ICCJ. Decizia nr. 4890/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 189 din 10 februarie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta SC T.P.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România; a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 17 din 30 octombrie 2007 în ce privește cuantumul despăgubirilor; a obligat pârâta la plata unei despăgubiri către reclamantă în cuantum de 126.000 euro (echivalent în lei la data plății) în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței; a obligat pârâtul la 600 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, valoarea reală a imobilului supus exproprierii a fost calculată prin raportul de expertiză efectuat în cauză la nivelul anului 2009 la suma de 537.000 RON, folosindu-se ca metodă de calcul cea a comparației directe, metodă apreciată de instanță ca fiind edificatoare și cea mai apropiată de valoarea prețurilor terenurilor din zona expropriată.
Echivalentul în euro a acestei sume, la data efectuării expertizei, a fost stabilit la suma de 126.000 euro.
în ce privește susținerea reclamantului, privitor la faptul că suma oferită cu titlu de despăgubire nu include și prejudiciul suferit de aceasta ca urmare a desființării unor construcții aflate pe teren, tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată, întrucât pe lângă faptul că acestea nu au fost indicate după enumerarea din acțiune (împrejmuire, cabină portar, etc.), acestea fiind supraevaluate de reclamantă, existența lor în proprietatea acesteia nici nu a fost dovedită, construcțiile nefiind înscrise în cartea funciară.
De altfel, și în concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză se menționează că o serie de obiecte aparținând reclamantei vor fi demolate cu ocazia extinderii șantierului din zonă, iar lucrările necesar a fi executate pentru continuarea activității în restul teritoriului rămas neexpropriat, pot fi întreprinse atât de proprietar cât și de expropriator.
în cauză nu a fost dovedit nici prejudiciul contând în costul suportat de reclamantă pentru efectuarea lucrărilor de instalații reprezentând utilități, acestea din urmă putând fi realocate de expropriator pe cheltuiala sa.
în ce privește, prejudiciul rezultând din posibilitatea desfășurării contractelor de închiriere pe care reclamanta le are în curs de derulare, tribunalul a apreciat, văzând și concluziile raportului de expertiză, că acesta nu a fost dovedit, în cauză fiind prezentat un singur contract nr. 2360 din 09 mai 2008 (ulterior emiterii hotărârii) încheiat cu T.I.P. SRL, contract care, în cazul în care ar fi fost desființat, ar fi creat reclamantei un prejudiciu eventual, ce nu justifică acordarea de despăgubiri.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, a admis cererea reclamantei, dispunând anularea parțială a Hotărârii nr. 17 din 30 octombrie 2007 în ce privește cuantumul despăgubirilor, obligând pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri în cuantum de 126.000 euro (echivalent în lei la data plății), sumă reprezentând valoarea reală a imobilului expropriat, calculată la data efectuării expertizei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței.
Soluționând apelurile declarate în cauză, s-a reținut că prin raportul de expertiză dispus de instanța de fond, s-a constatat că pentru acoperirea integrală a prejudiciilor produse de exproprierea terenului sunt necesare o serie de lucrări nominalizate de către expert, fundație nouă pentru gardul din panouri de plasă pe suporți metalici, mutarea gardului metalic și a porții de acces în incită, bretea de drum pentru acces pentru mașini în parcarea reclamantei, mutarea panoului publicitar amplasat la actuala intrare.
S-a constatat de către expert că o serie de construcții ale reclamantei sunt desființate cu ocazia exproprierii: drumul de acces în incintă, spațiul verde ce era amenajat în zona expropriată, fosa septică, platformă betonată.
în mod greșit, instanța de fond nu a reținut că aceste construcții, desființate, și lucrările necesare unei bune desfășurări a activității reclamantei în viitor, nu trebuie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei.
Pe de o parte, construcțiile desființate nu trebuiau trecute în cartea funciară, existența lor fiind suficient probată prin constatarea expertului, iar, pe de altă parte, curtea a constatat că pârâtul nu a negat necesitatea efectuării descrise de către expert, dar susține că aceste lucrări (mutare gard, cale de acces în incintă, mutare panou publicitar) vor fi executate de către antreprenor în baza contractului de execuție lucrări nr. 81/2007 anexa 2 pct. 1.8 și 1.9.
Dispozițiile imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevăd că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Curtea, în temeiul acestui text de lege, și reținând că aceste despăgubiri nu au fost avute în vedere nici în hotărârea de expropriere, a obligat pârâtul și la plata contravalorii acestor construcții desființate și lucrări ce trebuie executate, valoarea despăgubirii pentru acestea fiind stabilită de expert la suma de 106.000 RON.
