ICCJ. Decizia nr. 4573/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, reclamanta SC E. SA a solicitat obligarea pârâtei SC W.I. SRL să lase în deplină proprietate și liniștită posesie bunurile cumpărate în anul 2005, anexând dovada concilierii prealabile.
La data de 19 ianuarie 2010 reclamanta a precizat că, în ipoteza în care există bunuri ce nu pot fi predate, întrucât au fost înstrăinate sau distruse, solicită obligarea pârâtei la plata contravalorii acestora. S-a solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință. A mai arătat reclamanta că acțiunea vizează predarea bunurilor, fiind ca atare o obligație "de a face", iar textele de lege ce întemeiază acțiunea sunt dispozițiile art. 1075 C. civ., acțiunea neavând ca obiect "revendicare".
Prin sentința civilă nr. 121 din 23 februarie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea reclamantei, instanța reținând, în esență, că bunurile mobile a căror predare s-a solicitat nu mai erau în proprietatea pârâtei, astfel că nu mai exista posibilitatea legală a înstrăinării acestora de către reclamantă în cursul anului 2005.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC E. SA criticile formulate vizând greșita reținere a calității de proprietar în favoarea pârâtei și considerentele contradictorii ale primei instanțe.
Curtea de Apel Timișoara, secția a Il-a civilă, prin decizia nr. 50/ A din 23 februarie 2012, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu cheltuieli de judecată aferente, instanța de control judiciar reținând, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E. SA care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor reglementate de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., arătând, în esență, că prin hotărârea pronunțată instanța de control judiciar a interpretat eronat situația de fapt proprie cauzei.
în continuare recurenta-reclamantă prezintă pe scurt criticile aduse sentinței apelate, reproșând instanței de apel ca motivarea acesteia nu răspunde criticilor pe care le-a formulat raportându-se în susținere la situația de fapt specifică speței, la înscrisurile depuse la dosar și la raportul de expertiză întocmit în cauză.
înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de parte, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Argumentația adusă de recurenta-reclamantă în susținerea criticilor vizează istoricul cauzei, atitudinea procesuală a părților, situații de fapt și administrarea probatoriului, neîncadrabilă în temeiurile de drept indicate.
Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-reclamantă, reiterarea unor situații de fapt și referirile la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.
în considerarea celor ce preced, s-a constatat că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 3021lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs a cuprins, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, înalta Curte a avut în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care a indus aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a constatat nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021lit. c) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4571/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4568/2012. Civil → |
|---|
