ICCJ. Decizia nr. 4708/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4708/2012
Dosar nr. 22757/3/2010
Şedinţa publică din 21 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. 22757/3/2010 reclamantul B.P. a solicitat obligarea pârâţilor Judecătoria Deva şi Tribunalul Hunedoara la plata sumei de 500.000 euro (în RON la cursul zilei) cu titlu de daune morale, pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a prelucrării datelor sale cu caracter personal, efectuată ilegal, în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 677/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 1492 din 7 octombrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul B.P., în contradictoriu cu pârâţii Judecătoria Deva şi Tribunalul Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii invocată de pârâta Judecătoria Deva, motivat de faptul că nu are personalitate juridică, tribunalul a reţinut că nu operează această excepţie, consecinţa lipsei personalităţii juridice a pârâtei fiind lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, conform art. 41 C. proc. civ., persoana care nu are folosinţa drepturilor civile nu poate sta ca parte în judecată.
Referitor la fondul pretenţiilor deduse judecăţii, tribunalul le-a analizat prin prisma răspunderii civile delictuale instituite de art. 998 - 999 C. civ., ca formă a răspunderii juridice, Legea nr. 677/2001 instituind o formă de răspundere juridică pentru daunele morale pricinuite.
Astfel, în speţă reclamantul căruia potrivit art. 1169 C. civ. îi revine sarcina probei, trebuie să probeze existenţa elementelor prevăzute cumulativ de lege pentru a opera răspunderea civilă, respectiv fapte ilicite, prejudiciu, existenţa prejudiciului, vinovăţia în producerea acesteia şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 reglementează posibilitatea unei persoane ale cărei date cu caracter personal au fost prelucrate ilegal, producându-i acestuia un prejudiciu, de a se adresa instanţei de judecată pentru repararea acestuia.
Rezultă deci, că acele condiţii cerute legea comună în materie (art. 998 - 999 C.civil) pentru a opera răspunderea civilă, se regăsesc şi în Legea nr. 677/2001.
În speţă, însă, reclamantul nu a probat că elementele răspunderii civile există, respectiv fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie de cel chemat în cauză pentru a răspunde civil, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre acestea.
Raportat la susţinerile reclamantului, care în esenţă au la bază acreditarea acordată numitului R.D., reporter la Cotidianul de Iaşi pentru studierea Dosarului nr. 8923/97/2008 al Tribunalului Hunedoara în care reclamantul arată că era parte şi de care reclamantul se leagă publicarea în acel cotidian în cadrul unor articole a datelor sale personale, ceea ce în opinia sa, constituie un prejudiciu de imagine, tribunalul a reţinut că acea acreditare la care acesta face referire, nu poate fi considerată ca având caracterul unei fapte ilicite, Legea nr. 544/2001, art. 18 alin. (1), obligând autorităţile publice să acorde o astfel de acreditare, fără discriminare, ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă.
Pe de altă parte, art. 15 din Legea nr. 544/2001 reglementează accesul mijloacelor de informare în masă la informaţii de interes public, informaţiile referitoare la procesul în care a fost parte reclamantul fiind de interes public.
Faptul că ulterior au apărut anumite articole de presă sau pe un site, precum cel la care face referire reclamantul, nu presupune săvârşirea de către pârâtul chemat în cauza de faţă, a unei fapte ilicite care să fi determinat şi cauzat prin ea însăşi un prejudiciu pentru reclamant şi care să justifice demersul acestuia în cauza de faţă, împotriva acestui pârât.
În consecinţă, tribunalul constatând că nu se regăsesc în cauză elementele răspunderii civile delictuale de natură a atrage pentru pârât răspunderea pentru daunele morale pretinse de reclamant şi respectiv obligaţia de reparaţie a acestora, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 649A din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.P. împotriva sentinţei primei instanţe.
