ICCJ. Decizia nr. 4801/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4801/2012
Dosar nr. 33758/3/2008
Şedinţa publică din 25 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 11 septembrie 2008, sub nr. 33758/3/2008, reclamantul M.S.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună modificarea şi completarea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 35 din 30 octombrie 2007, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 Consiliul Local Tunari Ilfov, în temeiul Legii nr. 198/2004 şi a Hotărârii Guvernului nr. 384/2006, în sensul că, în urma exproprierii terenului situat în comuna Tunari, Judeţul Ilfov, având nr. cadastral 93/2/1, în suprafaţă de 663 mp, cuantumul total al despăgubirilor care i se cuvin, în calitate de proprietar al terenului, să fie stabilit la suma de 1.452.824,8 RON echivalentul a 403.854 euro (sumă care se compune din valoarea reală a terenului expropriat - 715.522,86 RON echivalentul a 198.900 euro, prejudiciul cauzat proprietarului pentru lipsa de folosinţă a terenului şi beneficiul nerealizat - 586.901,94 RON echivalentul a 190.944 euro şi prejudiciul cauzat proprietarului pentru repoziţionarea împrejmuirilor terenului - 50.400 RON echivalentul a 14.010 euro).
Reclamantul a arătat că este proprietarul terenului intravilan situat în comuna Tunari, judeţul Ilfov, cu nr. cadastral 93/2, în suprafaţă totală de 2.382,78 mp în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1943 din 12 noiembrie 2004 la Biroul Notarial "S.", încheiat cu R.C. Deşi în baza Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 35 din 30 octombrie 2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul Local Tunari Ilfov în temeiul Legii nr. 198/2004, persoana expropriată figurează SC A.G.G. SRL, iar în Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1124 din 18 septembrie 2007 la poziţia nr. 35, la rubrica proprietarul expropriat potrivit documentaţiei cadastrale apare, de asemenea, societatea comercială sus-menţionată, potrivit Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1943 din 12 noiembrie 2004 şi Încheierii de intabulare nr. 26205 din 11 ianuarie 2005 întocmită de OCPI Ilfov, este proprietarul actual al terenului expropriat în suprafaţă de 663 mp, astfel că, în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, este persoana îndreptăţită la acordarea de despăgubiri în urma exproprierii terenului în cauză.
A susţinut reclamantul că despăgubirea în cuantum de 310.325,11 RON (echivalentul a 92.820 euro) pentru terenul expropriat în suprafaţă de 663 mp, respectiv 140 euro/mp nu reprezintă valoarea reală a terenului expropriat, pe care l-a estimat la 300 euro/mp.
Cu referire la lipsa de folosinţă, reclamantul a arătat că aceasta se ridică la 190.944 euro, reprezentând 8 euro/lună timp de trei ani.
O sumă de 14.010 euro a fost solicitată cu titlu de cheltuieli ocazionate de repoziţionarea împrejmuirilor şi utilităţilor aflate în preajma terenului expropriat, respectiv: beton turnat pe o suprafaţă de 200 mp, plasa sudată sub beton, mutare gard şi branşament electricitate şi gaze.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 33/1994 şi ale Legii nr. 198/2004.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, susţinând că terenul în litigiu aparţine SC A.G.G. SRL conform Contractului de vânzare-cumpărarea nr. 1081 din 21 iulie 2000; pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1424 din 9 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului pentru imobilul expropriat situat în comuna Tunari în suprafaţă de 663 mp, cu nr. cadastral 93/2/1, cu titlu de despăgubiri, 170.352,95 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective, constând în: 164.994,18 euro reprezentând valoarea reală a terenului expropriat, 3.842,69 euro şi 1.516,euro reprezentând despăgubiri materiale pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin repoziţionarea gardului. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata lipsei de folosinţă a terenului expropriat şi a fost obligat pârâtul la 5.300 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că suprafaţa de teren de 663 mp din imobilul situat în comuna Tunari având număr cadastral 93/2/1 este afectată de lucrarea declarată de utilitate publică prin H.G. nr. 1124 din 18 septembrie 2007 (privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitatea publică Fluidizare trafic DN 1 km 8+100 - km 11+100 şi extindere centura rutieră din zona de nord a Municipiului Bucureşti).
