ICCJ. Decizia nr. 5006/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5006/2012
Dosar nr. 4814/117/2007
Şedinţa publică din 28 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
1. Instanţa de fond
Tribunalul Cluj prin Sentinţa civilă nr. 255 din 16 martie 2011 a respins cererea formulată la 5 noiembrie 2007 de reclamanta A.E. prin mandatar A.F.B. împotriva Statului Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Tribunalul a reţinut că pretenţiile reclamantei, de obligare la plata sumei de 318.360 Euro pentru terenurile expropriate, sunt nefondate.
În esenţă sa constatat că prin Hotărârea nr. 81/2007 emisă de CNADNR pentru terenul în suprafaţă de 1.609 mp situat în satul Floreşti tarlaua 41 parcela 37, nr. cadastral 4276, expropriat din proprietatea reclamantei s-au stabilit despăgubiri în valoare de 101.962,55 RON, echivalentul sumei de 30.676,50 Euro.
Terenul expropriat a făcut parte dintr-o suprafaţă mai mare de 9.800 m2 din care a rămas în proprietatea reclamantei un teren de 5.483 m2.
Suma acordată drept despăgubiri nu a fost acceptată contestându-se valoarea de 8,5 Euro pe m acordată în loc de 40 Euro/m2 cum s-a cerut de persoana expropriată.
S-a reţinut din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză - de o comisie de experţi B.E., M.F. şi P.G. - că valoarea terenului la data efectuării suplimentului la raportul iniţial (16 ianuarie 2010) este de 77.160 RON, echivalentul a 18.080 Euro, terenul fiind evaluat prin metoda comparaţiei directe.
Au fost avute în vedere contractele de vânzare-cumpărare pentru acelaşi tip de proprietăţi depuse în anexă la suplimentul de expertiză.
S-a constatat că s-au respectat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi că valoarea terenurilor fiind, conform raportului de expertiză, de 77.160 RON, mai mică decât suma oferită, s-a respins acţiunea.
S-a apreciat că pretenţia formulată pentru acordarea de despăgubiri pentru diminuarea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei nu a fost dovedită. Instanţa a apreciat pe de o parte că terenul rămas are o suprafaţă suficient de mare pentru a fi exploatat economic. Pe de altă parte s-a apreciat că plasarea terenului în apropiere de autostradă are menirea de a-i spori valoarea şi nu de a i-o scade.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 248A din 8 iunie 2011 a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
S-a constatat că apelul este nefondat şi a fost respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta A.E. la motivarea căii de atac şi-a intitulat înscrisul recurs, iar cu titlu preliminar a solicitat recalificarea căii de atac.
Calea de atac declarată de reclamantă a fost corect intitulată „apel", iar în motivele de apel s-a făcut menţiunea potrivit căreia, calea de atac ar fi recursuI.
S-a observat că această aparentă contradicţie derivă din faptul că în sentinţă a fost menţionată drept cale de atac recursul şi nu apeluI. Reclamanta şi-a precizat acţiunea şi a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 144.360 euro, sumă reprezentând despăgubiri aferente terenului expropriat, precum şi repararea prejudiciului suferit prin scăderea valorii terenului rămas neexpropriat.
Având în vedere că pretenţiile reclamantei depăşesc cu mult suma de 100.000 RON, curtea a constatat că, în mod corect aceasta a declarat apel şi nu recurs, având în vedere dispoziţiile art. 282 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ.
S-a apreciat că instanţa de fond a săvârşit o eroare cu privire la calea de atac incidenţă, indicând recursul ca fiind calea de atac, însă calea de atac este dată de lege şi nu de judecător.
Având în vedere că reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei, curtea a apreciat că nu se impunea recalificarea căii de atac, înscrisul înregistrat în 22 aprilie 2011 a fost luat în considerare ca fiind memoriul în care s-au dezvoltat motivele de apel.
Prima critică invocată de reclamantă vizează faptul că, sentinţa a fost comunicată la altă adresă decât cea precizată de reprezentantul reclamantei care şi-a modificat sediul de două ori în timpul derulării cauzei în faţa primei instanţă şi această împrejurare a fost adusă la cunoştinţa instanţei.
S-a observat că reclamanta şi-a modificat domiciliul ales prin precizarea de acţiune, adresa fiind Cluj-Napoca, B-dul 21 D. nr. X M.C.B., corp C, biroul 4, iar sentinţa a fost comunicată în data de 6 aprilie 2011, la adresa Cluj-Napoca, A.G. nr. Y, apartamentul 3.
