ICCJ. Decizia nr. 4891/2012. Civil

Decizii civile ICCJ 2012

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 02 decembrie 2009, reclamantul P.F. a chemat în judecată pe pârâții M.C. și M.D., solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 541.995,5 RON cu titlu de creanță, reprezentând diferența de contribuție la edificarea construcțiilor situate în municipiul Arad, Calea D. pe terenurile înscrise în CF nr. qqq Arad, CF nr. yyy Arad, CF nr. xxx Arad, CF nr. vvv Arad, asupra cărora pârâții au calitate de coproprietari în cotă de 1/2, cu cheltuieli de judecată.

în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, împreună cu pârâții au fost coproprietari asupra imobilelor descrise mai sus în cote părți egale de 1/2, și, în această situație au decis, de comun acord, edificarea unui număr de patru case pe terenurile înscrise în CF-urile antemenționate, sens în care s-au emis autorizațiile de construire nr. a, b, c, d din 23 octombrie 2007, s-au demarat lucrările de construire, s-au achiziționat materialele incorporate și s-a realizat remunerarea persoanelor care s-au ocupat de ridicarea construcțiilor. Reclamantul a apreciat că totalul cheltuielilor angajate până în prezent s-a ridicat la suma totală de 460.000 euro, pârâții în calitate de coproprietari urmând a suporta jumătate din această sumă, respectiv 230.000 euro. Pe de altă parte, reclamantul a mai învederat că, din această sumă, pârâții au înțeles să-i achite 85.000 euro, în cursul anului 2008, rămânând o diferență de achitat de 145.000 euro, sumă neachitată de pârâți deși construcțiile au fost finalizate prin contribuția sa majoritară. A precizat că, în ceea ce privește modul de calcul, la stabilirea sumei de 525.001,5 RON a avut în vedere cursul valutar al BNR pentru data de 14 noiembrie 2008, cotația fiind stabilită la 3,7379 RON pentru 1 euro. A învederat instanței de judecată că, pentru rezolvarea pe cale amiabilă a situației intervenite, la data de 05 septembrie 2008, a formulat prin intermediul BEJ H.V., notificarea nr. 384/2008, însă pârâtul nu a înțeles să achite suma de 145.000 euro.

Reclamantul nu și-a întemeiat inițial în drept acțiunea pe vreo dispoziție legală, ci a invocat principiul îmbogățirii fără justă cauză, ca izvor de obligații, întrucât prin investițiile efectuate a avut loc o mărire a patrimoniului pârâților M.C. și M.D. prin micșorarea corelativă a patrimoniului său, fără a exista o cauză justă sau un temei juridic, în urma investițiilor efectuate născându-se un raport obligațional în conținutul căruia se află obligația celui ce și-a sporit patrimoniul - în speță soții M. - de a restitui celui sărăcit valoarea cu care acesta s-a îmbogățit.

în acest sens, reclamantul a depus o expertiză tehnică extrajudiciară având ca obiective stabilirea valorii tehnice a patru locuințe familiale tip vilă P+M construite în Arad, str. D. conform proiect nr. 30/2007 și că în urma efectuării expertizei s-a stabilit că valoarea a patru locuințe familiale tip vilă P+M construite în Arad, str. D. conform proiect nr. 30/2007 este de 471,800 euro (curs 1 euro = 3,65 RON), apreciind că valoarea tehnică a celor patru edificate va conduce la stabilirea cuantumului cheltuielilor pe care le-a impus ridicarea lor și care trebuie suportate pe jumătate de către el iar cealaltă jumătate de către pârâți.

Prin precizarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a apreciat că părțile se află în prezența unei acțiuni în răspundere civilă contractuală și care își găsește fundamentul legal în dispozițiile art. 969,art. 970,art. 1073,art. 1082, și art. 1088 C. civ. Au precizat că între părți s-a încheiat la data de 08 mai 2007 un negotium materializat într-un instrumentum intitulat "Contract Asociere" având ca obiect, executarea a patru imobile tip duplex care vor fi amplasate pe str. D., unde ambele părți vor fi proprietari 50% și 50%, toate cheltuielile fiind suportate în mod egal de ambele părți. Reclamantul a apreciat că se află în prezența unui contract sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu executare succesivă în timp și intuitu personae. A apreciat că obligațiile părților nu au fost respectate de către pârât acesta contribuind cu doar 85.000 euro, când investiția totală s-a ridicat la suma totală de 460.000 euro, rămânându-i să le achite diferența de 145.000 euro. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reprezentantul pârâtului rezultă că acesta a contribuit pecuniar la edificarea celor patru imobile cu 50.000 euro și 61.196 RON.

