ICCJ. Decizia nr. 4706/2012. Civil. Exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4706/2012
Dosar nr. 9506/30/2010
Şedinţa publică de la 21 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 977 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta N.N. împotriva sentinţei civile nr. 300/ PI din 25 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a interpretat corect dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 105/1992 privind recunoaşterea efectelor sentinţei de divorţ pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia dreptul familiei, în data de 25 august 2010, în Dosar nr. D797/10.
În mod corect prima instanţă apreciază că în mod corect prima instanţă a respins petitul reclamantei privind revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei întrucât art. 169 din Legea nr. 105/1992 prevede în mod expres că instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei.
În cadrul procedurii recunoaşterii unei hotărâri străine instanţa română nu poate să completeze hotărârea pronunţată de statul străin respectiv.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanta a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
Reclamanta a cerut instanţei române să completeze validarea hotărârii străine cu prevederile art. 40 alin. (3) C. fam. în sensul că fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie dacă nu a intervenit o învoială sau instanţa nu a dat o încuviinţare.
Instanţa trebuia să sesizeze şi să aplice prevederile art. 22 din Legea nr. 105/1992 pentru că, potrivit legii române, odată cu divorţul, instanţa română se pronunţă şi asupra acţiunii accesorii privind petitul de revenire la numele de familie avut anterior căsătoriei.
Instanţele au interpretat eronat prevederile art. 169 din Legea nr. 105/1992 pentru că reclamanta nu a cerut modificarea hotărârii de divorţ şi nici ca instanţa română să reexamineze fondul hotărârii străine.
Menţionându-se aplicarea art. 40 alin. (3) C. fam., pe temeiul de drept al art. 22 şi 20 din legea nr. 105/1992 instanţa de exequatur nu săvârşeşte niciun fel de modificare a hotărârii de divorţ străine şi nici nu încalcă prevederile art. 169 din Legea nr. 105/1992, ci dimpotrivă aşează hotărârea de divorţ străină în limitele legalităţii româneşti impuse de legiuitorul român care, odată cu divorţul impune şi soluţionarea petitului accesoriu de revenire la numele de familie avut anterior căsătoriei.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, divorţul este cârmuit de legea aplicabilă potrivit art. 20.
Iar art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii naţionale comune, iar în cazul în care au cetăţenii deosebite, sunt supuse legii domiciliului lor comun.
Aceste texte reglementează determinarea legii materiale în soluţionarea acţiunii de divorţ cu un element de extraneitate.
Chiar dacă instanţele de fond ar fi aplicat, în procedura exequaturului, prevederile art. 40 C. fam., în forma în vigoare la data sesizării instanţei, tot nu ar fi putut dispune, din oficiu, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei. Jurisprudenţa este constantă în a stabili că dacă instanţa de divorţ nu s-a pronunţat asupra numelui de familie pe care urmează să-l poarte soţii după desfacerea căsătoriei nu mai poate fi introdusă o nouă acţiune având un asemenea obiect, ci este necesar să se obţină o modificare a numelui de familie pe cale administrativă.
În aceste condiţii, instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 105/1992 conform cu care, sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de art. 167 şi 168, instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei.
Câtă vreme, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 167 şi 168 din Legea nr. 105/1992, menţionarea în sentinţa de divorţ pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia dreptul familiei, în data de 25 august 2010, în Dosar nr. D797/10, a numelui pe care îl va purta reclamanta după desfacerea căsătoriei ar reprezenta o modificare a sentinţei, cu nesocotirea prevederilor menţionate.
Faţă de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.N. împotriva deciziei nr. 977 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4705/2012. Civil. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4707/2012. Civil. îndreptare eroare... → |
|---|
