ICCJ. Decizia nr. 4749/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4749/2012
Dosar nr. 9354/2/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, la data de 17 decembrie 2007, sub nr. 45559/3/2007, reclamanta C.S.V. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General şi Consiliul local al Municipiului Bucureşti să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren intravilan în suprafaţă de 2432 mp, situat în Bucureşti, Str. Firul Văii, sector 4.
În fapt, reclamanta a arătat că este unica moştenitoare a defunctei P.E. - mama sa (născută Dumitrescu), decedată la data de 17 decembrie 2005, care a avut în proprietate imobilul-teren în suprafaţă de 2432 mp, situat în Bucureşti, str. Firul Văii, Sector 4, format din două parcele, din care una în suprafaţă de 1212 mp, pe care mama sa a moştenit-o de la mama ei D.V. (născută D.), care la rându-i a moştenit-o de la tatăl ei, B.D. (zis C.D.G.), iar cealaltă parcelă în suprafaţă de 1220 mp, de asemenea, mama sa a moştenit-o de la mama ei care la rându-i a moştenit-o de la mama sa, E.B.D.G. - decedată la data de 08 martie 1968.
Prin Decretul nr. 83 din 03 aprilie 1989, mama sa a fost expropriată de întreaga suprafaţă de teren menţionată mai sus fără a fi despăgubită pecuniar, astfel că exproprierea a fost exercitată în mod abuziv şi nelegal, prin încălcarea drepturilor constituţionale, respectiv art. 36 din Constituţia României din 1965 raportat la art. 481 C. civ.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 36 din Constituţia României din 1965, art. 480 si art. 481 C. civ., art. I din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, respectiv art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
La data de 18 februarie 2008, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare prin care a estimat obiectul litigiului la suma de 2.432.000 euro.
Prin sentinţa civilă nr. 372/2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea, reţinându-se că reclamanta şi-a precizat temeiul juridic al cererii ca fiind art. 480 C. civ., or după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 1072001 o astfel de cerere adresată direct instanţei, fără a fi parcursă procedura prealabilă administrativă instituită prin legea specială nu este posibilă. De asemenea, s-a mai reţinut că reclamanta nu a învederat instanţei că ar fi formulat vreo cerere de restituire/ notificare în temeiul vreunei legi de restituire pentru a se putea face aplicarea Deciziei XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta care a fost soluţionat prin decizia nr. 652/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în sensul admiterii apelului, desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare.
S-a reţinut în considerentele acestei decizii că nu s-a verificat de către instanţă, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în virtutea rolului activ, dacă pentru imobilul în litigiu s-a efectuat vreo notificare în baza legii speciale. Dintr-o hotărâre depusă la dosar rezultă că reclamanta a formulat două notificări în baza Legii nr. 10/2001, în termen legal, care nu au fost soluţionate pe fond iar nesoluţionarea acestor notificări deschide dreptul persoanei îndreptăţite la sesizarea instanţei.
După trimiterea spre rejudecare, la termenul din 14 ianuarie 2009, reclamanta a precizat că înţelege să se judece cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
La data de 16 martie 2009 a fost depus la dosarul cauzei, dosarul administrativ de soluţionare a notificării.
Prin sentinţa civilă nr. 941 din 24 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin notificarea nr. 615/2001 emisă de BEJ - P.S., mama reclamantei, P.E. a solicitat restituirea în natură a terenului situat în str. Firul Văii în suprafaţă de 1220 mp. sau acordarea de despăgubiri băneşti.
Prin notificarea nr. 614/2001 emisă de BEJ - P.S., mama reclamantei, P.E. a solicitat restituirea în natură a terenului situat în str. Firul Văii în suprafaţă de 1212 mp. sau acordarea de despăgubiri băneşti.
Prin sentinţa civilă nr. 899 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, Primăria Municipiului Bucureşti a fost obligată de emită decizie/ dispoziţie cu privire la notificările nr. 614/2001 şi nr. 615/2001 referitoare la terenurile în suprafaţă de 1220 mp. şi de 1212 mp. situate în Bucureşti, sector 4, str. Firul Văii.
În ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei s-a reţinut că prin actul de partaj de ascendent autentificat din 12 aprilie 1955, E.B.D.G. a lăsat fiicei sale D.V., suprafaţa de teren de 1212 mp din parcela nr. 2, conform schiţei anexă la actul de partaj, iar prin actul de partaj de ascendent aflat la fila 100 dosar fond E.B.D.G. a lăsat fiicei sale D.V. suprafaţa de 1220 m.p. situată în parcela nr. 5. Conform certificatului de moştenitor nr. 16/2006 de pe urma defunctei P.E. a rămas drept moştenitoare reclamanta, în calitatea de fiică, P.E. fiind, conform certificatului de naştere şi celui de căsătorie, fiica defunctei D.V..
S-a mai reţinut că, potrivit adresei nr. 31302/2008 emisă de DGITL Sector 4, D.V. figura la rolul fiscal 1/ 1 din parcela 5 şi împreună cu E.M. cu suprafaţa de 2582 mp. - parcela 2.
Conform anexei aflate la fila 24, preluarea s-a făcut în temeiul Decretului nr. 83/1989. Acest aspect este confirmat de adresa nr. 456/2009 emisă de SCAVL Berceni SA.
Având în vedere cele reţinute mai sus, faţă de caracterul abuziv al preluării şi de înscrisurile menţionate mai sus, tribunalul a constatat că reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat ca pârâtul să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 2432 mp. privită ca o suprafaţă unitară, în acest sens fiind şi solicitarea de efectuare a expertizei topografice.
Tribunalul a pus în discuţie şi necesitatea ca expertul să se raporteze la actele de partaj şi planul acestora dar reclamanta a insistat ca restituirea să se facă în modalitatea identificată de expertul topo prin raportul de expertiză, astfel cum a fost completat.
Or, după cum se poate observa din actele de partaj şi din schiţa acestora, defuncta D.V. nu a primit în proprietate un teren unitar, ci două suprafeţe de 1220 mp. şi de 1212 mp. care fac parte din două parcele distincte cu un amplasament total diferit de cel menţionat în raportul de expertiză şi care nu se găsesc una în vecinătatea celeilalte.
Restituirea în natură în concepţia Legii nr. 10/2001 se face pe vechiul amplasament şi doar în măsura în care acesta este liber, conform art. 9 şi 26 din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că doar în situaţia în care acesta nu este liber şi nu poate fi restituit în natură se pot cere măsuri reparatorii în echivalent printre care şi compensarea cu alte bunuri, or, în cauza de faţă reclamanta a solicitat în concret comasarea celor două terenuri tară a dovedi că acestea nu ar putea fi restituite în natură şi doar pentru a primi în proprietate o suprafaţă de teren unitară, ceea ce este mult mai avantajos din punct de vedere economic. Mai mult, tribunalul a reţinut că în prezenta cauză nu s-a solicitat aplicarea măsurii compensării, în condiţiile în care reclamanta nici nu a clarificat situaţia juridică a terenului, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză.
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că nici nu poate trece peste principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil şi să acorde altceva decât a solicitat partea, respectiv să identifice cele două trupuri de parcele conform actelor de partaj şi să le restituie în natură, în măsura în care acest lucru este posibil în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Având în vedere cele reţinute mai sus, prin raportare la art. 26 din Legea 10/2001 şi decizia XX/2007 a I.C.C.J., tribunalul a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată.
Împotriva acestei sentinţei civile a declarat apel reclamanta C.S.V., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea în tot a hotărârii apelate şi, rejudecând pricina în fond, sub toate aspectele, să se dispună obligarea intimaţilor pârâţi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul - teren intravilan în suprafaţă de 2432 m.p. format din cele două parcele în suprafaţă de 1220 m.p. şi respectiv 1212 m.p. - fie prin comasarea acestor două parcele într-un singur lot de teren, fie individualizate separat - teren situat în Bucureşti, str. Firul Văii, sector 4.
