ICCJ. Decizia nr. 5052/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5052/2012
Dosar nr. 116/62/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 9 ianuarie 2009, precizată ulterior, reclamanţii D.L. şi D.S. (fosta H.) au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Predeal prin Primar şi Primarul Municipiului Predeal, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că defuncta C.E. este moştenitoare, în calitate de fiică, a defuncţilor C.I. şi C.Et., să se dispună restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 1.292 mp, situat în Predeal, str. L.R. nr. X - X1 sau să le fie oferit un alt teren similar pe un alt amplasament, iar, în subsidiar, în situaţia în care nu este posibilă restituirea în natură, să se dispună acordarea de despăgubiri la valoarea de piaţă, ce va fi stabilită în urma efectuării expertizei evaluatoare.
În motivare au arătat că prin notificarea formulată la data de 13 iulie 2001 au solicitat restituirea în natură a terenului menţionat, teren ce a aparţinut autorilor mamei lor, respectiv lui C.I. şi C.Et. Pe terenul în cauză a fost edificat de către SC R. SA un bloc de locuinţe, iar pârâţii, până în prezent, nu au răspuns notificării formulate.
În drept au fost invocate prevederile art. 21, 23, 24 din Legea nr. 10/2001, art. 1073 - 1077 C. civ., precum şi dispoziţiile Deciziei în interesul legii nr. 20/2007 a ICCJ.
Pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oraşului Predeal prin Primar, excepţie unită cu fondul cauzei.
Prin Sentinţa civilă nr. 73/2010 a Tribunalului Braşov a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Predeal prin Primar, a fost admisă acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii D.L. şi D. (fostă H.) Sorana, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Predeal prin Primar şi Primarul Oraşului Predeal, s-a constatat că defuncta C.E. este moştenitoare, în calitate de fiică, a foştilor proprietari C.I. şi C.Et., s-a dispus acordarea, în temeiul Legii nr. 10/2001, de măsuri reparatorii prin echivalent către reclamanţi pentru imobilul teren situat în Predeal, str. L.R. nr. X - X1, în suprafaţă de 1.292 mp, constând în acordarea de terenuri în compensare, cu acordul reclamanţilor, dintre terenurile prevăzute în H.C.L. Predeal nr. 158/2009, cu nr. dac. 1304, 1305, înscrise în CF 1026 Predeal şi situate în Predeal, str. T. f.n. sau din alte terenuri aflate la dispoziţia Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 Predeal, iar, pentru eventuale diferenţe măsuri reparatorii constând în despăgubiri, al căror cuantum se va stabili în condiţiile legii speciale, au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 6.564 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Braşov a reţinut că imobilul teren în suprafaţă de 1.292 mp, situat în Predeal, str. L.R. nr. X - X1 (fosta str. I.P. nr. Z), a aparţinut lui C.I. şi C.Et., iar, în baza Decretului nr. 111/1951, prin Sentinţa civilă nr. 6453/1963 a Tribunalului Braşov, imobilul înscris în registrul cadastral nr. 749 a fost naţionalizat.
Prin notificarea formulată la 13 martie 2001, C.E. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului - parcela cadastrală nr. 1268 şi nr. 1269. A arătat ca terenul are suprafaţa totală de 2.487,54 mp, din care suprafaţa de 1.164,65 mp este liberă, ce urmează a fi restituită în natură, iar suprafaţa de 1.312,89 mp este ocupată, motiv pentru care se impune acordarea unui alt teren, la o adresă apropiată.
Notificatoarea C.E., născută la 17 iulie 1908, este fiica lui C.I. şi Et., astfel cum rezultă din certificatul său de naştere depus la dosar; părinţii săi au decedat, conform certificatelor de deces, la data de 9 noiembrie 1957, respectiv 14 mai 1972. Întrucât până în prezent nu a fost dezbătută succesiunea foştilor proprietari, în temeiul dispoziţiilor art. 650, 651, 659 şi 669 C. civ., instanţa a constatat că numita C.E. este moştenitoarea defuncţilor foşti proprietari ai imobilului.
Reclamanţii au justificat calitate procesual activă în cauză prin depunerea la dosar a Certificatului de moştenitor nr. 681 din 11 decembrie 2003 eliberat de BNP C.M., ce constată calitatea acestora de moştenitori, în calitate de fiu şi fiică, după mama lor C.E., decedată la 5 iulie 2003.