Dreptul la despăgubiri al reclamantei se naște din lege, neavând relevanță pentru aceasta contractul de execuție lucrări încheiat între pârât și antreprenorul constructor.
în mod corect instanța de fond nu a acordat drept despăgubire contravaloarea chiriei pe care reclamanta susține că ar fi încasat-o în viitor, atâta vreme cât contractul de închiriere s-a încheiat după hotărârea de expropriere. Neavansarea chiriei reprezintă un prejudiciu cu caracter de eventualitate.
Curtea nu a primit criticile privind neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată și neacordarea întregii sume calculate de către expert, respectiv a 126.500 euro, întrucât fiind admis apelul pârâtului cu consecința admiterii în parte a acțiunii, aceste critici au rămas fără obiect.
Cât privește apelul pârâtului, curtea a constatat că raportul de expertiză încuviințat în apel a fost semnat în unanimitate de cei trei experți, care au respectat în totalitate procedura prevăzută de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Acest raport de expertiză a avut în vedere prețurile efective cu care s-au mai vândut terenuri similare între terți în perioada cea mai apropiată de executarea expertizei și nu doar oferte de vânzare înserate în publicitatea din presă ori de pe paginile de internet așa cum au avut în vedere experții desemnați de instanța de fond.
Or, este unanim acceptat că prin sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" prevăzute de art. 26 alin. (2) se înțelege prețul stabilit efectiv și consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare autentice, iar nu oferte de preț postate pe internet sau publicate în ziare.
Valoarea efectivă a despăgubirilor stabilite de expertiza apelului este de 212.420 RON, echivalent a 51.625 euro, valoare ce se situează sub valoarea oferită ca despăgubire prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 30 octombrie 2007 de expropriere, respectiv 276.189 RON echivalentul a 82.610 euro.
Nu apare fondat nici motivul de apel al pârâtului prin care a solicitat să se scadă din despăgubire sporul de valoare dobândit de partea din imobil rămasă neexpropriată, întrucât acest spor nu a fost dovedit de către pârâtul-apelant, deși potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei îi revenea.
Potrivit concluziilor experților desemnați de instanța de apel, partea de imobil rămasă neexpropriată nu dobândește spor de valoare, întrucât experții au constatat că, la data exproprierii, zona era dezvoltată de către reclamantă, avea realizate toate construcțiile, exista racordare la utilități și deschidere la șoseaua de centură.
Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât oferta de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
Ca atare, în cauză se impune respingerea în parte a acțiunii reclamantului, pe capătul de cerere având ca obiect majorarea despăgubirilor acordate de expropriat, având în vedere că valoarea oferită de stat este mai mare decât cea din raportul de expertiză.
Față de soluția de respingere a majorării despăgubirilor cuvenite reclamantului, s-a constatat că rămâne fără obiect ultima critică a pârâtului, vizând termenul în care trebuie plătite despăgubirile majorate expropriatului.
în consecință, prin Decizia nr. 597/ A din 15 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și de către reclamanta SC T.P.I. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 189 din 10 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.
A fost schimbat în parte sentința apelantă în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 106.000 RON despăgubiri către reclamantă, reprezentând contravaloarea bunurilor de construcție desființate indicate în expertiză ca fiind necesare în vederea efectuării exproprierii.
A fost respinsă cererea de majorare a despăgubirilor pentru terenul expropriat, menținându-se valoare despăgubirilor acordate prin hotărârea de expropriere.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate cu privire la cheltuieli de judecată acordate reclamantei.
împotriva sus-menționatei hotărâri, au declarat recurs reclamanta SC T.P.I. SRL și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R. SA), criticând-o pentru nelegalitate.
în dezvoltarea recursului său, încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanta a susținut următoarele:
- în mod greșit au fost respinse criticile sale privind neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată, sens în care a susținut că i se cuvine acordarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, iar nu doar a onorariului provizoriu de expert de 600 RON.
A învederat, că la data de 18 februarie 2009, a achitat suma de 1200 RON cu titlu de onorariu de expert majorat, precum și, tot cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 21.777 RON, onorariu de avocat, sume care, în conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994 și art. 274 C. proc. civ., trebuie suportate de expropriator, pârâtul în cauză.
Criticând dispoziția instanței de apel de efectuare a unei noi lucrări de specialitate în apel, reclamanta a susținut inutilitatea acesteia în condițiile în care au fost menținute criteriile avute în vedere de lucrarea efectuată de instanța de fond, astfel încât nu i se putea acorda o valoare probatorie superioară celei efectuate la fond.
