ICCJ. Decizia nr. 4825/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a VI-a comercială reclamanții N.M.P. și Asociația Acționarilor Minoritari "U.T." au chemat în judecată pârâta Banca Comercială I.T. SA (vechea denumire a pârâtei) din data de 09 aprilie 1993 și să dispună radierea menționării Hotărârilor nr. 1 și 2 ale Adunării generale extraordinare din Registrul Comerțului.
în motivare, reclamanții au invocat nerespectarea formalităților legale privind publicarea convocatorului adunării generale în M. Of. și arătarea explicită a tuturor problemelor de pe ordinea de zi, prevăzute de art. 77 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare în acea perioadă.
Totodată, reclamanții au susținut că pârâta nu a asigurat publicarea hotărârii adoptate la 09 aprilie 1993 în M. Of., conform art. 89 alin. (4) și alin. (5) din lege.
Prin sentința comercială nr. 1239 din 12 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - secția a VI-a comercială a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții N.M.P. și Asociația Acționarilor Minoritari "U.T." împotriva pârâtei Banca Comercială U.T. SA.
în motivarea hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că acțiunea dedusă judecății are ca obiect principal constatarea nulității absolute a hotărârilor A.G.E.A. adoptate la data de 09 aprilie 1993 pentru nerespectarea condițiilor legale privind publicitatea convocării și conținutul convocatorului atunci când pe ordinea de zi figurează propuneri de modificare a statutului.
în ceea ce privește acțiunea anterior înregistrată sub nr. 33102/3/2006, în raport de care a fost invocată autoritatea de lucru judecat, instanța de fond a reținut că a aceasta a avut ca obiect și constatarea nulității absolute a hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993. S-a constatat că în acest din urmă dosar nu s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă, acesta aflându-se în stadiul judecății recursului înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție și, prin urmare, sentința comercială nr. 849/2008 nu se bucură de autoritate de lucru judecat.
Instanța de fond a considerat că nu poate fi reținută nici puterea de lucru judecat a considerentelor ce au stat la baza pronunțării hotărârii anterioare, deoarece obiectul cauzei cu care a fost învestită îl constituie constatarea nulității absolute a unor hotărâri A.G.E.A., iar, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990 republicată, în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești anterioare, în perioada în care era în vigoare forma inițială a art. 90 alin. (7) din lege, neexistând calea de atac a recursului, hotărârile pronunțate în materie sunt opozabile tuturor acționarilor doar după rămânerea irevocabilă și publicarea în M. Of., Partea a IV-a. S-a apreciat că, deși ambele cereri au același obiect și privesc aceleași părți, cauza este parțial diferită, pe calea celei cu care a fost învestit invocându-se un principal motiv de nulitate absolută, care nu se regăsește în celălalt dosar.
în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut termenul prevăzut de art. 90 alin. (2) din lege, termen ce curge de la data publicării hotărârii în M. Of.
Cu privire la fixarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție în funcție de data publicării hotărârii, instanța de fond a apreciat că legiuitorul a avut drept scop protejarea acționarilor, prezumându-se cunoașterea de către aceștia a conținutului hotărârii după parcurgerea cerințelor de publicare.
în condițiile în care publicarea hotărârilor în M. Of. a avut și are drept scop protejarea intereselor acționarilor care nu au participat la adunare și ale terților, o acțiune în anulare poate fi promovată și anterior publicării, de către un reclamant care a cunoscut conținutul acesteia și motivele de nulitate.
în acest context, prima instanță a apreciat că nu se justifică o aplicare rigidă a dispozițiilor legale în vigoare, de natură a permite promovarea acțiunii în anularea hotărârilor adunării generale, indiferent de motive, și după 16 ani de la data adoptării hotărârii, deși se poate stabili cu certitudine că reclamanții au cunoscut conținutul hotărârii atacate și erau în măsură să aprecieze asupra tuturor motivelor de nulitate, cel mai târziu la data promovării acțiunii în anulare anterioare, respectiv 02 octombrie 2006, față de care termenul de 15 zile a fost mult depășit.