Prin Hotărârea nr. 35 din 30 octombrie 2007 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-au stabilit, pentru acest teren, despăgubiri în cuantum de 310.325,11 RON (echivalentul a 92.820 RON), în favoarea SC A.G.G. SRL.
În temeiul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1943 din 12 noiembrie 2004 de BNP Semper şi a relaţiilor obţinute din evidenţele de publicitate imobiliară (cu referire la cartea funciară nr. 97 a comunei Tunari), tribunalul a constatat că suprafaţă de teren în litigiu face parte din terenul în suprafaţă totală de 2.382,78 mp, categoria curţi construcţii, cu număr cadastral 93/2 mp dobândit de reclamant de la R.C.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, reţinând că există identitate între titularul dreptului la acţiune şi persoana reclamantului.
Pe fond, pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a stabilit o despăgubire de 164.994,18 euro (o valoare de 248,86 euro/mp), reprezentând contravaloarea totală a terenului expropriat.
Cu privire la celelalte sume pretinse de către reclamant, tribunalul a constatat că, în cauză, a fost dovedit doar prejudiciul suferit ca urmare a repoziţionării împrejurimilor terenului, având în vedere că a fost expropriată o suprafaţă de 663 mp, din suprafaţa totală de 2.382,78 mp proprietatea reclamantului, şi s-a demolat o platformă de beton situată pe acest teren, astfel cum a fost aceasta calculată de către comisia de experţi, în cuantum de 5.358,77 euro.
Tribunalul a reţinut că nu a fost dovedit în cauză prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a lipsei de folosinţă a terenului, în absenţa depunerii în cauză a unor contracte de închiriere a suprafeţei în litigiu sau a altor dovezi, astfel că a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Tribunalul a constatat că totalul despăgubirilor acordate reclamantului, în sumă de 170.352,95 euro, respectiv contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective reprezintă o justă despăgubire în sensul art. 1 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul M.S.G., cât şi pârâtul Statul Român, iar prin Decizia civilă nr. 535A din 20 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelantul-reclamant M.S.G., împotriva Sentinţei civile nr. 1424 din 9 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (C.N.A.D.N.R), împotriva aceleaşi sentinţe, a schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că l-a obligat pe pârât la plata sumei de 100.800 euro reprezentând valoarea reală a terenului expropriat, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei iar apelantul-pârât Statul Român, reprezentat prin CNADNR, a fost dat în debit cu suma de 1.200 RON, reprezentând onorariu de expert suplimentar.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, pe baza situaţiei de fapt expuse de tribunal, că la data formulării cererii de chemare în judecată, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of. nr. 139 din 2 iunie 1994), care la art. 26 prevedea că: „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Prin urmare legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal care trebuie avut în vedere de comisia de experţi numită de instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii.
A reţinut instanţa de apel că în sistemul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a legat cele două momente - al transferului dreptului de proprietate din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului şi cel al plăţii despăgubirii efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauza având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului constituţional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituţie potrivit căruia „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 28 din Legea nr. 33/1994, „Transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce îndată ce obligaţiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite”, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi text de lege, „Hotărârea de expropriere va stabili despăgubirea ţinând seama, pentru drepturile reale prevăzute la alin. (3), de dispoziţiile art. 26”.
La acelaşi moment, legislaţia în domeniu cuprindea o normă de procedură - respectiv art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale - care, în forma de la data introducerii acţiunii (adică forma anterioară modificării prin Legea nr. 184/2008 ce a fost publicată în M. Of. nr. 740 din 31 octombrie 2008) prevedea următoarele: „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8 (...) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de (...). Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia”.
