ICCJ. Decizia nr. 4963/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 579 din 22 martie 2010 a Tribunalului Iași, s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași și a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, invocate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și Biroul Executorilor Judecătorești Z.C. și Biroul Executorilor Judecătorești A.C.; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Fundația Științifică Internațională D.I.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și chematul în garanție Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei Fundația Științifică Internațională D.I.M., invocată de pârâții Biroul Executorilor Judecătorești Z.C. și Biroul Executorilor Judecătorești A.C.; s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta Fundația Științifică Internațională D.I.M., în contradictoriu cu pârâții Biroul Executorilor Judecătorești Z.C. și Biroul Executorilor Judecătorești A.C.; s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanta Fundația Științifică Internațională D.I.M., invocată de pârâții Biroul Executorilor Judecătorești Z.C. și Biroul Executorilor Judecătorești A.C.; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român, a SC B. SRL Pașcani, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererilor de chemare în garanție a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și a SC B. SRL Pașcani, și a obligat reclamanta Fundația Științifică Internațională D.I.M., să plătească pârâtului Biroului Executorilor Judecătorești Z.C. suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal reclamanta Fundația Științifică Internațională D.I.M., solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
în motivarea cererii s-a arătat că nu poate fi reținută excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți deoarece pentru aceasta se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, dar se poate constata că aceasta a fost întreruptă cu acte juridice valabile date în favoarea reclamantei de nenumărate ori, și anume prin Sentința civilă nr. 8557/1998, făcându-se reintegrarea proprietarilor și implicit a reclamantei; a fost desființată Ordonanța de Adjudecare nr. 7880/1997; încheierea din data de 22 decembrie 1999 de suspendare a executării dată de instanță în dosar; Sentința civilă nr. 117 din 23 ianuarie 2002 prin care au fost reintegrați a doua oară.
Prin Decizia civilă nr. 61A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta Fundația Științifică Internațională D.I.M., a chemat în judecată pârâții, solicitând obligarea acestora la plata de daune materiale și daune morale, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 998 C. civ. și ale art. 504 - 507 C. proc. pen.
Se reclamă repararea unor pagube ce se pretinde că s-au produs în urma unei executări silite ce a avut loc în luna decembrie 1999, în baza titlului executoriu - Sentința civilă nr. 779 din 18 ianuarie 1999 a Judecătoriei Iași.
în mod corect tribunalul a reținut îndeplinită prescripția dreptului la acțiune, deoarece potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 termenul de 3 ani a început să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, fiind vorba de acțiune întemeiată pe răspundere civilă delictuală.
De asemenea, în mod întemeiat s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 504 - 507 C. proc. pen., deoarece reclamanta nu s-a aflat în niciuna din situațiile pentru care Codul de procedură penală prevede acordarea de despăgubiri, respectiv condamnare pe nedrept sau privare ori restrângere de libertate în mod nelegal.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta Fundația Științifică Internațională D.I.M. care a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:
Se consideră că, prescripția nu poate fi acceptată de instanță, pentru aceasta se cere o continuitate a dreptului de proprietate pretins a fi obținută printr-o gravă procedură judiciară.
Sentința civilă nr. 779 din 18 ianuarie 1999, este dată total în afara legii, în baza dreptului comun asupra unui bun fără datorii de urmărit, după patru ani de la achitarea datoriilor către creditor.
Se mai susține că exista deja autoritatea de lucru judecat, în dosarul în care se dispune reintegrarea în imobil a proprietarilor, implicit și a persoanelor juridice ce aveau sediul social și profesional în acest apartament, prin Sentința civilă nr. 8557 din 29 mai 1998, rămasă definitivă, irevocabilă și executorie și că au fost solicitate și în acțiunea din dosarul, soluționat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 11 octombrie 2007, rămasă definitivă la data de 30 martie 2009.
Instanța de apel menționează, în decizia criticată că reclamanta a cerut daunele pretinse doar la cele ce s-au produs cu ocazia executării silite din decembrie 1999, prin Sentința civilă nr. 779 din 18 ianuarie 1999 dată de Judecătoria Iași, fără a lua în studiu pentru dezlegarea pricinii acțiunea introdusă la prima instanță unde a arătat motivul și temeiul legal al acțiunii și în temeiul Deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului nr. 30200/2003.
Analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
în cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 8 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, acțiunea dedusă judecății fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. proc. civ. (acțiunea în răspundere civilă delictuală).
Nu pot fi primite susținerile recurentei reclamante în sensul că, pentru a fi primită excepția prescripției dreptului la acțiune, se cere o "continuitate a dreptului de proprietate", prescripția dreptului la acțiune constituind stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul de prescripție. Cum acțiunea dedusă judecății vizează obligarea părților la plata de daune materiale și morale pentru repararea unor pagube ce s-ar fi produs în urma executării silite ce s-a desfășurat în anul 1999, corect au reținut instanțele că dreptul la acțiune este prescris și că excepția prescripției se impune a fi admisă, acțiunea fiind promovată după 10 ani de la data producerii pretinsului prejudiciu.
Celelalte critici ale reclamantei privind existența autorității de lucru judecat prin reintegrarea proprietarilor în imobil, conform Deciziei nr. 9858/1998 și solicitarea daunelor și în temeiul deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului din dosar nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.
Nu se justifică astfel susținerile privind autoritatea de lucru judecat față de obiectul juridic al acțiunii deduse judecății și anume obligarea pârâților la plata daunelor morale și materiale în temeiul art. 998 C. civ., urmare a activității de executare silită pornite în dosarul de executare.
Cu privire la Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 noiembrie 2007 (publicată în M. Of. nr. 546/7.08.2009, cererea nr. 30200/2003), înalta Curte de Casație și Justiție constată că reclamanților (printre care și Fundația Științifică Internațională D.I.M.), prin decizia Curții Europene a Drepturilor Omului li s-au acordat daune morale în cuantum de 2000 euro pentru încălcarea art. 691 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, se reține în motivarea deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului că acțiunile în despăgubire introduse de reclamanți (la data de 29 martie 2002) au fost anulate pentru neplata taxelor judiciare de timbru, că valoarea acestor taxe era considerabilă în speță, că posibilitatea de scutire, reducere sau eșalonare pentru plata taxelor nu exista la data evenimentelor și astfel statul român și-a încălcat obligația de a reglementa dreptul de acces la instanță într-un mod care să corespundă cerințelor art. 691 din Convenție.
Invocarea acestei decizii prin care s-a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță prin anularea acțiunilor formulate de reclamanți pentru neplata taxelor de timbru nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate în speță, aceasta vizând acțiunea promovată de reclamantă la data de 13 martie 2009 și pentru care, în mod corect s-a constatat prescripția dreptului la acțiune.
Pentru aceste considerente, s-a respins recursul ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., a menținut decizia civilă ca legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4961/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4959/2012. Civil → |
|---|
