ICCJ. Decizia nr. 4761/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 336/ A din 29 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P., împotriva sentinței civile nr. 1448 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți B.F., P.F.C. și F.A. și cu intimatul pârât M.B., prin P.G.
S-a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.M., continuată de cesionarii de drepturi litigioase B.F., P.F.C. și F.A., astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată, la data de 10 februarie 2009, reclamantul S.M., a solicitat instanței să dispună retrocedarea imobilului - teren în suprafață de 246 m.p., situat în București, str. Asău în contradictoriu cu pârâtul M.B. prin P.G.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că este fiul și, totodată, unicul moștenitor legal al defuncților săi părinți, S.E. și S.I., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 424/1970 eliberat de fostul notariat de Stat local Sector 4, respectiv certificatul de moștenitor nr. 1450 din 31 august 1992, eliberat de fostul N.S.S. 2.
Autorii reclamantului au dobândit în proprietate imobilul teren și construcție, prin cumpărare, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 322 din 18 martie 1954 și transcris sub nr. 114 din 19 martie 1954 de fostul N.S.R.T.V.
Sub pretextul realizării unor lucrări care servesc unor utilități publice și neținându-se seama de caracterul de excepție conferit de Constituția României și de Codul civil cedării prin expropriere a dreptului de proprietate privată, acest imobil a fost demolat de către stat, cu aplicarea H.G. nr. 556/1990, iar prin procesul verbal nr. 341 din 23 august 1990 evaluarea s-a făcut pentru derizoria sumă de 51.014 lei, fostul proprietar S.I. neprimind nici până acum despăgubirile la care era îndreptățit.
Potrivit prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituție, art. 481 C. civ. și art. 1 din Legea nr. 33/1994, cedarea prin expropriere a dreptului de proprietate constituie o măsură cu caracter excepțional, de restrângere a acestui drept intangibil, care nu poate fi dispusă decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, cu justă și prealabilă despăgubire.
Reglementând dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 prevăd faptul că "dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică".
La data de 27 martie 2007 au intervenit în dosar B.F., P.F.C. și F.A., urmare încheierii la data de 18 februarie 2009 a contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 137 din 18 februarie 2009 de către B.N.P. V.S.P., prin care reclamantul le-a cedat, cu titlu gratuit, definitiv și irevocabil, în cote egale, dreptul litigios supus judecății, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. 4934/3/2009.
La data de 23 octombrie 2009 s-a formulat de către B.F., P.F.C. și F.A. cerere de precizare a acțiunii, prin care s-a solicitat introducerea în cauză a M.F.P., în calitate de pârât, cu obligarea acestuia la plata despăgubirilor cuvenite potrivit legii, având în vedere faptul că din probele administrate rezultă că retrocedarea imobilului - teren nu se poată realiza, întrucât acesta este afectat de lucrările ce fac parte din proiectul intitulat E. Conform art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, S.R., titularul dreptului de proprietate al imobilului în cauză, este reprezentat prin M.F.P., căruia îi revine, astfel, obligația de despăgubire în ce-i privește pe reclamanți.
Prin sentința civilă nr. 1448 din 12 noiembrie 210, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanții B.F., P.F.C. și F.A., dispunând obligarea pârâtului M.F.P. la plata către reclamanți a despăgubirii în cuantum de 322.000 euro, echivalent în lei la data plății pentru imobilul expropriat, situat în București, str. Asău, sector 3, pentru următoarele motive:
Prin H.G. nr. 556/1990, Anexa 17, poziția 50, a fost expropriat de la proprietarii S.I. și S.M., autorii reclamantului, imobilul situat în București, str. Asău, în suprafața de 246 m.p. teren și 122,45 m.p. construcții. Potrivit adresei nr. 3005 din 27 iunie 2005 a SC T. SA, fostul proprietar, S.I., nu a ridicat despăgubirile pentru casa și terenul expropriate în temeiul H.G. nr. 556/1990.
în prezent acest imobil face parte din terenul afectat de obiectivului de investiții E.