În motivarea apelului, a arătat că instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice topo, având ca obiective: identificarea terenului în litigiu, dacă acest teren poate fi restituit în natură şi dacă este afectat de lucrări de utilitate publică, subterane sau supraterane.
Faţă de înscrisul intitulat „Proces-verbal din 20 februarie 2009” întocmit de expertul topo desemnat de instanţă, reclamanta a solicitat înlocuirea acestui expert. Reclamanta a solicitat instanţei de fond comasarea celor două parcele de teren într-un singur lot de teren, având în vedere că cele două loturi de teren - cu suprafaţa de 1212 m.p. în parcela (2) şi 1220 m.p. în parcela (3) - nu sunt alipite, dar fac parte din unul şi acelaşi lot de teren, ce a aparţinut autorilor săi, iar verişoara primară a mamei sale cu care a împărţit parcele nr. 2 şi nr. 5 ce provin din acelaşi lot de teren, a optat şi primit măsuri reparatorii pecuniare pentru dreptul său de teren.
Expertul desemnat a depus raportul de expertiză tehnică înregistrat sub nr. 3274 din 24 martie 2009 la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile, în acest raport fiind prevăzute doar obiectivele stabilite iniţial de instanţă, expertul poziţionând cele două parcele de teren într-un singur lot de teren.
Însă, dat fiind că la data întocmirii procesului verbal din 20 februarie 2009 expertul desemnat a avertizat că nu va putea efectua cu exactitate identificarea terenului, potrivit cu planul parcelar existent la dosarul iniţial de fond, reclamanta s-a adresat către O.C.L.P. Bucureşti în vederea comunicării coordonatelor cadastrale ale proprietăţilor învecinate cu proprietatea autorilor săi, răspunsul fiind înaintat instanţei prin obiecţiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză, prin care a solicitat refacerea expertizei prin eliminarea suprapunerilor de proprietăţi.
Prin încheierea din şedinţa publică din 8 aprilie 2009, instanţa a încuviinţat obiecţiunile la raportul de expertiză, cu obligarea expertului desemnat de a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiuni.
Prin raportul de expertiză tehnică complementar întocmit de expertul topo şi depus la dosar pentru termenul din data de 17 iunie 2009, expertul nu a răspuns la ultimul obiectiv stabilit de instanţă la termenul din data de 20 mai 2009, aspect faţă de care a apreciat că instanţa de fond era îndrituită, potrivit prerogativelor de care dispune în virtutea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să dispună expertului de a răspunde şi la ultimul obiectiv stabilit anterior şi, deci, nu de a respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă.
Faptul că reclamanta a solicitat instanţei de fond să încuviinţeze comasarea celor două parcele de teren pe care le revendică, într-un singur lot de teren, nu înseamnă că a solicitat modificarea cererii introductive de instanţă.
În calea de atac a apelului, instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unei expertize având ca obiective identificarea imobilului revendicat prin raportare la actul de partaj, să se constate dacă terenul este afectat de elemente de sistematizare, să se specifice destinaţia şi în posesia cui se află acest teren.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 363/ A din 10 iunie 2010 a admis apelul declarat de reclamantă C. (P.) S.V., împotriva sentinţei civile nr. 941 din 24 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă.
A obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul teren situat în fost str. Firul Văii, sector 4, identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert U.I., ca fiind lotul Victoria, în suprafaţă de 1219,97 m.p.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul este fondat, numai pentru următoarele considerente:
Situaţia premisă constă în sesizarea instanţei de fond cu o cerere în revendicare formulată de către reclamanta C.S.V. întemeiată pe art. 480 C. civ., cerere căruia îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001 potrivit calificării date prin pronunţarea deciziei civile nr. 652 din 15 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel, secţia a IlI-a civilă.