Prin urmare, a permite reclamanților să justifice neîmplinirea termenului de prescripție prin nerespectarea procedurii ce asigura publicitatea hotărârilor adoptate față de persoane pentru care legiuitorul a prezumat că nu puteau lua cunoștință de aceste acte pe altă cale, în condițiile în care aceștia au recunoscut existența și conținutul actelor atacate cu prilejul înregistrării acțiunii anterioare, ar echivala cu recunoașterea exercitării drepturilor procesuale în alt scop decât cel urmărit de legiuitor la adoptarea dispozițiilor legale menționate.
împotriva acestei hotărâri, reclamanții N.M.P. și Asociația Acționarilor Minoritari "U.T." au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 254 din 16 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VI-a comercială.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, în concordanță cu cele reținute de instanța de fond, a constatat că la data de 09 aprilie 1993 a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Băncii I.T. în cadrul A.G.E.A. au fost adoptate două hotărâri privind reglementarea dreptului de vot a acționarilor băncii în conformitate cu structura acționarilor și prevederile legale românești și respectiv majorarea specială a capitalului social al băncii în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1059 din 3 octombrie 1990 și a documentelor de constituire a băncii prin participarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare Londra și prin participarea lui I.T. la majorarea capitalului social prin achiziționarea a 20.000 de acțiuni cu o valoare nominală de 35.000 lei și a 65.000 de acțiuni cu valoare nominală de 276 dolari S.U.A.
Curtea a constatat, totodată, ca și anterior a existat un demers în acest sens al reclamantului apelant N.M.P., care la data de 02 octombrie 2006 a sesizat aceeași instanță cu o cerere în constatarea nulității absolute a Hotărârilor nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993 ale Adunării Generale a Acționarilor Băncii Comerciale I.T. SA și radiere a menționării acestora în Registrul Comerțului, precum și de constatare a nulității absolute a art. 7 alin. (2) din Statutul Băncii și a art. 7 alin. (2) din contractul de societate al băncii, față de încălcarea dispozițiilor art. 63,art. 77 alin. (5) și art. 161 din Legea nr. 31/1990. Cererea a fost soluționată în mod definitiv prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993.
Instanța de control judiciar a constatat că apelanții nu au criticat pe calea apelului aprecierile făcute de către tribunal cu referire la incidența termenului de prescripție de 15 zile, prevăzut de fostul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, asupra acțiunilor de contestare a legalității hotărârilor A.G.E.A.
A reținut ca fiind corecte aprecierile apelanților reclamanți potrivit cărora prin art. 89 alin. (4) și (5) s-a instituit obligația publicării în M. Of. a hotărârilor, ca și condiție prealabilă executării acestora. Lipsa caracterului executoriu al hotărârii adunării generale, a apreciat instanța de apel, nu înseamnă că aceasta este lipsită de efecte juridice față de acționari, iar obligația de publicare în M. Of. stabilită în condițiile art. 89 urmărea asigurarea opozabilității față de terți, împrejurări reținute în mod temeinic și de către judecătorul fondului.
S-a apreciat că publicarea Actului Adițional modificator al actului constitutiv al intimatei pârâte în M. Of. nr. 805 din 31 martie 1995 se circumscrie obligației impuse de art. 89 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 atât timp cât acesta cuprindea textul integral al clauzelor modificate prin hotărârile contestate. Ca efect al îndeplinirii acestei formalități, hotărârile au devenit opozabile terților, iar cuprinsul lor a devenit cunoscut și tuturor acționarilor societății care puteau, astfel, să conteste legalitatea lor.
S-a constatat că reclamanții susțin ca și motive de nulitate absolută în prezenta cauză faptul că nu s-a procedat la publicarea în M. Of. a convocatorului Adunării generale, împrejurarea că acest convocator nu cuprindea arătarea explicită a tuturor problemelor ce vor face obiectul dezbaterilor, precum și faptul că Hotărârea nu a fost publicată în M. Of. Or, în raport de susținerile intimatei-pârâte, necontestate de reclamanți, apelantul N.M.P., precum și membrii apelantei A.A.M.U.T. au fost prezenți la adoptarea hotărârilor contestate și au avut cunoștință de conținutul acestora încă din anul 1993. Cu atât mai mult, în anul 1995, după publicarea actului adițional, acești acționari cunoșteau împrejurările adoptării hotărârilor, constând în pretinsa nepublicare a convocatorului, conținutul acestuia și îndeplinirea ori nu a formalității publicării hotărârii în M. Of.
