ICCJ. Decizia nr. 4560/2012. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4560/2012
Dosar nr. 1164/91/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanţii E.V. şi E.R. au solicitat, în contradictoriu, cu pârâţii U.G.A., I.G.I., C.N. şi C.M., să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanţie imobiliară din 16 decembrie 2008 de BNP T.L. şi a actelor adiţionale la acest contract din 24 martie 2009, din 24 iunie 2009, din 22 martie 2009 şi din 24 decembrie 2009 de către BNP T.L.
În motivare, reclamanţii au arătat că prin contractul de împrumut cu garanţie imobiliară din 16 decembrie 2008, BNP T.L. au împrumutat de la pârâtul U.G.A. suma de 100.000 euro, părţile stabilind o dobândă de 10% pe lună. în contract s-a înscris suma de 130.000 euro ca sumă împrumutată, deşi în realitate această sumă a fost de doar 100.000 euro.
Pentru garantarea împrumutului s-a constituit ipotecă asupra mai multor bunuri imobile proprietatea reclamanţilor şi a pârâtului I.G.I.
Întrucât nu au avut posibilitatea de a achita împrumutul, s-au încheiat cele patru acte adiţionale, astfel încât datoria totală este în prezent de 320.000 euro. La data de 12 ianuarie 2010 bunurile constituite drept garanţie au fost înstrăinate către C.N. şi C.M., prin contractele autentice nr. X.
Pârâtul U.G.A. a profitat de situaţia financiară dificilă în care se aflau reclamanţii şi a condiţionat acordarea împrumutului iniţial de plata unei dobânzi cămătăreşti, diferenţa dintre suma totală de 320.000 euro şi 100.000 euro reprezentând dobânda.
Contractele de mai sus sunt nule absolut pentru frauda la lege şi întrucât sunt fondate pe o cauză ilicită.
Au mai arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 9/2000, în raporturile civile obligaţia de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condiţiile prezentei ordonanţe este nulă de drept.
Acţiunea s-a întemeiat pe art. 948 alin. (1) pct. 4 şi art. 966 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 758 din 11 noiembrie 2010 Tribunalul Vrancea a respins, ca nefondată, acţiunea şi a obligat reclamanţii să plătească pârâtului U.G.A. suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă de fond a reţinut că, din examinarea contractului iniţial şi a actelor adiţionale, rezultă că nu s-a stipulat că suma împrumutată este purtătoare de dobândă, toate aceste înscrisuri care consemnează voinţa părţilor fiind semnate de acestea.
De asemenea, rezultă că părţile nu au inserat nicio menţiune cu privire la predarea sumei împrumutate.
Potrivit art. 1174 C. civ., actul autentic are tot efectul între părţi despre drepturile şi obligaţiile ce constată.
În aceste condiţii, revenea reclamanţilor sarcina probei în ceea ce priveşte faptul juridic al predării efective a sumelor de bani ce au făcut obiectul contractelor de mai sus. Nu are nici o relevanţă aspectul relaţiilor de prietenie şi încredere dintre părţi, cât timp dovada raportului juridic se face, în condiţiile prezentei cauze, cu contractul de împrumut încheiat între acestea.
Potrivit art. 967 alin. (2) C. civ., cauza unei convenţii este prezumată până la dovada contrarie.
Din contractele încheiate între părţi rezultă existenţa convenţiei, precum şi cauza acesteia.
Cum reclamanţii nu au putut face dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că numai o parte din bani au fost predaţi efectiv, restul sumelor consemnate în aceste contracte fiind, de fapt, dobânzi cămătăreşti, instanţa a constatat că aceştia nu au răsturnat această prezumţie relativă, de existenţă a cauzei.
Pârâul U.G. nu a putut face dovada susţinerii sale în sensul că în schimbul banilor împrumutaţi urma ca reclamanţii să îi vândă o suprafaţă de teren, din nicio probă nerezultând acest fapt, iar simpla posesie a unei schiţe nu poate fi considerată ca probă în sensul unei astfel de înţelegeri.
Conform art. 968 C. civ. şi a art. 9 din O.G. nr. 9/2000, în condiţiile în care în cuprinsul contractelor nu se face vreo menţiune cu privire la dobândă, iar din probe rezulta că banii au fost predaţi, nu se poate vorbi despre existenta unei cauze ilicite.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii E.V. şi E.R. şi pârâtul U.G.A.
Prin Decizia civilă nr. 135/ A din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor; a admis apelul pârâtului sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată, pe care le-a majorat de la 5000 lei la 6200 lei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 967 alin. (1) C. civ., cauza unei convenţii este prezumată până la dovada contrară. Din contractele încheiate între părţi rezultă clar existenţa unei convenţii şi cauza acesteia.