Prin Dispoziţia nr. 6 din 11 ianuarie 2008 a Primarului Oraşului Predeal s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent către D.L. şi D.S. pentru terenul situat în Predeal, str. L.R. nr. X - X1, în suprafaţă de 517,43 mp, cu nr. top. 200/1/2, 430/2/2, pentru imobilul teren în suprafaţă de 50,37 mp, cu nr. top. 200/1/3, 430/2/3, pentru imobilul teren în suprafaţă de 260 mp, cu nr. top. 200/2 şi pentru imobilul teren în suprafaţă de 428,90 mp, cu nr. top. 430/1, întrucât restituirea în natură nu este posibilă, acesta fiind ocupat de construcţii - bloc de locuinţe. Terenul liber de construcţii, în suprafaţă de 1.164,50 mp, înscris în CFN 902, nr. top. 200/1/1, 430/2/1 a fost restituit în natură către C.E. conform Ordinului nr. 838 al Prefectului judeţului Braşov.
Rezultă că din terenul ce a făcut iniţial obiectul notificării, în suprafaţă totală de 2.487,54 mp, porţiunea în suprafaţă de 1.164,65 mp a fost restituita autoarei reclamanţilor prin ordin al Prefectului.
În privinţa diferenţei, precizată în prezenta acţiune la 1.292 mp, s-a emis, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziţia menţionată anterior, prin care s-a soluţionat notificarea formulată, însă aceasta decizie nu a fost comunicată reclamanţilor, după cum impun dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În speţă, reclamanţii au solicitat în scris comunicarea dispoziţiei emise, fără a primi până în prezent vreun răspuns, aspect necontestat de către pârâţi.
În consecinţa, instanţa a reţinut că procedura instituită de Legea nr. 10/2001 privind soluţionarea notificării formulate nu a fost finalizată, întrucât, deşi dispoziţia a fost emisă, aceasta nu a fost comunicată, lipsind partea de posibilitatea atacării ei în instanţă. Or, procedura soluţionării notificării are două faze, una administrativă, finalizată prin emiterea deciziei/dispoziţiei şi alta judiciară declanşată de formularea contestaţiei în termen de 30 de zile de la comunicarea actului emis.
Faţă de nefinalizarea procedurii administrative de soluţionare a notificării, tribunalul a apreciat, potrivit dispoziţiilor Deciziei în interesul legii nr. 20/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că este instanţa competentă să soluţioneze cererea de restituire a imobilului formulată de reclamanţi.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, terenul revendicat este compus din: teren în suprafaţă de 517,43 mp, înscris în CF 902 Predeal, nr. top. 200/1/2, 430/2/2, teren în suprafaţă de 50,37 mp, înscris în CF 902 Predeal, nr. top. 200/1/3, 430/2/3, teren în suprafaţă de 260 mp, înscris în CF 276 Predeal, nr. top. 200/2 şi teren în suprafaţă de 428,90 mp, înscris în CF 528 Predeal, nr. top. 430/1.
Conform menţiunilor din cărţile funciare, terenurile cu nr. top. 200/1/2, 430/2/2 şi nr. top. 200/1/3, 430/2/3 înscrise în CF 902 Predeal sunt proprietatea tabulară a Statului Român. În privinţa celorlalte două parcele, acestea au fost incluse în părţile de uz comun, fiind atribuite prin ordin al prefectului, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, proprietarilor apartamentelor de locuinţe din blocurile edificate pe teren.
Toate cele 4 parcele de teren sunt ocupate subteran sau suprateran de amenajări de ordine publică, respectiv 2 blocuri de locuinţe, alei şi elemente complexe de infrastructură ale reţelelor de utilităţi tehnico-edilitare.
În consecinţă, întrucât parcele cu nr. top. 200/1/2, 430/2/2 şi nr. top. 200/1/3, 430/2/3 sunt proprietatea Statului Roman, faţă de prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 instanţa de fond a reţinut că acestea intră în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale, astfel că pentru ele se justifică calitatea procesuală pasivă a pârâtului Oraşul PredeaI.
