ICCJ. Decizia nr. 479/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 479/2012
Dosar nr. 210/115/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
În fapt, la data de 10 ianuarie 2010 reclamantul P.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al condamnării sale, constând în deportarea în Bărăgan în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955, şi obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro despăgubiri morale pentru prejudiciul ce i-a fost creat de regimul totalitar, prin aplicarea acestei măsuri.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa civilă nr. 2896 din 22 martie 2010 a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamant şi a obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă cu caracter politic.
Prima instanţă a reţinut că deportarea în Bărăgan suferită de reclamant şi familia sa se încadrează la art. 3 din Legea nr. 221/2009 reprezentând o măsură administrativă cu caracter politic, iar prejudiciul moral suferit poate fi reparat în condiţiile acestui act normativ.
La stabilirea cuantumului, Tribunalul a avut în vedere faptul că reclamantul a fost beneficiarul Decretului-lege nr. 118/1990 şi a ţinut cont de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a atacat cu apel această sentinţă sub un dublu aspect, considerând că măsura deportării reclamantului nu se încadrează în condiţiile prevăzute de legea specială pentru a primi despăgubiri morale iar, pe de altă parte, a considerat cuantumul acordat mult prea mare în raport de împrejurarea că reclamantul a fost şi beneficiarul Decretului-lege nr. 118/1990.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 194 din 14 februarie 2011 a admis apelul pârâtului, a schimbat sentinţa şi a respins acţiunea reclamantului, în totalitate.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 s-a desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamantului, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, iar soluţia se impune întrucât norma constată neconstituţională a dat naştere unei situaţii juridice legale, aflată în curs de desfăşurare ( facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
În consecinţă, reţinând că prevederile dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele juridice ca urmare a declarării acestui text legal neconstituţional, Curtea a cenzurat calea de atac declarată de pârât din această perspectivă, care a impus şi soluţia de respingere a acţiunii civile formulate de reclamant.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamantul P.S. întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Motivând recursul, reclamantul a arătat în ce mod i-au fost aduse prejudicii prin măsura privativă de libertate impusă de autorităţile acelei perioade şi a argumentat de ce soluţia tribunalului este legală şi temeinică, din perspectiva unei despăgubiri echitabile pentru traumele, de necontestat, suferite.
Reclamantul nu a formulat critici pe motivul de ordine publică referitor la efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, invocat, din oficiu, de instanţa de apel.
La termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2012, faţă de motivarea scrisă a recursului, de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) raportat la art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, pe care o găseşte incidentă pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Susţinerile părţii trebuie să fie susceptibile de încadrare conform motivelor de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., sens în care ele trebuie să vizeze soluţia pronunţată şi argumentele pe care acesta a fost fundamentată de instanţă, în caz contrar, cererea de recurs fiind lovită de nulitate conform art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
Criticile reclamantului, astfel cum au fost prezentate mai sus, nu se încadrează în nici unul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece nu se referă la argumentele din decizia recurată, care vizează inexistenţa temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Argumentele recurentului constau în redarea obiectului şi motivelor cererii de chemare în judecată, precum şi a probelor administrate în cauză, în raport de care se pretinde îndeplinirea condiţiilor Legii nr. 221/2009 pentru acordarea de daune morale, fără însă nicio referire la efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, pe care curtea de apel şi-a fundamentat soluţia de schimbare a sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii.
În limitele în care curtea de apel s-a pronunţat, reclamantul putea formula critici numai cu privire la efectele, în cauză, ale deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţionalitatea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Reclamatul nu a procedat în acest sens, astfel încât criticile sale nu au legătură cu argumentele deciziei recurate şi, din acest motiv, nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, reţinând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. şi nici nu există motive care să poată fi examinate şi din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul P.S. împotriva deciziei nr. 194 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 478/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 483/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