În acest sens, Curtea a reţinut că prezentul litigiu a fost determinat de nesoluţionarea de către intimată a notificării nr. 614/2001 şi respectiv nr. 615/2001 emise de BEJ - P.S., prin care mama reclamantei, P.E., a solicitat restituirea în natură a terenului situat în str. Firul Văii, sector 4, în suprafaţă de 1212 mp. şi respectiv 1220 mp., iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă să se dispună acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit Deciziei date în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul când unitatea deţinătoare sau unitatea învestită cu soluţionarea notificării nu respectă obligaţia instituită prin art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanţă învestită să evoce fondul în condiţiile prevăzute în art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.
Ca urmare, prin raportare la decizia în interesul legii sus-citate, precum şi a deciziei civile nr. 652 din 15 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel, secţia a IlI-a civilă, Curtea a apreciat că în mod corect instanţa de fond a procedat la analizarea pe fond a notificării nr. 614/2001 şi respectiv nr. 615.
Numai că, din analiza cererii introductive de instanţă, precum şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut că reclamanta a solicitat doar restituirea parcelelor de teren totalizând 2432 mp. astfel cum sunt ele descrise în titlurile exhibate, respectiv testamentele de ascendent, fără a exista în cererea introductivă vreo precizare în sensul solicitării de măsuri compensatorii cu un alt teren învecinat.
De asemenea, Curtea constată că nici ulterior sesizării instanţei prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, deşi a avut angajat un apărător care i-a reprezentat interesele într-o formă calificată, nu şi-a precizat acţiunea sub forma solicitării unor măsuri compensatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, deşi exista o calificare a acţiunii pe acest temei prin decizia civilă nr. 652 din 15 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel, secţia a IlI-a civilă.
Într-adevăr, reclamanta a solicitat, după dispunerea efectuării expertizei topografice şi stabilirea obiectivelor acesteia, suplimentarea acestora cu un nou obiectiv în sensul cumulării celor două suprafeţe de teren într-un singur lot. Curtea a reţinut însă din încheierea de şedinţă de la data de 25 februarie 2009 că instanţa de fond nu a încuviinţat acest obiectiv şi a revenit cu adresă la expert pentru a răspunde la obiectivele deja stabilite, având în vedere tocmai obiectul cererii cu care a fost sesizată.
De altfel, expertul care a efectuat expertiza la fond a şi precizat în raportul de expertiză complementar că a efectuat expertiza ţinând seamă de solicitările reclamantei, deşi nu a avut nici o încuviinţare a instanţei în acest sens a întocmirii raportului prin comasarea suprafeţelor celor două parcele de teren. Mai mult, Curtea a avut în vedere şi faptul că reclamanta, în cuvântul pe fond, în faţa instanţei de judecată, a pus concluzii de admitere a acţiunii astfel cum a fost formulată.
Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ.: „Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările”, în speţa de faţă presupunându-se că reclamanta şi-a respectat obligaţiile prevăzute de acest articol.
De asemenea, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ.: „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra cererii deduse judecăţii”, Curtea a apreciat că instanţa de fond, prin raportare la solicitările reclamantei, a respectat dispoziţiile acestui articol.
Având în vedere actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că prin actul de partaj de ascendent autentificat din 12 aprilie 1955 de notariatul de Stat Bucureşti, Raionul N.B., E.B.D.G. a lăsat fiicei sale D.V. 1212 mp. din parcela nr. 2. conform schiţei anexă la actul de partaj.
Prin actul de partaj de ascendent autentificat sub nr. 2061/200 din 12 aprilie 1955 de Notariatul de Stat Bucureşti, Raionul N.B., E.B.D.G. a lăsat fiicei sale D.V. suprafaţa de 1220 m.p. situată în parcela nr. 5.
Potrivit certificatelor de naştere şi de căsătorie ale numitei P.E., aceasta este fiica defunctei D.V.
Conform certificatului de moştenitor nr. x/2006 de B.N.E. Bucureşti, de pe urma defunctei P.E. a rămas ca moştenitoare reclamanta, în calitatea de fiică.
