ICCJ. Decizia nr. 4789/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

Decizii civile ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4789/2012

Dosar nr. 520/2/2010

Şedinţa publică din 25 iunie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 12 iulie 2006, reclamantul I.M. (M.) T. (T.) a chemat în judecată pârâta Primăria Oraşului Popeşti-Leordeni, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să-i predea în deplină şi exclusivă proprietate imobilul compus din teren în suprafaţă de 5 ha şi construcţii, situat în Popeşti-Leordeni, şos. Olteniţei nr. 22 - 24, sector 4.

Prin Sentinţa civilă nr. 482 din 11 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin notificarea înregistrată sub nr. 2526 din 17 iulie 2001 la Primăria comunei Popeşti - Leordeni sub nr. 2526 din 17 iulie 2001 şi sub nr. 1319/2001 la BEJ A.P., reclamantul a solicitat să îi fie restituit în natură imobilul construcţie situat în comuna Popeşti - Leordeni nr. 24 şi terenul aferent ce a aparţinut autorului său I.M. Prin notificarea nr. 1320/2001 înregistrată la BEJ A.P., acesta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 5 ha, trecut în proprietatea statului, ce a aparţinut autorului său, I.M.

Tribunalul a reţinut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2225 din 17 februarie 1932 de fostul Tribunalul Ilfov - Secţia notariat I.M. a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de teren arabil de 5 ha, situată în comuna Popeşti - Leordeni.

Prin Autorizaţia de construire nr. 190 din 8 aprilie 1935 autorul reclamantului a fost autorizat să construiască o casă din cărămidă, conform planurilor vizate la aceea dată, retrasă la 30 m de aliniamentul şoselei. Această construcţie urma a fi construită pe terenul în suprafaţă de 4.887 mp unde se afla o fermă de pomi fructiferi.

Prin Contractul de închiriere încheiat la data de 23 aprilie 1949, autorul reclamantului a închiriat un imobil situat în comuna Popeşti-Leordeni, şos. O. nr. X, compus din două camere construite din paiantă.

În ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 5 ha, tribunalul a reţinut că aceasta a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, emiţându-se Titlul de proprietate autorului reclamantului nr. 72202 din 26 noiembrie 2004, pentru suprafaţa de 5 ha teren arabil.

S-a reţinut, totodată, că din contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul de proprietate al reclamantului a rezultat că terenul în suprafaţă de 5 ha era teren arabil, iar la data preluării de către stat acesta se afla în afara vatra satului, cum a rezultat din Adresa nr. 1506/2008 emisă de Primăria oraşului Popeşti-Leordeni, astfel încât s-a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce priveşte construcţia, tribunalul a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada existenţei acesteia, în prezent, în proprietatea oraşului Popeşti-Leordeni şi nici a preluării acesteia de către stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, susţinând că instanţa de fond a extrapolat, în mod nejustificat, acţiunea pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, când acţiunea era întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun. Astfel, aceasta confunda în mod voit noţiunile de „intravilan”, „extravilan”, „vatra satului”, „perimetrul construit”, pentru a forţa în mod artificial aplicabilitatea art. 8 din Legea nr. 10/2001.

În realitate, acţiunea reclamantului fiind o acţiune în revendicare, prin care a cerut Primăriei Popeşti-Leordeni să-i restituie terenul în suprafaţă de 5 ha şi construcţiile aferente situat în Popeşti-Leordeni, şos. O. nr. X - X1, sector 4, iar faptul că terenul în cauză, era arabil la data preluării de către stat, iar acum este intravilan nu este de natură să ducă la aplicabilitatea în speţă a art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că la interogatoriu s-a arătat instanţei de fond, că titlul aflat la dosar nesemnat şi neacceptat de apelantul-reclamant, se referă la o altă suprafaţă de teren, este nerelevantă atâta timp cât obiectul dosarului de faţă îl constituie imobilul pe care reclamantul l-a dobândit prin act autentic şi legal transcris, şi pe care deşi l-a preferat restituibil în natură a fost refuzat în mod nejustificat, oferindu-i-se un alt teren situat în extravilan, pe care evident nu l-a acceptat.