În considerentele hotărârii, instanţa de apel a reţinut că reclamantul-apelant a învestit tribunalul cu o acţiune în despăgubiri întemeiată (aşa cum reiese din preambulul cererii de chemare în judecată) pe dispoziţiile speciale cuprinse în art. 18 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Din punctul de vedere al competenţei teritoriale, potrivit alin. (3), „instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul", iar din punctul de vedere al competenţei materiale de primă instanţă, aceasta revine tribunalului având în vedere faptul că valoarea obiectului pricinii este mai mare de 100.000 RON, conform art. 2821 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, alin. (1) reglementează cu caracter general dreptul oricărei persoane care consideră că i-a fost încălcat vreunul din drepturile garantate de acest act normativ, de a se adresa justiţiei, ca o aplicaţie concretă a principiului fundamental al accesului liber la justiţie garantat prin dispoziţiile art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Pentru a determina sfera de aplicare a dispoziţiilor alin. (1) al art. 18, curtea de apel a considerat că acestea trebuie interpretate în coroborare cu cele cuprinse la art. 1 al legii, care explicitează scopul legii, şi cu cele ale art. 2 din Legea nr. 677/2001, care reglementează domeniul de aplicare al acestui act normativ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1, Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date are drept scop „garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal", iar potrivit art. 2, legea „se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate, în tot sau în parte, prin mijloace automate, precum şi prelucrării prin alte mijloace decât cele automate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenţă sau care sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem".
Prin acţiunea de faţă, apelantul-reclamant a pretins repararea unui prejudiciu suferit ca urmare a prelucrării datelor sale cu caracter personal, efectuată ilegal, dreptul la repararea acestui prejudiciu fiind reglementat în mod expres la alin. (2) al art. 18 al Legii nr. 677/2001.
Din interpretarea acestui text legal, instanţa de apel a constatat că pentru angajarea acestui tip special de răspundere civilă delictuală este necesară întrunirea a două condiţii, prevăzute în mod expres la alin. (2), respectiv:
1. să fie vorba de o prelucrare a unor informaţii privind date personale, prelucrare care s-a realizat ilegal;
2. să fie vorba de date cu caracter personal.
Prin acţiunea dedusă judecăţii, apelantul-reclamant se plânge de săvârşirea de către pârâţi a două fapte, despre care susţine că reprezintă o prelucrare ilegală a unor date cu caracter personal, respectiv:
1. acordarea, de către pârâtul Tribunalul Hunedoara, a acreditării BIRP ziaristului R.D., ca urmare a cererilor din datele de 19 ianuarie 2009 şi 20 ianuarie 2009, de studiere a Dosarului nr. 8923/97/2008, fără acceptul reclamantului, arătându-se că această faptă a pârâtul a avut drept consecinţă publicarea unor articole de către ziarist, în cotidianul Evenimentul de Iaşi şi Monitorul de Galaţi, prin care au fost aduse la cunoştinţa publicului date privitoare la persoana sa şi la desfăşurarea procesului, fiind încălcată astfel prezumţia de nevinovăţie.
2. aprobarea, de către pârâta Judecătoria Deva, a eliberării unei copii de pe Sentinţa penală nr. 1760 din 3 decembrie 2008 către decanul Baroului Hunedoara, C.S., deşi nici baroul şi nici decanul nu erau parte în acest dosar, arătându-se că această faptă a pârâtei a avut drept consecinţă publicarea pe două site-uri a datelor sale cu caracter personal: data de naştere, numele părinţilor, localitatea unde s-a născut, starea civilă, CNP-ul, adresa de domiciliu.
Prin urmare, instanţa de apel a verificat întrunirea la speţă a condiţiilor speciale prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă a celor doi pârâţi, respectiv a condiţiei dacă prin săvârşirea celor două fapte pretinse s-a produs o „prelucrare în mod ilegal a unor informaţii privind date personale" şi dacă este vorba despre informaţii cu privire la date cu caracter personal.
1. Condiţia ca cele două fapte deduse judecăţii să se încadreze în noţiunea de „prelucrare a unor informaţii privind date personale", prelucrare care să se fi realizat ilegal;
Pentru a verifica îndeplinirea acestei condiţii, instanţa de apel a plecat de la definiţiile stabilite de Legea nr. 677/2001 cu privire la înţelesul anumitor termeni utilizaţi în cuprinsul legii. Astfel, în înţelesul Legii nr. 677/2001, prin noţiunea de „prelucrare a datelor cu caracter personal" se înţelege, conform art. 3 lit. b) din lege „orice operaţiune sau set de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terţi prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea".
Reclamantul pretinde faptul că noţiunea de prelucrare a datelor cu caracter personal se interpretează prin prisma dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 677/2001, redând numai selectiv acest text de lege.
