ICCJ. Decizia nr. 486/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 486/2012
Dosar nr. 1827/115/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1524 din 23 septembrie 2010 Tribunalul Caraş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii C.V. şi C.V.A. şi C.V.B., împotriva pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă, a obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant în parte, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, a sumei de 10.000 euro.
Prima instanţă a reţinut că reclamantele C.V. şi C.V.A. (mamă şi fiică), împreună cu părinţii lui C.V. au fost strămutaţi prin decizia M.A.I. nr. 200/1951 din localitatea de domiciliu Sinicolau Mare în localitatea Jegălia din Câmpia Bărăganului, începând din data de 18 iunie 1951 până în 27 iulie 1955.
Reclamantul C.V.B. s-a născut în perioada deportării familiei în Bărăgan.
Reclamanţii, în baza Decretul-lege nr. 118/1990 au beneficiat de o indemnizaţie lunară.
Instanţa a reţinut că strămutarea a avut consecinţe negative pe plan psihic şi fizic asupra celor deportaţi, asupra situaţiei lor materiale, precum şi asupra urmaşilor acestora, născuţi ulterior venirii din Câmpia Bărăganului.
Faţă de prejudiciile morale suferite de reclamanţii, instanţa a apreciat că suma de câte 10.000 euro, pentru fiecare reclamant în parte, reprezintă o echitabilă despăgubire.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, reclamanţii şi pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Caraş-Severin.
Reclamanţii au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei civile atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare au arătat că prin decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 pronunţată în Dosar nr. 3365/D/2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 62/2010 referitor la acordarea limitată a despăgubirilor, astfel că nu se mai justifică limitarea la 10.000 euro a acestora.
În acest context, având în vedere şi suferinţa cauzată prin condamnarea politică cât şi consecinţele asupra celui care le-a îndurat dar şi restricţiile impuse de regimul comunist familiei celui condamnat politic, a apreciat că sumele acordate sunt prea mici.
De asemenea, au arătat că instanţa a omis să examineze capătul de cerere privind despăgubirile solicitate pentru defunctul C.P.
Pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Caraş-Severin, a solicitat, prin apelul declarat, schimbarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a arătat că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece reclamanţii au primit indemnizaţii lunare, în temeiul Decretul-lege nr. 118/1990, care reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate politic, nu au suferit o condamnare, prin urmare nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Daunele morale sunt definite ca atingeri aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească.
Pârâtul apelant a mai invederat că suma a acordată de prima instanţă este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, neţinându-se seama de măsurile reparatorii ce au fost acordate.
Prin decizia civilă nr. 147 din 08 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamanţii C.V., C.V.A. şi C.V.B. împotriva sentinţei civile 1524 din 23 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosar nr. 1827/115/2010.
A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în sensul că:
A respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii C.V., C.V.A. şi C.V.B.
În motivarea decizie s-a reţinut că prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
În ceea ce priveşte efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale în raport cu cauza de faţă, Curtea a avut în vedere că sunt aplicabile dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie (prevăzute şi de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei”.
De asemenea, sunt aplicabile speţei şi dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituţionale (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009) cu dispoziţiile Constituţiei, rezultă că aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Aşadar, fiind desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamanţilor, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Curtea a apreciat că se impune în cauză soluţia admiterii apelului pârâtului cu consecinţa schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii reclamanţilor.
Această soluţie se impune, chiar dacă cauza se află în apel, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituţională a dat naştere unei situaţii juridice legale (obiective), aflată în curs de desfăşurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Or, apelul este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept dezbătute în prima instanţă, provocând o nouă judecată asupra fondului.
Această soluţie se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea sau dispoziţia dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepţii.
Raportat la dispoziţiile deciziei mai sus menţionate, s-a constatat că, deşi instanţa nu a acordat despăgubiri şi pentru tatăl reclamanţilor se impun respingerea apelului reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanţii C.V., C.V.A. şi C.V.B., invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a disp. art. 1 C. civ.
S-a invocat că deciziile Curţii Constituţionale nu se pot aplica retroactiv.
Recursul nu este fondat.
Reclamanţii nu mai sunt îndreptăţiţi la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 în condiţiile în care aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţa, nu exista însa un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. l adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanţilor.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.V., C.V.A. şi C.V.B. împotriva deciziei nr. 147 din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 483/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 487/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