Pentru celelalte două parcele, chiar dacă imobilele blocuri au fost edificate de SC R. SA şi SC C. SA, deoarece terenurile au fost atribuite în cotă procentuală prin ordin al prefectului în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, rezultă, de asemenea, că Oraşul Predeal justifică calitatea procesuală pasivă, imobilul ce face obiectul acţiunii constând doar în teren.
Pe fond, s-a constatat că imobilul teren compus din cele 4 parcele nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de amenajări de ordine publică subterane şi supraterane.
Din acest motiv, reclamanţii au solicitat acordarea în compensare a altui teren, respectiv a terenului situat în Predeal, str. T. f.n., în suprafaţa de 650 mp, iar, pentru diferenţă, să se acorde despăgubiri la valoarea de piaţă.
Terenul solicitat în compensare este înscris în CF 1026 Predeal, nr. cad. 1290 de la A+3, în suprafaţă de 508,77 mp, nr. cad. 1291 de la A+4, în suprafaţă de 97,23 mp, nr. cad. 1303 de la A+5, în suprafaţă de 491,23 mp, nr. cad. 1304 de la A+6, în suprafaţă de 38.05 mp şi nr. cad. 1305 de la A+7, în suprafaţă de 120,72 mp, şi a fost pus la dispoziţia Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 Predeal prin H.C.L. Predeal nr. 158 din 31 august 2009.
Reclamanţii au optat pentru acordarea terenului în suprafaţă totală de 650 mp, compus din parcelele cu nr. cad. 1303 de la A+5, în suprafaţă de 491,23 mp, nr. cad. 1304 de la A+6, în suprafaţă de 38.05 mp şi nr. cad. 1305 de la A+7, în suprafaţă de 120,72 mp.
Din cuprinsul CF 1026 Predeal, rezultă că terenurile de la A+3, în suprafaţă de 508,77 mp şi A+5, în suprafaţă de 491,23 mp, au fost contopite la A+8 sub nr. cad.1425, trecute în CF 1954 Predeal şi înstrăinate de către Oraşul Predeal prin Contract de vânzare-cumpărare încheiat nr. 1517/2008 către persoana fizică V.A.
Chiar dacă aceste terenuri au făcut obiectul unei hotărâri de consiliu local emise în cursul anului 2009, faţă de evidenţele de carte funciară rezultă că terenul cu nr. cad. 1303 de la A+5 nu poate fi atribuit în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, făcând obiectul proprietăţii private.
În consecinţă, instanţa de fond a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în acordarea de terenuri în compensare cu acordul reclamanţilor, dintre terenurile prevăzute în H.C.L. Predeal nr. 158/2009 cu nr. cad. 1304, 1305 înscrise în CF 1026 Predeal şi situate în Predeal, str. T. f.n.
Tribunalul a respins cererea reclamanţilor privind acordarea în compensare şi a terenului cu nr. cad. 1303, pentru motivele expuse anterior, motiv pentru care aceştia vor avea posibilitatea să opteze şi pentru alte terenuri aflate la dispoziţia Comisiei locale Predeal pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Pentru eventuala diferenţă ce se va înregistra, în ipoteza în care reclamanţii vor opta şi pentru alte terenuri oferite în compensare, între valoarea terenului naţionalizat şi care nu se poate restitui în natură şi valoarea terenurilor oferite, instanţa a dispus acordarea de despăgubiri, al căror cuantum se va stabili în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (conform Deciziei nr. 99/2009 a ICCJ).
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., instanţa a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a sumei de 6.564 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu experţi - 1.200 RON şi 1.364 RON - şi onorariu avocaţial 4.000 RON.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat apel Oraşul Predeal prin Primar, criticând soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că imobilul teren ce nu se poate restitui în natură este ocupat de două blocuri de locuinţe edificate de SC R.T. SA, fostă SC R. SA, fostă IEO PredeaI.
La data autorizării construcţiilor parcele de teren aferente au fost puse la dispoziţia acestei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat (fosta întreprindere economică) prin cedarea folosinţei terenului (dreptul de administrare operativă).
În aceste condiţii, de facto, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, calitatea de persoană juridică deţinătoare, în accepţiunea acestei legi speciale, o are constructorul blocurilor SC R.T. SA, constructor ce şi-a exercitat folosinţa asupra terenurilor aferente construcţiilor până la vânzarea apartamentelor.