Sub aspectul dispozițiilor de drept aplicabile, tribunalul a avut în vedere decizia nr. 53/2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, potrivit căreia "dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica se interpretează în sensul că: aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate, în perioada 6 martie 1945 - 2 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001". în cauză, imobilul situat în București, str. Asău, sector 3 a fost expropriat în anul 1990, neintrând, deci, în sfera de reglementare a deciziei menționate și neaplicându-i-se dispozițiile Legii nr. 10/2001.
De asemenea, tribunalul a mai reținut că, prin decizia nr. VI/1999 cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție au statuat că aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.
Din adresa nr. 848399/2009 a Primăriei Municipiului București - D.E.I.C. rezultă că în cauză s-a realizat scopul exproprierii și, prin urmare, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Față de aceasta situație, tribunalul a analizat cererea reclamanților în temeiul dreptului comun, reprezentat de art. 481 C. civ., art. 6 din C.A.D.O.L.F. și art. 1 Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.
Potrivit art. 1 al Protocolului nr. 1 al C.E., orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, neputând fi lipsită de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
De asemenea, potrivit art. 481 C. civ., nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai de cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Având în vedere că autorii reclamantului, deși li s-a expropriat imobilul pentru cauză de utilitate publică, nu a primit despăgubirile cuvenite, așa cum dispun articolele de lege citate mai sus, tribunalul a constatat că cererea acestuia pentru plata contravalorii imobilului.
în ceea ce privește cuantumul despăgubirii, din raportul de expertiză efectuat în cauza de expert V.M. a rezultat că valoarea de piața a terenului în litigiu este de 322.000 Euro.
Asupra apelului declarat în cauză, instanța a reținut, în esență, următoarele:
Din actele de la dosar rezultă că terenul în litigiu a fost demolat prin H.G. nr. 556/1990, evaluarea acestuia fiind făcută la suma de 51014 lei, conform procesului verbal nr. 341 din 23 august 1990. Aceste despăgubiri acordate pentru casă și teren nu au fost încasate de către foștii proprietari.
Conform art. 1 din H.G. nr. 556/1990, "imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejmuirile aferente, situate în municipiul București și în sectorul agricol Ilfov, demolate înainte de data Revoluției, pentru realizarea unor obiective de investiții, se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foștii proprietari prevăzuți în tabelele anexa nr. 1-34*) la prezenta hotărâre, să primească despăgubirile cuvenite potrivit legii".
Cauza pretențiilor deduse judecății de către reclamantul S.M., continuată de cesionarii B.F., P.F.C. și F.A., înțeleasă ca situație de fapt calificată juridic, respectiv fundament al raportului juridic litigios, este reprezentată de exproprierea abuzivă, fără despăgubiri, a imobilului din București, str. Asău sector 1, proprietatea autorilor reclamantului S.M., S.I. și S.E., precum și de faptul că acest imobil a fost folosit potrivit scopului exproprierii, nefiind liber.
Această calificare juridică a obiectului acțiunii trebuie făcută de instanța de judecată prin raportare la situația de fapt și de drept dedusă judecății, iar nu pornind de la temeiul juridic invocat de reclamant.
Tribunalul a analizat cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, astfel cum reclamantul a înțeles să învestească instanța, însă nu a reținut în mod corect că H.G. nr. 556/1990, la care face trimitere partea, privește plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile expropriate în vederea realizării unor obiective de investiții înainte de data Revoluției. Prin acest act normativ se stabilesc măsurile reparatorii ce pot fi acordate foștilor proprietari, urmare exproprierii realizate anterior.
în consecință, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, ceea ce putea contesta reclamantul viza măsura exproprierii dispusă anterior anului 1989, însă numai în condițiile în care respecta procedura impusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001, lege specială în materia restituirii bunurilor preluate abuziv de către stat, suprimă, potrivit deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 53 din 04 iunie 2007, acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât legea nouă perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3), art. 44 din Constituție și ale art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.
Prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a înlăturat posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Această lege se aplică cu prioritate, potrivit deciziei în interesul Legii nr. 33/2008, iar în speță nu s-a urmat procedura prevăzută de actul normativ menționat.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.F., P.F.C. și F.A., criticând-o pentru următoarele motive:
1. Instanța de apel face o calificare eronată asupra efectelor juridice ale H.G. nr. 556/1990, respectiv asupra limitelor sale de reglementare, apreciind în mod greșit că acesta ar viza doar plata despăgubirilor, nu și măsura exproprierii imobilelor respective.
Acest act normativ nu numai că stabilește plata despăgubirilor pentru imobilele demolate, ci le califică regimul lor juridic, în sensul că acestea sunt considerate ca fiind trecute în proprietatea statului prin expropriere.
Prin urmare, exproprierea acelor imobile a fost dispusă prin acest act normativ, care este un veritabil act de expropriere, prin el reglementându-se raporturile juridice create între statul român pe de o parte și foștii proprietari nominalizați în anexele 1-34, pe de altă parte.
în aceste condiții, apare ca fiind greșită soluția adoptată de instanța de apel care a reținut că imobilul a fost expropriat anterior anului 1990.
Această soluție este în totală contradicție chiar și cu reținerile făcute de această instanță în considerentele sale, în sensul că terenul în litigiu a fost demolat prin H.G. nr. 556/1990, evaluarea acestuia fiind făcută la suma de 51.014 lei, conform procesului verbal nr. 341 din 23 august 1990, rezultând de aici faptul că exproprierea a intervenit în anul 1990, deci în afara perioadei reglementate de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Exceptând situația reglementată de H.G. nr. 556/1990, autoritățile comuniste au emis de fiecare dată un decret de expropriere, fie că era legal sau ilegal, aceste decrete de expropriere totuși au existat.
Nu a fost cazul și în situația de față, tocmai de aceea autoritățile instalate la putere după decembrie 1989 au considerat necesar să emită un act normativ cu aplicabilitate restrânsă, care să reglementeze situația doar a acestor imobile, pentru a se intra într-o normalitate de fapt și de drept.
Astfel, acest act normativ constituie un veritabil act de expropriere, ceea ce face ca regimul juridic aplicabil să fie cel reglementat de dispozițiile Legii nr. 33/1994, stabilind atât faptul constituirii dreptului de proprietate al statului asupra imobilelor respective, plata despăgubirilor aferente, cât și posibilitatea retrocedării imobilelor libere de construcții.
Nu este fondată astfel imputarea instanței de apel adresată reclamantului S.M. în sensul că nu a urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, având în vedere faptul că pentru imobilul acestuia a existat o procedură specială instituită prin H.G. nr. 556/1990.
Cu referire la deciziile nr. 6454 din 10 iunie 2009 și nr. 6325 din 25 noiembrie 2010 pronunțate de Secția civilă și de proprietate intelectuală a înaltei Curți de Casație și Justiție se susține că dacă în cele două cazuri analizate și soluționate de instanța supremă au existat decrete de expropriere a imobilelor solicitate a fi retrocedate, Decretul nr. 389/1988 respectiv Decretul nr. 235/1988, în speța de față nu a existat un asemenea decret, singurul act normativ ce reglementează situația juridică a imobilului în cauză fiind H.G. nr. 556/1990, asupra căruia au făcut precizări la punctele anterioare prezentului recurs. în condițiile în care regimul juridic aplicabil nu este cel conferit de Legea nr. 10/2001, nu poate exista riscul niciunei discriminări, așa cum argumentează instanța supremă în considerentele celor două decizii amintite mai sus, reclamanții neîncadrându-se în categoria persoanelor ale căror imobile au fost expropriate în perioada de reglementare a Legii nr. 10/2001.
2. în soluționarea cauzei trebuie luat în considerare și aspectul ce rezultă din concluziile raportului de expertiză topocadastrală, în sensul că terenul în litigiu este afectat doar în parte de lucrări, ceea ce presupune că o parte din teren ar putea fi retrocedat reclamanților.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată caracterul nefondat al cererii recurs, în considerarea argumentelor ce succed:
1. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor H.G. nr. 556/1990, reținând că acest act normativ nu are valoarea juridică a unui act de expropriere, ci numai de stabilire a măsurilor reparatorii ce pot fi acordate foștilor proprietari, urmare preluării imobilelor, realizate anterior.
