ICCJ. Decizia nr. 441/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.441/2012
Dosar nr.12441/3/2010
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 77/ A din 01 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1026 din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale ar fi de natură să ducă la încălcarea pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Intimatul reclamant se află în situaţia de a avea o hotărâre de admitere pronunţată de prima instanţă într-un litigiu declanşat anterior intervenirii deciziei Curţii Constituţionale, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispoziţiile legale de la momentul învestirii instanţei.
2. Recursul
2.1. Motive
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti a declarat recurs prin care a invocat, în esenţă, următoarele critici:
Hotărârea este nelegală cât priveşte motivarea privitoare la consecinţele deciziei Curţii Constituţionale asupra drepturilor reclamantului din perspectiva art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Hotărârea este criticabilă şi sub aspectul reţinerii speranţei legitime a reclamantului cât priveşte dreptul de creanţă.
Instanţa trebuie să soluţioneze un litigiu pe baza dispoziţiilor legale în vigoare, iar existenţa unor nemulţumiri ale părţilor nu înseamnă că instanţele au refuzat să judece sau că acestea se fac vinovate de denegare de dreptate.
Instanţa trebuia să aplice Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale.
2.2. Analiza recursului
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Problema de drept care se pune în speţă nu este cea a îndreptăţirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, criticile formulate întrunind cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Decizia recurată va fi modificată în sensul că va fi admis apelul declarat de pârât şi sentinţa va fi schimbată în partea privitoare la admiterea cererii de obligare la plata daunelor morale, fiind păstrată soluţia de respingere a obligării la daune materiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 77/ A din 01 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică în parte Decizia recurată.
Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 1026 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 447/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 439/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