Cu toate acestea, reclamantei nu i s-a provocat nici o vătămare, pierderea termenului pentru exercitarea căii de atac fiind doar ipotetică, întrucât reclamanta, diligentă fiind, a declarat apel în data de 29 martie 2011, anterior comunicării sentinţei, iar memoriul cuprinzând motivele de apel a fost depus înainte de primul termen de judecată, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ.
A doua critică vizează faptul că soluţia instanţei de fond s-a bazat numai pe suplimentul la raportul de expertiză din 16 ianuarie 2011, fără a fi luate în considerare celelalte probe administrate, mai ales raportul de expertiză iniţial, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Prin Hotărârea nr. 81 din 6 septembrie 2007 dată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA s-au acordat reclamantei despăgubiri în sumă de 101.962,55 RON pentru imobilul în suprafaţă de 3.609 mp.
Valoarea despăgubirilor a fost contestată de reclamantă prin acţiune, instanţa dispunând efectuarea unui raport de expertiză, acesta fiind mijlocul de probă utilizat pentru verificarea valorii despăgubirilor, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
S-a efectuat un raport de expertiză la 20 septembrie 2010, în care s-a concluzionat că valoarea terenului expropriat este de 244.000 RON. La acest raport de expertiză s-au formulat obiecţiuni de către pârât cu respectarea dispoziţiilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ., întrucât această lucrare nu întrunea cerinţele legale. Terenul trebuia evaluat în funcţie de preţurile stabilite în contracte autentice de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada întocmirii respective, pentru imobile similare celui expropriat.
Instanţa a încuviinţat aceste obiecţiuni şi, în suplimentul la raportul de expertiză (răspunsul la obiecţiuni) înregistrat în 18 ianuarie 2011, comisia de experţi a stabilit valoarea imobilului în litigiu raportat la tranzacţii pentru imobile similare situate în aceeaşi unitate administrativă, în perioada 4 iunie 2010 - 7 octombrie 2010, stabilind că valoarea terenului expropriat este de 77.160 RON, echivalentul a 18.080 euro.
Curtea a constatat că administrarea probelor de către instanţa de fond s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în materie. Astfel, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va avea în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
Prima instanţă în mod corect a înlăturat concluziile raportului iniţial de expertiză, deoarece acesta nu a fost efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus reţinute. La evaluarea proprietăţii prin metoda comparaţiei de piaţă experţii au avut în vedere oferte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare situate în Luna de Sus pentru perioada ianuarie 2010. S-a constatat că aceste oferte de vânzare nu pot fi luate în considerare, întrucât ele nu reflectă preţul real de vânzare a unui imobil, de regulă, oferta de vânzare având o valoare superioară preţului de vânzare al terenului. Această susţinere a fost confirmată, întrucât preţul de vânzare-cumpărare al imobilelor similare, stabilit în contracte de vânzare-cumpărare pentru perioada iunie - octombrie 2010 a fost mult mai scăzut, împrejurare care a rezultat şi din răspunsul la obiecţiuni.
Curtea a constatat că în mod legal instanţa de fond a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor suplimentul la raportul de expertiză, deoarece acesta a fost efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Administrarea probaţiunii s-a făcut în concordanţă cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa pronunţând o sentinţă legală şi temeinică.
După depunerea suplimentului la raportul de expertiză, reclamanta nu a mai solicitat suplimentarea probaţiunii, împrejurare ce a fost reţinută din încheierea din 16 februarie 2011. În raport de această situaţie s-a constatat că reclamanta nu mai poate invoca cu succes în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care apelanta nu le-a propus şi administrat în condiţiile legii, după cum rezultă din dispoziţiile art. 129 alin. (51) C. proc. civ., introdus prin art. 1 pct. 14 din Legea nr. 202/2010.
Nu au fost primite nici criticile vizând statuările eronate făcute de expert G.P. în suplimentul la raportul de expertiză. În primul rând s-a observat că suplimentul la raportul de expertiză nu a fost întocmit de G.P., ci de o comisie de experţi formată din ing. E.B., ing. M.F. şi profesor P.G. În al doilea rând, s-au reţinut că observaţiile formulate la suplimentul de expertiză - care au vizat faptul că valoarea terenului stabilită în suplimentul raportului de expertiză nu reprezintă valoarea reală a acestuia, deoarece au fost ataşate contracte de vânzare-cumpărare ale unor terenuri aflate în extravilan - au fost tardiv formulate, fără respectarea dispoziţiilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ.
Suplimentul raportului de expertiză a fost comunicat reclamantei în data de 19 ianuarie 2011, s-a acordat un termen în vederea studierii acestuia şi depunerii obiecţiunilor dacă era cazul, însă în şedinţa publică din 16 februarie 2011 reclamanta nu a formulat obiecţiuni şi nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize, potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, nici această critică nu poate fi primită.
