ICCJ. Decizia nr. 4705/2012. Civil. Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4705/2012

Dosar nr. 6124/98/2010

Şedinţa publică de la 21 iunie 2012

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6129/98/2010 (nr. în format vechi 1322/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 251 din 7 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, în Dosarul nr. 6129/98/2010, formulată de recurenta - pârâtă SC P.O. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu reclamanta G.M., reţinând următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 300 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cerere, instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune motivat suspendarea executării hotărârii recurate şi în alte cauze decât cele la care se referă art. 1, dispoziţiile art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., aplicându-se în mod corespunzător.

Potrivit dispoziţiilor art. 289 C. proc. civ., hotărârile pronunţate în fond, în ceea ce priveşte cererile având ca obiect conflicte de muncă, sunt definitive şi executorii de drept.

S-a apreciat că, susţinerea recurentei pârâte în sensul că, în eventualitatea modificării sentinţei atacate, ar fi incomod pentru aceasta să recupereze de la intimata - reclamantă sumele achitate nu poate fi inclusă în sfera actelor şi faptelor ce constituie argumente în dovedirea caracterului urgent al suspendării decurgând prin paguba iminentă ce s-ar putea produce dacă nu ar fi suspendată executarea şi care să justifice luarea unei măsuri de excepţie, prin care să se dispună suspendarea executării unei sentinţe definitive.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta SC P.O. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:

Instanţa a reţinut că susţinerea potrivit căreia, în eventualitatea modificării hotărârii atacate, ar fi incomod pentru societate să recupereze sumele achitate intimatei reclamante nu poate fi inclusă în sfera actelor şi faptelor ce constituie argumente în dovedirea caracterului urgent al suspendării, însă această susţinere a fost subsidiară altei susţineri inserate în motivarea cererii de suspendare asupra căreia instanţa nu s-a aplecat cu suficientă atenţie, şi anume că executarea de către intimata reclamanta G.M. a sentinţei civile nr. 251/2012 a Tribunalului Ialomiţa, executorie potrivit art. 289 Codul muncii, ar fi de natură să greveze fondul de salarii al lunii în care se face plata cu mai mult de jumătate din suma alocată de către comitentul OMV Petrom, iar consecinţa acestui fapt ar constitui-o imposibilitatea achitării drepturilor salariale pentru un număr de aproximativ 15 angajaţi.

S-a conchis, că suspendarea executării sentinţei civile nr. 251/2012 a Tribunalului Ialomiţa este justificată şi decurge din paguba iminentă ce s-ar putea produce şi care nu ar mai putea fi reparată ulterior.

Examinând încheierea recurată, în limita criticilor formulate ce permite încadrarea acestora în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., de către instanţa de judecată în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru cele ce succed:

Deşi nu arată expres, susţinând că în speţă se impunea suspendarea executării sentinţei civile recurate până la soluţionarea recursului, petenta critică încheierea recurată ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 300 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora „La cerere, instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate şi în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1)”.

În speţă, petenta, în motivarea cererii de suspendare a executării sentinţei civile nr. 215 din 7 februarie 2012, a invocat ca motive ale suspendării executării acestei sentinţe faptul că, în eventualitatea modificării acesteia, ar fi incomod să recupereze sumele plătite de la intimata reclamantă şi că prin plata acestor sume către reclamantă ar fi afectat „fondul de salarii pentru plata angajaţilor”, iar în motivarea recursului, a arătat că încheierea recurată, prin care s-a respins această cerere, este nelegală.

Această critică este nefondată, pentru cele ce succed:

În accepţiunea art. 300 alin. (2) C. proc. civ., deşi suspendarea provizorie este facultativă, ea trebuie dispusă atunci când se justifică, condiţionat însă de o motivare convingătoare, ca o garanţie împotriva eventualelor acte de rea - credinţă.

Or, în speţă, se constată că motivele invocate de recurentă, aşa cum au fost expuse mai sus, nu constituie motive convingătoare, cu caracter urgent, care să justifice o pagubă iminentă ce s-ar produce petentei şi care să impună suspendarea executării sentinţei primei instanţe, ca măsură de excepţie.

Dimpotrivă, aceste motive sunt neconvingătoare şi nu justifică o pagubă iminentă pentru petentă prin punerea în executare a sentinţei primei instanţe.

Pentru considerentele expuse, instanţa, constatând că încheierea recurată este legală, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC P.O. SRL Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC P.O. SRL Bucureşti împotriva încheierii din 4 mai 2012 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 6124/98/2010.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4705/2012. Civil. Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Recurs