ICCJ. Decizia nr. 4894/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta S.N. (prin mandatar S.B.M.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul județean Iași, pronunțarea unei hotărâri de obligare a pârâtului la emiterea unei dispoziții prin care să dispună restituirea, ca măsură reparatorie prin în echivalent, a unui teren, situat în Iași, șos. B., în compensare cu terenul pe care l-a avut în proprietate în Iași, str. D.
în cauză, a formulat cerere de intervenție accesorie Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, arătând că este administrator al terenului din șos. B., teren unde funcționează Secția exterioară Dr. C.
Prin Sentința civilă nr. 2308 din 22 noiembrie 2010 a Tribunalului Iași s-a respins acțiunea formulată de către reclamantă și a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de intervenție promovată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii solicitată, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, asemenea bunuri ori servicii, de care dispune și care sunt acceptate de către petent.
Trebuie să fie vorba așadar, de bunuri ori servicii disponibile, pe care entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire să le poată propune persoanei îndreptățite și de aceea, s-a concluzionat că Județul Iași, ca unitate deținătoare a bunurilor inventariate în patrimoniul unității administrativ-teritoriale nu poate fi obligat la acordarea în compensare, către reclamant, a unei suprafețe de teren pe alt amplasament, decât dacă aceasta este disponibilă. Or, în speță, a rezultat că pârâtul nu deține în patrimoniu bunuri disponibile (terenuri) care ar putea fi acordate, în compensare, persoanelor îndreptățite la beneficiul Legii nr. 10/2001, conform anunțurilor afișate lunar pe site-ul Consiliului Județean Iași, în temeiul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Cererea reclamantului a fost apreciată nefondată și în considerarea Deciziei nr. 386/CA din 08 septembrie 2008 a de Curții de Apel Iași, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Iași și S.B.M., fiind anulată, irevocabil, Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 149 din 28 mai 2007 (prin care a fost aprobată trecerea din domeniul public al județului Iași și din administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, în domeniul privat al județului Iași și în administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași a imobilului - teren situat în Iași, str. D., în vederea restituirii în natură petentei S.N.).
S-a considerat de către instanță că, singura modalitate de soluționare a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 rămâne propunerea de acordare de despăgubiri, "în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", potrivit art. 1 alin. (3) și art. 2 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la propunerea de reconfigurare a amplasamentului în incinta Secției Exterioare Dr. C. a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași din șos. B. (în vederea atribuirii către reclamant a unei suprafețe de 7208 mp, solicitată în compensare) s-a reținut că suprafața de teren reprezentând incinta unității spitalicești menționate, nu face parte din categoria terenurilor "disponibile" din patrimoniul județului Iași, fiind afectată în întregime desfășurării activității secției Dr. C., în această unitate fiind internați bolnavi TBC în formă avansată, astfel încât imobilul (clădire și incintă) trebuie să respecte standarde stricte de funcționare.
Totodată, s-a constatat că, așa cum însuși reclamantul a recunoscut, atât prin notificarea formulată, cât și prin cererea de chemare în judecată, la data exproprierii imobilului de către Statul Român, au fost acordate despăgubiri bănești care, conform legii speciale, urmează a fi actualizate cu indicele de inflație și deduse din valoarea despăgubirilor ce vor fi calculate și acordate de Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
în drept, instanța a făcut trimitere la dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (3), art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu prevederile pct. 1.7, pct. 9.3, pct. 10.8 și pct. 11.5 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
împotriva acestei sentințe a declarat apel S.B.M. (în calitate de moștenitor al reclamantei S.N., decedată pe parcursul judecății), care a susținut caracterul nelegal al soluției și în consecință, admiterea acțiunii și atribuirea în compensare, în schimbul terenului de 702,5 mp, imposibil de restituit în natură, a suprafeței de 7208 mp, situată în incinta Secției Exterioare Dr. C. a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, considerată ca fiind echivalentă celei preluate de către stat.
Apelul a fost apreciat ca nefondat și respins în consecință, conform Deciziei civile nr. 70 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Iași.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale asupra situației de fapt relevate de probele administrate.