S-a concluzionat că despăgubirile au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor art. 25, 27 din Legea nr. 33/1994, şi prin urmare, cuantumul sumei acordate cu acest titlu în Hotărârea nr. 81 din 6 septembrie 2007 reprezintă o dreaptă şi prealabilă despăgubire pentru terenul expropriat.
3. Recursul
Reclamanta a declarat în termen recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj. Recursul a fost motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt s-a susţinut că decizia atacată este pronunţată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii pentru următoarele argumente:
Instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile legale, reţinând că valoarea terenului la data emiterii hotărârii de expropriere este chiar sub despăgubirile stabilite prin aceasta, acţiunea reclamantului fiind nefondată, menţinându-se astfel valoarea stabilită prin hotărârea de expropriere, aşa cum eronat a reţinut şi instanţa de fond.
Curtea de Apel Cluj a nesocotit dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului prin aceea că hotărârea pronunţată se bazează pe o gravă greşeală de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate. Instanţa de fond a trecut cu vederea faptul că despăgubirea acordată prin hotărârea de expropriere nu este justă, ci derizorie în comparaţie cu valoarea reală a imobilului.
Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de reclamantă, deşi aceasta a indicat şi în faţa instanţei de apel că soluţia pronunţată se bazează strict pe suplimentul la raportul de expertiză, fără a se lua în considerare celelalte probe existente la dosarul cauzei şi fără a se lua în considerare chiar concluziile raportului de expertiză iniţial, în care aceiaşi comisie de experţi stabileşte la data de 21 septembrie 2010 o valoare a terenului de 224.000 RON, ca apoi, în luna ianuarie a anului 2011, valoarea terenului în suprafaţă de 3.609 mp să scadă de la suma de 224.000 RON la suma de 77.160 RON.
S-a susţinut încălcarea de către instanţa de judecată a art. 129 alin. (5) C. proc. civ., curtea de apel având obligaţia de a analiza întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei şi nicidecum să pronunţe o soluţie bazată numai pe concluziile suplimentului la expertiză a căror concluzii nu se coroborează cu celelalte dovezi.
S-a invocat neobservarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, prin care este stabilită în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la compararea rezultatului expertizei cu oferta expropriatorului şi cu pretenţiile formulate de părţi, stabilind o despăgubire care nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, pentru a nu fi înrăutăţită situaţia expropriatului şi nici depăşite limitele învestirii sale, text legal respectat de către instanţa de judecată care a luat în considerare doar concluziile suplimentului la expertiză.
Recurenta a considerat că suplimentul la expertiză efectuat în Dosarul 4814/117/2007 a fost constituit pro causa, acesta cuprinzând elemente contrare realităţii. Valoarea pe mp la care s-a ajuns prin aplicarea metodelor folosite de către expert de aproximativ 5 euro/mp nu reprezintă deloc valoarea reală de piaţa a imobilului, aşa cum impun prevederile art. 26 din Lege nr. 33/1994. Deşi în primă instanţă, în 21 septembrie 2010 valoarea stabilită de către aceiaşi experţi este de 15 euro/mp, în luna ianuarie a anului 2011 experţii stabilesc o valoarea inferioară de doar 5 euro/mp, diferenţa de preţ fiind surprinzătoare şi de neconceput. Experţii au ales valori scandalos de mici, ataşând contracte ale unor terenuri care nu au de a face cu zona în care se afla terenul supus exproprierii sau contracte care au ca obiect terenuri aflate în extravilan, în condiţiile în care terenul în suprafaţa de 3.609 mp se află în intravilanul comunei Floreşti, sat Luna de Sus, zonă stabilită prin PUG ca zonă de construcţii locuinţe individuale şi colective (aşa cum se poate deduce din Certificatul de urbanism nr. 493 din 10 iulie 2007 anexat la raportul de expertiză depus la dosarul cauzei la data de 21 septembrie 2010).
Recurenta a mai arătat că în alte dosare de expropriere referitoare la terenuri învecinate cu cel în cauză, instanţa de judecată a obligat la plata unor despăgubiri civile în cuantum mult mai ridicat - de 11 euro, respectiv 10 euro - faţă de suma de 5 euro/mp stabilită în suplimentul raportului de expertiză, aşa cum se poate deduce din înscrisurile puse în probaţiune în faţa instanţei de apel.