Invocarea motivelor anterior expuse tocmai în anul 2009 este susceptibilă a înfrânge caracterul social al acțiunii reglementate de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Drept urmare, Curtea a înlăturat susținerile apelanților privind lipsa de efecte juridice a publicării Actului Adițional în M. Of. nr. 805 din 31 martie 1995 din perspectiva incidenței prescripției extinctive.
în ceea ce privește motivul de apel ce face referire la motivarea bazată pe două aprecieri subiective ale instanței de fond, Curtea a reținut, că instanța de fond nu a susținut caracterul dispozitiv al normelor juridice cuprinse în art. 157,art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Raportat la criticile referitoare la aprecierile tribunalului vizând un pretins abuz de drept al reclamanților, s-a apreciat că argumentele apelanților nu sunt de natură a atrage schimbarea ori anularea sentinței atacate în condițiile art. 296-297 C. proc. civ.
în consecință, s-a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care apelul promovat de reclamanți a fost respins ca nefondat.
împotriva acestei decizii reclamanții Asociația Acționarilor Minoritari U.T. București și N.M.P. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, întrucât nici instanța de apel și nici instanța de fond nu au intrat în cercetarea fondului.
în motivarea recursului, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., și reluând integral apărările din apel, reclamanții critică hotărârea atacată pentru nelegalitate susținând, în esență, următoarele:
1. dreptul material la acțiune nu a fost prescris;
2. motivarea instanței de apel cu privire la momentul începerii cursului prescripției extinctive este vădit nelegală;
3. motivarea instanței de fond cu privire la momentul începerii cursului prescripției este nejuridică și incorectă din perspectiva normelor legale incidente.
Intimata-pârâtă U.T. SA București a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a menținut în mod legal hotărârea primei instanțe cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din data de 09 aprilie 1993. Termenul de prescripție de 15 zile stabilit de art. 90 din Legea nr. 31/1990 în vigoare în anul 1993 a început să curgă odată cu publicarea în M. Of. al României nr. 805 din 31 martie 1995 a Actului Adițional modificator al actului constitutiv al societății. Fără a relua întreaga argumentație a instanței de apel, expusă pe larg în cele ce preced, înalta Curte de Casație și Justiție va reține că întreg raționamentul logico-juridic este corect, dispozițiile legale nefiind greșit aplicate ori interpretate de către instanța de control judiciar.
Se va avea în vedere și puterea de lucru judecat cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993 prin efectul sentinței comerciale irevocabilă nr. 849 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de către Tribunalul București.
Prezenta cerere de chemare în judecată are același obiect ca acțiunea ce a format obiect al dosarului - constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993 ale Băncii Comerciale I.T. SA (capetele 1 și 3 de cerere) și este formulată de către aceleași părți, respectiv N.M.P. (reclamant) și Asociația Acționarilor Minoritari U.T. (intervenient în interesul reclamantului N.) și are și aceeași cauză-fraudarea dispozițiilor imperative ale legii.
Dosarul a fost soluționat în mod irevocabil prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993.
Față de identitatea de părți și obiect (și cauză) cu prezenta cauză, în speță operează autoritatea de lucru judecat a respectivei hotărâri cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993.
Astfel, instanțele de judecată au reținut cu putere de lucru judecat că dreptul la promovarea acțiunii în constatarea nulității unei hotărâri A.G.A. din anul 1993 este prescris și urmare a incidenței termenului special de prescripție de 15 zile prevăzut de art. 90 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la data când s-au luat hotărârile A.G.E.A. contestate.
Instanța de apel reține în mod corect că, prin instituirea termenului de 15 zile în care puteau fi atacate hotărârile adunării generale, prin dispozițiile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la data când s-au luat hotărârile A.G.E.A. contestate "legiuitorul a urmărit să stabilească o limită dincolo de care, în interesul consolidării stabilității afacerilor, acționarii să nu mai poată contesta hotărârea, în economia dispozițiilor art. 90 neexistând diferențierea între cauzele de nulitate absolută și cele de nulitate relativă, în sensul că nu se distingea între hotărârile care încălcau norme de ordine publică și cele care încălcau norme supletive".