Nu are relevanţă că în cărţile funciare nedefinitive, deschise ulterior cu drept de proprietate asupra terenurilor în cauză, este înscris Statul Român. Invocarea art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 de către instanţa de fond ca argument al dobândirii ope legis a proprietăţii terenurilor de către unitatea administrativ-teritorială este nefundamentată, întrucât în speţă dreptul de administrare asupra imobilelor ce fac obiectul pricinii aparţinea unei alte persoane juridice, nicidecum primăriei.
Pe fond, apelantul a precizat că prima instanţă a reţinut o stare de fapt greşită, ce duce la consfinţirea unei obligaţii imposibil de executat.
S-a făcut dovada că în patrimoniul localităţii sunt bunuri imobile disponibile pentru reparaţiune în echivalent pe alte amplasamente, însă aceste bunuri nu sunt puse la dispoziţia comisiei locale de către autoritatea publică ce administrează domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale, în speţă consiliul locaI.
Prin Decizia civilă nr. 76Ap din 31 mai 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte apelul formulat de pârâtul apelant Oraşul Predeal prin Primar, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a dispus acordarea, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, de măsuri reparatorii prin echivalent către reclamanţii D.L. şi D.S., pentru imobilul teren situat în Predeal, str. L.R. nr. X - X1, în suprafaţă de 1.292 mp - măsuri reparatorii constând în acordarea de teren în compensare cu acordul reclamanţilor, a unei suprafeţe de teren de 3.059 mp din terenul de sub nr. top 13466/2/1, înscris în CF nr. 20138 Braşov - livadă în suprafaţă de 11.288,20 mp, teren situat în Predeal, str. T., a dispus dezmembrarea CF nr. 20138 Braşov, A+1, nr. topografic (cadastral) 13466/2/1, în suprafaţă de 11.288,20 mp, în două loturi, conform Raportului de expertiză tehnică nr. 484603/2011 efectuat de expert ing. F.G., care face parte integrantă din hotărâre, astfel: lotul nr. 1 - nr. top nou 13466/2/1/1, în suprafaţă de 8.229,20 mp, va rămâne în proprietatea Statului Român; lotul nr. 2 - nr. top nou 13466/2/1/2, în suprafaţă de 3.059 mp, se acordă în proprietate prin compensare reclamanţilor D.L. şi D.S., a obligat apelantul să plătească diferenţă onorariul expert, în sumă de 1.940 RON, în contul ...... la sucursala CEC Braşov şi a păstrat restul dispoziţiilor.
În considerentele hotărârii instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Predeal prin Primar, câtă vreme din expertizele tehnice efectuate rezultă cu certitudine că terenul ce face obiectul litigiului se află în proprietatea tabulară a Statului Român. Faptul că pârâtul a cedat folosinţa terenului unei societăţi comerciale care a construit în timpul soluţionării notificării blocuri de locuinţe nu are relevanţă câtă vreme terenul ce face obiectul notificării este proprietatea Statului Român.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau entitatea învestită cu soluţionarea este obligată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Terenurile acordate în compensare prin hotărârea primei instanţe au fost identificate prin expertiza tehnică nr. 484603/2011 efectuată de ing. F.G. în apel, când s-a contestat că acestea au suprafeţe foarte mici, fiind majoritatea terenuri neconstruibile, fără o valoare de piaţă.
În consecinţă, părţile de comun acord au procedat la identificarea unui alt teren care să poată face obiectul măsurilor reparatorii.
Astfel, prin expertiza tehnică menţionată a fost identificat terenul livadă în suprafaţă de 11.288,20 mp, înscris în CF nr. 20138 Braşov A+1, sub nr. top 13466/2/1 - proprietatea Statului Român cu titlu de expropriere în baza Deciziei nr. 3347/1940 şi Decizia nr. 3810/1940.
Pentru a se putea calcula şi dezmembra o suprafaţă de teren echivalentă valoric cu suprafaţa de 1.292 mp ce face obiectul acţiunii şi care a aparţinut antecesorilor reclamanţilor s-a realizat o evaluare a terenului propus în compensare şi s-a ţinut cont că valoarea terenului ce face obiectul cererii de restituire de 419.900 euro (1.762.000 RON) - conform Raportului de expertiză nr. 489695/2009 întocmit de expert V.S.I. În acest fel a rezultat o suprafaţă de 3.059 mp din terenul de sub nr. top 13466/2/1 ce poate fi acordat în compensare intimaţilor D.L. şi D.S., suprafaţă de teren ce a fost dezmembrată de expert potrivit planului de dezmembrare ce face parte integrantă din hotărâre.