Astfel, în cazul imposibilității restituirii în natură a imobilului preluat în mod abuziv astfel cum este în speță, dintre măsurile reparatorii prin echivalent are prioritate acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii, față de ordinea în care sunt enumerate acestea în dispozițiile art. 1,art. 10 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Dar, această modalitate de reparație nu depinde exclusiv de voința unității notificate și a persoanei îndreptățite, ci și de existența în patrimoniul entității respective, a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare.
în speță, persoana îndreptățită, respectiv autoarea apelantului, a optat pentru o astfel de măsură reparatorie, iar instanța a administrat toate probele pertinente și concludente pentru a stabili dacă terenul solicitat în compensare poate fi acordat sau dacă există și alte terenuri ce pot fi date în compensare.
S-a dovedit însă, că pârâtul nu deține bunuri disponibile (terenuri) care ar putea fi acordate în compensare, iar cererea de a se atribui în compensare terenul din incinta Secției Exterioare Dr. C. a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, cu o întindere de 7208 mp, nu poate fi primită.
în acest sens, s-a constatat că unitatea deținătoare, Consiliul Județean, a aprobat prin Hotărârea nr. 149 din 28 mai 2007, trecerea din domeniul public al județului Iași și din administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, a imobilului în suprafață de 327,76 mp situat în Municipiul Iași, str. D., în vederea restituirii în natură persoanei îndreptățite, autoarea apelantului.
Prin Decizia nr. 386 din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași s-a admis însă recursul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și a fost anulată Hotărârea Consiliului Județean nr. 149 din 28 mai 2007, reținându-se cu putere de lucru judecat, că suprafața de teren propusă să fie trecută din domeniul public în cel privat, în vederea restituirii în natură, este necesară pentru desfășurarea activității spitalului, având în vedere rolul major pe care îl are acest spital în domeniul protecției sănătății la nivelul județului Iași, astfel că restituirea nu este posibilă. în condițiile în care prin această hotărâre s-a stabilit cu putere de lucru judecat că restituirea în natură nu este posibilă, nici propunerea de reconfigurare a terenului pe amplasamentul de la secția Dr. C. nu poate fi primită, deoarece ar afecta activitatea acestei unități spitalicești, având în vedere că aici sunt internați bolnavi TBC în formă avansată astfel că, imobilele - clădirile și terenul aferent -, sunt supuse unor standarde stricte de funcționare.
Chiar dacă unitatea spitalicească și-a manifestat un acord de principiu, aceasta are oricum, numai un drept de administrare asupra terenului iar prin promovarea acțiunii în anulare a Hotărârii nr. 149 și-a exprimat poziția în sensul că nu există posibilitatea compensării cu alt teren din incinta spitalului.
S-a reținut ca fiind fără echivoc că unitatea deținătoare și emitenta dispoziției a depus toate diligențele pentru a identifica terenuri în vederea acordării în compensare și a probat ca acest fapt nu este posibil, în patrimoniul entității neexistând bunuri ce pot fi atribuite cu acest titlu, astfel încât în mod corect prima instanță a stabilit că reclamantei, autoarea apelantului, i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantul S.B.M., care a susținut de o manieră nesistematizată, următoarele aspecte care ar atrage nelegalitatea soluției:
- Instanța de apel nu a luat în considerare jurisprudența din cuprinsul deciziei nr. 6755 din 18 iunie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se reține că, în ipoteza afectării unui bun domeniului public, nu trebuie verificat dacă a fost respectată procedura Legii nr. 213/1998, ci trebuie analizat dacă amenajarea este, într-adevăr, de utilitate publică, în sensul Legii nr. 10/2001.
Pe acest aspect, în mod greșit instanța de apel nu a dorit să admită proba cu expertiză, care ar fi dovedit cu certitudine că terenul solicitat în compensare nu este afectat direct și nemijlocit de utilități publice.
- Instanța de apel nu a luat în considerare nici jurisprudența în cauze similare, precum cea din cuprinsul Deciziei civile nr. 7028/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, în considerentele căreia s-a reținut că, de vreme ce restituirea prin compensare cu un alt imobil este o măsură reparatorie prevăzută de lege, instanțele erau obligate să administreze toate probele necesare pentru a stabili dacă imobilul identificat poate fi atribuit în compensare.
