ICCJ. Decizia nr. 4657/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 684/COM din 9 iunie 2011, Tribunalul Bihor, a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC Q.C.E. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC U. SRL și cu pârâta Banca T. SA Sediul Central, și în consecință a dispus anularea biletului la ordin emis la Oradea, Bihor, plătibil la Oradea, pentru suma de 43.371,90 RON. A dispus anularea înscrierii incidentului de plată major cu privire la biletului la ordin în C.I.P. - F.N.B.O.. A obligat pârâta SC U. SRL Orșova, jud. Mehedinți, la plata sumei de 2.008,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Deși contravaloarea Facturii fiscale din 29 septembrie 2009, în valoare de 43.371,90 RON, emisă în baza Contractului de vânzare-cumpărare produse petroliere din 01 iunie 2009, a fost achitată prin O.P. din 04 noiembrie 2009, totuși prin Cererea de înscriere a refuzului bancar în F.N.B.O. din 24 noiembrie 2010 s-a solicitat înscrierea incidentului de plată produs cu biletul la ordin emis la Oradea la data de 01 iunie 2010 pe numele reclamantei SC Q.C.E. SRL în calitate de subscriitor, având ca beneficiar/ultim giratar pe pârâta SC U. SRL, ca urmare a refuzului la plată din lipsă parțială de disponibil, în cazul prezentării la plată la termen, în condițiile în care plata era în mod evident anterioară emiterii biletului la ordin.
în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) Regulamentul nr. 1/2001 actualizat privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Incidentelor de Plăți, "Anularea informațiilor privind incidentele de plăți înregistrate în F.N.I.P. și în F.N.P.R. se poate face numai de persoanele declarante, din proprie inițiativă sau la solicitarea instanțelor judecătorești, în baza unei cereri de anulare, conform formularului prezentat în anexa nr. 8A, 8B sau 8C, după caz, transmisă la C.I.P. în aceeași zi bancară.
împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen și legal timbrat, apelanta pârâtă SC U. SRL solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea cererii introductive.
în dezvoltarea motivelor de apel arată că, sub un prim aspect se impune a se verifica competența teritorială a primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente Tribunalul Timiș, care este locul unde s-a produs incidentul de plata în discuție.
întregul probatoriu existent în dosarul de fond nu a fost procedural admis și nici administrat.
Solicită constatarea și cenzurarea ca fiind neprocedurală încercarea unilaterală a reclamantei de a lua interogatoriu apelantei, fără a exista o dispoziție a instanței în acest sens, astfel încât poziția sa nu reprezintă un refuz de a răspunde la interogatoriu, ci o sancționare a modalității prin care s-a formulat acest interogatoriu, în mod unilateral, fiindu-i comunicat extrajudiciar de către reprezentantul reclamantei, prin poștă.
Instanța de fond nu putea decât să analizeze îndeplinirea condițiilor legale de existență ale actului atacat - bilet la ordin, în speța fiind aplicabile acte normative cu caracter special și nu pot fi analizate relațiile comerciale și creanțele dintre părți ori caracterul cert, lichid și exigibil al acestor creanțe, deoarece nu fac obiectul cauzei, nu există un petit în acest sens și ar fi încălcate principiile procesului civil - disponibilitatea părților, evitarea unui plus petit, pronunțarea asupra ce se cere în mod concret.
în drept a invocat prevederile art. 282 și următoarele, art. 129,art. 156,art. 167 C. proc. civ. și art. 969 C. civ..
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, instanța a apreciat apelul declarat de către pârâta SC U. SRL ca fiind fondat.
Referitor la excepția de necompetență a instanței de fond în soluționarea cauzei, competența aparținând potrivit susținerilor apelantei Tribunalului Timiș, deoarece în circumscripția instanței respective s-a produs incidentul de plată, aceasta nu a fost primită.
în speță, reclamanta a chemat în judecată Banca T. Cluj Napoca și SC U. SRL cu sediul în Timișoara, iar cererea de chemare în judecată s-a introdus la Tribunalul Bihor.
Fiind vorba, în speță, despre o competență alternativă, pârâtul nu poate invoca direct în apel, excepția de necompetență a instanței de fond în soluționarea cauzei.
Competența teritorială alternativă este reglementată prin norme dispozitive, ceea ce face ca excepția de necompetență teritorială alternativă să poată fi invocată de pârât doar în fața primei instanțe prin întâmpinare sau când aceasta nu este obligatorie, până la prima zi de înfățișare, or în cazul de față pârâtul apelant nu a invocat excepția în fața instanței de fond, motiv pentru care nu o va putea face pentru prima dată în apel.
Criticile apelantei au fost găsite nefondate și în ceea ce privește modul în care Tribunalul Bihor a administrat proba cu interogatoriu.
Interogatoriul pârâtei apelante a fost încuviințat de prima instanță la cererea reclamantei intimate SC Q.C.E. SRL prin încheierea de ședință din 17 februarie 2011, dată la care cea dintâi a fost legal citată.
De asemenea, interogatoriul i-a fost comunicat apelantei SC U. SRL pentru a răspunde în scris la acesta, în conformitate cu art. 222 C. proc. civ..