În ceea ce priveşte critica apelantului exprimată la punctul 2 al obiecţiunilor la raportul de expertiză efectuat în apel, Curtea a reţinut că, potrivit Deciziei nr. XX/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii, instanţele de judecată sunt competente să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor de restituire în natură, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ pentru dezmembrarea unei porţiuni de teren echivalentă valoric cu terenul ce face obiectul notificării ar duce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire în condiţiile în care antecesoarea reclamanţilor a formulat prima cerere de restituire din anul 1991. Or, soluţionarea fondului în înţelesul Deciziei nr. 20/2007 înseamnă pronunţarea unei soluţii prin care să se dispună în concret măsura reparatorie adoptată, iar aceasta să fie aptă de a fi pusă în executare.
În termen legal a declarat recurs pârâtul Oraşul Predeal prin Primar, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii pronunţate, iar, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii.
Recurentul a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, a susţinut că la data intrării în vigoare a legii speciale imobilul teren ce face obiectul judecaţii era deţinut de o societate comercială cu capital majoritar de stat - SC R. SA Predeal, sens în care ar fi fost incidente prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, completată şi modificată, potrivit cu care imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice alta persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Or, în speţă, instanţa de apel dă prioritate în mod eronat stării de drept consfinţite prin înscrierile de carte funciară faţă de realitatea stării de fapt expuse.
La înfiinţarea cărţii funciare nedefinitive (imobilul teren fiind situat în zona de aplicabilitate a regimului personal de publicitate imobiliară prin registre de transcripţiuni şi inscripţiuni), conform legislaţiei aplicabile, s-a pornit de la înscrierile existente în registre, potrivit cu care că Statul Român era proprietarul terenului în baza actelor de preluare abuzivă; aceasta înscriere s-a perpetuat până în prezent.
Cu toate acestea, cele doua blocuri de locuinţe care ocupă vechiul amplasament sunt edificate de SC R. SA în condiţiile legii în vigoare atunci (punerea la dispoziţie a terenului aferent, transferul dreptului de administrare operativă prin decizie administrativă, eliberarea autorizaţiilor de construire).
Chiar dacă în cartea funciară proprietar tabular al terenului este Statul Român, nu întotdeauna reprezentantul patrimonial al acestuia în teritoriu este Oraşul Predeal, în speţă fiind lipsită de echivoc calitatea de deţinător al imobilului teren pentru constructorul SC R. SA.
Însăşi înstrăinările de apartamente ulterioare dovedesc faptul deţinerii terenului în cauză de către persoana juridică cu capital majoritar de stat arătată.
În aceste condiţii, Oraşul Predeal nu are calitatea de persoană juridică deţinătoare în accepţiunea Legii nr. 10/2001 şi, pe cale de consecinţă, reparaţiunea în echivalent cade în sarcina SC R. SA, actuala SC R.T. SA.
Totodată, recurentul a arătat că instanţa de judecată a acordat mai mult decât s-a cerut, caz în care devin aplicabile prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, pe de o parte, deşi apelantul nu a solicitat dezmembrarea imobilului teren identificat prin expertiza judiciară administrată în apel, dimpotrivă formulând obiecţiuni cu privire la operaţiunea executată de expert, instanţa de apel dispune dezmembrarea prin dispozitiv, în mod ilegal, cu încălcarea principiului disponibilităţii.
Pe de altă parte, trebuie reţinut că expertizele judiciare de evaluare nu leagă Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 cu privire la stabilirea echivalentului cuvenit, intrând în atribuţiile exclusive ale acesteia evaluarea celor două imobile şi stabilirea valorii, în speţă amplasamentul şi suprafaţa terenului oferit în compensare.