Instanţa de fond este în eroare atunci când a reţinut că apelantul ar fi trebuit să facă dovada acestui titlu în proprietatea oraşului Popeşti-Leordeni şi a preluării acestuia de către stat, deoarece în cadrul unei acţiuni în revendicare, reclamantul-proprietar neposesor, ar trebuit să facă dovada titlului de proprietate, în timp ce pârâtul - posesor - neproprietar, datorită caracterului provocator al acţiunii, ar trebui să prezinte titlul în baza căruia îl stăpâneşte.

Cât priveşte reţinerea că reclamantul nu ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra construcţiei, întrucât nu au făcut dovada că aceasta a fost terminată prin prezentarea procesului-verbal de recepţie, aceasta este eronată şi nelegală, deoarece din probele aflate la dosar (contract de închiriere), rezultă fără echivoc ca această construcţie este terminată.

De altfel, în mod uzual, dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei edificate în urmă cu peste 50 de ani se face cu autorizaţia de construcţie cu sau fără coroborarea unor altor probe, şi nu cu procesul-verbal de recepţie, care este o creaţie a Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor.

Prin Decizia civilă nr. 848 din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000.

Or, astfel cum apelantul a arătat, prin apărător, chiar în faţa instanţei de apel, la termenul din 18 noiembrie 2008, pentru suprafaţa de teren de 5 ha în litigiu a fost eliberat Titlul de proprietate nr. 72202 din 26 noiembrie 2004 în temeiul Legii nr. 18/1991.

Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenul în litigiu pe un alt amplasament nu îl îndreptăţeşte pe apelantul-reclamant să solicite restituirea sa şi în temeiul Legii nr. 10/2001 întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din acest act normativ, în acest caz având mai puţină relevanţă dacă terenul se afla în intravilanul localităţii la data preluării de către stat.

În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei, s-a apreciat că în corect prima instanţă a reţinut că dovezile produse de către apelantul-reclamant nu sunt concludente.

Astfel, „autorizaţiunea” din 8 aprilie 1935 a fost eliberată în vederea construirii unei case din cărămidă, iar contractul de închiriere a fost încheiat cu privire la „o casă cu două camere (paiantă)”.

Coroborând cele două înscrisuri depuse în dovedirea dreptului de proprietate asupra construcţiei solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea a apreciat că nu s-a făcut dovada că acestea privesc acelaşi imobil, în lipsa unui proces-verbal de recepţie a lucrării autorizate la data de 8 aprilie 1935, or a actului în baza căruia imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 9052 din 5 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de Proprietate Intelectuală a admis recursul, a casat decizia şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa suprema a reţinut că deşi învestită cu soluţionarea unei acţiuni de drept comun - acţiune în revendicare imobiliară întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., instanţa de apel a analizat pricina în raport de alte dispoziţii legale decât cele invocate, extrapolând cauza acţiunii pe tărâmul legii speciale - art. 8 din Legea nr. 10/2001, pronunţându-se astfel în alte limite decât cele ale învestirii.

În rejudecarea apelului au fost administrate înscrisuri, expertiza topografică şi construcţii.

Prin Decizia civilă nr. 615A din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant.

În argumentarea soluţiei pronunţate curtea de apel a avut în vedere aspectul tranşat irevocabil prin decizia de casare pronunţată de ICCJ, în sensul că pricina trebuie soluţionată în cadrul în care cererea de chemare în judecată a fost formulată, anume în cadrul unei acţiuni de revendicare de drept comun.

Astfel, instanţa de control a reţinut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Primăria Popeşti-Leordeni să îi lase în deplină proprietate şi posesie terenul de 5 ha situat actualmente în şos. O. nr. X - X1, precum şi a construcţiei care a aparţinut autorului sau, I.M.

S-a reţinut că în cauză reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului sau I.M. asupra imobilului teren revendicat, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2225 din 17 februarie 1932 de fostul Tribunalul Ilfov - Secţia Notariat, contract prin care I.M. a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de teren arabil de 5 ha, situată în comuna Popeşti-Leordeni.

S-au depus la dosar şi alte înscrisuri care atestă existenţa la nivelul anilor 1950 pe terenul în discuţie a unei construcţii, respectiv declaraţii pentru impunerea veniturilor, care conţin menţiuni privind existenţa unei construcţii la acea adresa.