Prin urmare, norma de drept procesual cu privire la modalitatea de soluţionare a acţiunii expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirii stabilite pentru exproprierea unui teren necesar pentru realizarea unor lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale trimitea la norma de drept procesual din dreptul comun în materia procedurii de expropriere, respectiv art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
A reţinut instanţa de apel că această modalitate de legiferare (prin norme de trimitere la dreptul comun în materia exproprierii, aşa cum au fost reglementate prin Legea nr. 33/1994) a fost menţinută şi de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (publicată în M. Of. nr. 853 din 20 decembrie 2010), care a abrogat Legea nr. 198/2004.
Cu privire la condiţia ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească, s-a reţinut că instanţa este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”, precum şi în art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căreia: „Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator (...)”.
Cu privire la apelul declarat de către apelantul-pârât Statul Român, curtea de apel a apreciat că este întemeiat primul motiv de apel referitor la nerespectarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate, ca urmare a exproprierii.
Aplicând dispoziţiile legale sus-menţionate, curtea de apel a constatat că despăgubirea pentru imobilul expropriat trebuie să se raporteze la valoarea stabilită de comisia de experţi în faza de apel, iar nu la valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în primă instanţă, care nu a avut în vedere ca metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin care apelantul-pârât a susţinut, că la întocmirea expertizei efectuate la judecata în primă instanţă nu a fost folosită metoda comparaţiei directe, care implica compararea cu preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare din aceeaşi rază teritorială cu imobilul supus exproprierii, ci metoda bonităţii a fost găsită întemeiată.
Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că, obiecţiunile formulate de către apelantul-pârât la data de 22 octombrie 2009 privind calcularea greşită a valorii suprafeţei expropriate au fost respinse, în mod greşit.
Pe baza raportului de expertiză efectuată în faza procesuală a apelului, s-a reţinut că valoarea terenului expropriat la data efectuării raportului de expertiză este de 321.100 RON, respectiv 100.800 euro, ca urmare a utilizării metodei comparaţiei directe.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, prin care apelantul-pârât a susţinut că întrucât reclamantul a cumpărat terenul expropriat cu suma de 20 euro pe mp, prin acordarea de despăgubiri în cuantum de 248 euro pe mp, s-ar ajunge la îmbogăţirea fără justă cauză a acestuia, instanţa de apel a reţinut că este nefondat având în vedere că valoarea terenului expropriat se stabileşte în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Împrejurarea că valoarea terenului a crescut de la data dobândirii de către expropriat şi până la data stabilirii cuantumului despăgubirii, ca urmare a exproprierii, nu poate fi considerată ca fiind o îmbogăţire fără justă cauză, având în vedere că expropriatul, în calitate de titular al dreptului de proprietate suportă riscurile deprecierii valorii bunului său, dar se bucură şi de avantajele creşterii valorii bunului, pe care l-a dobândit în patrimoniul său.
Curtea de apel a reţinut, de asemenea, că, în cazul exproprierii, care reprezintă o deposedare legală forţată a titularului dreptului de proprietate de bunul său, este necesar să fie plătită o justă şi prealabilă despăgubire, în conformitate cu art. 44 alin. (3) din Constituţia României, fără a avea relevanţă valoarea cu care expropriatul a dobândit anterior bunuI.
Al treilea motiv de apel, prin care s-a solicitat obligarea apelantului-pârât la plata de despăgubiri pentru repoziţionarea gardului, a fost găsit nefondat.
Instanţa de apel a mai reţinut că apelantul-pârât Statul Român a depus la dosarul cauzei Contractul de execuţie lucrări nr. 81/2007 încheiat intre C.N.A.D.N.R. - S.A. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, în calitate de achizitor şi SC R. SRL, în calitate de antreprenor-executant.
Potrivit art. 2 alin. (1) din contractul sus-menţionat, antreprenorul-executant se obligă să finalizeze şi să predea achizitorului lucrările şi să elaboreze documentaţia de proiectare - faza "Detalii de execuţie" pentru realizarea obiectivului intitulat „Fluidizare trafic pe DN 1 km 8+100 - km 17+100 şi Centura rutieră din zona de nord a municipiului Bucureşti obiect 5B - Extindere la patru benzi a Centurii rutiere a Municipiului Bucureşti pe sectorul cuprins între km 2+400 şi intersecţia cu DN 2”.
