ICCJ. Decizia nr. 4571/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 17529 din 12 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC H.D. SRL formulată în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA
împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică.
Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 102 din 29 februarie 2012, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea precizată, și a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 63440 Euro echivalent în lei la cursul din ziua plății reprezentând contravaloare despăgubiri, și de 6797,5 lei reprezentând dobânda legală calculată de la data de 10 februarie 2010 până la 31 mai 2010, precum și la plata dobânzii legale în continuare până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată aferente.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.R.A.R. SA solicitând admiterea recursului promovat de societatea noastră, modificarea în tot a hotărârii recurate și pronunțarea unei hotărâri prin care să se respingă în tot acțiunea reclamantei SC H.D. SRL
Raportându-se la situația de fapt rezultată din probele administrate și la condițiile producerii accidentului și cauzele acestuia, recurenta-pârâtă consideră că hotărârea atacată este neîntemeiata, sub următoarele aspecte:
- nu s-a făcut dovada indubitabilă că dauna s-a produs ca urmare a unui alt auto ce a intrat în depășire neregulamentară, astfel cum susține reclamanta;
- avariile produse vehiculului cap-tractor au fost cauzate in mod cert de materialele transportate și nu de "evitarea coliziunii cu un alt vehicul", astfel cum se susține în considerentele deciziei Curții de Apel, deoarece dacă marfa transportată ar fi fost bine amarata sau de natura a nu produce străpungerea pereților containerului și distrugerea capului tractor, nu s-ar fi produs riscul asigurat.
Precizează recurenta-pârâtă, făcând trimitere la art. 1270 C. civ. și la art. 2 din Legea nr. 136/1995, că instanța de apel a admis în mod neîntemeiat pretențiile intimatei-reclamante, deoarece dauna a fost produsă de materialele transportate în urma frânării și nicidecum urmare a unui presupus accident rutier ce ar putea explica deplasarea încărcăturii și avarierea autovehiculului asigurat.
Mai arată recurenta-pârâtă că, în opinia sa, sintagma "daunelor provocate de mărfurile transportate" nu trebuie interpretată strict în contextul unei legături de cauzalitate între acțiunea/inacțiunea mărfii și efectul, producerea prejudiciului, respectiv în însușirile/caracteristicile mărfii, deoarece aceasta reprezintă o excludere generală, daunele produse din explozii sau emanații de căldură, radiații sau cele cauzate de poluare ori contaminare a mediului, constituind excluderi general valabile la încheierea unei polițe, și ele se regăsesc în art. 4 pct. 4.3.2, respectiv 4.3.3, nu în condițiile particulare de asigurare.
înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Practic, prin criticile invocate recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, dar aduce în susținere argumente ce își propun să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., trimiterile pe care recurenta le face la dispozițiile art. 1290 C. civ. și la art. 2 din Legea nr. 136/1995 fiind pur formale, neargumentate în drept.
Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situații de fapt, invocarea probatoriului administrat, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs.
în considerarea celor ce preced, s-a constatat că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 3021lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs a cuprins, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, înalta Curte a avut în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care au indus aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a constatat nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021lit. c) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4572/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4573/2012. Civil → |
|---|