A invocat disp. art. 973 C. civ. și a arătat că prețul în cadrul unui contract de vânzare-cumpărare stă la libera disponibilitate a părților, vânzătorul fiind mânat atât de un scop imediat, dar și de un scop mediat și a apreciat că, în speță sunt întrunite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii civile contractuale al pârâților: fapta ilicită, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția debitorului precum și condițiile nașterii dreptului la daune interese, anume punerea în întârziere a debitorului și inexistența unei clauze de neresponsabilitate.

Prin Sentința civilă nr. 530 din 14 iulie 2010 pronunțată în dosarul sus-menționat, Tribunalul Arad a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul P.F. împotriva pârâților M.C. și M.D., având ca obiect pretenții bănești.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 8 mai 2007, între reclamantul P.F. și pârâtul M.C. s-a încheiat un contract de asociere pentru executarea a 4 imobile tip duplex, ce urmau să fie amplasate în Arad, str. D., părțile urmând a fi proprietari în proporție de 50% fiecare, iar cheltuielile urmând a fi suportate de ambele părți în mod egal. Convenția a fost constatată printr-un înscris sub semnătură privată semnat de ambele părți, prin care s-a mai consemnat că reclamantul P.F. a achiziționat deja din contribuție proprie 324 mc de cărămidă poroterm cu suma de 74.520 RON, pârâtul M.C. achitând acestuia suma de 16.600 de RON (4.300 euro, la cursul indicat de reclamant în cererea de chemare în judecată), restul urmând a fi plătit în perioada următoare.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2618/2007, M.C. și soția M.D. în cota de 1/2 și reclamantul P.F. în cota de 1/2, au cumpărat imobilele situate în Arad, str. D. constând în teren intravilan în suprafață de 1159 mp și teren intravilan în suprafața de 248 mp de la vânzătoarea T.C., nepoata pârâților, cu prețul de 140.000 euro, din care s-a achitat la data semnării contractului 70.000 euro urmând ca diferența de 70.000 euro să se achite până la data de 07 iunie 2008. Ulterior, prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 4308/31 august 2007 s-au format cinci parcele cu nr. cadastral mmm în suprafața de 267 mp, cu nr. cadastral nnn în suprafață de 346 mp, cu nr. cadastral bbb în suprafață de 303 mp, cu nr. cadastral ccc în suprafață de 270 mp, cu nr. cadastral jjj în suprafață de 205 mp.

Părțile au mai încheiat un înscris constatator al contractului lor de asociere, intitulat tot "Contract de asociere", la data de 28 iunie 2007, cu aceleași clauze, în care se mai prevede că reclamantul P.F. se obligă să achiziționeze 229 mc cărămidă cu 47.872 RON până la 14 august 2007, urmând a prezenta factura și chitanța și urmând a o depozita în Arad, str. D. Din conținutul aceluiași înscris rezultă că pârâtul M.C. a plătit suma de 23.936 RON reclamantului P.F., reprezentând jumătate din costul acestei cantități de cărămidă (6.400 euro, luând în considerare cursul indicat de reclamant 1 euro = 3,73 RON).

Tot prin contractul de asociere, părțile au convenit ca executarea lucrărilor să constituie sarcina reclamantului P.F. care este constructor de profesie și avea la momentul respectiv mai multe societăți comerciale având ca obiect activități de construcție, precum și lucrări contractate în mai multe zone.