Prin întâmpinare, intimaţii au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că recurentul este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, şi, prin urmare, are calitatea de entitate învestită cu soluţionarea notificării, precum şi că analiza pe fond a cererii de faţă s-a făcut în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, respectiv conform deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii în această materie.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând decizia atacată, Înalta Curte reţine următoarele:
Criticile invocate de recurent prin primul motiv de recurs aduc în discuţie modul de aplicare a legii la speţă, ceea ce va atrage analiza în raport de dispoziţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest context, recurentul contestă soluţia instanţei de apel în privinţa excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.
În speţă, s-a constatat că procedura instituită de Legea nr. 10/2001 privind soluţionarea notificării formulate de autoarea C.E. nu a fost finalizată, întrucât, deşi a fost emisă Dispoziţia nr. 6 din 11 ianuarie 2008 de către Primarul Oraşului Predeal, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent către D.L. şi D.S. pentru terenul situat în Predeal, str. L.R. nr. X - X1, aceasta nu a fost comunicată reclamanţilor, lipsindu-i de posibilitatea contestării actului. Aşadar, instanţa a fost învestită cu o acţiune împotriva refuzului nejustificat al entităţii învestite, potrivit legii, de a răspunde la notificarea autoarei reclamanţilor privind restituirea în natură sau prin echivalent a imobilul teren preluat de stat, potrivit dispoziţiilor Deciziei în interesul legii nr. 20/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acţiune ce are natura unei contestaţii.
Prin decizia în interesul legii menţionată, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au statuat cu putere obligatorie pentru instanţe că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În cadrul contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin urmare, raportul juridic stabilit de textul de lege evocat se naşte prin transmiterea notificării şi este stabilit între persoana îndreptăţită, care a transmis notificarea, în speţă reclamanţii, şi entitatea juridică ce, conform legii speciale, a soluţionat notificarea sau avea obligaţia de a o soluţiona, în cauză pârâtul Oraşul Predeal prin Primar.
În plan procesual civil, acest raport juridic stabilit de lege conferă calitate procesuală activă persoanei îndreptăţite, care a transmis notificarea, iar calitate procesuală pasivă entităţii juridice care, potrivit legii, a soluţionat notificarea sau are competenţa de a o soluţiona.
Aşa fiind, în condiţiile în care notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a privit doar suprafaţa de teren de 2.487,54 mp, în mod legal curtea de apel a apreciat că pârâtul Oraşul Predeal prin Primar are calitate procesuală pasivă în cauză şi poate fi obligat la despăgubiri, conform legii speciale.
Ca şi prima instanţă, instanţa de apel şi-a motivat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului în raport de situaţia de fapt şi de drept ce reiese din expertizele tehnice efectuate, conform căreia terenul ce face obiectul litigiului se află în proprietatea tabulară a Statului Român. Menţiunile înscrise în cartea funciară nedefinitivă cu referire la proprietarul de drept al imobilului litigios nu au fost combătute prin nicio probă contrară, iar faptul că pârâtul a cedat folosinţa terenului către SC R. SA, care a construit în timpul soluţionării notificării blocuri de locuinţe, nu are relevanţă câtă vreme terenul ce face obiectul notificării este proprietatea Statului Român. În speţă, a operat doar un transfer al dreptului de administrare a terenului, aspect recunoscut chiar de către recurent, iar nu un transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat de către intimaţi.
În aceste condiţii, pârâtul are calitate de persoană juridică deţinătoare în accepţiunea Legii nr. 10/2001, fiind, de altfel, şi cel care a înţeles să analizeze iniţial notificarea formulată de C.E. şi să emită o dispoziţie prin care a propus acordarea de despăgubiri în echivalent către reclamanţii pentru terenul situat în Predeal, str. L.R. nr. X - X1. Or, este lipsit de eficienţă la acest moment a susţine că reprezentantul patrimonial al Statul Român nu ar fi pârâtul, chiar dacă este înscris în cartea funciară ca proprietar tabular al terenului, ci o societate comercială, proprietară a construcţiilor realizate pe suprafaţa de teren deţinută anterior preluării de către stat de autoarea reclamanţilor.
Cât timp obiectul notificării de faţă l-a constituit un teren proprietate a statului, iar nu a SC R. SA, această din urmă societate nu are calitatea de unitate deţinătoare în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cum neîntemeiat pretinde recurentuI.