Curtea de apel, însă, a constatat că textul art. 7 din Legea nr. 677/2001 se referă doar la prelucrarea unor categorii speciale de date, deci are o aplicaţie restrânsă doar la acele categorii speciale de date enumerate de text, astfel încât nu este aplicabil şi în cazul concret din speţă, în care reclamantul se plânge de faptul că a fost acordată acreditarea unui ziarist de a studia dosarul, fără acordul său, respectiv de aprobarea eliberării unei copii de pe o hotărâre judecătorească unei persoane care nu avea calitate de parte în acel dosar. Drept consecinţă, instanţa de apel a constatat că noţiunea de prelucrare a datelor trebuie interpretată prin prisma dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 677/2001.
Prin urmare, pentru verificarea legalităţii unei operaţiuni legate de date cu caracter personal „referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de către persoana vizată ori la condamnări penale", textul art. 10 din Legea nr. 677/2001 trimite la legea specială în materie.
Încă de la prima instanţă, cei doi pârâţi s-au apărat în sensul că cele două operaţiuni imputate ca fiind ilegale de către reclamant s-au făcut în conformitate şi cu respectarea prevederilor art. 15, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, art. 31 din Constituţie şi art. 92 alin. (2) din Hot. CSM nr. 387/2005.
La rândul său, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor, la termenul din data de 18 martie 2011, prezentarea punctelor de vedere de către toate părţile, cu privire la temeiul de drept al acreditării BIRP nr. 28 din 19 ianuarie 2009 ca urmare a cererilor nr. 29 din 19 ianuarie 2009 şi nr. 31 din 10 ianuarie 2009, respectiv al aprobării cererii privind eliberarea unei copii de pe sentinţa pronunţată în Dosarul nr. 2147/221/2007, sens în care pârâţii au depus la dosar răspunsul lor în cadrul unor cereri înregistrate la dosar la datele de 29 aprilie 2011, respectiv 20 mai 2011, iar reclamantul a depus punctul său de vedere în cuprinsul cererii intitulate „Noi motive", prin care a învederat jurisprudenţa CEDO, precum şi Concluziile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind informaţiile apărute în presă referitoare la „stenogramele" din unele dosare penale.
Verificând toate aceste susţineri ale părţilor în raport de probele dosarului, curtea de apel a constatat că verificarea legalităţii celor două fapte pretins ilicite se face din perspectiva următoarelor norme legale cu caracter special, la care face trimitere textul art. 10 din Legea nr. 667/2001.
Astfel, pentru fapta pârâtului Tribunalul Hunedoara de a acorda acreditare BIRP, instanţa de apel a constatat că sunt incidente următoarele dispoziţii legale: art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia revizuită, art. 18 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, art. 29 şi 30 din H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, art. 77 şi art. 79 din Hotărârea Plenului CSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, parag. 9 alin. (2) şi (3) din Hotărârea Plenului CSM nr. 277/2006 pentru aprobarea Ghidului de bune practici pentru cooperarea între instanţe, parchetele de pe lângă acestea şi mass media.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, instanţa de apel a reţinut că fapta intimatului-pârât Tribunalul Hunedoara de a acorda acreditare jurnalistului R.D. de a studia Dosarul nr. 8923/97/2008, a fost săvârşită în limitele puterilor ce i-au fost conferite prin lege şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile speciale, deoarece a fost dată în baza unei cereri scrise formulate de către solicitant, cerere pe care Tribunalul, prin Biroul de informare şi relaţii publice, avea obligaţia să o soluţioneze în termen de 2 zile de la înregistrarea acesteia şi deoarece textul de lege prevede prin norme cu caracter imperativ faptul că autoritatea publică are obligaţia de a acorda fără discriminare acreditare ziariştilor, singura excepţie permisă de lege de la această obligaţie legală (respectiv pentru „fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist") nefiind invocată a fi incidenţă în cauză de către apelantul-reclamant.
