ICCJ. Decizia nr. 508/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 508/2012
Dosar nr. 3005/1/2011
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Cererea
La 29 octombrie 2009 revizuenta SC K.R. SA, în contradictoriu cu intimatul M.N. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 113/A din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În fapt s-a invocat împrejurarea că după pronunţarea deciziei nr. 113/2009 – prin care revizuenta a fost obligată (în calitate de pârâtă) să plătească intimatului (în calitate de reclamant) suma de 1.404.212 lei reprezentând despăgubiri pentru folosirea de către societate a unor realizări tehnice aparţinând acestuia – s-au descoperit documente noi în biroul ce a aparţinut intimatului, deţinute de acesta, de care instituţia nu avea cunoştinţă, documente care dacă ar fi fost avute în vedere soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată în dosar.
Desenele descoperite la intimat nu au fost preluate în baza de date computerizată a cărei înregistrare a început cu anul 2002, în sistem de două dimensiuni şi respectiv în anii 2005 – 2006 în sistem tridimensional, ceea ce a constituit un impediment la prezentarea acestor date de către SC K. la expertiză.
În concret s-a invocat găsirea între documentele aflate în biroul intimatului – cercetat de o comisie special desemnată, la 30 septembrie 2009, după concedierea acestuia la 28 martie 2009 – a unor desene datând din 1984 proiectate, desenate verificate şi aprobate de angajaţi ai instituţiei (ing. P., M.M., inginer S. şi subinginer M.) şi modificate în 1999, desene pe care le-a folosit intimatul aplicând aceeaşi metodă de restrângere a câmpurilor de toleranţă şi care a pretins că este o realizare tehnică proprie, nouă la nivelul unităţii.
Metoda de reducere a consumului de material prin restrângerea câmpurilor de toleranţă nu era însă ceva nou pentru societatea comercială, ea fiind aplicată cu diverse ocazii înainte de anul 1999.
Revizuenta a invocat faptul că acest desen, aflat între documentele intimatului M., nu există în datele biroului de proiectare, arhivate în sistem computerizat ceea ce a făcut imposibilă prezentarea lui la momentul efectuării expertizei tehnice.
Desenul descoperit arată în mod clar două variante de forjare, respectiv varianta aplicată în mod curent în fabricaţie şi varianta aşa zisă „noul tip de turn” care nu reprezintă, potrivit desenelor invocate, o noutate pentru societate.
Cele două variante se regăsesc în desenul furnizat de către producător (firma H.) odată cu livrarea maşinilor, dar varianta „noul tip de turn” nu a fost aplicată, optându-se la acea dată pentru cealaltă variantă.
2. Instanţa de revizuire
Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX–a, prin decizia nr. 258/A din 11 noiembrie 2010 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Instanţa a analizat situaţia invocată în raport de condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 pentru acest motiv de revizuire şi a reţinut că una din aceste condiţii nu este întrunită în cauză.
Astfel s-a constatat că sunt întrunite condiţiile referitoare la hotărâre, aceasta rămânând definitivă în apel, şi evocând fondul (urmare a deciziei apelului s-a schimbat în tot sentinţa primei instanţe şi s-a admis în parte cererea).
Cât priveşte actele noi s-a reţinut că acestea privesc înscrisuri (două desene: o piesă forjată, datată la 16 ianuarie 1984 şi, respectiv, desenul datat 1983 prevăzând ansamblul sculelor pentru maşina AMP 50; înscrisurile sunt doveditoare, (expertul s-a exprimat ulterior, după examinarea acestora, că în prezenţa lor nu ar fi statuat în sensul noutăţii invenţiei pretins a fi fost realizată de intimatul M.N.); înscrisurile au existat la momentul pronunţării hotărârii atacate desenele datând din 1984 şi 1983.
Cât priveşte noutatea înscrisului curtea a notat susţinerea revizuentei care a arătat că a identificat înscrisurile împreună cu un număr mare de alte înscrisuri în fişetul de documente ce a aparţinut intimatului, angajat al instituţiei, cu ocazia verificărilor efectuate în biroul acestuia ulterior datei de 30 septembrie 2009.
Cât priveşte cerinţa ca înscrisul să fi fost reţinut de partea potrivnică s-a constatat că aceasta nu este îndeplinită în cauză întrucât documentele au fost găsite în biroul unde îşi desfăşurase activitatea intimatul, aflat la sediul revizuentei şi care din 1 octombrie 2008 aceasta nu s-a mai prezentat la serviciu, fiind ulterior concediat la 28 martie 2009.
S-a reţinut că paza juridică a documentelor a aparţinut revizuentei în toată perioada (înainte de pronunţare şi înfăţişare), apărările revizuentei, inclusiv arhivarea electronică din 2002 neconducând la o altă concluzie, revizuenta putând procura aceste documente, din locul în care ele au fost descoperite – cu atât mai mult cu cât concedierea intimatului s-a situat înainte de pronunţare.
3. Recursul
Împotriva deciziei nr. 258/A/2010 a declarat recurs revizuenta pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.:
S-a susţinut că decizia este nelegală şi netemeinică având în vedere că în cauză este vorba despre o societate comercială mare, cu circa 1500 salariaţi, amplasată pe o suprafaţă totală de 34 de ha din care suprafaţa aferentă clădirilor este de cca 13 ha, totalizând 69 de construcţii.