Ridicarea celor patru vile, de tip parter + mansardă, a început în primăvara anului 2008. Plata altor sume de bani între părți, pe parcursul derulării contractului de asociere a fost constatată prin scripte sub semnătură privată, după cum urmează:

- la data de 7 aprilie 2008, reclamantul a încasat suma de 20.000 de euro de la pârâtul M., în contul lucrărilor;

- la data de 14 mai 2008, s-a consemnat că reclamantul P.F. a încasat de la pârâtul M.C. suma 5.000 euro, în contul lucrărilor;

- la data de 28 mai 2008, s-a consemnat în scris că reclamantul P.F. a încasat de la pârât suma de 10.000 euro în contul lucrărilor;

- la data de 15 iulie 2008, reclamantul a încasat de la pârât suma de 15.000 euro de la pârât, pentru aceleași lucrări;

- la data de 11 august 2008, reclamantul a încasat în contul lucrărilor de la pârât suma de 10.000 euro;

- la data de 25 august 2008, pârâtul a achitat reclamantului suma de 20.000 de euro, în contul acelorași lucrări, în cuprinsul aceluiași înscris consemnându-se și mențiunea că, până la vânzarea lor (a celor patru imobile), suma de 20.000 de euro fiind ultima sumă.

După acest moment, între părți au intervenit neînțelegeri în derularea contractului de asociere, pârâții nefiind de acord să mai investească vreo sumă de bani, mai ales că, așa cum rezultă și din procesul-verbal de cercetare la fața locului, calitatea lucrărilor efectuate a fost destul de precară, manopera la unele finisaje fiind rudimentară și în unele locuri necesitând refacerea lucrărilor. Cu ocazia cercetării la fața locului s-a putut constata stadiul neterminat al lucrărilor la cele patru case, ultima dintre ele aflându-se în stadiul de dinaintea începerii finisajelor interioare. Cu aceeași ocazie s-a constatat că, în urma ploilor, se realizau acumulări de apă pe toate terasele executate, unele materiale utilizate erau improprii și nepotrivit în fața acțiunilor intemperiilor, niciunul din imobile nefiind în stare de folosință și necesitând încă investiții. Calitatea lucrărilor, parte din ele deteriorate și datorită lipsei de întreținere și abandonării lor într-un stadiu intermediar, se pot constata și din fotografiile depuse la dosar.

în lipsa acordului pârâtului M.C. de a mai contribui cu sume de bani pentru continuarea derulării contractului, reclamantul P.F. a sistat lucrările la cele patru imobile care au rămas și astăzi în stadiul în care ajunseseră în toamna anului 2008.

Din totalizarea sumelor rezultate din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul M.C. a achitat reclamantului 85.000 de euro în moneda europeană și 10.700 euro în moneda noastră națională, respectiv un cuantum total de 95.700 euro, la cursul indicat de reclamant în acțiune de 1 euro = 3,73 RON.

Pârâtul M.C. a invocat și plata unei sume de 20.660 de lei la data de 28 mai 2007, însă pentru această operațiune nu există la dosar vreun înscris probator, astfel că această apărare nu va fi luată în considerare de către instanță întrucât nu este fondată.

Ulterior deteriorării relațiilor dintre părțile contractante și sistării lucrărilor, reclamantul P.F. a înstrăinat cota sa parte de 1/2 din investiție, după cum urmează:

- cota de 1/2 părți din imobilul de sub nr. cadastral ccc a fost înstrăinată cumpărătorului P.I. în schimbul prețului de 25.000 euro, la 24 septembrie 2008;

- cota de 1/2 părți din imobilul de sub nr. cadastral nnn a fost înstrăinată cumpărătorilor R.G. și R.L. contra unui preț de 27.000 euro la data de 17 octombrie 2008;

- cota de 1/2 părți din imobilul de sub nr. cadastral jjj a fost înstrăinată de reclamant cumpărătorilor R.G. și R.L. și respectiv P.I. contra unui preț de 10.500 euro la 22 decembrie 2008.

în ce privește caracterul real al acestor prețuri declarate în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare, acesta a fost confirmat de reclamant prin răspunsul de la interogator de la întrebarea cu nr. 21.

S-a constatat că, prin vânzarea cotei sale părți de proprietate din trei dintre cele 4 vile edificate, în stadiul în care au fost aduse până la sistarea lucrărilor, reclamantul a încasat suma totală de 62.500 RON.