În ce priveşte situaţia juridică a imobilului în litigiu, Curtea a reţinut, din adresa nr. 31302/2008 emisă de DGITL Sector 4, că D.V. figura la rolul fiscal 1/ 1 din parcela 5 şi împreună cu E.M. cu suprafaţa de 2582 mp. - parcela 2, iar din anexa aflată la fila 24, reţine că preluarea imobilului s-a făcut în temeiul Decretului nr. 83/1989, aspect ce rezultă şi din adresa nr. 456/2009 emisă de SC A.V.L.B. SA.
De asemenea, din adresa din 05 februarie 2010 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, rezultă că imobilul în litigiu a figurat pe strada aferentă arterei de circulaţie str. Firul Văii, desfiinţată ca urmare a sistematizării la nivelul anului 1989.
Având în vedere aceste relaţii privind situaţia juridică a imobilului, Curtea a apreciat că imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv, fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării faţă de neacordarea de despăgubiri în urma exproprierii, ceea ce conduce la reţinerea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 1072001 ca fiind aplicabile acestui imobil.
Luând în considerare cererea de învestire, instanţa de fond a încuviinţat efectuarea unei expertize topografice având ca obiective: identificarea terenului în litigiu, cu specificarea dacă acesta poate fi restituit în natură şi dacă este afectat de lucrări de utilitate publică, subterane sau supraterane.
Ulterior, instanţa de fond a dispus, urmare formulării obiecţiunilor de către reclamantă, ca expertul să ţină cont la identificarea şi poziţionarea terenului în litigiu de planul de situaţie al zonei, cu coordonate cadastrale aferente proprietăţilor învecinate, pentru a se evita eventuale suprapuneri de proprietăţi. De asemenea, instanţa de fond a dispus să se ţină cont şi de schiţa actului de partaj aflat la dosarul cauzei.
Curtea a reţinut că Legea nr. 10/2001 a instituit ca regulă restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, regulă instituită prin art. 7 alin. (1): „De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: „în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”.
Totodată, Curtea a reţinut în cauză incidenţa art. 10 alin. 2 teza II din acelaşi act normativ care dispune în sensul că: „In cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituților legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Potrivit art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007: „Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele”.
În cauza de faţă, în calea de atac a apelului, având în vedere criticile cuprinse în motivele de apel, pentru a răspunde acestora, Curtea a încuviinţat efectuarea unei expertize având ca obiective identificarea imobilului revendicat prin raportare la actul de partaj, să se constate dacă terenul este afectat de elemente de sistematizare, să se specifice destinaţia şi în posesia cui se află acest teren.
În raportul de expertiză s-a concluzionat de către expertul topograf U.I. că terenul situat în fosta str. Firul Văii, sector 4, este format din 2 loturi, denumite conform actului de partaj lotul 2b, cuprins între punctele 1-2-3-4, în suprafaţă de 1212 mp. şi lotul Victoria, identificat de expert ca figurând între punctele 5-6-7-8, în suprafaţă de 1220 mp.
S-a precizat în raportul de expertiză de către expert că terenul este liber, cu excepţia a 13 mp. ocupaţi de o construcţie provizorie dezafectată, terenul ca folosinţă fiind parc (Parcul Tineretului) şi, respectiv, zonă de relocare. Dimensiunile şi vecinătăţile au fost stabilite de către expert conform planului anexat, care face parte integrantă din raportul de expertiză.
Pentru lotul numit 2b au fost precizate următoarele dimensiuni şi vecinătăţi: la N - latura 1-2 = 24,99 m - teren liber Parcul Tineretului; la E - latura 2-3 =47,00 m teren liber parc; la S - latura 3-4 = 26.06 m teren liber şi construcţie dezafectată; la V latura 1-4 = 48,00 m - teren liber parc şi construcţie dezafectată.
Pentru lotul Victoria au fost precizate următoarele dimensiuni şi vecinătăţi: la N - latura 5-6 = 20,97 m teren liber, parc; la E - latura 6-7 = 49.088 m, teren în amenajare; la S - latura 7-8 = 18,44 m teren în amenajare, la V - latura 5-8 = 67,85 m teren în amenajare.