Astfel, instanţa de apel a constatat că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului sau asupra terenului revendicat şi asupra construcţiei existente la nivelul anilor 1950 pe acest teren.

În ce priveşte modul de preluare a imobilului de către stat, cu relevanţă directa asupra dobândirii de către stat a dreptului de proprietate, Curtea a constatat că pârâta nu a putut face dovada că imobilul a fost preluat de către statul comunist într-unul din modurile de dobândire a proprietăţii prevăzute legal, însă din cuprinsul H.G. nr. 820/1995 (conform relaţiilor comunicate de PMB fila 67 şi copiei H.G. nr. 820/1995) a rezultat că terenul figura ca fiind proprietate de stat, fiind trecut în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, drept urmare, instanţa a statuat că preluarea s-a făcut abuziv, fără niciun titlu.

Pe de altă parte, instanţa apelului a constatat că din cauza că terenul nu se mai afla în deţinerea Primăriei Popeşti-Leordeni, nici total, nici parţial, situaţie rezultată atât din relaţiile comunicate de Serviciul Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Popeşti-Leordeni cu Adresa nr. 11422/13 mai 2010, cât şi din înscrisurile depuse la filele 111 - 162 dosar apel rejudecare, înscrisuri şi relaţii care atesta faptul ca terenul din şos. O. nr. X - X1 este deţinut de diverse persoane particulare. Această situaţie, susţine curtea, s-a confirmat şi prin expertizele tehnice întocmite în cauza în rejudecarea apelului, expertize care au identificat loturi şi construcţii deţinute de persoane particulare (expertizele întocmite de experţii G.V. şi P.D.N.).

De asemenea, prin adresa comunicată de Primăria Popeşti-Leordeni aceasta şi-a precizat expres poziţia, în sensul că nu deţine nicio suprafaţă de teren sau construcţie revendicată de reclamant.

În consecinţă, faţă de această situaţie de fapt instanţa de apel a reţinut că soluţia care se impune în cauză nu poate fi decât aceea de respingere a pretenţiei reclamantului, căci pârâta nu poate fi obligată la restituirea unui bun care nu se afla în deţinerea sa.

Referitor la construcţia revendicată, Curtea a reţinut că din expertizele efectuate în cauză a rezultat că la acest moment nu se mai afla pe terenul în discuţie construcţia care a aparţinut autorului reclamantului, toate construcţiile existente la acest moment fiind noi, iar în plus nicio construcţie aflată pe teren nu se afla în deţinerea pârâtei din cauză, motiv pentru care nici cererea de revendicare a construcţiei nu poate fi admisă.

Totodată, Curtea a constatat că cererea reclamantului este neîntemeiată şi din altă perspectivă, sens în care a reţinut că pentru acelaşi teren revendicat în prezenta cauza reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, prin Titlul de proprietate nr. 72202 din 26 noiembrie 2004. Prin acest titlu de proprietate s-a reconstituit în favoarea reclamantului suprafaţa totală de 5 ha teren, situată exclusiv în extravilan, în calitate de moştenitor al autorului I.M., fiind depuse la dosar toate actele care au stat la baza emiterii acestui titlu de proprietate, iar analiza acestora relevă că au fost aceleaşi acte de proprietate care sunt invocate şi în prezentul dosar.

Prin urmare, a susţinut instanţa, suprafaţa de teren astfel reconstituită în conformitate cu Legea nr. 18/1991 este aceeaşi cu suprafaţa de teren revendicată în prezenta cauză, reconstituirea făcându-se într-adevăr pe alt amplasament, fapt recunoscu în mod constant pe parcursul judecăţii de reclamant, dar cu menţiunea că reconstituirea s-a făcut pe alt amplasament şi ca el nu a acceptat acest amplasament.

Astfel, Curtea a constatat că odată emis în favoarea reclamantului acest titlu de proprietate, care a intrat în circuitul civil, acesta şi-a produs deplin consecinţele de a-i recunoaşte reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha teren, în considerarea aceloraşi 5 ha, teren preluate de la autorul său, nefiind posibilă admiterea cererii reclamantului şi acordarea în favoarea acestuia a unei duble reparaţii pentru aceeaşi proprietate preluată abuziv.