Acest lucru rezultă cu certitudine din chiar obiectul de reglementare al actului normativ în discuție, cuprins în denumire ca "privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile, situate în municipiul București și în sectorul agricol Ilfov", precum și din primele trei articole (din patru), care se referă la despăgubiri.
Momentul preluării imobilelor la care se referă H.G. nr. 556/1990 este precizat în art. 1, care prevede că "imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejmuirile aferente, situate în municipiul București și în sectorul agricol Ilfov, demolate înainte de data Revoluției, pentru realizarea unor obiective de investiții (s.n.), se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foștii proprietari prevăzuți în tabelele anexă nr. 1-34*) la prezenta hotărâre, să primească despăgubirile cuvenite potrivit legii", art. 3 care se referă la " foștii proprietari ai locuințelor demolate" (s.n.) și în art. 4, care prevede că "foștii proprietari își pot reface gospodăriile, pe terenurile deținute anterior, în cazul în care acestea sunt libere (s.n.), _ ".
Preluarea, cu titlu sau fără titlu valabil, a avut deci loc anterior anului 1989, fiind necesar ca acestea să și fi fost demolate înainte de data Revoluției.
Faptul că prin art. 1 din H.G. nr. 556/1990 se precizează că imobilele la care se referă sunt considerate ca trecute în proprietatea statului nu echivalează cu o preluare prin acest act normativ, acesta fiind numai un considerent de confirmare a preluărilor, intervenite însă anterior Revoluției din anul 1989, urmare cărora a avut loc demolarea construcțiilor. Mai mult, contrar celor susținute de către recurenți, nu se face referire la modalitatea de preluare a exproprierii.
Față de motivarea de ansamblu a deciziei, în sensul relevat, rezultă că este numai o eroare de redactare a considerentului referitor la demolarea prin H.G. nr. 556/1990.
Faptul că autoritățile nu ar fi emis decret de preluare a imobilului sau orice act care să reprezinte titlu la data preluării efective, după cum susțin recurenții cu referire inclusiv la jurisprudență, nu îi legitimează pe aceștia să atribuie acest caracter H.G. nr. 556/1990.
O eventuală asemenea situație putea ridica problema inexistenței vreunui titlu de preluare, însă acest lucru se putea discuta și verifica numai în cadrul legal corect, respectiv în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 față de preluarea efectivă anterior Revoluției din 1989.
în contextul reținut mai sus și cum acțiunea a fost formulată în anul 2009, iar în susținere s-au invocat și dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, sunt pe deplin aplicabile în speță deciziile în interesul Legii nr. 57/2007 și nr. 33/2008, care acoperă orice preluare între martie 1945 și decembrie 1989.
Potrivit primei decizii, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin cea de-a doua decizie s-a statuat cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, în sensul că: concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială; în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și C.E.D.O., aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
în aplicarea ultimei decizii, Legea nr. 10/2001 este lege specială față de dreptul comun și se aplică cu prioritate, iar prin cererea de recurs s-a insistat asupra inaplicabilității acestei legi, neformulându-se apărări care să justifice înlăturarea dispozițiilor acestei legi și prioritatea aplicării C.E.D.O., urmare a unor neconcordanțe dintre acestea.
2. O posibilă situație de neafectare totală a terenului, relevată de către recurenți, nu prezintă relevanță în cauză atât timp cât regimul juridic al acestuia este cel reglementat de Legea nr. 10/2001, iar în speță cadrul procesual nu a fost fixat în aplicarea acestei legi. Această lege este singurul cadru legal în care se poate discuta dreptul la măsuri reparatorii pentru imobile preluate în perioada de referință a legii, cum este cazul în speță, în natură sau în echivalent, aplicarea ei fiind contestată în mod constant de către reclamanții-recurenți.
în considerarea acestor argumente, care au susținut caracterul nefondat al criticilor formulate, instanța de apel făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a dispus respingerea recursului, cu aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4803/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4853/2012. Civil → |
|---|
