ICCJ. Decizia nr. 456/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr.456/2012
Dosar nr.27/57/2011
Şedinţa publică 27 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 163 din 16 februarie 2005, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea reclamantului B.Ş.C. împotriva pârâţilor SC G. SA Geoagiu Băi şi Primăria Oraşului Geoagiu şi, în consecinţă, a desfiinţat Dispoziţia nr. 3/2004 emisă de Consiliul de Administraţie al SC G. SA Geoagiu Băi, pârâtele fiind obligate să restituie reclamantului, în natură, imobilul teren în suprafaţă de 1000 mp înscris în CF Geoagiu cu nr. top nou (3332, 3333, 3334/4)/ 1 potrivit variantei III din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expert L.V. şi a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului în CF.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC G. SA Geoagiu Băi care prin Decizia civilă nr. 1210/A/2005 a Curţii de Apel Alba Iulia în Dosar nr. 2585/2005 a fost respins ca nefondat.
Recursul declarat împotriva acestei decizii de pârâta SC G. SA Geoagiu Băi a fost anulat prin Decizia civilă nr. 4593/2007 pronunţată de Î.C.C.J. în Dosar nr. 824/1/2006.
În baza sentinţei civile nr. 163/2005 a Tribunalului Hunedoara, definitivă şi irevocabilă, pârâtul primarul Oraşului Geoagiu a emis Dispoziţia nr. 441/2010 prin care s-a restituit în natură imobilul teren în suprafaţă de 1000 mp cu nr. top. nou (3332, 3333, 3334/4)/1 către B.Ş.C.
La 20 decembrie 2010, respectiv, 21 decembrie 2010 s-au înregistrat recursurile declarate de SC F. SRL Alba, prin administrator B.D.E., şi T.R. împotriva sentinţei civile nr. 163 din 16 februarie 2005.
Prin recursul declarat de SC F. SRL Alba, prin administrator B.D.E., s-a solicitat casarea sentinţei civile nr. 163 din 16 februarie 2005 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă arătându-se că recurentul nu a fost parte în proces, iar sentinţa i s-a comunicat în data de 7 decembrie 2010, o dată cu Dispoziţia nr. 441/2010 dată de primarul oraşului Geoagiu. Terenul restituit face parte din terenul în suprafaţă de 6026 mp înscris în CF Geoagiu top. 3332, 3333 şi 3334 pe care este coproprietar recurentul. Sentinţa este nelegală şi netemeinică deoarece nu s-a completat cadrul procesual cu toţi coproprietarii aflaţi în indiviziune şi înscrişi în CF Geoagiu.
Prin recursul declarat de T.R. s-a solicitat anularea sentinţei ca neîntemeiată şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, şi a dispoziţiei Primarului de punere în aplicare a acesteia, rejudecarea cauzei privind cererea petentului B.Ş.C. privind restituirea în baza Legii nr. 10/2001 şi ieşirea din indiviziune a coproprietarilor terenului înscris în CF Geoagiu cu introducerea în cauză a coproprietarilor.
În motivarea recursului s-a arătat că sentinţa nu le este opozabilă deoarece nu au fost parte în proces, sentinţa a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 10/2010, respectiv art. 10 alin. (2), în sensul că terenul atribuit încalcă toate restricţiile prevăzute în lege, în condiţiile în care se menţionează că este zonă verde, alee şi parcare pavată ce deservesc vila 4. În plus pe suprafaţa respectivă se găsesc instalate şi utilităţile edilitare de canal, apă, etc.
Intimatul B.Ş. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor deoarece sentinţa atacată a mai fost atacată cu recurs, fiind deci irevocabilă şi intrată în puterea de lucru judecat. Împotriva unei hotărâri nu se poate exercita decât o singură dată calea de atac conform principiului unicităţii căii de atac. Al doilea petit este o contestaţie la Legea nr. 10/2001 care este de competenţa tribunalului. Al treilea petit este o cerere de ieşire din indiviziune de competenţa judecătoriei.
Cele două căi de atac declarate au fost recalificate de instanţă ca fiind apel, având în vedere că se atacă o sentinţă pronunţată de Tribunal în materia Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 61 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins, ca inadmisibile, apelurile formulate de SC F. SRL Alba Iulia, prin administrator B.D.E. şi T.R.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Pentru a putea declara apel împotriva unei hotărâri pronunţate în primă instanţă, persoana trebuie să fi fost parte în proces, întrucât, în principiu, hotărârea produce efecte numai faţă de părţile care s-au judecat în faţa primei instanţe.