Anexat acestui raport de expertiză s-a depus un plan scara 1:1000 în care s-au precizat punctele de contur, precum şi suprafeţele rezultate din măsurători, respectiv pentru lotul 2b suprafaţa de 1212,04 mp. şi pentru lotul Victoria suprafaţa de 1219,97 mp.
Expertul a definit zona de relocare ca fiind o zonă de mutare a terenurilor persoanelor care au un titlu de proprietate, ordin al prefectului, dispoziţie a primarului general, respectiv hotărâri judecătoreşti, care nu pot fi retrocedate pe vechile amplasamente. Expertul a precizat că astfel de terenuri sunt atribuite de către primărie în această zonă de relocare.
În consecinţă, având în vedere petitul cererii cu care reclamanta a învestit instanţa, reţinând calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii constând în restituire în natură, faţă de concluziile raportului de expertiză în sensul că lotul 2b are destinaţia de parc, fiind o zonă de utilitate publică ce nu poate fi restituită, potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, Curtea a constatat că lotul 2b de teren nu poate fi restituit în natură reclamantei aşa cum aceasta a solicitat.
În ce priveşte lotul Victoria, reţinând că acesta se află într-o zonă de relocare unde pot fi atribuite terenurile, potrivit concluziilor expertizei efectuate în cauză, că acest teren nu este afectat de elemente de sistematizare, existenţa respectivei construcţii provizorii dezafectate, identificate de către expert neconstituind un impediment la restituire, Curtea a apreciat întemeiată cererea reclamantei de restituire în natură şi a dispus în sensul celor arătate.
La data de 02 mai 2011 reclamanta C.S.V. a formulat cerere de repunere în termenul de recurs şi precum şi cerere de recurs împotriva deciziei nr. 363/ A din 10 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Reclamanta C.S.V. a solicitat instanţei repunerea în termenul de recurs, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, în vederea administrării de probe noi, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
În motivarea cererii de repunere în termenul de recurs şi a cererii de recurs, reclamanta C.S.V. a susţinut următoarele:
Prin decizia nr. 363/ A din 10 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul pe care l-a declarat împotriva sentinţei nr. 941 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, iar pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a fost obligat „să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul teren situat în fosta str. Firul Văii, sector 4, identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert U.I., ca fiind lotul Victoria, în suprafaţă del219,97m.p.”.
Reclamanta a susţinut că a considerat această hotărâre ca fiind dată în sensul celor ce a solicitat prin acţiune, înţelegând astfel ca aceasta să intre în regim de irevocabilitate - pentru a putea îndeplini celelalte proceduri administrative, respectiv de punere în posesie asupra terenului în cauză, efectuarea cadastrului şi intabularea în Cartea Funciară.
În demersurile pe care le-a urmat însă ulterior, pe cale administrativă, în ordinea procedural-cronologică, conform scrisorii nr. 980204/3076 din 17 martie 2011 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu - Serviciul Cadastru, anexată în copie certificată, ca răspuns la solicitarea privind acordarea de adresă poştală (stradă şi număr) în vederea întocmirii dosarului cadastral, a fost îndrumată ca, printr-un cadastrist autorizat, să se adreseze Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, sens în care s-a conformat, depunând la această din urmă instituţie Dosarul nr. 217535 din 14 aprilie 2011.
Prin Scrisoarea din 21 aprilie 2011 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti (OCPIB), anexată, de asemenea, în copie certificată, i s-a comunicat că, în urma analizei cererii pentru recepţia documentaţiei cadastrale tehnice a imobilului situat în Sectorul 4, strada (fosta) Firul Văii şi înscrierii în cartea funciară S-a constatat: „(...) suprapunere cu imobilul din str. Pajistei conform plan anexat”.