- S-a solicitat în mod inutil, instanței de apel, obligarea Consiliului județean la depunerea raportului Comisiei interne de analiză a notificărilor, probă care era utilă și concludentă, ceea ce dovedește că n-au fost administrate toate probele pertinente în soluționarea cauzei.
- Instanța de apel reține, deși nu s-a dovedit, că pârâtul nu deține bunuri disponibile, cu toate că anunțurile lunare afișate de pârât, având același conținut, doar număr de înregistrare modificat, demonstrează de fapt, o inacțiune a Consiliului județean Iași.
- în motivarea deciziei recurate se face în mod greșit referire la Decizia nr. 386 din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași privind anularea Hotărârii nr. 149 din 28 mai 2007, de trecere din domeniul public al județului Iași a imobilului - teren în suprafață de 327,76 mp din Iași, str. D., deținut în administrare de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, ceea ce face ca motivarea să fie străină de obiectul acțiunii de față, atrăgând incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanța a reținut în mod eronat că s-ar opune autoritatea de lucru judecat a deciziei anterior menționate, care a stabilit că restituirea în natură a terenului pe vechiul amplasament din str. D., nu este posibilă, ceea ce nu îndreptățește însă, concluzia că "nici propunerea de reconfigurare a terenului pe amplasamentul de la secția Dr. C. nu ar putea fi primită deoarece ar afecta activitatea acestei unități spitalicești".
Pentru ca un bun proprietate publică să fie exclus atribuirii în beneficiul Legii nr. 10/2001, trebuie ca acesta să fie afectat direct și nemijlocit unui serviciu public, adică afectațiunea să fie nemijlocită.
în speță, terenul nu face parte din categoria celor menționate în art. 10.3 din Normele metodologice, pentru a nu putea fi atribuit, reținându-se eronat în decizia recurată că incinta unității spitalicești ar fi afectată desfășurării activității secției respective, clădirile și terenul aferent fiind supuse unor standarde stricte de funcționare, așa cum sunt stabilite prin normele privind asigurarea condițiilor generale de igienă.
în realitate, aceste standarde de funcționare nu există, astfel cum rezultă din mai multe adrese ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie adresate Consiliului județean Iași și atașate, ca anexe, recursului declarat.
- în mod greșit instanța de apel reține că unitatea deținătoare și emitenta dispoziției ar fi depus toate diligentele pentru a identifica terenuri ce pot fi acordate în compensare, având în vedere că nu există o dispoziție emisă în cauză, ceea ce înseamnă că este vorba de un motiv străin cauzei și deci, de incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
- Deși instanța de apel reține că acordarea de bunuri în compensare "nu depinde exclusiv de voința unității notificate și a persoanei îndreptățite, ci și de existența în patrimoniul entității respective a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare", acestui raționament i se opune punctul de vedere exprimat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, potrivit căruia "Legea nr. 10/2001 nu conține, în privința restituirii, nicio distincție referitoare la apartenența bunului obiect al solicitării, la domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale".
- în condițiile în care unitatea notificată susține public, prin anunțurile afișate, că nu deține teren disponibil, deși chiar recurentul a identificat un astfel de teren - în suprafață de 7208 mp, situat în incinta Secției exterioare Dr. C. a Spitalului de Pneumoftiziologie Iași - a cărui restituire nu afectează nici fluxul acestuia, nici plimbarea bolnavilor în spațiul verde, rezultă că măsura compensării este posibilă.
Textul de lege aplicabil cauzei este art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu alin. (8) din același articol, referitor la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în forma compensării cu alte bunuri, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului susținând constant aplicabilitatea criteriului echivalenței valorice în compensare.
în drept, s-a făcut referire, ca temei al recursului la disp. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Intimații-pârâți au depus întâmpinări, susținând, în esență, caracterul legal al deciziei atacate, față de împrejurarea că terenul a cărui atribuire în compensare se solicită, are afectațiune de interes public, absolut necesară tratamentului bolnavilor cu TBC din Moldova, fiind vorba de un teren situat în incinta Secției Exterioare Dr. C. a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, bolnavii cu astfel de afecțiuni neputând fi tratați în centrul orașului sau în spații restrânse și închise.
