atena nu rezultă cine a fost instituit legatar al numitei T. sau T.E. şi nici care este obiectul sau întinderea acestui legat.
Mai arată şi faptul că nu s-au făcut nici dovezi în sensul că reclamanta a primit despăgubiri pentru imobilul de mai sus, potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora nu sunt îndreptăţite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de ţara noastră privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
La termenul din 27 ianuarie 2012, Înalta Curte a pus în discuţie aspectul nesemnării cererii de recurs, cerinţă impusă de art. 302 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., părţile prezente având poziţia exprimată în practicaua prezentei decizii.
Analizând cu prioritate această excepţie a nulităţii recursului, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul art. art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. rezultă că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, semnătura.
Acest text se coroborează cu art. 133 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.
Prezenta cerere de recurs nu a fost semnată, iar instanţa a acordat recurentului un termen pentru a complini această lipsă, însă recurentul nu s-a conformat.
Făcând aplicarea art. 298 C. proc. civ. potrivit cu care dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu, cât şi ale art. 316 C. proc. civ., conform căruia dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, Înalta Curte constată că sancţiunea prevăzută de art. 133 alin. (1) se aplică şi cererii de recurs, deoarece dispoziţiile de procedură privind semnarea cererii de investire a instanţei nu sunt potrivnice celor privind cererea de recurs.
În consecinţă, recursul va fi declarat nul în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declară nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 753/ A din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 456/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 454/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