în același timp, reclamantul a susținut că ar fi contribuit la ridicarea celor 4 imobile cu suma totală de 460.000 de euro, din care pârâții i-ar fi achitat numai 85.000 de euro rămânând un rest de 145.000 de euro. Cu alte cuvinte, reclamantul pretinde că ar fi investit personal o sumă totală de 375.000 de euro, pentru ca ulterior să procedeze la vânzarea a 3/4 din partea sa de proprietate dobândită prin derularea afacerii, cu suma de 62.500 euro. Această susținere a reclamantului nu poate fi, în mod rezonabil credibilă, în lipsa oricăror probe elocvente privind avansarea acestor sume de bani.

Proba cu expertiza tehnică în construcții propusă de reclamant a fost apreciată de către tribunal ca nerelevantă în cauză, în condițiile în care părțile s-au înțeles să contribuie cu câte 1/2 fiecare din cuantumul cheltuielilor pe care le implica afacerea, iar nu prin raportare la contribuția de 1/2 din valoare tehnică a noilor edificate. Valoare tehnică stabilită de către un expert, reprezintă o valoare estimată, în raport de constatările făcute empiric, de normativele în vigoare și de prețurile obișnuite practicate, însă părțile s-au înțeles să contribuie la valoarea cheltuielilor efectiv avansate, luând în considerare și avantajele de ordin patrimonial pe care le prefigurau din cel puțin două împrejurări:

- cele 4 case ce urmau a fi construite erau în apropiere, astfel că toate costurile privind ridicarea acestora erau sensibil diminuate;

- cele 4 case ce urmau a fi construite în regie proprie, aveau același antreprenor, care era tocmai reclamantul, constructor de profesie, iar acest aspect constituia de asemenea o element esențial în acordul părților, de natură a conduce la diminuarea la maxim a cheltuielilor ce urmau a fi avansate.

în condițiile acestor premise, estimările pe care le-ar putea face un expert tehnic, în temeiul cataloagelor și a normativelor în vigoare, nu sunt de natură a se apropia de realitatea rezultatului derulării afacerii părților, o dovadă în acest sens fiind expertizele deja efectuate pentru fiecare imobil în parte și depuse la dosar, care estimează și apreciază valoarea tehnică a uneia dintre vile la o sumă dublă față de valoarea încasată de reclamant prin vânzarea a 3 jumătăți de casă.

Așa fiind, tribunalul a apreciat că rezolvarea cauzei impune plecarea de la premisa că această convenție, care potrivit art. 969 C. civ., are putere de lege între părți, a fost de a contribui în cote egale la cheltuielile efective pe care le implica ridicarea celor patru vile, luând în considerare priceperea reclamantului de a reduce cuantumul acestor cheltuieli la maximul posibil.

în raport de această premisă, tribunalul a constatat că, din probele administrate în cauză, rezultă următoarele aspecte a căror veridicitate nu numai că nu a fost contestată de părțile contractante, ci a fost și chiar confirmată de către acestea:

- pârâții au achitat reclamantului suma de 95.700 euro, pentru realizarea lucrărilor, reprezentând contribuția lor la ridicarea celor 4 case;

- reclamantul a vândut cota sa parte de 1/2 părți din 3 dintre cele 4 case, în stadiul în care au ajuns cu finisajele cu suma de 62.500 euro, în toamna anului 2008, imediat după intervenirea neînțelegerilor dintre părțile contractante și sistarea lucrărilor;

- la data de 25 august 2008 părțile au consimțit că suma de 25.000 euro plătită de pârâtul M.C. reclamantului P.F., reprezintă ultima sumă datorată cu titlu de contribuție până la vânzarea caselor, acest aspect fiind consemnat în înscrisul sub semnătură privată depus la dosar.