Observațiile apelantei SC U. SRL au fost apreciate întemeiate însă cu privire la modul de soluționare a litigiului pe fond de către prima instanță.
S-a reținut astfel că reclamanta SC Q.C.E. SRL a emis biletul la ordin din 1 iunie 2010 pentru suma de 43.371,90 RON pe seama pârâtei SC U. SRL în calitate de beneficiar. Biletul la ordin în discuție avea ca scadență data de 24 noiembrie 2010.
La data scadenței, beneficiarul biletului la ordin l-a introdus la plată, însă acesta a fost refuzat de Banca T. SA din lipsă parțială de disponibil.
Urmare a refuzului de plată, SC Q.C.E. SRL a fost înscris cu biletul la ordin în C.I.P. la cererea Băncii T. Bihor Oradea.
în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) și c) Regulamentul nr. 1/2001, deoarece în speța de față ne aflăm în prezența unui incident de plată major, confirmat de înscrisurile din dosarul de fond, din care rezultă că biletul la ordin în litigiu, ca urmare a prezentării în termen la plată, a fost refuzat la decontare de banca declarantă din lipsă parțială de disponibil, curtea de apel a apreciat că instanța de fond nu putea dispune anularea incidentului de plată.
în acest cadru procesual, tribunalul trebuia să verifice doar dacă au fost respectate dispozițiile legale cu privire la înscrierea incidentului de plată și nu să statueze cu privire la existența sau inexistența obligației de plată a sumei de bani pentru care a fost emis, întrucât nu a fost investită cu o astfel de cerere.
Reclamanta, prin acțiunea formulată, a mai solicitat instanței prin acțiunea formulată și anularea biletului la ordin, însă nu a invocat motivele de nulitate și nici temeiul lor juridic.
Potrivit art. 106 raportat la art. 89 și art. 93 Legea nr. 58/1934, nulitatea poate interveni în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a biletului la ordin, ceea ce nu este cazul în speță.
în consecință, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7/2012-A/C din 31 ianuarie 2012, a admis ca fondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC U. SRL, a schimbat în totalitate sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC Q.C.E. SRL având ca obiect anulare bilet la ordin și înscriere incident de plată major cu privire la biletul la ordine în C.I.P..
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC Q.C.E. SRL prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței de fond.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
în susținerea cererii recurenta a susținut că biletul la ordin a fost emis parțial necompletat, fiind garanția plății unor produse ce au fost achitate cu ordin de plată anterior termenului, ce dădea dreptul beneficiarului să completeze și să deconteze titlul de credit. Totodată a mai arătat reclamanta că biletul la ordin a fost completat de către beneficiar fără autorizarea reclamantei, pentru care ulterior s-a promovat o ordonanță de plată, respinsă, deci pretinsele penalități nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.
în ceea ce privește situația de fapt, recurenta arată că deși situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de apel, nu a reținut faptul că reclamanta a probat motivul de nulitate al titlului de credit, care a fost obținut prin completarea frauduloasă a biletului la ordin.
Ca și motiv de nulitate indică dolul, prin inducerea în eroare la momentul eliberării titlului de credit, solicitând efectuarea plății mărfurilor înscrise și reținând instrumentul de plată parțial completat pentru folosirea lui ulterioară, neautorizat, consimțământul reclamantei la emiterea titlului de credit a fost viciat, actul fiind anulabil.
De asemenea, recurenta a invocat manoperele dolosive efectuate de creditoare pentru utilizarea și decontarea neautorizată a instrumentului de plată.
Recursul este nefondat.
Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat anularea biletului la ordin emis la Oradea, pentru suma de 43.371,90 RON și anularea înscrierii incidentului de plată în Centrala Incidentelor de Plăți.
Din examinarea susținerilor pe care reclamanta le reiterează prin recursul de față, se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a se putea solicita modificarea hotărârii atacate, așa cum greșit se solicită.
Ținând seama de regimul juridic expres prevăzut de lege pentru biletul la ordin ca titlu de valoare și instrument de plată, titlu la ordin ce încorporează obligația necondiționată de a plăti la vedere suma menționată, se constată că trasul-organul bancar a procedat legal la verificarea condițiilor de formă și a disponibilului în cont, cu respectarea normelor bancare, practicând refuzul de plată și notificarea incidentului bancar ivit.
în mod corect instanța de apel a constatat că în situația de față ne aflăm în situația unui incident de plată major, iar în lipsa disponibilului bancar, înscrierea incidentului de plată a operat cu respectarea strictă a dispozițiilor legale cuprinse în Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 1/2001.
Premisa de la care pornește instanța de apel, privind încălcarea principiului disponibilității de către instanța de fond este corectă, având în vedere temeiul acțiunii, respectiv prevederile art. 36 alin. (2) Regulamentul nr. 1/2001.
Deși reclamanta a solicitat prin acțiune anularea biletului la ordin, tară a indica motivele de nulitate și temeiul juridic, se constată că nulitatea biletului la ordin poate interveni în condițiile art. 106, raportat la art. 89 și art. 93 Legea nr. 58/1934, situație care nu este incidență în speța de față.
în consecință, recursul reclamantei s-a privit ca nefondat și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4662/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4661/2012. Civil → |
|---|
