ICCJ. Decizia nr. 5107/2012. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 17 decembrie 2007, sub nr. 45559/3/2007, reclamanta C.S.V. a solicitat obligarea pârâților Primăria Municipiului București, prin primarul general și Consiliul Local al Municipiului București să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren intravilan, situat în București, Str. F.V., sector 4.
Prin Sentința civilă nr. 941 din 24 iunie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în rejudecare, a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 363A din 10 iunie 2010, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul teren situat în fosta str. F.V., sector 4, identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert U.I., ca fiind lotul V., în suprafață de 1219,97 mp.
Restul dispozițiilor din sentință au fost menținute.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 9354/2/2009.
împotriva aceleași decizii reclamanta a formulat și cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ., înregistrată la Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, sub nr. 4056/2/2011, prin care a solicitat schimbarea în parte a Deciziei nr. 363/ A din 10 iunie 2010, în baza refacerii raportului de expertiză tehnică judiciară în ceea ce privește lotul V. prin raportare la coordonatele cadastrale reale existente în zonă.
Prin Decizia nr. 596/ A din 15 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată cererea de revizuire.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către revizuentă, dosarul fiind înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 23 august 2011 sub nr. 4056/2/3001.
La data de 27 iunie 2012, recurenta - revizuentă a depus la dosar o petiție prin care solicită instanței să ia act că cererea de revizuire a rămas fără obiect, întrucât recursul formulat împotriva deciziei a cărei revizuire o solicită a fost admis de înalta Curte, prin Decizia nr. 4749 din 22 iunie 2012, decizia vizată în cererea de revizuire fiind casată, iar cauza trimisă la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.
Examinând cererea de revizuire, înalta Curte reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 4749 din 22 iunie 2012, înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta C.S.V. împotriva Deciziei civile nr. 363/ A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia recurată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.
Față de această împrejurare și având în vedere că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva deciziei care a fost casată de înalta Curte, iar cauza a fost trimisă la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului, înalta Curte constată că decizia instanței de apel nu mai produce efecte, ca urmare a casării, astfel încât cererea de revizuire nu mai are obiect.
în consecință, înalta Curte a admis recursul declarat de revizuentă și a modificat decizia recurată în sensul că a respins ca rămasă fără obiect cererea de revizuire formulată de C.S.V.
← ICCJ. Decizia nr. 5110/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5041/2012. Civil → |
---|