ICCJ. Decizia nr. 504/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 504/2012
Dosar nr. 1764/63/2009
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 13 februarie 2009 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta D.D.E. a chemat în judecată pe pârâta SC G.T. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pronunţată, să dispună retrocedarea în natură a terenului de 2350 m.p.
Pârâta a formulat, în subsidiar, în situaţia în care se va dispune restituirea în natură a terenului solicitat de reclamantă, cerere de chemare în garanţie a A.V.A.S., în calitate de instituţie publică implicată în privatizarea SC G.T. SA, care, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este obligată să facă propuneri pentru acordarea masurilor reparatorii sub forma despăgubirilor stabilite în condiţiile legii speciale.
La data de 10 iulie 2009, pârâta SC G.T. SA a depus la dosar Decizia nr. 22 din 14 august 2008, prin care s-a răspuns la notificarea reclamantei.
La data de 13 noiembrie 2009, reclamanta a depus la dosar precizare la acţiune, faţă de actele depuse de pârâtă, prin care a solicitat ca prim capăt de cerere, anularea Deciziei nr. 22 din 14 august 2008, emisă de pârâtă în soluţionarea notificării, menţionând că nu i-a fost comunicată legal această decizie, şi, ca o consecinţă a primului capăt de cerere, obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2350 m.p.
În motivarea acţiunii precizate, reclamanta a menţionat că este persoană îndreptăţită în înţelesul legii, deoarece este moştenitoarea autorului D.C., tatăl său, autor de la care a fost preluat terenul în suprafaţă de 2350 m.p., fără titlu valabil.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 373 din 24 septembrie 2010, a respins acţiunea formulată de reclamantă, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că Decizia nr. 22 din 14 august 2008 este legală şi temeinică, faţă de înscrisurile depuse de reclamantă şi de pârâtă la dosar şi faţă de raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul G.M.
Din actele de preluare depuse de reclamanta la dosar rezultă că autorului D.C. i s-a preluat de stat numai o suprafaţă de 250 m.p., în anul 1982, în temeiul Decretului nr. 134/1980, aşa cum rezulta din cuprinsul acestui decret şi din procesul-verbal de preluare din 1982, iar cu privire la aceasta suprafaţa de 250 m.p., autoarea reclamantei D.D.E. – numita D.N. - a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Ordinului Prefectului Dolj nr. 155/1999, reclamanta nedovedind cu alte înscrisuri aspectul susţinut, în sensul că şi o altă suprafaţă de teren ar fi fost expropriată de la autorul D.C.
În ceea ce priveşte restul terenului solicitat prin notificarea formulată, instanţa de fond a constatat că acesta a aparţinut la data preluării, autorilor B.S. şi B.M., aspect care rezultă fără echivoc din cuprinsul notificării şi actele invocate în dovedirea notificării, respectiv actele de vânzare-cumpărare din 1929 si 1935, precum si actele de preluare invocate de reclamantă - decretele de expropriere din 1966 şi 1980, astfel încât pentru a putea beneficia de restituirea în natură sau prin echivalent a acestor terenuri, instanţa a apreciat că reclamanta trebuia să facă dovada calităţii ei de persoana îndreptăţită la reconstituire în temeiul art. 3 din Legea nr. 10/2001, respectiv că este moştenitoarea proprietarilor deposedaţi, B.S. şi B.M.
În speţă, din actele depuse de părţi la dosar, respectiv sentinţa civilă nr. 95/2009 a Tribunalului Dolj, s-a reţinut că autorul D.C. a renunţat expres la moştenirea părinţilor săi B.S. şi B.M., aşa cum rezultă din certificatele de moştenitor, astfel încât în condiţiile art. 696 C. civ., reclamanta D.D.E. nu poate fi îndreptăţită să solicite reconstituirea terenului ce a aparţinut autorilor B.S. şi B.M., atâta timp cât autorul D.C. nu are calitatea de moştenitor în sensul legii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta D.D.E., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin decizia nr. 135 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantei, reţinând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, prima instanţă interpretând în mod corect probele administrate în cauză şi aplicând în mod corespunzător dispoziţiile legale în materie, la situaţia de fapt rezultată din materialul probator al dosarului.
Instanţa de apel a arătat că reclamanta nu face dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituirea terenului, în temeiul Legii nr. 10/2001. Terenul preluat de la autorul său, s-a restituit prin Ordin al Prefectului, iar terenul despre care se susţine că a fost preluat în 1966 (terenul în litigiu), nu a fost în proprietatea tatălui, ci a bunicilor săi, reclamanta nefiind îndreptăţită la restituire.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta D.D.E., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că, în baza Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a terenului, ca nefiind afectat de construcţii. În dovedirea calităţii de moştenitor a depus hotărâri judecătoreşti care confirmă titlul de proprietate şi actul de partaj voluntar ce vizează terenul dobândit de la autorul B.S. şi unde D.C., alături de fratele său D.G., sunt moştenitori ai autorului.
Reclamanta a arătat şi că tatăl său a renunţat doar la casa de locuit şi la terenul curte în suprafaţă de 439 m.p., ce a aparţinut autorilor săi, B.. În rest, a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, alături de fratele său D.G. şi ambii sunt menţionaţi ca moştenitori în titlul de proprietate şi recunoscuţi în actul de partaj voluntar, însă instanţa de apel precizează că aceste acte nu au putere doveditoare în ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită la imobilele preluate abuziv de la autorul acestora.
La termenul de judecată din 31 ianuarie 2012, intimata-pârâtă SC G.T. SA a invocat nulitatea recursului şi, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate această excepţie.
Potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obţine doar în condiţiile de nelegalitate strict reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În speţă, reclamanta D.D.E. nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., susţinerile acesteia nefiind structurate din punct de vedere juridic.
Dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocate de recurentă, au fost abrogate prin art. I din O.U.G. nr. 138/2000, publicată în M. Of. al României nr. 479 din 2 octombrie 2000, aşa încât aceste prevederi legale nu mai sunt în vigoare.
În motivarea recursului, reclamanta a invocat în mod formal incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., deoarece nu a arătat care sunt prevederile legale încălcate sau aplicate greşit de curtea de apel, formulând numai critici privind situaţia de fapt în cauză şi care vizează netemeinicia hotărârii atacate, neputând fi analizate în calea de atac a recursului.
În motivarea recursului, se contestă modul de stabilire, pe baza probelor administrate, a situaţiei de fapt, însă asemenea critici nu se încadrează în niciunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurenta, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
De aceea, criticile formulate pe aspectul situaţiei de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.
Aşadar, recurenta nu s-a conformat obligaţiei de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii, iar pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanţei să realizeze în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Ca urmare, întrucât recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul legal sus-menţionat, rezumându-se la expunerea unor fapte şi afirmaţii, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 303 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta D.D.E. împotriva deciziei nr. 135 din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova – secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2012. Civil. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 505/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