În Anexa nr. 2 la acelaşi contract, intitulată "Grafic de execuţie fizic şi valoric" sunt specificate o serie de lucrări care cad în sarcina antreprenorului, printre care realizarea drumurilor laterale şi a acceselor la proprietatea (pct. 1.8.) şi a altor lucrări intitulate „lucrări diverse” (pct. 1.9).
Apelantul-pârât Statul Român a susţinut că prin noţiunea de lucrări diverse se înţelege şi repoziţionarea gardului sau demolarea platformei care se afla pe suprafaţa expropriată.
Curtea de apel, analizând contractului sus-menţionat şi anexa 2 (grafic de execuţie şi valoric) a reţinut că în categoria diverse lucrări nu intră repoziţionarea gardului sau demolarea platformei, că apelantul Statul Român nu contestă existenţa acestui prejudiciu, cauzat prin mutarea gardului şi prin demolarea platformei, însă susţine că nu trebuie obligat la suportarea prejudiciului deoarece repoziţionarea împrejmuirii gardului şi demolarea platformei trebuie să se realizeze de către antreprenorul executant.
În aceste condiţii, în care existenţa prejudiciului cauzat de operaţiunile menţionate a fost recunoscută de apelantul-pârât, instanţa de apel a apreciat că era necesar să se dovedească, în mod efectiv, că antreprenorul avea obligaţia de a executa aceste operaţiunii sau că a executat aceste operaţiunii sau că urmează să le execute în baza contractului de execuţie invocat.
Atâta timp cât contractul invocat şi anexa 2 nu cuprind în mod clar obligaţia antreprenorului executant de a muta gardul şi de a demola platforma, curtea de apel a constatat că înscrisurile invocate de către apelantul-pârât nu sunt suficiente pentru a dovedi susţinerile acestuia, iar în lipsa unor mijloace probatorii pertinente, care să probeze plata efectivă a acestor lucrări de către expropriator, sunt temeinice considerentele primei instanţe cu privire la valoarea prejudiciului produs reclamantului M.S.G., ca urmare a mutării gardului şi a demolării platformei.
Cu referire la formularul C5, instanţa de apel a constatat că acesta reprezintă o ofertă, aşa cum rezultă din cuprinsul înscrisului, fiind semnată numai de către SC R. SRL; în cauză nu s-a făcut dovada, prin nici un mijloc de probă, că această ofertă a fost acceptată de către expropriator, astfel că nu are valoarea probatorie a unui contract.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că acest motiv de apel este nefondat şi a menţinut soluţia primei instanţe sub aspectul obligării pârâtului la plata sumei de 5.358,77 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a repoziţionării gardului şi a demolării platformei.
Apelul declarat de apelantul-reclamant M.S.G., care a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata lipsei de folosinţă a terenului expropriat, a fost găsit nefondat de instanţa de apel care a reţinut că acest apelant nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că suprafaţa expropriată de 663 mp, cu nr. cadastral 93/2/1 era închiriată unei persoane juridice sau fizice; Contractul de închiriere nr. 11 din 7 noiembrie 2006, depus în faza procesuală a apelului, nu reprezintă o dovadă în sensul închirierii suprafeţei expropriate, deoarece obiectul acestui contract se referă la închirierea unei suprafeţe de 800 mp, situată în comuna Tunari, şos. C., nr. 7A, fără a fi individualizată în mod efectiv suprafaţa de teren închiriată şi nici identitatea dintre suprafaţa închiriată şi suprafaţa expropriată.