Analizând criticile deduse judecății pe calea recursului, înalta Curte constată următoarele:
- Referirea pe care o face recurentul la două decizii de speță ale instanței supreme - pretinzând că au fost nesocotite cele statuate cu ocazia soluționării acelor pricini - nu este susceptibilă de încadrare în vreun motiv de nelegalitate din cele reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Aceasta întrucât, ceea ce se impune cu caracter obligatoriu instanțelor, sunt dezlegările asupra problemelor de drept pronunțate prin decizii în interesul legii, în condițiile art. 329 C. proc. civ., nesocotirea acestora putând fi invocată ca aspect de nelegalitate a unei hotărâri.
Soluționarea unor cauze particulare de către instanța supremă, a unor raporturi juridice litigioase ce îi sunt deduse spre dezlegare, se realizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei pricini în parte, neputându-se susține de aceea, că nu ar fi fost respectate dezlegări jurisdicționale particularizate de elementele de fapt ale pricinilor, cu referire la alte cauze.
în ce privește problema de principiu identificată de recurent în deciziile menționate, ea vizează distincția între apartenența bunului la domeniul public și caracterul efectiv al destinării unei utilități publice a imobilului, aceasta fiind corect rezolvată de către instanța de apel, care nu și-a fundamentat soluția și nu a folosit drept considerent determinant includerea bunului în domeniul public, ci afectațiunea în prezent, a terenului respectiv.
- Trimiterile făcute de către recurent la mijloacele de probă ale cauzei, la faptul că instanța nu ar fi administrat "toate probele concludente și pertinente" pentru a stabili dacă terenul solicitat în compensare poate fi astfel atribuit, se situează, de asemenea, în afara criticilor de nelegalitate permise de disp. art. 304 C. proc. civ.
în acest sens, se constată că recurentul ignoră faptul că în faza recursului se cenzurează soluția sub aspectul legalității, administrarea și evaluarea mijloacelor de probă fiind în căderea instanțelor fondului.
Ceea ce ar fi putut deduce judecății în recurs reclamantul, în legătură cu mijloacele de probă, în sensul indicat de către acesta, ar fi fost aspecte legate de nesocotirea disp. art. 167 C. proc. civ.
Or, în condițiile în care, pe aspectul regimului juridic al terenului, s-a stabilit că acesta se află în incinta Secției Exterioare a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, instanța trebuia să aprecieze, în funcție de specificul activității și afecțiunilor medicale tratate în cadrul acestui spital, dacă terenul era sau nu apt de a fi considerat disponibil restituirii.
Față de aceste elemente de fapt neechivoce ale pricinii, necombătute de altfel de către reclamant (cel care a solicitat restituirea, în compensare, a terenului din incinta spitalului), referirea la multe alte mijloace de probă, care și-ar fi dovedit pertinența și utilitatea, nesocotește de fapt, exigențele art. 167 C. proc. civ. (care obligă instanța la încuviințarea acelor dovezi necesare pentru dezlegarea pricinii).
- Critica recurentului conform căreia instanța ar fi reținut "nedovedit" că pârâtul nu deține bunuri disponibile, deși acesta nu a făcut dovada că nu ar avea terenuri pe care să le acorde în compensare, este de asemenea, nefondată.
Astfel, pârâtul nu poate proba un fapt negativ, așa cum pretinde reclamantul, obligația legală ce îi revine acestuia, în condițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, fiind "de a afișa lunar, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare".
îndeplinirea acestei obligații, prin afișarea anunțurilor lunare din care rezultă absența bunurilor disponibile nu are, așa cum se susține, doar un caracter formal (prin aceea că, lunar, este schimbat doar numărul de înregistrare al anunțului, care păstrează același conținut), în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada contrară, a disponibilității unor bunuri (imobilul solicitat de acesta neavând caracter disponibil, pentru considerentele corect reținute de instanțele fondului).
- Este nefondată, de asemenea, critica potrivit căreia, prin referirea făcută la Decizia nr. 386 din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași și la autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, instanța de apel ar fi introdus un considerent străin de natura pricinii, apt să atragă incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, făcând trimitere la decizia menționată, instanța de apel a reținut că, potrivit acesteia s-a statuat irevocabil că nu este posibilă trecerea din domeniul public în domeniul privat al județului (în vederea restituirii în natură) a terenului din str. D., situat în curtea interioară a spitalului.