Faţă de această comunicare, s-a deplasat personal la OCPIB şi a discutat cu inspectorul de caz care i-a confirmat faptul că nu va putea obţine viza documentaţiei cadastrale şi, totodată, nu va putea obţine adresă poştală atâta timp cât există suprapuneri de suprafeţe ale terenului în cauză peste un alt teren deja intabulat, astfel cum este suprafaţa de 120 mp suprapusă peste terenul cu adresa poştală în str. Pajiştei.
Având în vedere că dispozitivul deciziei nr. 363/ A din 10 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu poate fi pus în aplicare în integralitatea sa şi având în vedere că despre acest inconvenient a aflat abia în data de 29 aprilie 2011 (când scrisoarea OCPIB i-a fost înmânată de inspectorul de cadastru) - înscris ce poartă data emiterii: 21 aprilie 2011, deci despre acest inconvenient neavând cunoştinţă la data când i-a fost comunicată decizia instanţei de apel pentru a o putea recura în termenul defipt de lege, reclamanta a solicitat instanţei să constate că este vorba de o cauză temeinică de împiedicare a declarării recursului în termen şi că prezenta cerere este formulată în termenul de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a scrisorii din 21 aprilie 2011 emisă de OCPIB, astfel că se impune repunerea sa în termenul legal de declarare a recursului.
Reclamanta a solicitat instanţei ca, procedând la examinarea recursului, să constate că este fondat, în cauză fiind necesară administrarea de probe noi, potrivit cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fiind necesară refacerea raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert U.I. în ceea ce priveşte lotul Victoria, prin raportarea acestui lot la coordonatele cadastrale ale imobilului vecin, intabulat anterior, cu adresa poştală în str. Pajiştei, Sector 4.
Recurenta-reclamantă a solicitat instanţei, în temeiul argumentelor expuse şi în raport cu înscrisurile depuse în dovedirea susţinerilor sale, să-i admită cererea de repunere în termen a recursului, şi, trecând la judecarea recursului de faţă să admită recursul aşa cum a fost formulat, respectiv în sensul casării deciziei pronunţate de instanţa de apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei competente.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 103 şi urm. C. proc. civ., art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (3) şi urm. C. proc. civ.
Prin „Concluziile scrise” înregistrate la dosar la data de 18 iunie 2012 reclamanta a învederat că se impune admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, precum şi a recursului deoarece întocmirea documentaţiei cadastrale pentru suprafaţa de teren retrocedată şi depunerea acestei documentaţii la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în vederea intabulării dreptului de proprietate nu se poate face din cauza imposibilităţii atribuirii de adresă poştală din cauza suprapunerii unei părţi din terenul retrocedat peste o parte din terenul din partea de vest (adresa iniţială nemairegăsindu-se în nomenclatura urbană a sectorului 4). Astfel, din această cauză, nu poate beneficia de nici unul din atributele dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren retrocedate prin titlu executor.
Cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamanta C.S.V. precum şi recursul declarat de aceasta sunt fondate şi vor fi admise, pentru considerentele care succed.
Instituţia repunerii în termen este reglementată de art. 103 C. proc. civ. potrivit cu care „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa” iar conform alin. (2) „în acest din urmă caz, actul de procedură se îndeplineşte în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării”.
Din textul citat rezultă că decăderea nu operează în cazul în care partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să efectueze actul de procedură, dacă acest act se îndeplineşte în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Astfel, pentru admiterea cererii de repunere în termen trebuie îndeplinite cumulativ cerinţele ca partea să nu-şi fi exercitat dreptul procedural în termenul legal dintr-un motiv care exclude culpa sa, împrejurarea mai presus de voinţa părţii să intervină înăuntrul termenului legal şi, în fine, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată să formuleze atât cererea de repunere în termen cât şi cererea de exercitare a căii de atac.
În speţă, prin decizia nr. 363/ A din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general a fost obligat să-i lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, imobilul teren situat în fost str. Firul Văii, sector 4, identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert U.I., ca fiind lotul Victoria, în suprafaţă de 1219,97 m.p., decizie împotriva căreia, la momentul pronunţării reclamanta nu a înţeles să declare recurs tocmai pentru că, prin soluţia pronunţată, pretenţiile deduse judecăţii fuseseră admise, chiar dacă numai în parte, după ce iniţial, în primă instanţă, tribunalul îi respinsese acţiunea, ca neîntemeiată.