Reţinând că apelantul-pârât Statul Român nu a achitat onorariul de expert suplimentar, aşa cum s-a stabilit prin încheierea de şedinţă din data 15 aprilie 2011, instanţa de apel l-a dat în debit cu suma de 1.200 RON.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurentul-pârât Statul Român, reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, solicitând admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei pronunţate în apel iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 299 şi 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că decizia recurată este nelegală deoarece: 1) instanţa a ignorat prevederile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care impun stabilirea despăgubirilor în funcţie de preţurile de tranzacţionare de la momentul întocmirii raportului de expertiză, plătite în mod obişnuit pentru terenuri de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială; 2) instanţa a obligat, în mod greşit, Statul Roman la plata despăgubirilor pentru relocarea utilităţilor şi împrejmuirilor, acestea fiind asigurate şi executate efectiv în baza contractului de Prestări servicii nr. 81/2007 încheiat intre C.N.A.D.N.R. şi SC R. SRL şi 3) în mod greşit s-a procedat la darea în debit a Statului Român pentru suma de 1200 de RON, reprezentând onorariu de expert suplimentar.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurentul a arătat că Decizia civilă nr. 535A din 20 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost pronunţată cu încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
A susţinut recurentul că din interpretarea literală a articolului precitat, rezultă, în esenţă că sintagma "preţul cu care se vând" obligă experţii şi instanţa să ţină cont numai de preţurile de tranzacţionare uzuale, cu ignorarea tranzacţiilor care nu se încadrează în plaja firească a preţurilor şi, cu atât mai mult, a altor date precum ofertele de vânzare-cumpărare şi că valoarea imobilului evaluat se va stabili doar în funcţie de "data întocmirii raportului de expertiză", fără a fi menţionat un alt criteriu temporal de care experţii sau instanţa să fie ţinuţi.
Invocând decizii de speţă (respectiv Deciziile nr. 5721 din 19 mai 2009, nr. 6680 din 5 noiembrie 2008, nr. 8798 din 28 octombrie 2009, nr. 865 din 12 octombrie 2010, nr. 5154 din 12 octombrie 2010 şi 4865 din 1 octombrie 2010), recurentul-pârât a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat prevederile art. 26 alin. (2), în sensul că experţii şi instanţele se vor raporta strict la preţul real de tranzacţionare (aşa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile similare) iar nu la preţul rezultat din compararea cu ofertele de vânzare apărute în diverse publicaţii.
Recurentul-pârât a arătat că a depus la dosarul cauzei Adresa nr. 555 din 1 martie 2010 emisă de Primăria Tunari referitoare la tranzacţii cu terenuri intravilane situate pe raza comunei Tunari, similare imobilului expropriat, care au fost tranzacţionate într-o perioadă apropiată de data efectuării raportului de expertiză, conform căreia, în perioada ianuarie 2009 - martie 2010, pentru imobile similare aflate situate pe raza Comunei Tunari s-au plătit sume variind între 50 de euro şi 110 euro.
A arătat recurentul că aceste preţuri obişnuite de tranzacţionare sunt vădit inferioare despăgubirilor acordate de Statul Roman (140 euro/mp), iar experţii au stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 152 euro/mp prin aplicarea metodei comparaţiei prin bonitate. Rezultatul expertizei conform căruia preţul mediu al tranzacţiilor cu terenuri de la similare ar fi de 152 euro/mp contravine dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi contrazice datele cuprinse în Adresa nr. 555 din 1 martie 2010 a Primăriei Tunari, care atesta faptul că în perioada ianuarie 2009 - martie 2010 s-au înregistrat la aceasta instituţie 11 contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri intravilane, respectiv: 5 contracte au fost încheiate la preţuri cuprinse între 50 - 60 E/mp; 3 contracte au fost încheiate la preţuri cuprinse între 70 - 90 E/mp; 2 contracte au fost încheiate la preţuri cuprinse între 102 - 110 E/mp; un singur contract s-a încheiat la preţul de 240 E/mp.
În opinia recurentului-pârât, din argumentele expuse, rezultă fără echivoc că preţurile obişnuite, fireşti, la care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare ale terenurilor intravilane din localitatea Tunari s-au situat între 50 - 110 euro/mp, valoare considerabil inferioară sumei oferite de Statul Român cu titlu de despăgubire şi, implicit, sumei de 152 euro/mp.
În plus, la întocmirea raportului de expertiză, omologat de instanţa de apel, nu s-au folosit preţurile obişnuite de tranzacţionare, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit prin efectuarea unei medii între metoda comparaţiei prin bonitate (care nu poale fi folosită potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994) şi metoda comparaţiei directe (unde s-au utilizat oferte, preţuri care nu sunt obişnuite, etc.).
A susţinut recurentul că prin omologarea raportului de expertiză efectuat în apel, curtea de apel a creat premisele îmbogăţirii fără justă cauză a intimatei-reclamante, obligând Statului Român la plata unor despăgubiri, stabilite printr-o expertiză realizată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, vădit superioare valorii imobilului expropriat.
Astfel, imobilul supus exproprierii, identificat cu nr. cadastral 93/2/1, în suprafaţă de 663 mp, face parte dintr-un lot mai mare de teren în suprafaţă de 2.382,78 mp, pe care reclamantul l-a achiziţionat la finele anului 2004 la un preţ de aproximativ 20 E/mp, după cum rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1943 din 12 noiembrie 2004 de BNP "S." din Bucureşti.
A concluzionat recurentul-pârât că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin stabilirea unor despăgubiri care exced valorii de piaţă a imobilului, de la momentul efectuării expertizei.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât a susţinut că obligarea sa la plata sumelor de 3.842,62 Euro şi 1.516 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru repoziţionarea gardului este neîntemeiată, faţă de înscrisurile înfăţişate instanţei de apel.
Astfel, aşa cum rezultă din Contractul de execuţie lucrări nr. 81/2007 încheiat între C.N.A.D.N.R. SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, în calitate de achizitor şi SC R. SRL, depus la dosar, antreprenorul-executant s-a obligat să finalizeze şi să predea achizitorului lucrările şi să elaboreze documentaţia de proiectare pentru obiectivul pe care este situat terenul proprietatea intimatului.
În Anexa nr. 2 la acelaşi contract, intitulată "Grafic de execuţie fizic şi valoric" sunt specificate o serie de lucrări care cad în sarcina antreprenorului, printre care realizarea drumurilor laterale şi a acceselor la proprietăţi (pct. 1.8.) şi a altor lucrări intitulate „lucrări diverse” (pct. 1.9).
În opinia recurentului-pârât, lista care cuprinde lucrările (Formularul C5), pe care a emis-o în calitate de achizitor, şi care a fost asumată prin semnătură şi stampilă de către antreprenorul SC R. SRL detaliază înţelesul sintagmei "lucrări diverse", în sensul că aceste lucrări cuprind, printre altele, mutarea gardurilor din beton, mutarea gardurilor din sârmă, mutarea gardurilor din lemn şi supraînălţarea porţilor.
Instanţa de apel a considerat în mod greşit că înscrisurile depuse la dosar sunt insuficiente pentru dovedirea plăţii efective a lucrărilor mai sus menţionate, iar formularul C5 reprezintă doar o ofertă de a contracta emisă de SC R. SRL, de vreme ce, pe baza acestor documente, SC R. SRL a efectuat deja majoritatea lucrărilor de relocare utilităţi şi repoziţionare împrejmuiri, necesare realizării obiectivului „Fluidizare trafic km 8+100 - km 17+100 şi Centura rutieră din zona de nord a municipiului Bucureşti obiect 5B - Extindere la patru benzi a Centurii rutiere a Municipiului Bucureşti pe sectorul cuprins între km 2+400 şi intersecţia cu DN 2”.
În plus, la data de 12 septembrie 2008, cu o zi înaintea depunerii cererii de chemare în judecată, între intimatul-reclamant şi reprezentantul recurentului-pârât fost încheiat un proces-verbal (Anexa 1) prin care CNADNR SA, prin DRDP Bucureşti, s-a angajat faţă de intimatul-reclamant să execute lucrările în discuţie. Cu acest prilej, părţile au detaliat explicit dotările aferente terenului expropriat, respectiv: gard din plasa bordurată, poartă de acces, branşamente gaze şi curent electric, placă betonată şi vegetaţia situata pe terenul expropriat.