Nu s-a făcut dovada că numai o parte din sumele de bani au fost predate efectiv şi că restul sumelor consemnate în contracte erau de drept dobânzi cămătăreşti.
Martora S.I. audiată în apel la solicitarea reclamanţilor a precizat că, fiind angajată la BNP C.N. unde au fost redactate contractele de împrumut, a aflat de la doamna notar că în primul contract suma împrumutată a fost de 100.000 euro, iar diferenţa de 30.000 euro reprezenta dobânda. De asemenea, tot de la doamna notar a aflat că restul actelor adiţionale nu reprezentau în fapt împrumuturi, ci se adăugau sumele de bani cu titlu de dobândă.
Depoziţia martorei a fost considerată ca irelevantă câtă vreme aceasta este bazată strict pe menţiunile făcute de notar C.N., şefa sa şi fiica reclamanţilor-apelanţi.
Pârâtul U.G. a făcut dovada că banii care au făcut obiectul contractelor, a căror nulitate absolută se solicită, erau fie scoşi din conturi personale, fie păstraţi în caseta de valori (adresele din 4 octombrie 2010 şi din 1 noiembrie 2010 ale B.T.).
Accesul la caseta de valori pentru cele 4 împrumuturi are loc pentru fiecare din ele în ziua când s-au redactat actele respective: din 24 martie 2009, din 24 iunie 2009, din 22 septembrie 2009 şi din 24 decembrie 2009. Prin urmare cauza ilicită invocată de reclamanţii -apelanţi nu este dovedită, iar din probe rezultă că banii au fost predaţi.
Faptul că în motivarea hotărârii instanţei de fond nu se precizează răspunsul la interogatoriu al pârâţilor intimaţi C.N. şi C.M. nu este justificată deoarece aceştia au o poziţie subiectivă fiind fiica şi ginerele apelanţilor cu interes propriu de a fi admisă acţiunea formulată de reclamanţi.
Referitor la apelul pârâtului U.G.A., instanţa de apel a reţinut că acesta este fondat deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoare a pricinii sau de munca depusă de avocat.
Dispoziţiile acestui text de lege are menirea de a împiedica abuzul de drept or, faţă de complexitatea cauzei, valoarea litigiului de 320.000 euro timpul necesare pentru documentarea apărătorului, redactarea interogatoriilor luate părţilor adverse, prezenţa la termenele de judecată la instanţa de fond, un astfel de abuz de drept nu poate fi reţinut în cauză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii E.V. şi E.R., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea legii, deoarece nu au fost analizate motivele de apel, respectiv motivele de apel 1 şi 2 referitoare la încălcarea dreptului la apărare şi la nemotivarea hotărârii instanţei de fond.
De asemenea, hotărârea este nemotivată, deoarece, conform art. 261 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6 C.E.D.O., instanţa are obligaţia ca prin hotărâre să arate motivele de fapt şi de drept care formează convingerea instanţei, considerentele pentru care se înlătură cererile părţilor, să procedeze la un examen efectiv al mijloacelor, documentelor şi elementelor de probă ale părţilor, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., pentru a se respecta caracterul echitabil al procesului.
Această cerinţă nu a fost îndeplinită de către instanţa de apel.
Instanţa de apel nu a analizat declaraţia martorului propus de pârât, B.V.V., care, în urma plângerii penale formulate de reclamanţi, a retractat declaraţia.
De asemenea, instanţa de apel nu a analizat susţinerea că actele notariale au fost tehnoredactate în altă parte decât la notariatul unde s-au autentificat actele şi că martorul B.V. a declarat mincinos că banii s-au dat în faţa notarului T., ceea ce acest notar a infirmat (prin adresa din 25 ianuarie 2011).
De asemenea, instanţa nu a analizat împrejurarea că din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere rezultă că societatea pârâtului nu a realizat un profit semnificativ care să îi permită să acorde un împrumut de 320.000 euro, că aşa zisul împrumut acordat reprezenta, conform justificării pârâtului, o promisiune de vânzare privind o suprafaţă de teren extravilanul com. Slobozia Ciorăşti, apărare care s-a dovedit nereală.
Instanţa de apel nu a făcut referire la declaraţia martorei P.M., audiată de prima instanţă, precum şi la răspunsul la interogatoriu al lui I.G.I., garantul împrumutului, din care rezultă că suma real împrumutată a fost de doar 100 000 euro şi că restul reprezenta dobândă.
Nu s-a făcut referire la împrejurarea că pârâtul nu era la primul contract de împrumut şi că aceste contracte îi aduceau beneficii importante reclamantului, ceea dovedeşte că se îndeletnicea cu acordarea de bani.