în același timp însă, s-a reținut obligația autorităților publice locale de a asigura teren suficient pentru ca Spitalul de Pneumoftiziologie să își desfășoare activitatea în condițiile legii, obligație văzută prin prisma prezervării interesului public de protecție a sănătății, interes public care estre prioritar.
Or, acestei obligații se circumscrie și aceea de a nu reconfigura terenul aflat pe amplasamentul Secției exterioare Dr. C. (unde s-a solicitat atribuirea în compensare) întrucât aceasta ar afecta de asemenea, activitatea unității spitalicești.
Sub acest din urmă aspect, al utilității funcționării Spitalului, în decizia menționată s-a reținut "rolul major pe care îl are acest spital în domeniul protecției sănătății la nivelul județului Iași, funcționarea acestuia în continuare fiind imperios necesară".
Așadar, contrar susținerii recurentului, instanța anterioară s-a pronunțat în termeni mult mai cuprinzători - nu doar cu referire la suprafața de 327,76 mp - asupra necesității asigurării unui teren corespunzător pentru desfășurarea activității spitalului în condiții optime și asupra rolului pe care această instituție spitalicească îl are la nivelul județului Iași, iar aceste aspecte, astfel tranșate se repercutează în prezentul proces prin efectul pozitiv al lucrului judecat.
Pretinzând că instanța face analogii nepermise între două cauze distincte, cu situații complet diferite, recurentul ignoră faptul că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune tripla identitate de elemente reglementată de art. 1201 C. civ., ci presupune (în termenii art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ.), doar o identitate de chestiune litigioasă, ceea ce înseamnă că nu este permisă nici contrazicerea între considerentele hotărârilor judecătorești și că ceea ce a stabilit o instanță în legătură cu un aspect litigios dintre părți nu poate fi contrazis de o instanță ulterioară.
în ce privește natura activității desfășurare de spital, ea este în mod neîndoielnic, afectată interesului public, constând în tratarea bolnavilor cu afecțiuni contagioase TBC și pulmonare grave.
Susținerea recurentului, conform căreia activitatea spitalului nu s-ar desfășura la standarde corespunzătoare, nu este în măsură să înlăture afectațiunea publică, având în vedere că, așa cum reclamantul însuși recunoaște, ceea ce interesează, în condițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este afectarea imobilului servituților legale și altor amenajări de utilitate publică.
în speță, pentru a se reține afectarea unei utilități publice a terenului aflat pe amplasamentul Secției Exterioare a Spitalului Dr. C., nu interesează standardele mai mult sau mai puțin performante în care își desfășoară activitatea acest spital, ci faptul că terenul respectiv este aferent unei dotări publice a unității sanitare (și care, prin specificul său, pentru asigurarea tratamentului bolnavilor cu afecțiuni pulmonare, presupune păstrarea unui spațiu cât mai mare, care să permită atât oxigenarea, cât și izolarea, dat fiind caracterul contagios al bolilor de această natură).
De aceea, instanțele de fond au reținut corect că, datorită regimului juridic al terenului, acesta nu este apt a fi atribuit în compensare, reclamantul fiind îndreptățit la altă formă a măsurilor reparatorii prin echivalent din cele reglementate de art. 1 alin. (2) și art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
- Referirea la criteriul echivalenței valorice pe care o face recurentul, ca fiind necesar a fi respectat, nu exclude forma despăgubirilor conform legii speciale, având în vedere că acesta este și criteriul folosit (cu referire la standardele internaționale de evaluare) de Legea nr. 247/2005, Titlul VII, vizând Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
- în ce privește menționarea de către instanța de apel, a faptului că unitatea deținătoare este și "emitenta dispoziției", aceasta este evident, rezultatul unei erori materiale (în condițiile în care o dispoziție nu a fost emisă), iar nu un aspect de nelegalitate al soluției.
Ceea ce interesează și s-a reținut corect în decizie, este calitatea de entitate deținătoare cu privire la terenul solicitat în compensare, analiza instanței realizându-se cu referire la această calitate, iar nu la aceea de emitent al unei dispoziții supuse cenzurii judiciare.
Potrivit considerentelor expuse, s-a constat caracterul nefondat al tuturor criticilor formulate, recursul a fost respins în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4898/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4891/2012. Civil → |
|---|