Instanța mai reține, la fel de corect, și că "regimul nulităților hotărârii adunării generale derogau în întregime de la dreptul comun al nulităților actelor juridice" fiind vorba de acte a căror naștere se bazează pe "principiul majoritar care ar fi devenit "iluzoriu" în măsura în care orice acționar putea invoca nulitatea oricând, (fila 9, paragraful 3 din sentință) în mod similar, Curtea de Apel București sesizată cu apelul reclamantului N. și cu cererea de intervenție în interes accesoriu formulată de Asociația Acționarilor Minoritari U.T. pe care le-a respins ca neîntemeiate, a reținut cu aceeași putere de lucru judecat că: "termenul instituit de acest art. (art. 90 alin. (2)) este un termen de prescripție special, nefăcându-se distincție între cauzele de nulitate relativă sau absolută care pot fi invocate pe calea acțiunii având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a acționarilor societății comerciale"; pe cale de consecință "(.) atât acțiunile având ca obiect anularea adunării generale a acționarilor
întemeiate pe cauze de nulitate relativă, cât și cele întemeiate pe cauze de nulitate absolută au același regim juridic în sensul că sunt supuse prescripției extinctive în cadrul termenului special de prescripție de 15 zile de la publicarea hotărârii în M. Of. al României" (filele 14 și 15 din decizie).
înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în decizia nr. 2193 din 07 iunie 2011 "Cum prezenta acțiune în anulare a hotărârilor nr. 1 și 2 din data de 9 aprilie 1993, publicate în M. Of. la data de 31 martie 1995, a fost promovată Ia 3 octombrie 2006, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost legal soluționată" (fila 49 din decizie).
Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legală, conform dispozițiilor art. 1200 pct. 4 C. civ. ("Sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum: 4. puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat").
Puterea de lucru judecat generează două categorii de efecte, un efect pozitiv și un efect negativ. Efectul negativ presupune că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu. Totodată, intră în puterea de lucru judecat și considerentele pe care se sprijină dispozitivul hotărârii definitive și irevocabile. Prin urmare, în speță, efectul negativ al puterii de lucru judecat ca urmare a pronunțării sentinței comerciale nr. 849 din 21 ianuarie 2008 de către Tribunalul București, definitivă prin decizia comercială nr. 74 din 16 februarie 2009 și devenită irevocabilă decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2193 din 07 iunie 2011, obligă instanța să nu mai pună în discuție aspectele stabilite cu putere de lucru judecat cu privire la prescripția dreptului material la acțiunea în constatarea nulității unei hotărâri A.G.A., indiferent de cauza invocată.
Dreptul material la acțiunea în constatarea nulității unei hotărâri A.G.A. din anul 1993 este prescris. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la data când s-au luat hotărârile A.G.E.A. contestate, este un termen de prescripție indiferent de cauza de nulitate invocată.
în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, astfel cum aceasta era în vigoare la momentul adoptării celor două hotărâri A.G.E.A., "Hotărârile adunării generale contrare contractului de societate, statutului sau legii pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of., de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al adunării".
Termenul de 15 zile pentru introducerea unei acțiuni în anularea hotărârii A.G.A. este un termen de prescripție, iar nu de decădere; pe de altă parte, acest termen viza, la acel moment atât hotărârile lovite de nulitate relativă, cât și cele lovite de nulitate absolută.
în cuprinsul motivelor de recurs, în mod eronat recurenții susțin că termenul de prescripție în ceea ce privește dreptul de a solicita constatarea nulității absolute a hotărârii atacate nu a început să curgă întrucât aceasta nu a fost publicată în M. Of. al României. Această formalitate a fost însă îndeplinită, în deplină conformitate cu dispozițiile legale, prin publicarea în M. Of. al României nr. 805 din 31 martie 1995 a Actului Adițional modificator al actului constitutiv, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel.
Din acest moment, 31 mai 1995, a început să curgă termenul de prescripție de 15 zile, în mod evident acesta fiind împlinit până la data promovării prezentei cereri de chemare în judecată.