Faţă de terţi hotărârea este un res inter alios judicata, ea nu poate dăuna acestora, căci nu le este opozabilă, dar nici nu-i poate prejudicia.
SC F. SRL Alba Iulia, prin administrator B.D.E., şi T.R. nu au fost părţi în procesul în care s-a pronunţat sentinţa atacată, astfel că nu pot ataca cu apel hotărârea, care faţă de ei nu poate produce efecte.
Mai mult, sentinţa civilă nr. 163/2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara a fost atacată cu apel de pârâta SC G. SA Geoagiu Băi, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1210/A/2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. 2585/2005, iar împotriva acestei decizii aceeaşi pârâtă a declarat recurs, care a fost anulat de către Î.C.C.J. prin Decizia civilă nr. 4593/2007 pronunţată în Dosar nr. 824/1/2006.
Deci sentinţa civilă nr. 163/2005 este o hotărâre definitivă şi irevocabilă, a cărei legalitate şi temeinicie nu mai poate fi pusă în discuţie pe calea ordinară a căii de atac a apelului.
Pe de altă parte, apelantul T.R. a formulat în apel cereri noi ce nu au fost avute în vedere de către instanţa de fond, ceea ce nu este permis raportat la prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. nici măcar atunci când sunt formulate de către părţile din proces.
Împotriva menţionatei decizii au declarat şi formulat recurs, în termen legal, recurenţii SC F. SRL Alba Iulia, prin administrator B.D.E. şi T.R., pentru motive de nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că la judecarea în fond a cauzei de către Tribunalul Hunedoara, din extrasul de CF Geoagiu-Băi, descris în extenso, filele 27 - 31, din acţiunea formulată de reclamant şi din declaraţia pe propria sa răspundere, rezultă cu certitudine că asupra acestui imobil erau coproprietari la acea dată cei înscrişi în CF, inclusiv recurenţii. Ca atare, instanţa de fond, deşi avea de soluţionat o notificare la Legea nr. 10/2001, era obligată să observe că nu sunt aplicabile dispoziţiile acestei legi şi, în consecinţă, să completeze cadrul procesual cu toţi coproprietarii aflaţi în indiviziune şi înscrişi în CF Geoagiu-Băi. Nu a făcut-o, motiv pentru care recurenţii nu au fost introduşi în proces, deşi era obligatoriu, dându-le astfel posibilitatea să probeze că temeiul juridic al cauzei nu poate fi Legea nr. 10/2001, că în realitate reclamantul avea calitate de moştenitor după tatăl său şi că, în cel mai rău caz, se putea dezbate succesiunea şi eventual să solicite o ieşire din indiviziune.
Din certificatul de moştenitor din 18 martie 2003 nu rezultă că B.Ş.C. a dobândit imobilul în litigiu prin dezbaterea succesiunii întrucât niciunul dintre defuncţii indicaţi în acel certificat nu sunt proprietari de imobile şi în special ai imobilului în litigiu.
Deşi exista la dosar foaia de avere in extenso, CF Geoagiu-Băi, filele 27-31, ca urmare a declaraţiilor date de către reclamant şi fără să verifice actele depuse la dosar, instanţa i-a dat câştig de cauză, în dispreţul actelor autentice indicate mai sus. Conform cărţii funciare nr. Geoagiu-Băi, in extenso, rezultă cu certitudine că primii proprietari ai acestui imobil înscris în CF Geoagiu-Băi, nr. top. 3332, 3333 şi 3334 au fost numiţii C.I., C.A., C.G., P.I., I.R. lui I. şi L.L. de sub B 1.2.3.4.5.6. Deci acest imobil nu a fost niciodată proprietatea bunicului reclamantului, B.A. şi nu a făcut obiectul naţionalizării prin Decretul nr. 92/1950, poziţia 129 din anexa la decret.
La data de 13 noiembrie 1936, porţiunea de proprietate de sub B3 a lui C.G., de 46/192, a fost vândută prin contractul de vânzare-cumpărare din 06 noiembrie 1936 numiţilor B.Ş.I. şi C.M., născută Basarab, domiciliată în Romos, B 5/16. Deci, B.I.Ş., dacă este tatăl reclamantului, a devenit coproprietar prin cumpărare, iar C.M. tot prin cumpărare, în cote egale, şi nicidecum prin moştenirea lăsată de B.A., a cărui avere a fost naţionalizată prin Decretul nr. 92/1950.