Ulterior, reclamanta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs invocând faptul că titlul executor reprezentat de decizia menţionată nu poate fi pus în executare deoarece nu poate obţine viza Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti în vederea atribuirii numărului poştal pentru terenul retrocedat pe cale judecătorească deoarece o parte din suprafaţa terenului menţionat în titlul executor se suprapune cu imobilul din str. Pajiştei, sector 4, împrejurare ce i-a fost adusă la cunoştinţă prin scrisoarea din 21 aprilie 2011.
Cererea de repunere în termenul de recurs a fost formulată la data de 02 mai 2011 iar în dovedirea celor susţinute, reclamanta a depus în copie scrisoarea din 21 aprilie 2011 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti precum şi planul topografic anexat scrisorii de instituţia menţionată (filele 6 şi 7 dosar recurs).
Împrejurarea relevată de reclamantă conform căreia o parte din terenul retrocedat prin decizia instanţei de apel, definitivă şi executorie, se suprapune peste suprafaţa altui teren - deşi prin expertiza topografică administrată în cauză, pe baza căreia instanţa de apel a retrocedat terenul reclamantei nu s-au făcut constatări în acest sens - cu consecinţa imposibilităţii punerii în executare a titlului executor, împrejurare de care aceasta a avut cunoştinţă abia la data de 21 aprilie 2011, conform înscrisurilor depuse în dovedirea celor susţinute, este de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în speţă sunt întrunite cerinţele dispoziţiile textului de lege menţionat şi că cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamantă la data de 02 mai 2011 este întemeiată, urmând a fi admisă.
Recursul este, de asemenea, fondat în sensul celor ce succed.
Identificarea imobilelor, echivalentă individualizării obiectului drepturilor reale deduse judecăţii, constituie o împrejurare de fapt esenţială pentru rezolvarea corectă a pricinii, lucru care rezultă din economia prevederilor art. 112, 201 şi 261 C. proc. civ. Aceasta prezintă interes pentru determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei, asigurarea respectării principiului disponibilităţii şi prevenirii, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a oricărei greşeli în aflarea adevărului de către judecător. Nu mai puţin, identificarea este necesară punerii în executare a hotărârii pronunţate în cauză şi întabulării drepturilor reale câştigate, în cartea funciară, conform Legii nr. 7/1996 - legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare .
Or, în speţă, din înscrisurile depuse în cauză, reiese că terenului retrocedat reclamantei nu i se poate atribui număr poştal - cu consecinţa imposibilităţii întabulării dreptului de proprietate -, deoarece situaţia de fapt referitoare la parcela de teren în suprafaţă de 1220 mp solicitată de reclamantă a-i fi retrocedată în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost pe deplin lămurită, în sensul că nu a fost stabilită cu certitudine poziţionarea sa în plan topografic, raportat la coordonatele cadastrale ale vecinătăţilor, astfel cum sunt evidenţiate în Planul cadastral zona str. Pridvorului - str. Pajiştei, sector 4 Bucureşti al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti (fila 119 din Dosarul nr. 455 59/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă) pentru a se face o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie.
Aşa fiind şi cum împrejurările de fapt ale pricinii n-au fost deplin stabilite din cauza modului în care s-a efectuat expertiza în cauză, se impune, în baza art. 312, art. 313 şi 314 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea administrării unei noi expertize topografice a terenului precum şi a oricăror altor probe a căror necesitate ar reieşi din dezbateri, urmând a se ţine seama de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. precum şi de apărările şi de toate înscrisurile de care a înţeles să se prevaleze reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamanta C. (P.) S.V.
Admite recursul declarat de reclamanta C. (P.) S.V. împotriva deciziei civile nr. 363/ A din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4748/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4765/2012. Civil. Recuzare. Revizuire - Fond → |
|---|