Potrivit textului invocat de către recurenți, respectiv dispozițiile art. 89 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la data adoptării hotărârii A.G.E.A.:
"Pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării vor fi depuse în termen de 15 zile la registrul comerțului, pentru a fi menționate în extras în registru și publicate în M. Of.".
Raportat la dispozițiile legale în vigoare la acel moment (și a căror rațiune subzistă de altfel și în prezent), criticile formulate de către recurenți sunt neîntemeiate.
Publicarea Actului Adițional modificator al actului constitutiv în M. Of. nr. 805 din 31 martie 1995 respectă întru-totul dispozițiile art. 89 alin. (4) invocate de recurenți în condițiile în care acesta cuprindea textul integral al clauzelor modificate prin hotărârile contestate. Aceasta reprezenta practica comun acceptată în domeniu la acel moment, care, de altfel, a și condus la legiferarea sa odată cu adoptarea O.U.G. nr. 32/1997 de modificare a legii societăților comerciale prin care s-a introdus în mod expres această posibilitate în cuprinsul alin. (4) al art. 89 ("în cazul în care aceste hotărâri implica modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul adițional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate").
A da o altă interpretare acestor dispoziții legale ar reprezenta un formalism excesiv care nu-și găsește niciun fel de justificare atâta vreme cât, prin publicarea din anul 1995, s-a adus la cunoștința terților conținutul hotărârii adoptate de adunarea generală. în plus, recurentul N.M.P. precum și membrii A.A.M.U.T. au fost prezenți la adoptarea hotărârilor contestate și au avut cunoștință de conținutul acestora încă din anul 1993, acest aspect nefiind contestat de recurenți, cum în mod corect reține și instanța de apel. Or, publicarea hotărârilor în M. Of. are drept unic scop și efect opozabilitatea față de terți a acestora, dar și față de acționari.
Așadar, publicitatea prevăzută de art. 90 alin. (2), care este complementară celei prevăzute în art. 89 alin. (4) din vechea reglementare față de caracterul modificator al hotărârilor adoptate a fost îndeplinită la data de 31 martie 1995 prin publicarea actului, termenul de 15 zile urmând să curgă de la data publicării actului. înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere și faptul că ambii recurenți au avut calitatea de părți în cadrul primului dosar, luând cunoștință de conținutul hotărârilor contestate de la momentul formulării respectivei acțiuni (în ceea ce îl privește pe recurentul N.M.P.), respectiv de la momentul intervenirii în respectiva cauză în calitate de intervenientă în interesul reclamantului N.M.P. (în ce o privește pe recurenta A.A.M.U.T.).
Altfel spus, chiar în măsura în care instanța nu ar reține celelalte două momente indicate ca datele de la care a început să curgă și s-a și împlinit termenul de prescripție de 15 zile, indubitabil că ultimul moment în care se poate considera că a început să curgă termenul de prescripție de 15 zile este data la care apelanții au participat în calitate de părți în dosarul, respectiv: pentru recurentul N. - în cursul anului 2006, odată cu formularea acțiunii; pentru recurenta A.A.M.U.T. - în cursul anului 2008 odată cu formularea intervenției în interesul apelantului N.M.P. în cadrul apelului formulat în dosar, așa cum rezultă din decizia comercială nr. 74 din 16 februarie 2009 depusa la dosarul cauzei.
în concluzie, criticile de care se prevalează recurenții sunt neîntemeiate, fiind indubitabil că termenul de prescripție de 15 zile a început să curgă și s-a și împlinit până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, iar a dispune astăzi anularea unor hotărâri A.G.A., la aproape 20 de ani de la data adoptării lor, ar fi, în mod evident, o greșită aplicare a legii, total străină de intenția legiuitorului.
Pentru toate considerentele reținute, conform art. 312 și 274 C. proc. civ. s-a respins recursul declarat de reclamanții Asociația Acționarilor Minoritari U.T. București și N.M.P. împotriva deciziei comerciale nr. 254 din 16 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VI-a comercială, ca nefondat a fost obligați recurenții-reclamanți Asociația Acționarilor Minoritari U.T. București și N.M.P. la plata sumei de 10.787 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă U.T. SA București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4834/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4776/2012. Civil → |
|---|