în legătură cu acest ultim aspect, reclamantul a arătat la interogator că înțelegerea dintre părți ar fi fost aceea că, restul de bani ce ar fi trebuit să fie plătiți de pârâți cu titlu de contribuție la ridicarea caselor, ar fi urmat să-i fie achitați după vânzarea primei case. Această afirmație, peste cuprinsul înscrisului, nu poate fi reținută de instanță în lipsă de alte probe. în plus, dată fiind interdicția de a proba cu martori peste ceea ce cuprinde înscrisul, prevăzută de art. 1191 alin. (2) C. civ., coroborată cu art. 1203 C. civ., instanței nu îi este îngăduit nici să tragă prezumții simple că realitatea ar fi altfel decât cea consemnată în înscrisul semnat la 25 august 2008.

Mai mult, în sprijinul poziției procesuale a pârâtului pledează și prețul cu care reclamantul a vândut cota sa parte din 3 case. Chiar dacă reclamantul susține că a înstrăinat în pierdere această cotă parte a sa, este lipsit de rezonabilitate a crede că reclamantul a vândut cota sa parte sub nivelul investiției efectiv realizată, adică ar fi vândut cota sa parte cu prețul reprezentând o treime din valoarea reală a investiției.

Tribunalul a constatat, pe de altă parte, că la prețul cu care reclamantul a vândut cota de 1/2 din cele trei imobile, dacă s-ar adăuga un preț similar pentru cota de 1/2 din cea de-a patra casă, s-ar ajunge la o sumă echivalentă și aproximativ egală cu cea pe care pârâtul M.C. a achitat-o reclamantului cu titlu de contribuție de 50% pentru lucrările efectuate la cele 4 imobile.

în raport de această împrejurare se poate mai degrabă aprecia că reclamantul a vândut cota sa parte în pierdere, în sensul recuperării prin prețul obținut doar a sumelor efectiv investite, iar nu și a câștigului considerabil estimat la momentul încheierii contractului de asociere. în aceste condiții, tribunalul a apreciat că cele trei împrejurări de necontestat enumerate mai sus conduc la concluzia că:

- ambele părți au contribuit în mod egal la ridicarea celor 4 case, cu sume care au ajuns înspre cifra de 100.000 de euro de fiecare parte;

- în momentul în care una din părți (pârâtul), nu a mai fost de acord să investească în plus, cealaltă parte (reclamantul) a întrerupt la rândul ei imediat executarea contractului, sistând orice lucrare și orice investiție.

Proba cea mai elocventă în sensul îndeplinirii de către pârât a obligațiilor sale contractuale o reprezintă înscrisul, întocmit în 25 august 2008 prin care părțile convin că suma de 25.000 euro reprezintă ultima tranșă pe care pârâtul trebuie să o plătească pentru investiți comună în stadiul în care ajunsese în acel moment. O dovadă certă în același sens, este și împrejurarea că reclamantul a încetat să mai continue lucrările în momentul în care pârâtul nu a mai fost de acord să investească și alte sume, vânzând imediat afacerea prin înstrăinarea cotei de 1/2 din cele 3 case.

O probă indirectă în același sens o constituie împrejurarea că realizarea construcțiilor a început în cursul primăverii anului 2008, pe tot parcursul lunilor aprilie - august 2008 pârâtul a plătit în mai multe tranșe reclamantului diverse sume de bani, cu întocmirea unor înscrisuri probatorii ce relevă formalismul binevenit și lăudabil al părților privind raporturile lor contractuale. în nicunul dintre înscrisuri nu se consemnează faptul că reclamantul ar fi investit deja de trei ori mai mult decât pârâtul, deoarece acestea sunt afirmațiile pe care reclamantul le indică în cererea de chemare în judecată, având în vedere pretențiile sale și obiectul cererii. Or, dacă este incontestabil faptul că, în luna septembrie 2008, reclamantul a sistat orice lucrare, vânzând deja prima cotă de 1/2 la sfârșitul acestei luni, s-ar presupune rezonabil că sumele solicitate de reclamant ar fi fost investite până la acel moment. Or, date fiind relațiile dintre părți, caracterizate prin formalism și încheierea de înscrisuri, cu siguranță că o asemenea împrejurare, dacă ar fi fost reală, ar fi fost la rândul ei consemnată într-un înscris semnat de părțile contractante.

