ICCJ. Decizia nr. 4611/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, reclamanta P.P.G. a chemat în judecată pârâta SC I.D.C. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se califice înscrisul sub semnătură privată nr. 90 din 20 mai 2009 intitulat "contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate" ca antecontract de vânzare-cumpărare și să se dispună rezoluțiunea acestui contract, cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 59.000 lei achitată cu titlu de avans, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC I.D.C. SA a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 38.149,15 lei reprezentând contravaloarea ratelor neachitate de aceasta la scadență, precum și la plata sumei de 20.967 Iei reprezentând penalități de întârziere și majorări pentru neplata ratelor la scadență.
Prin sentința comercială nr. 7014 din data de 27 mai 2011, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a admis excepția inadmisibilității, a respins primul capăt de cerere din acțiunea reclamantei având ca obiect calificarea actului juridic ca inadmisibil; a respins cererea principală formulată de reclamanta P.P.G., ca neîntemeiată; a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a suinei de 35.276,52 lei valoare rate și a sumei de 20.967,47 lei penalități și majorări de întârziere și, de asemenea, la plata sumei de 10.158 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de apelanta P.P.G. a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia nr. 63 din 9 februarie 2012. Totodată, apelanta a fost obligată la plata către intimată a sumei de 2480 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
împotriva acestei decizii, reclamanta P.P.G. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceiași instanță. pentru continuarea judecății.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare.
Astfel, recurenta arată că în cadrul apelului a formulat o cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, cerere ce i-a fost respinsă la data de 24 noiembrie 2011, luând cunoștință de această soluție la termenul din 8 decembrie 2011 când i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru până la termenul din 9 februarie 2012. Sub acest aspect, recurenta consideră că este incertă stabilirea obligației de plată la același termen, în condițiile în care nu fusese soluționată cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din 24 noiembrie 2011, existând posibilitatea admiterii acesteia.
Recurenta consideră că stabilirea termenului pentru plata taxei judiciare de timbru trebuia făcut după data soluționării irevocabile a cererii de ajutor public judiciar, respectiv după data de 16 decembrie 2011. Efectul formulării cererii de reexaminare este acela că suspendă stabilirea obligației de plată până la soluționarea cererii de reexaminare.
întrucât cererea de reexaminare a fost respinsă între termenele de judecată acordate în cauză recurenta susține că nu a putut lua cunoștință de soluția pronunțată, nefiind citată între termenul din 8 decembrie 2011 și 9 februarie 2012 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru. Mai mult decât atât, a luat la cunoștință de soluția de respingere a cererii de reexaminare la termenul din 9 februarie 2012, când și-a arătat disponibilitatea de a achita taxa judiciară de timbru. însă instanța i-a anulat ca netimbrat apelul.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, in limitele controlului de legalitate, se constată că recursul este fondat.
Dispozițiile art. 20 alin. (l) și (2) din Legea nr. 146/1997 stabilesc că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până la termenul stabilit de instanță, iar alin. (3) din aceeași lege, reglementează sancțiunea anulării cererii pentru neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit de instanță.
în speță, instanța de apel în mod eronat a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, reținând că reclamanta P.P.G. nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit din 9 februarie 2012.
Astfel, potrivit înscrisurilor de la dosar rezultă că cererea reclamantei privind ajutorul public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din 24 noiembrie 2011, cererea de reexaminare formulată împotriva acestei încheieri fiind respinsă în mod irevocabil prin încheierea din 16 decembrie 2011.
în speță, împrejurarea că cererea reclamantei privind ajutorul public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru a fost respinsă în mod irevocabil nu echivalează cu încunoștințarea apelantei asupra obligației sale de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru termenul de judecată din 9 februarie 2012, având în vedere că din înscrisurile de la dosar nu rezultă că instanța i-a pus în vedere acesteia să timbreze apelul între data de 16 decembrie 2011 și termenul din 9 februarie 2012, când apelul i-a fost anulat ca netimbrat.
Prin urmare, nu se poate reține vreo culpă în sarcina reclamantei de natură să conducă la anularea apelului său ca netimbrat în condițiile în care aceasta nu a fost citată cu mențiunea de a achita taxele de timbru datorate, astfel că aplicarea sancțiunii prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 în raport de împrejurările speței nu trebuie opusă accesului liber la justiție și exercitării dreptului la apărare, drepturi fundamentale prevăzute de art. 21, respectiv art. 24 din Constituție.
Accesul la justiție se caracterizează prin efectivitate și accesibilitate, iar garantarea acestui drept fundamental trebuie să se facă într-o manieră corectă și reală.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (l) și (3) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis prezentul recurs, a casat hotărârea atacată și s trimid cauza spre re judecare aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4612/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4610/2012. Civil → |
|---|