S-a invocat împrejurarea că reprezentanţii unei asemenea societăţi pot avea paza juridică numai a acelor documente aflate în spaţii special amenajate şi nu a documentelor pe care angajaţii le-ar putea depozita în oricare din spaţiile celor 69 de clădiri şi că nu există o pază a actelor deţinute personal de salariaţi şi care nu informează unitatea că le deţin.
S-a mai invocat că actele nu au figurat în inventarul documentelor predate de intimat la încheierea activităţii şi unitatea nu ar fi putut bănui că acesta mai deţine documente sustrase pe parcursul a 30 de ani de activitate.
S-a criticat motivarea instanţei care a reţinut că după concediere societatea comercială ar fi putut dispune faptic de cele două documente. S-a afirmat că pentru aceasta revizuenta ar fi trebuit să prezume soluţia instanţei. Or, argumentarea instanţei a putut fi cunoscută la momentul motivării hotărârii, pronunţate la 30 iulie 2009 şi în raport de succesiunea faptelor unitatea nu a putut în mod obiectiv să procure aceste documente.
În întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea recursurilor, arătând că susţinerile recurentei – revizuente sunt neadevărate, făcute cu rea credinţă, cu intenţia de a induce în eroare instanţa de judecată:
Înscrisurile la care face referire şi care în opinia recurentei – revizuente nu au putut fi înfăţişate instanţei de fond şi de apel, erau cunoscute şi disponibile în mai multe locuri din sediul societăţii aşa cum rezultă din:
- copiile legalizate (din dosarul penal nr. 5224/87/2010 al Tribunalului Teleorman) a trei înscrisuri având marcate elementele de identificare;
- setul de înscrisuri depuse ca urmare a solicitării pârâtei de către instanţa de apel în dosarul nr. 5980/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la termenul din 27 ianuarie 2009, ce cuprinde desene de scule componente ale ansamblului sculelor de forjare AMP 50, şi despre care se susţine că nu au putut fi înfăţişate instanţei de fond şi apel.
Înscrisurile se referă la produse (inel de rulment forjat, respectiv ansamblul sculelor AMP 50) şi nu pot fi opozabile unor realizări tehnice având ca obiect procese tehnologice de fabricaţie, lucru dovedit prin practica judiciară, deci nu constituie dovezi determinante pentru soluţionarea litigiului.
Proiectantul desenului, inginer P.S., afirmă că: „desenul nu reprezintă un procedeu tehnic, ci un semifabricat forjat”.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate în raport de actele şi probele dosarului se constată că aceasta este legală şi temeinică.
În mod judicios instanţa, în soluţionarea cererii de revizuire a făcut o analiză a condiţiilor impuse de art. 322 pct. 5 la primirea unei revizuiri pentru acest motiv şi în mod corect a constatat că nu este întrunită în cauză cerinţa expres prevăzută de textul menţionat, înscrisurile să fie reţinute de partea potrivnică sau să nu poată fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Susţinerea că documentele ar fi fost sustrase de intimat din arhivele instituţiei nu a fost probată şi de altfel locul în care acestea s-au găsit, în biroul în care intimatul a lucrat, denotă contrariul acestei susţineri.
Împrejurarea că ele s-au aflat în biroul intimatului, la locul acestuia de muncă nici ea nu conduce la o atare concluzie câtă vreme acest loc de muncă nu s-a situat într-un spaţiu privat în sensul general al termenului ci într-un spaţiu de acces potrivit regulilor ierarhiei administrative care caracterizează desfăşurarea raporturilor de muncă într-o societate comercială.
Exigenţa recurentei se impunea a fi permanentă având în vedere raporturile litigioase în care se afla cu unul din salariaţi – intimatul – atât în planul raporturilor de muncă cât şi al celor deduse din valorificarea drepturilor de autor pretinse de acesta.
Lipsa de previziune din partea revizuentei cât priveşte soluţia ce se va da în cauză, nu poate fi primită drept justificare a neproducerii la timp a diferitelor probe în cauză, această atitudine ţinând nu de o împiedicare în sensul legii ci de o lipsă de diligenţă în administrarea poziţiei procesuale şi a conduitei părţii în dosar.
Nici susţinerile referitoare la întinderea în spaţiu (34 ha şi 39 clădiri) şi ca activitatea (număr de angajaţi şi volum de muncă) societăţii comerciale revizuente nu sunt de natură a defini împiedicarea prevăzută de lege, care este asimilată în practică şi literatura de specialitate numai cu forţa majoră, în raport de sintagma „dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor” folosită explicit în textul menţionat.
Elementele invocate – date specifice unităţii – ţin de organizarea muncii ce impun, cu atât mai mult organizarea unui serviciu amplu de contencios care să poată răspunde, în apărarea instituţiei, eventualelor probleme litigioase.
Nici caracterul de noutate al elementelor nu se poate reţine în cauză în raport de împrejurarea că aceste desene au fost elaborate, supervizate şi modificate de alte persoane angajate ale unităţii, cum susţine însăşi revizuenta şi care puteau şi trebuiau să fie cunoscute din perspectiva istoricului de activitate şi de evoluţie al acesteia, specific unităţii.
În raport de împrejurarea că toate aceste condiţii sunt prevăzute de art. 322 pct. 5 cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele atrage inadmisibilitatea cererii de revizuire, cum în mod corect s-a pronunţat curtea de apel.
Constatând că în cauză nu au fost dovedite motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 invocate care să determine modificarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC K.R. SA împotriva deciziei nr. 258/A din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5061/2012. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 519/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