S-a mai susţinut că soluţia instanţei de apel este nelegală, decizia fiind pronunţată fără a lua în considerare faptul că legiuitorul nu impune stabilirea preţului de circulaţie al imobilelor expropriate exclusiv în funcţie de preţul stabilit în contracte de vânzare-cumpărare autentice a altor terenuri din zonă, aşa cum eronat s-a reţinut de către instanţă. Raportul de expertiză întocmit în septembrie 2010 a fost întocmit cu respectarea strictă a dispoziţiilor art. 26 şi urm. din Legea nr. 33/1994. Instanţa de apel a trecut cu vederea faptul că la stabilirea valorii de circulaţie a imobilului expropriat în raportul de expertiză iniţial s-a avut în vedere şi valoarea estimată prin raportul de evaluare a imobilelor pentru anul 2010 a Camerei Notarilor Publici şi de asemenea a omis şi faptul că experţii au stabilit valoarea de circulaţie a imobilului expropriat prin raportare la oferte de vânzare din zonă, cu menţiunea că preţul din oferte a fost redus cu 10%, apreciindu-se că aceasta este marja de negociere.
Intimatul pârât prin CNADNR a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Totodată intimatul a înţeles să invoce nulitatea recursului deoarece acesta nu se circumscrie cazurilor stricte şi limitative prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Din conţinutul recursului rezultă că reclamanta critică în mod exclusiv suplimentul la raportul de expertiză de evaluare întocmit în faţa instanţei de fond şi soluţia pronunţată în baza acestei probe.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând cu prioritate excepţia invocată, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. se constată că aceasta este neîntemeiată.
Cererea de recurs respectă dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cuprinzând în mod expres motivul de recurs pe care se bazează, art. 304 pct. 9 din acelaşi cod. În detalierea criticilor sunt indicate textele normative apreciate de către recurentă a fi fost încălcate şi greşit interpretate de instanţă.
Se mai constată că printre criticile existente în cererea de recurs se găsesc cele referitoare la suplimentul raportului de expertiză dar acestea nu sunt exclusiv invocate în dezvoltarea motivelor de recurs.
Pe cale de consecinţă constatându-se că nu există elemente care să atragă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 3021 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins această excepţie.
Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate precum şi de actele şi lucrările dosarului se constată că aceasta este legală şi temeinică.
Recursul s-a respins pentru considerentele ce urmează:
Critica referitoare la nerespectarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este nefondată.
Instanţele au avut în vedere în mod explicit aceste dispoziţii legale iar preferinţa instanţei de fond, confirmată în apel, pentru suplimentul la raportul de expertiză în detrimentul raportului iniţial a fost argumentată amplu de instanţe atât din punct de vedere al dreptului material conţinut în textele ce reglementează criteriile pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cât şi din punct de vedere al normelor procedurale care reglementează administrarea acestei probe. Sub acest ultim aspect s-au avut în vedere atât regulile speciale din Legea nr. 33/1994 cât şi cele C. proc. civ.
Drept consecinţă instanţa în mod corect şi legal a remarcat că suplimentul de expertiză a fost încuviinţat în condiţiile legii şi după depunerea acestuia la dosar nu s-au formulat observaţii din partea reclamantei.
Ca urmare, în mod corect instanţa de apel a constatat - în raport de poziţia acestei părţi, exprimată la instanţa de fond - incidenţa art. 129 alin. (51) C. proc. civ. faţă de criticile referitoare la lipsa de rol activ imputată instanţei cât priveşte pretinsul caracter insuficient al probelor administrate.
Criticile referitoare la încălcarea art. 129 C. proc. civ. au fost reiterate şi în recurs cu păstrarea motivelor arătate în apel la acest punct.
Având în vedere că instanţa de apel a răspuns acestor critici, arătând motivele neprimirii lor şi constatând că recurenta nu se referă în recurs la argumentaţia instanţei de apel, criticile de la acest punct se constată a fi neîntemeiate.
Orice alte comentarii făcute de recurentă cât priveşte reţinerea sau interpretarea probelor în dosar exced aria de examinare permisă în această cale de atac doar limitativ la aspectele invocate în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Sub acest aspect vor fi primite susţinerile formulate în întâmpinare de intimatul pârât dar nu pentru anularea recursului - cum s-a arătat mai sus - ci pentru constatarea inadmisibilităţii formulării pe calea recursului a unor critici la conţinutul expertizei administrate la fond.
Intimata a solicitat prin reprezentantul său, avocat A.I., obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 274 C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va putea fi obligată la plata cheltuielilor ocazionate de proces.
Se constată însă că intimata nu a făcut dovada cheltuielilor, determinate de această fază procesuală pentru a putea stabili obligaţia de plată pentru acestea în sarcina recurentei, faţă de soluţia de respingere a recursului.
Ca urmare, a fost respinsă ca nefondată cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.E. împotriva Deciziei nr. 248A din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4995/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5014/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