În consecinţă, critica fondată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este funcţional numai în situaţia în care instanţa de apel se pronunţă ea însăşi asupra fondului cererii de chemare în judecată, pentru că numai în acest caz poate să acorde mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Recurentul pârât a invocat prima teză, criticând încălcarea principiului disponibilităţii în condiţiile în care s-a dispus de către Curte dezmembrarea imobilului teren identificat prin expertiza judiciară administrată în apel.
Înalta Curte observă că în situaţia notificărilor nesoluţionate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este şi cazul în speţă, entităţile învestite, potrivit legii, nu mai pot stabili cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite persoanelor îndreptăţite. Valoarea în limitele căreia se va obţine, în final, reparaţia urmează a fi determinată în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în baza raportului întocmit de evaluatori, iar decizia Comisiei Centrale poate fi atacată în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Astfel, prin adoptarea Legii nr. 247/2005, procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri, a fost scindată în două etape distincte, egal obligatorii: 1. procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptăţită şi au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege - restituirea în natură şi compensarea cu alte bunuri sau servicii, ca măsură reparatorii prin echivalent) îl reprezintă decizia sau dispoziţia motivată cu propunere de acordare a despăgubirilor; 2. procedura derulată sub imperiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005 de stabilire şi plată, în condiţiile acestui act normativ, a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire, stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin urmare, entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu mai poate determina cuantumul despăgubirilor ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, ci poate doar să facă propunere de acordare a despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (art. 1 alin. (3) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005); în mod corespunzător, nici instanţa de judecată nu mai are posibilitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, în procedura contestaţiei prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (la decizia/dispoziţia emisă de entitatea notificată sau la refuzul de soluţionare a notificării).
În speţă, însă, întrucât s-a optat de către reclamanţi pentru primele măsuri reparatorii prevăzute de lege - restituirea în natură şi compensarea cu alte bunuri sau servicii, instanţa de judecată, competentă să soluţioneze pe fond şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, era obligată ca, în cazul în care se proba posibilitatea compensării cu o altă suprafaţă de teren inclusă într-un lot mai mare, să dispună chiar ea, în aplicarea Deciziei nr. XX/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dezmembrarea unei porţiuni de teren echivalentă valoric cu terenul ce face obiectul notificării.
În caz contrar, măsura reparatorie dispusă, cea a compensării, nu ar fi fost aptă de punere în aplicare, cum a reţinut şi instanţa de apel, şi ar fi condus la nesoluţionarea fondului dedus judecăţii în condiţiile mai sus arătat.
Modalitatea de soluţionare în concret a notificării în forma contestată de recurent nu implică o încălcare a principiului disponibilităţii, aceasta deoarece ceea ce s-a supus judecăţii a fost, între altele, cererea de restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 1.292 mp, situat în Predeal, str. L.R. nr. X - X1 sau de oferire a unui alt teren similar pe un alt amplasament, aşadar cererea de compensare cu alte bunuri sau servicii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Principiul disponibilităţii, regulă esenţială, specifică procesului civil, constă în facultatea părţilor de a dispune de obiectul procesului - întotdeauna concretizat într-un drept subiectiv, material - precum şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept. El dă expresie libertăţii pe care legea o recunoaşte titularilor de drepturi civile, de a le exercita potrivit propriei lor aprecieri, precum şi de a le decide soarta juridică; această libertate este condiţionată de împrejurarea ca drepturile civile să fie folosite numai potrivit scopului lor social-economic în vederea căruia sunt recunoscute de lege.
În speţă, instanţa de apel s-a pronunţat exclusiv asupra capetelor de cerere contestate de apelant, între care şi cel ce viza imposibilitatea compensării de terenuri, nefiind astfel întrunite cerinţele art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele expuse, recursul pârâtului Oraşul Predeal prin Primar se impune a fi respins, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Întrucât recurentul a căzut în pretenţii în urma respingerii căii de atac formulate, Înalta Curte, conform art. 274 C. proc. civ., îl va obliga la plata sumei de 4.960 RON către intimaţii D.L. şi D.S., reprezentând valoarea cheltuielilor de judecată suportate de aceştia în recurs - onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Oraşul Predeal prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 76/Ap din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurentul la plata sumei de 4.960 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimaţii-reclamanţi D.L. şi D.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5014/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5056/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