Dimpotrivă, apelantul-reclamant a susţinut nelegalitatea faptei deduse judecăţii prin aceea că pârâtul Tribunalul Hunedoara a acordat acreditarea de studiere a dosarului fără acordul său, condiţie cu privire la care instanţa a constatat că nu este prevăzută de lege, întrucât normele legale enunţate mai sus nu condiţionează acordarea acreditării unui jurnalist de a studia un dosar, de acordul părţilor din acel dosar, ci prevede în termeni imperativi principiului accesului liber şi neîngrădit la informaţii de interes public al oricărei persoane, şi în special a ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă, având în vedere că, în concepţia legiuitorului (potrivit art. 1 al Legii nr. 544/2001) accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României, precum şi faptul că unul dintre principiile de aplicare ale Legii nr. 544/2001 este acela al transparenţei (art. 2 lit. a) din lege), potrivit căruia „autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să îşi desfăşoare activitatea într-o manieră deschisă faţă de public, în care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile de interes public să constituie regula, iar limitarea accesului la informaţie să constituie excepţia, în condiţiile legii".
Totodată, curtea de apel a constatat a fi întemeiată acea apărare susţinută de către intimatul-pârât Tribunalul Hunedoara, potrivit căruia responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicate ulterior de către jurnalist îi aparţine în exclusivitate acelui jurnalist, deoarece instituţia publică nu a făcut altceva decât să aducă la îndeplinire o obligaţie legală, susţinere ce îşi are fundamentul în dispoziţiile art. 30 alin. (2) din H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, enunţate mai sus.
Cât priveşte fapta pârâtei Judecătoria Deva de a aproba eliberarea unei copii de pe Sentinţa penală nr. 1760/2008, instanţa de apel a reţinut că sunt incidente următoarele dispoziţii legale: art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia revizuită, art. 92 alin. (2) - (6) din Hotărârea Plenului CSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi art. 14 din Legea nr. 544/2001.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, curtea de apel a reţinut că fapta intimatei-pârâte Judecătoria Deva de a aproba eliberarea unei copii de pe Sentinţa penală nr. 1760/2008 pronunţată în Dosarul nr. 2147/221/2007 către decanul Baroului Dolj, dl. avocat C.S., a fost săvârşită în limitele puterilor ce i-au fost conferite prin lege şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile speciale, dispoziţii care prevăd dreptul de a avea acces la dosar al oricărei persoane care justifică un interes legitim. Or, aşa cum reiese din conţinutul cererii depuse la dosarul de apel la fila 79, solicitantul are calitatea de avocat şi cea de decan al Baroul Dolj, calitate care justifică interesul acestuia, respectiv al instituţiei pe care o reprezintă, de a solicita o copie de pe o hotărâre judecătorească prin care se dispusese o anumită măsură penală în legătură cu o infracţiune săvârşită în legătură cu profesia de avocat. Din dispozitivul hotărârii judecătoreşti pronunţate în data de 3 decembrie 2008, depus în copie la dosar de către apelantul-reclamant, reiese că Dosarul penal nr. 2147/221/2007 al Judecătoriei Deva a avut ca obiect cercetarea săvârşirii, sau nu, de către apelantul-reclamant, a infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, faptă prevăzută de art. 25 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Instanţa de apel a reţinut că interesul legitim al solicitantului de a obţine o copie de pe Sentinţa penală nr. 1760/2008 este justificat, faţă de calitatea solicitantului - de avocat şi de decan al Baroului Dolj, necontestată de către apelant, precum şi faţă de obiectul dosarului penal, care privea o infracţiune în legătură cu profesia de avocat, astfel încât instanţa a constatat că aprobarea eliberării unei copii de pe hotărârea judecătorească s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.
Instanţa de apel a arătat că nu poate fi reţinută acea susţinere a apelantului-pârât conform căreia nelegalitatea faptei deduse judecăţii derivă din aceea că pârâta a acordat această aprobare, deşi reclamantul solicitase în mod expres (prin cererea înregistrată la dosar în data de 9 mai 2007) ca, în afara persoanelor autorizate şi/sau împuternicite de el, să nu i se permită niciunei persoane accesul la dosar, deoarece limitarea sferei persoanelor care pot avea acces la dosar, ca excepţie de la regula prevăzută la alin. (1) („persoanele care justifică un interes legitim"), poate fi analizată doar prin prisma dispoziţiilor art. 92 alin. (5) şi (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care limitează sfera persoanelor care pot consulta un dosar (respectiv doar la: avocaţi, părţile sau reprezentanţii părţilor, experţii şi interpreţii desemnaţi în cauză) numai pentru acele dosare „care au fost sau sunt judecate în şedinţă secretă, cele privind adopţiile, precum şi cele privind autorizarea efectuării percheziţiilor şi confirmarea şi autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice". Or, apelantul-reclamant nici nu a susţinut şi nici nu a dovedit faptul că Dosarul nr. 2147/221/2007 al Judecătoriei Deva a fost soluţionat în şedinţă secretă, şi nici nu a avut ca obiect - adopţii, autorizarea efectuării percheziţiilor, confirmarea şi autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice.