în raport de această împrejurare precum și de celelalte considerente expuse mai sus, tribunalul a concluzionat că pretențiile reclamantului sunt nefondate, neexistând nicio probă în dosar din care să rezulte că pârâtul i-ar mai fi datorat vreo sumă de bani reclamantului pentru investiția comună, în stadiul în care aceasta a ajuns la momentul septembrie 2008, astfel că a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul P.F. în contradictoriu cu pârâții M.C. și M.D., având ca obiect pretenții bănești.

Prin Decizia nr. 579 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând următoarele:

Astfel, în raport de probatoriul amplu administrat în cauză, ce a fost corect interpretat, prin coroborare, tribunalul a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, la care a aplicat în mod just dispozițiile legale incidente în cauză.

Astfel, convenția părților a fost corect interpretată, în raport de conținutul său neechivoc, din care rezultă cu claritate că pârâții s-au obligat, în baza acestui act de asociere cu reclamantul, să suporte în mod egal cu acesta, cheltuielile necesare pentru edificarea celor 4 imobile tip duplex din Arad, str. D. Nu apare menționată obligația pârâților de a plăti reclamantului 50% din valoarea de circulație sau valoarea tehnică a imobilelor, astfel că expertiza solicitată de reclamant în dovedirea acestor valori nu apare a fi utilă cauzei, față obligația asumată de părți.

Reclamantului îi revenea obligația de a face dovada cu înscrisuri a sumelor de bani achitate pentru achiziționarea materialelor necesare și a contravalorii manoperelor ocazionate de edificarea imobilelor, în condițiile art. 1169 și 1191 și urm. C. civ., lucru pe care nu l-a făcut.

Actele semnate de părți au fost corect analizate prin coroborare, din ele rezultând că, la data de 25 august 2008, părțile au convenit că suma de 25.000 euro plătită de pârâtul M.C. reclamantului reprezintă ultima sumă datorată cu titlu de contribuție până la vânzarea caselor. Din această manifestare de voință coroborată cu sistarea lucrărilor în scurt timp, rezultă cu îndestulătoare evidență faptul că pretențiile reclamantului sunt nejustificate, neavând nici un suport probator.

Nu este întemeiată afirmația apelantului P.F. în sensul că hotărârea atacată se bazează în principal pe prezumții și că raționamentele instanței nu au puterea de a naște probabilitatea.

Este adevărat că tribunalul a reținut în motivarea amplă a hotărârii pronunțată existența unor prezumții simple, însă acestea nu au fost singurele argumente avute în vedere la pronunțarea soluției. Determinant în cauză este conținutul convenției părților, care prevede, așa cum am arătat, obligația părților de a suporta 50% din costurile necesare pentru edificarea construcției, precum și celelalte acte semnate de către părți. Prezumțiile reținute sunt doar argumente suplimentare în motivarea instanței, ceea ce contează fiind faptul că reclamantul nu a produs nici un înscris în dovedirea vreunei cheltuieli ocazionate de edificarea construcțiilor, nici a costului materialelor, și nici a manoperei, astfel că el este cel care nu și-a dovedit pretențiile, chiar dacă sarcina probei îi revenea, potrivit art. 1169 C. civ.

în plus, este corect raționamentul tribunalului în sensul că este improbabil ca o persoană să vândă niște construcții în care, afirmativ, a investit 375.000 euro, la care adaugă și prețul terenului, cu suma de 62.500 euro. Chiar și în situația crizei imobiliare, care s-a manifestat plenar în anii 2009 și 2010, și nu în toamna anului 2008 (când reclamantul și-a vândut o parte din cota deținută), prețul pretins încasat este vădit disproporționat, în raport și cu piața imobiliară. De asemenea, reclamantul nu a înlăturat această prezumție cu dovada existenței unui motiv determinant pentru suportarea unei asemenea pierderi financiare.

Valoarea tehnică a imobilelor indicată de apelant este irelevantă în soluționarea pricinii, față de conținutul convenției părților, conform căreia, reclamantul constructor de meserie, trebuia să edifice imobilele în regie proprie, ce presupune costuri mai reduse, mai ales cu manopera. Reclamantul trebuia să aducă înscrisuri în dovedirea costurilor, ce trebuiau suportate în părți egale, conform convenției. Nu trebuie omisă, în acest context, și poziția părților exprimată prin actul încheiat la data de 25 august 2008, expusă mai sus.