Astfel, între părţi a mai existat un contract de împrumut la data de 25 octombrie 2007 pentru suma de 172.500 euro, iar pârâtul pentru acest împrumut a luat 210.000 lei prin vânzarea imobilului ipotecat, vânzare realizată chiar de el.
Prin neanalizarea probatoriilor şi a susţinerilor făcute de către reclamanţi, instanţa a ajuns la stabilirea unei situaţii de fapt eronate şi a unei concluzii greşite.
Instanţa de apel a trunchiat declaraţia martorei S.I. audiată în instanţa de apel, deşi aceasta a spus că l-a auzit pe pârât când a relatat că a adus suma de 100.000 euro şi că restul sumelor reprezentau dobânzi.
De asemenea, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă că pârâtul a scos vreo sumă de bani la datele încheierii contractelor de împrumut. Accesul la casetele de valori, se referă la o altă persoană, cumnata sa, U.C.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Este corectă critica recurenţilor privind neanalizarea în întregime a apelului.
Astfel, deşi au fost invocate trei argumente principale în susţinerea cererii de apel, instanţa de apel nu a reţinut în sinteză argumentul de apel numerotat cu cifra 1 şi, prin urmare, nici nu l-a analizat. Acest argument se referea la greşita respingere a acţiunii ca nedovedită, în condiţiile în care tocmai instanţa a limitat numărul martorilor de la doi la unul.
De asemenea, se observă că, în cenzurarea temeiniciei şi legalităţii sentinţei pronunţate de către prima instanţă de fond, instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea presupune în primul rând stabilirea corectă, în formă concisă şi clară a situaţiei de fapt, în ordine logică sau cronologică. Pentru fiecare din faptele reţinute se vor arăta probele pe baza cărora au fost stabilite, pentru a nu se înţelege că este vorba de simple afirmaţii sau presupuneri, ci de probe legal administrate în cadrul procesului. Dacă probele sunt contradictorii, trebuie examinate în mod comparativ şi motivat de ce au fost reţinute unele şi înlăturate celelalte. În acest fel judecătorul stabileşte adevăratele raporturi dintre părţile aflate în conflict.
Motivarea în fapt are drept scop să învedereze că situaţiile particulare care au fost stabile în concret în proces, se încadrează în prevederile generale şi abstracte ale legii. Trecerea de la motivarea în fapt la cea în drept trebuie să se facă prin reproducerea textelor legale aplicabile, arătându-se apoi de ce faptele reţinute fac parte din categoriile la care se referă textele la care s-a apelat.
În stabilirea situaţiei de fapt, atât prima instanţă de fond, cât şi instanţa de apel nu au motivat pertinenţa şi concludenta probelor în raport de care şi-au întemeiat raţionamentul juridic, în sensul de a explica de ce anumite probe au fost luate în considerare, iar altele au fost înlăturate, astfel încât situaţia de fapt nu poate fi considerată ca fiind pe deplin stabilită. Decizia curţii de apel apare astfel ca insuficient motivată, ceea ce face ca însuşi procesul să fie considerat inechitabil, prin încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (astfel cum s-a apreciat în cauza Albina împotriva României, în hotărârea C.E.D.O. din 28 aprilie 2005).
În absenţa justificării de către instanţa de apel a înlăturării probelor invocate în recurs ca fiind pertinente şi concludente în cauză, respectiv a motivării pertinenţei şi concludentei probelor pe care s-a întemeiat soluţia instanţei de apel, nu pot fi verificate de criticile privind neanalizarea unor probe pe care recurenţii le consideră ca fiind determinante în soluţionarea cauzei.
Deşi este adevărat că judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, Înalta Curte observă că dezlegarea problemelor de drept deduse judecăţii nu s-a realizat printr-o completă analiză asupra situaţiei de fapt, din considerentele deciziei recurate nerezultând că au fost prezentate argumentele pentru care s-a decis înlăturarea unor probe care dovedesc o situaţie de fapt contrară celei reţinută de către instanţă.
Fată de această constatare, Înalta Curte urmează a face aplicarea art. 314 C. proc. civ. potrivit cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Prin urmare, deoarece împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, se impune casarea deciziei recurate, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., considerându-se că, în absenţa clarificării situaţiei de fapt, procesul nu a fost cercetat pe fond.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi.
Cu prilejul rejudecării apelului urmează a se avea în vedere, în motivare, incidenţa art. 1173, art. 1174 şi art. 1191 pct. 3 C. civ., privind puterea probatorie a actului autentic şi posibilitatea probării cu martori asupra drepturilor de care părţile contractante pot să dispună, drepturi menţionate în acte autentice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii E.V., E.R. împotriva Deciziei nr. 135/ A din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4753/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4546/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