2. Condiţia ca informaţiile avute în vedere de cele două fapte deduse judecăţii să se refere la date cu caracter personal.
În înţelesul Legii nr. 677/2001, prin noţiunea de „date cu caracter personal" se înţelege (conform art. 3 lit. a)) „orice informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale".
În înţelesul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (art. 2 lit. b) şi c)), prin informaţie de interes public se înţelege „orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei", iar prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege „orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă".
În speţa de faţă, în opinia Curţii, cele două fapte deduse judecăţii nu au avut ca obiect informaţii cu privire la date personale, ci informaţii cu privire la activitatea de judecată, în legătură cu modul de instrumentare al Dosarelor penale nr. 2147/221/2007 al Judecătoriei Deva şi nr. 8923/97/2008 al Tribunalului Hunedoara.
Astfel, acreditarea BIRP ca urmare a cererilor înregistrate sub nr. 28 din 19 ianuarie 2009, 29 din 19 ianuarie 2009 şi 31 din 20 ianuarie 2009, a avut ca obiect acordarea dreptului de studiere a Dosarului nr. 8923/97/2008, iar aprobarea acordată în data de 22 decembrie 2008 a avut ca obiect o hotărâre judecătorească pronunţată în Dosarul nr. 2147/221/2007 al Judecătoriei Deva. Or, potrivit dispoziţiilor Hotărârii Plenului CSM nr. 277/2006 pentru aprobarea Ghidului de bune practici pentru cooperarea între instanţe, parchetele de pe lângă acestea şi mass-media, dosarele şi registrele privitoare la activitatea de judecată sunt publice, cu anumite excepţii, care nu sunt incidente în speţă.
În concluzie, publicarea de către jurnalist a unor articole în cotidianul Evenimentul de Iaşi şi Monitorul de Galaţi, precum şi publicarea de către Baroul Dolj pe un site a unor informaţii cu privire la date cu caracter personal nu sunt imputabile pârâţilor din cauza de faţă, care au procedat în limitele puterilor ce le-au fost conferite prin lege şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile speciale, enunţate şi analizate mai sus.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.P., fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a prezentat situaţia de fapt şi a arătat că în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 677/2001, art. 26 din Constituţia României şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, a invocat jurisprudenţa CEDO referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale, prevăzut de art. 8 din Convenţie (cauza Toma c. României şi cauza Sciacca c. Italiei).
De asemenea, recurentul a invocat concluziile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind informaţiile apărute în presă referitoare la „stenogramele" din unele dosare penale, arătând care au fost cauzele principale ce au fost identificate ca putând duce la apariţia în media a unor probe sau date din dosarele penale aflate în faza de urmărire penală sau pe rolul instanţelor judecătoreşti, precum şi factorii care au favorizat situaţiile apărute.
Faţă de cele constatate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit concluziile verificărilor Inspecţiei Judiciare şi a dispus efectuarea unui control la toate instanţele şi parchetele de le lângă acestea cu privire la aceste aspecte.
Recurentul-reclamant a mai arătat că pârâtele au recunoscut că numitul R.D. a primit acreditare din partea Tribunalului Hunedoara de studiere a Dosarului nr. 8923/97/2008, iar Judecătoria Deva a aprobat decanului Baroului Hunedoara, C.S., eliberarea copiei Sentinţei nr. 1760 din 3 decembrie 2008.
A mai arătat recurentul că Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 677/2001 societatea comercială care deţine publicaţia on-line „C.ro" pentru expunerea fotocopiei cărţii de identitate a doamnei judecător B.C.
Prin urmare, recurentul a considerat că şi datele sale personale trebuiau protejate de către judecători.
La termenul de judecată din data de 21 iunie 2012 instanţa a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, nu numai că recurentul B.P. nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care şi-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea şi indicarea temeiului juridic, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă, în fundamentarea acesteia.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurent constă, practic, într-o înşiruire de afirmaţii şi susţineri în termeni generali, care, nefiind structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamantul B.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva Deciziei nr. 649A din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4698/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4717/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