împotriva sus-menționatei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.F., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a susținut următoarele:

Greșit nu a fost administrate proba cu expertiză tehnică, care să stabilească costurile totale ale investiției efectuate de către reclamant, probă hotărâtoare pentru justa soluționare a cauzei. Nu are relevanță în stabilirea temeiniciei cererii de chemare în judecată, împrejurarea că și-ar fi vândut cota parte cuvenită din totalul investiției efectuate situată sub cuantumul despăgubirilor solicitate în cauză, fiind necesar ca instanțele să stabilească, în raport de convenția părților și de elementele cauzei, valoarea investiției sale și, din aceasta, cota-parte ce i se cuvine.

Prin solicitarea administrării acestei probe nu a pretins stabilirea valorii de circulație a bunurilor edificate, ci doar a costurilor pe care le-a presupus edificarea acestora, ce nu putea fi stabilită decât prin administrarea unei lucrări de specialitate.

Perseverând în greșeala primei instanțe și instanța de apel, în mod nelegal, a prezumat valoarea tehnică a imobilelor litigante, în fapt imposibilă, instanța nefiind depozitara unor astfel de cunoștințe de specialitate, iar în drept, inadmisibilă, deoarece o atare împrejurare nu putea fi prezumată, existând alte mijloace de probă pentru elucidarea sa.

Susținând necesitatea administrării probei menționate, în scopul determinării valorii tehnice a imobilelor edificate în regie proprie, reclamantul a solicitat admiterea recursului, și, în principal, casarea deciziei curții de apel, iar, în subsidiar, modificarea în întregime a hotărârii recurate cu consecința admiterii acțiunii sale.

Recursul nu este fondat.

Neadministrarea unei probe considerate de parte ca având aptitudinea prevăzută de art. 167 C. proc. civ. nu mai constituie, în actuala structură a recursului, după modificarea prin O.U.G. nr. 138/2000, respectiv Legea nr. 219/2005, o critică ce poate fi invocată în recurs, dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. ce o reglementau, fiind abrogate prin actele normative menționate. Ea nu poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, care vizează exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motivele dezvoltate în susținerea acestei critici, sus-reliefate, neputând fi subsumate acestui motiv de recurs.

Verificând legalitatea dispozițiilor deciziei atacate în raport de susținerile reclamantului care pot fi analizate, în raport de cele învederate în recurs, privind greșita respingere a acțiunii deduse judecății, derivând din nelămurirea tuturor împrejurărilor pricinii cu consecința aplicării greșite a legii, se constată ca nefondate susținerile reclamantului.

Astfel, raportându-se la conținutul convenției părților, corect interpretată de instanțe (aspect ce, de altfel, nu a fost contestat), s-a reținut că, în lipsa unor înscrisuri care să stabilească cuantumul cheltuielilor suportate de reclamant cu edificarea lucrărilor din care a pretins echivalentul a 1/2, pretenția sa nu poate fi primită. Completarea probatoriul cauzei cu prezumții deduse din împrejurările cauzei, nu este de natură a atrage nelegalitatea dispozițiilor instanțelor fondului, cum greșit pretinde reclamantul. Doar în măsura în care acestea ar fi fost unicele considerente ce ar fi stat la baza hotărârii pronunțate, nesusținute și necompletate probator, hotărârea pronunțată în atare condiții ar fi fost susceptibilă a atrage controlul de legalitate prin intermediul căii de atac deduse judecății.

Ca atare, și întrucât prin intermediul căii de atac extraordinare a recursului nu este permisă stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanțele fondului, suverane în atare determinare, și cum motivele de nelegalitate invocate în cauză, inclusiv cel încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care a fost invocat exclusiv formal, fără a fi dezvoltate critici ce ar putea fi subsumate acestui motiv de recurs, nu sunt fondate, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. recursul dedus judecații urmează să fie respins ca atare.

A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți în recurs, reduse în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

← ICCJ. Decizia nr. 4894/2012. Civil  ICCJ. Decizia nr. 4890/2012. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4891/2012. Civil