Diminuarea valorii terenului stabilită prin expertiza efectuată în apel nu are legătură cu criteriile folosite pentru determinarea acesteia, ci se datorează scăderii prețurilor pe piața imobiliară generată de criza economico-financiară.
Constatările instanței de apel, potrivit cărora raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală a avut în vedere prețurile cu care s-au vândut terenuri similare între terți și nu doar ofertele de vânzare inserate pe internet, sunt contrazise chiar de comisia de experți, care au conchis că datele furnizate de Primăria Tunari relativ la aspectul menționat nu cuprind informații relevante pentru a putea fi utilizate în evaluare.
în sensul celor sus relevate este și faptul că, deși a fost administrată o nouă expertiză în apel, prin soluția pronunțată curtea de apel a validat/omologat, în realitate, raportul de expertiză administrat în fața primei instanțe pentru stabilirea/acordarea despăgubirilor pentru bunurile sale, desființate cu ocazia exproprierii.
A solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului pârâtului ca nefondat, cu consecința menținerii dispozițiilor referitoare la valoarea imobilului stabilită prin sentința primei instanțe.
Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a susținut, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, pe componenta daunelor aduse proprietarului vizată de norma legală evocată.
Au susținut că obligarea sa la plata sumei de 106.000 RON, ca despăgubire pentru contravaloarea construcțiilor desființate și lucrărilor ce trebuie executate, este nelegală în raport de probațiunea cauzei, ce relevă executarea acestor lucrări de către expropriator din fondurile sale, astfel încât obligarea sa la plata acestor despăgubiri se vădește a fi nelegală.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".
Textul legal enunțat instituie criterii legale de cuantificare a despăgubirii pentru bunurile preluate de stat, în modalitatea exproprierii pentru utilitate publică, în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile, conformă atât legii generale în materie de expropriere cât și principiilor și garanțiilor legale privind respectarea dreptului de proprietate privată.
în acest scop, instanțele fondului, respectând întocmai criteriile legale enunțate, în urma administrării probatoriului prevăzut de legea aplicabilă raportului juridic litigios, în modalitatea în care acesta este reglementat de această lege, au procedat la determinarea despăgubirii în conformitate cu prevederile sale.
Astfel, pe componenta valorii reale a imobilului expropriat, expertiza administrată în apel, care a respectat criteriile impuse de norma art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și a fost semnată în unanimitate de cei trei experți, a conchis în sensul situării cuantumului despăgubirii, cu acest titlu, sub plafonul stabilit prin hotărârea de expropriere, perspectivă în raport cu care, criticile din recursul reclamantei, vizând acest aspect, se vădesc a nu fi fondate. Criticile privind modalitatea de administrare a acestei probe, cu trimitere la utilitatea probei, nu pot fi avute în vedere în analiza controlului de legalitate specific căii de atac a recursului, în actuala structură a acestei căi de atac, care nu poate viza decât aspecte de nelegalitate, motivele de netemeinicie prev. de pct. 10 și 11 ale aceluiași text, fiind în prezent abrogate.
Nu sunt fondate nici criticile din recursul pârâtului privind cealaltă componentă a cuantumului despăgubirii, daunele aduse proprietarului, întrucât expertiza efectuată în cauză, la data întocmirii lucrării, februarie 2009, a stabilit atât valoarea obiectelor desființate cu ocazia exproprierii terenului, cât și a celor "ce vor fi executate" pentru continuarea în bune condițiuni a activității reclamantei, despăgubiri ce nu au fost avute în vedere de expropriator la data emiterii hotărârii de acordare a despăgubirilor și care, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se cuvin expropriatului.
Nu are nici o relevanță, sub aceste aspect, existența unui contract de execuție de lucrări vizând efectuarea unor lucrări de către un antreprenor desemnat de expropriator, atâta vreme cât expertiza administrată în cauză a stabilit atât valoarea construcțiilor desființate (ce nu au fost acordate de expropriator), cât și a lucrărilor ce urmează a fi executate, și care, deci, la data lucrării, opus susținerilor pârâtului, nu erau executate.
Ca urmare, față de cele ce preced și în raport de soluția dată în apel, menținută prin decizia acestei instanțe, privind admiterea în parte a acțiunii introductive de instanță, s-a constatat ca nefondate și celelalte critici din recursul reclamantei privind neacordarea cheltuielilor de judecată în totalitate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ, recursurile deduse judecății au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4891/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4889/2012. Civil → |
|---|