Asupra imobilelor sunt coproprietari în indiviziune atât reclamantul, cât si recurenţii şi, prin sentinţa pronunţată în temeiul Legii nr. 10/2001, se dispune în realitate ieşirea din indiviziune fără participarea recurenţilor şi a celorlalţi proprietari.
Nefiind stabilit cadrul procesual corect, recurenţii consideră că hotărârea Tribunalului Hunedoara este lovită de nulitate absolută, în înţelesul art. 105 alin. (1) C. proc. civ., întrucât s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, prevăzută de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., interpretând greşit şi actul juridic dedus judecăţii, nulitate ce poate fi invocată de orice parte interesată.
Este adevărat că sentinţa nu este opozabilă recurenţilor, aceştia nefiind părţi în proces, însă menţinerea acesteia ar putea genera procese interminabile între părţi, cu atât mai mult cu cât rezultă cu certitudine că imobilul în litigiu nu a fost naţionalizat prin decretul nr. 92/1950 şi nici nu a fost proprietatea bunicului reclamantului.
B.D.E. a menţionat că, deşi a formulat apel şi în nume propriu, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestuia.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că singurul motiv de recurs în care se pot încadra criticile recurenţilor este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se va analiza în considerarea admisibilităţii apelurilor, singurul aspect pe care instanţa de apel s-a pronunţat şi care poate, prin urmare, să facă obiect al controlului de legalitate.
Instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a principiului opozabilităţii efectelor hotărârii judecătoreşti numai părţilor din cauză, autorităţii de lucru judecat şi a art. 294 C. proc. civ., potrivit cu care în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Astfel, cadrul procesual este cel fixat în faţa primei instanţe de fond şi nu mai poate fi schimbat în căile de atac, decât cu încuviinţare părţilor, în cazul formulării unei cereri de intervenţie în interes propriu sau, fără această încuviinţare, a unei cereri de intervenţie în interesul altei persoane, cereri de care recurenţii din prezenta cauză nu au înţeles să uzeze.
Deoarece hotărârea pronunţată a intrat sub putere de lucru judecat, aceasta urmează a-şi produce efectele numai între părţi, iar dezlegarea problemelor de drept şi cadrul procesual în care cauza a fost judecată, nu mai pot fi repuse în discuţie. Prin urmare, criticile recurenţilor care vizează greşita stabilire a cadrului procesual şi aspectele de fond ale cauzei nu pot forma obiect de analiză în cadrul acestui recurs.
Nemulţumirea recurenţilor privind eventuala afectare a dreptului lor de proprietate prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ar privi şi o cotă din dreptul lor de proprietate nu produce o vătămare care să poată fi îndreptată în temeiul art. 105 alin. (1) C. proc. civ., ci va putea fi invocată pe calea contestaţiei la executare, deoarece procesul a intrat sub puterea de lucru judecat astfel încât nu se mai pot aplica regulile de procedură, ci cele de executare pentru înlăturarea unor eventuale aspecte de nelegalitate.
Deşi este adevărat că B.D.E. a declarat apel şi în nume propriu, nu numai ca administrator al SC F. SRL Alba, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat explicit asupra acestui apel, acest aspect nu schimbă soluţia pronunţată de instanţa de apel, deoarece argumentele de inadmisibilitate sunt comune tuturor cererilor de apel, iar argumentele aduse în apelul SC F. SRL Alba sunt aceleaşi cu cele ale apelantului B.D.E.
Recurenţii susţin că, nefiind stabilit corect cadrul procesual, hotărârea Tribunalului Hunedoara este lovită de nulitate absolută, în înţelesul art. 105 alin. (1) C. proc. civ., întrucât s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, prevăzută de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., interpretând greşit şi actul juridic dedus judecăţii, nulitate ce poate fi invocată de orice parte interesată.
Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate în cerere de recurs nu sunt incidente în cauză.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se referă la ipoteza în care hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, astfel că nu are aplicare în prezenta cauză în care nu s-a invocat o greşită soluţionare a cauzei în apel de către o altă instanţă. Se observă, de altfel, că apelul a fost soluţionat de aceeaşi instanţă care a judecat şi apelul declararat de părţile din proces.
Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, la schimbarea naturii ori înţelesulului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Din criticile menţionate în recurs nu rezultă că a avut loc o astfel de analiză a actului juridic dedus judecăţii, obiectul apelului constituindu-l excepţia inadmisibilităţii, care, datorită caracterului său peremptoriu, nu antamează fondul cauzei, fond de care este indisolubil legată incidenţa motivului de recurs în discuţie.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC F. SRL Alba, prin administrator B.E.D. şi T.R., împotriva deciziei nr. 61 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 458/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 455/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
