ICCJ. Decizia nr. 492/2012. Civil. Obligatia de a face. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 492/2012
Dosar nr. 3692/1/2011
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12533 din 19 noiembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 5028/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC R.P.S. SRL împotriva pârâtei R.A.D.E.F. R.F., şi s-a dispus obligarea acesteia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului „Cinematograf Dobrogea" din Medgidia, şi s-a respins capătul 2 de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 580 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 346/2004 privind vânzarea activului utilizat de reclamantă în temeiul contractului de locaţiune încheiat între părţi. S-a reţinut astfel că, Legea nr. 346/2004 are în vedere ajutorul acordat întreprinderilor mici şi mijlocii pentru o dezvoltare eficientă a activităţii lor prin stimularea şi acordarea de ajutoare în diferite forme legislative. S-a considerat că reclamanta face parte din categoria protejată de această lege specială a întreprinderilor mici şi mijlocii, activul pe care aceasta îl pretinde aparţinând Regiei Autonome în care statul este unic acţionar. Tribunalul a reţinut şi că reclamanta a efectuat investiţii de peste 15% din valoarea totală a acestui activ, iar solicitarea de vânzare s-a făcut cu respectarea condiţiilor impuse de lege şi cu prezentarea unui raport de evaluare care a statuat asupra preţului acestuia.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt al cererii, Curtea a apreciat că acesta este neîntemeiat faţă de dispoziţiile art. 580 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că obligaţiile asumate şi prestaţiile pe care pârâta ar trebui să le îndeplinească sunt intuitu personae, astfel încât nu pot fi acordate daune cominatorii.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin Decizia nr. 316 din 22 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cu motivarea că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a califica acest spaţiu ca fiind activ disponibil, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 346/2004, având în vedere că cinematograful „Dobrogea" este utilizat de reclamantă încă din anul 1998, fiind astfel îndeplinită condiţia cerută pentru vânzare.
S-a mai reţinut că, dispoziţiile legale invocate de apelantă în susţinerea apelului său, adoptate şi intrate în vigoare după data la care în patrimoniul reclamantei s-a născut dreptul de a cumpăra acest activ în temeiul Legii nr. 346/2004 nu sunt aplicabile deoarece acestea nu retroactivează.
Prin Decizia nr. 652 din 15 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F. R.F. BUCUREŞTI şi, în consecinţă, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 12533 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins şi capătul de cerere formulat de reclamanta SC R.P.S. SRL MEDGIDIA privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei a fost corect respinsă de către instanţa de apel, având în vedere că regiile autonome sunt persoane juridice care exercită în numele statului dreptul de administrare asupra bunurilor stabilite prin actul constitutiv şi asupra bunurilor dobândite ulterior. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că cinematograful Dobrogea aparţine domeniului public, ceea ce exclude incidenţa dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 346/2004. Înalta Curte a constatat că instanţa de apel, în mod greşit, a apreciat că există cadrul juridic legal şi a obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului în litigiu, atât timp cât, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 privind aprobarea OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/20096 pentru aprobarea OUG nr. 39/2005 legiuitorul a trecut, prin lege, în domeniul public sălile şi grădinile de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente, făcându-le inalienabile.
Împotriva acestei decizii, SC R.P.S. SRL a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., prin care a solicitat, anularea acesteia.
Primul motiv de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se referă, în esenţă, la faptul că, prin acţiunea introductivă revizuienta SC R.P.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu R.A.D.E.F. R.F. obligarea acesteia la executarea în natură a obligaţiei, respectiv la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului-bun imobil denumit Cinematograful „Dobrogea". În acest context, apreciază revizuienta că finalitatea litigiului nu a constat în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să tină loc de act autentic de vânzare-cumpărare ci respectarea dreptului său de a cumpăra activul deţinut în calitate de locatar, corelativ obligaţiei intimatei de a-l vinde bunul.
În cuprinsul motivelor de revizuire, se face trimitere la încheierea de carte funciară nr. 24593 din 26 septembrie 2011 şi extrasul de carte funciară pentru informare nr. 24593 din 26 septembrie 2011, sens în care sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., fiind întrunite cumulativ, în opinia sa, condiţiile prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de revizuire, reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta arată că practica statornicită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în speţe similare a fost în sensul obligării R.A.D.E.F. R.F. la respectarea procedurii de vânzare-cumpărare a activului în temeiul Legii nr. 346/2004, a OUG nr. 88/1997 şi a Ordinului Ministerului Culturii şi cultelor nr. 2461 din 28 octombrie 2004.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate şi art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.
În privinţa motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta susţine că prin încheierea şi extrasul de carte funciară nr. 24593 din 26 septembrie 2011 a Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii nr. 12740/2011, în sensul că imobilul din litigiu se află în proprietate privată şi nu publică a Statului Român.
Aceste înscrisuri îndeplinesc, susţine revizuienta, condiţiile cumulative cerute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., în sensul existenţei unui înscris nou, determinant, descoperit după pronunţarea deciziei a cărei revizuire s-a cerut.
Astfel, în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte observă că înscrisul invocat nu îndeplineşte condiţiile avute în vedere de acest text de lege, care vizează înscrisuri doveditoare, determinante şi existente la data pronunţării hotărârii, dar care nu au putut fi înfăţişate fiind reţinute de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Din această perspectivă, rezultă că încheierea de carte funciară şi respectiv extrasul de carte funciară au fost emise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa – Biroul de Cadastru la data de 26 septembrie 2011, adică ulterior pronunţării – la data de 15 februarie 2011 a deciziei a cărei revizuire s-a solicitat.
Prin urmare, contrar susţinerilor revizuientei înscrisurile invocate drept temei al revizuirii , nu existau la data pronunţării deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, ci au fost emise ulterior acestui moment, situaţie în care nefiind îndeplinită una dintre condiţiile cumulative prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. analiza celorlalte este inutilă şi lipsită de interes juridic.
În plus, în argumentarea deciziei pronunţate, instanţa de recurs a analizat regimul juridic al imobilului din litigiu în raport de dispoziţiile legale aplicabile respectiv art. 8 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006, în conformitate cu care sălile şi grădiniţe de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente au trecut, prin efectul legii, în domeniul public devenind, pe cale de consecinţă inalienabile.
Motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează ipoteza în care există hotărâri potrivnice date de instanţa de acelaşi grad sau de grade diferite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate.
În alţi termeni, pentru existenţa acestui motiv de revizuire trebuie îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, care constituie şi elementele lucrului judecat, raţiunea acestei reglementări constând în necesitatea de a înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat în ipoteza pronunţării unor soluţii contrare în aceeaşi cauză între aceleaşi persoane, în aceeaşi calitate, ipoteză în care şi executarea hotărârilor ar deveni în mod evident imposibilă.
În speţă, niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită deoarece hotărârile judecătoreşti invocate de revizuientă nu au fost pronunţate între aceleaşi părţi, nu au acelaşi obiect, deciziile fiind pronunţate în speţe similare, astfel încât nu poate fi reţinut caracterul potrivnic al acestora în raport cu Decizia a cărei revizuire s-a solicitat.
În concluzie, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC R.P.S. SRL MEDGIDIA împotriva deciziei nr. 652 din 15 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 7 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 430/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 420/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