Odată ce a uzat de prevederile Legii nr. 18/1991, acesta a obţinut în această procedura despăgubirea corespunzătoare pentru proprietatea preluată, pe care nu a contestat-o, în consecinţă, nu mai poate pretinde la acest moment o dubla reparaţie, iar în ce priveşte solicitarea făcuta cu prilejul cererilor de probe de a se evalua construcţia şi terenul, instanţa de apel a reţinut că obiectul judecăţii l-a constituit exclusiv pretenţia de restituire în natură şi nu vreo pretenţie de obligare a pârâtei la plata vreunei despăgubiri băneşti.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prevalându-se în drept de dispoziţiile art. 304 pct. (4), (6), (8), şi (9) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut că instanţa de fond a extrapolat, în mod nejustificat, acţiunea pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, deşi acţiunea era întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun.

Instanţa a confundat în mod voit noţiunile de ”intravilan”, „extravilan”, „vatra satului”, „perimetrul construit”, pentru a forţa în mod artificial aplicabilitatea art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Instanţa nu a dorit să constate adevărata realitate pentru a nu deranja vânzările de teren ilegale făcute de primar după ce reclamantul formulase notificare (din 30 martie 1998).

Instanţa a fost în eroare când a considerat că suprafaţa de 5 ha se află în extravilan, în realitate ea se află în vatra satului, altfel primarul nu ar fi emis autorizaţii de construcţie pe acest teren. Arată că a anexat certificatul emis la data de 21 noiembrie 2002 de Tribunalul Bucureşti, secţia V-a civilă, în Dosarul nr. 4445/20022(830/3/002), din care rezultă că s-a constatat de această instanţă, nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate abuziv între SC A.C. SA, C.I., C.A., R.A., G.L.D., G.D., P.E. şi primarul T., întrucât, susţine recurentul Primăria avea numai un drept de administrare şi nefiind proprietară nu avea dreptul să le înstrăineze.

Mai susţine că odată cu notificarea înregistrată sub nr. 1623 din 30 martie 1998 la Primăria Popeşti-Leordeni a depus şi toate documentele care-i atestau proprietatea, inclusiv schiţa topografică, iar dovada existenţei construcţiilor pe terenul în litigiu a făcut-o cu autorizaţia de construcţie.

2. Titlul de proprietate emis de Comisia Judeţeană Ilfov cu nr. 72202 din 26 noiembrie 2004, invocat de instanţe, nu a fost acceptat de recurent, întrucât se referă la o suprafaţă de 5 ha situată pe un alt amplasament decât cel al autorului său.

Acest titlu nu i-a fost adus la cunoştinţă, nu este însoţit de procesul-verbal de punere în posesie şi nici personal şi nici prin mandatar recurentul nu a semnat vreun act referitor la acest titluI.

3. Instanţele fondului au fost în eroare când au statuat că recurentul trebuie să facă dovada proprietăţii, întrucât, în virtutea rolului activ, fiind vorba de o acţiune în revendicare, instanţele trebuiau să stăruie ca pârâta să facă dovada titlului în baza căruia stăpâneşte terenul în litigiu.

4. Recurentul susţine că a făcut dovada proprietăţii asupra construcţiei edificate înaintea perioadei comuniste cu autorizaţia de construcţie, iar faptul folosinţei acesteia susţine că a fost dovedit cu contractele de închiriere şi declaraţia individuală de impunere.

5. În fine, arată că a formulat plângere penală împotriva Primăriei Popeşti-Leordeni şi a primarului, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, însă plângerea nu a fost soluţionată până în prezent.

Înalta Curte analizând recursul prin prisma criticilor formulate îl constată nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, constată că dispoziţiile art. 304 pct. (4), (6), (8), au fost invocate formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezelor pe care aceste teze le prevăd.

Pe fondul recursului, întrucât, cele dezvoltate de recurent, cu titlu de critici împotriva deciziei instanţei de apel, deşi sunt în mare parte susţineri de fapt care nu au legătură cu decizia recurată, sunt susceptibile de a fi încadrate în prevederile art. 304 pct. (9) C. proc. civ., dar care sunt nefondate pentru cele ce se succed:

Astfel, cum rezultă din expozeul prezentei decizii, reclamantul a învestit instanţele de judecată cu o acţiune în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv, la data de 12 iulie 2006, în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraşului Popeşti-Leordeni, potrivit dreptului comun, cu privire la imobilul compus din teren în suprafaţă de 5 ha şi construcţii, situat în Popeşti-Leordeni, şos. O. nr. X - X1, sector 4, preluat abuziv, având de analizat dacă reclamantul justifică un drept de proprietate, posibil de valorificat pe această cale.