Din procesul-verbal menţionat, rezultă ca Statul Român s-a angajat sa realizeze următoarele lucrări: dezafectarea construcţiilor situate pe teren şi eliminarea materialelor ce rezultă din dezafectare; mutarea tuturor utilităţilor şi repoziţionarea acestora, precum şi refacerea branşamentelor şi racordurilor astfel încât să se asigure funcţionalitatea acestora şi mutarea şi remontarea construcţiilor pe noile amplasamente. Pentru considerentele expuse, recurentul-pârât a solicitat să se constate nelegalitatea deciziei pronunţate în apel sub aspectul obligării sale la plata sumelor de 3.842,62 Euro şi 1.516 Euro pentru repoziţionarea gardului şi demolarea platformei, întrucât reprezintă un prejudiciu care a fost reparat de Statul Roman, prin intermediul SC R. SRL.
În subsidiar, recurentul-pârât a solicitat să se constate că nu se impune darea sa în debit cu suma de 1.200 de RON, reprezentând onorariul suplimentar stabilit pentru comisia de experţi, întrucât a achitat această sumă şi a depus la dosar dovada îndeplinirii acestei obligaţii.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prima critică, prin care s-a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu este fondată.
Astfel, este de reţinut că valoarea terenului expropriat a fost stabilită în apel pe baza raportului de expertiză întocmit în această fază procesuală.
Este adevărat că experţii desemnaţi au procedat la determinarea despăgubirilor după două metode, respectiv metoda comparaţiei prin bonitate şi metoda comparaţiei directe, fără a se ajunge la un rezultat care să combine cele două metode.
Astfel, prin metoda comparaţiei prin bonitate, despre care înşişi experţii au arătat că are caracter statistic şi se utilizează numai atunci când nu există suficiente informaţii cu privire la tranzacţii similare, s-a determinat o despăgubire de 106.240 euro, respectiv 458.300 RON (160 euro/mp).
Prin metoda comparaţiei directe a fost determinată o valoare a despăgubirii, reprezentând valoarea de circulaţie a terenului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză de 100.800 euro, respectiv 321.000 RON (152 euro/mp), valoare care a fost însuşită de instanţa de apel.
Deşi la evaluarea efectuată prin această din urmă metodă, comisia de experţi a avut în vedere atât valori de tranzacţionare cât şi oferte de vânzare, Înalta Curte constată că au fost respectate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că s-au avut în vedere preţuri cu care imobile de acelaşi fel s-au vândut în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Cu privire la cuantumul efectiv al despăgubirii, Înalta Curte reţine că, în faza procesuală a apelului, pârâtul nu a formulat obiecţiuni sub acest aspect ci a solicitat completarea raportului de expertiză cu privire la eventualul spor de valoare pe care restul terenului, rămas neexpropriat l-ar fi dobândit.
În ceea ce privesc valorile de tranzacţionare rezultate din Adresa nr. 555 din 1 martie 2010, se constată că nu a fost însoţită de contractele menţionate care puteau fi solicitate ca piese de comparaţie la întocmirea expertizei; de asemenea, nu reprezintă un criteriu de evaluare preţul cu care expropriatul a dobândit anterior imobiluI.
Faţă de caracterul extraordinar al recursului, excede controlului de legalitate examinarea probelor administrate sub aspectul determinării valorii terenului expropriat.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, prin care s-a susţinut greşita obligare a pârâtului la plata sumelor de 3.842,62 euro şi 1.516 euro, cu titlu de despăgubiri pentru repoziţionare gard şi demolare platformă, Înalta Curte reţine că aceste critici vizează critici de netemeinicie privind interpretarea probatoriului administrat, şi nu critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Al treilea motiv de recurs este nefondat având în vedere că prin încheierea de şedinţă de la 15 aprilie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 213 alin. (2) C. proc. civ., a fost admisă cererea de majorare a onorariului experţilor cu 2.400 RON, onorariu suplimentar care a fost pus în sarcina ambelor părţi, în cote egale.
Întrucât apelantul-pârât nu a făcut dovada achitării a ½ din această sumă, până la soluţionarea apelului, în mod corect s-a dispus darea sa în debit cu suma de 1.200 RON, în condiţiile în care expertiza a fost utilă soluţionării cauzei.
Din perspectiva celor expuse nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva Deciziei nr. 535A din 20 mai 2011, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4789/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4825/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