Contrar susţinerilor recurentului instanţa de apel s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., respectiv, dezlegării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare nr. 7679 din 6 octombrie 2005, în sensul că a analizat pretenţiile acestuia din perspectiva dreptului comun, în speţă a dispoziţiilor art. 480 C. civ.

Astfel, în raport situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel pe baza probatoriul administrat în cauză, care nu mai poate face obiectul controlului de legalitate în această etapă procesuală, întrucât nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 din legea menţionată, singurul în baza căruia se putea solicita cenzurarea în recurs a modului de aprecierea a probele în faza procesuală a recursului a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 480 C. civ.

Potrivit art. 480 C. civ. „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un bun în mod exclusiv şi absolut, în limitele determinate de lege”, iar acţiunea în revendicare este definită ca fiind acea acţiune reală şi petitorie prin care proprietarul neposesor cere recunoaşterea dreptului său de proprietate şi restituirea bunului său de la posesorul neproprietar.

Potrivit acestor dispoziţii legale, reclamantul trebuia să facă dovada identităţii între persoana chemată în judecată şi posesorul neproprietar. Or, în speţă, imobilul revendicat nu se mai află în deţinerea pârâtei Primăriei Popeşti-Leordeni, astfel cum rezultată din expertizele tehnice întocmite în cauză (în rejudecarea apelului) de experţii G.V. şi P.D.N., expertize care au identificat loturi şi construcţii deţinute de persoane particulare, situaţie rezultată şi din relaţiile comunicate de Serviciul Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Popeşti-Leordeni cu Adresa nr. 11422 din 13 mai 2010, cât şi din înscrisurile depuse la dosar apel rejudecare, care atestă faptul că terenul din şos. O. nr. X - X1 este deţinut de diverse persoane particulare, situaţie de altfel recunoscută şi de recurent, consecinţa fiind respingerea acţiunii reclamatului faţă de această pârâtă, cum corect a procedat şi instanţa de apel.

Referitor la construcţia care a aparţinut autorului reclamantului, din expertizele efectuate în cauză a rezultat că pe terenul în litigiu, în prezent, există numai construcţii noi şi nicio construcţie aflată pe acest teren nu se află în posesia pârâtei, consecinţa fiind, pentru aceleaşi considerente sus-prezentate, respingerea acţiunii cu privire la revendicarea construcţiei de la pârâta Primăria Popeşti-Leordeni.

Totodată, Înalta Curte constată că nu se poate face abstracţie de faptul că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în calitate de moştenitor al autorului I.M., prin Titlul de proprietate emis de Comisia Judeţeană Ilfov, cu nr. 72202 din 26 noiembrie 2004, pentru suprafaţa totală de 5 ha teren, care este aceeaşi cu suprafaţa de tern revendicată în prezenta cauză.

Susţinerile recurentului cu privire la neacceptarea acestui titlu, cu motivarea că dreptul său de proprietate a fost reconstituit pentru o suprafaţă de teren situată pe un alt amplasament decât cel al autorului său nu pot fi primite, câtă vreme reclamantul nu a făcut dovada că s-ar fi conformat dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 18/1991, decât în sensul că a refuzat să semneze primirea acestui titlu, fără să demonstreze respectarea celorlalte cerinţe vizând epuizarea procedurii speciale instituite de această lege, de care a uzat iniţiaI.

Prin urmare, cum corect a reţinut şi instanţa de apel, Titlul de proprietate nr. 72202 din 26 noiembrie 2004, emis de Comisia Judeţeană Ilfov, a intrat în circuitul civil, această situaţie neputând fi ignorată, chiar dacă acţiunea în prezenta cauză a fost întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, întrucât, s-ar încălca principiul „electa una via non datur recursus ad alteram”, cu consecinţa unei duble reparaţii, ceea ce nu este admis.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.M.T. împotriva Deciziei nr. 615A din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 4787/2012. Civil. Reparare prejudicii erori...		ICCJ. Decizia nr. 4801/2012. Civil. Expropriere. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 4789/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4789/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs