ICCJ. Decizia nr. 5113/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 1114/30/2010, la data de 18 februarie 2010, reclamanta S.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând constatarea caracterului politic al măsurii administrative la care a fost supusă împreună cu părinții săi, A. și F.S. prin dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Jegalia Nouă, sat Salcâmi, județul Ialomița (fost raion Fetești), în perioada 18 iunie 1951 - 20 ianuarie 1956, precum și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale în cuantum 50.000 euro pentru ea și de 100.000 euro pentru autorii săi.
Prin Sentința civilă nr. 1467 din 8 iunie 2010, Tribunalul Timiș a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a înțeles să împartă în mai multe categorii modalitatea de despăgubire a persoanelor condamnate politic sau care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, prevăzând acordarea daunelor morale doar în cazul persoanelor condamnate politic, în timp ce contravaloarea bunurilor confiscate să se poată dispune în oricare dintre situațiile celor două măsuri.
Având în vedere că despăgubirile pentru prejudiciul de ordin moral se acordă doar în cazul condamnărilor, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite în speță premisele admiterii acțiunii.
întrucât cererea de acordare de despăgubiri bănești este neîntemeiată, tribunalul a apreciat că nici solicitarea din cadrul primului petit nu trebuie admisă, reclamanta nemaiavând interes în constatarea caracterului politic al măsurii de dislocare, atâta timp cât nu îi mai poate aduce niciun folos practic.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 992 din 27 iulie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Fără a lua în discuție motivele de apel invocate, instanța a analizat cauza prin prisma Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care a fost declarat ca neconstituțional art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Curtea Constituțională a motivat că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este neconstituțional deoarece a fost adoptat de legiuitorul intern cu încălcarea normelor imperative de tehnică legislativă, prevăzute în Legea nr. 24 /2000, această împrejurare determinând existența unor reglementări paralele, cu același conținut și finalitate, ceea ce nu este admisibil pentru ordinea constituțională.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că textul de lege analizat, astfel cum este redactat, este prea vag și încalcă regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice, acest aspect fiind de natură a conduce la apariția unor soluții judiciare total diferite, pronunțate în cauze care au același temei juridic.
Sunt încălcate astfel regulile privind existența unei norme de drept accesibile, precise și previzibile, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărâre din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei).
Față de această motivare și mai ales de soluția Curții Constituționale, descrisă mai sus, instanța de apel a constatat că, în speță, la data soluționării apelului nu mai există temeiul juridic prevăzut de legea specială în baza căruia s-a formulat acțiunea.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorului legal al pretinsului drept de proprietate și, în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamantei, cât și soluția judiciară întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, considerând că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu-și produce efectele asupra drepturilor persoanelor prevăzute de Legea nr. 221/2009 întrucât aceste persoane au la dispoziție un cadru normativ vast prevăzut de legislația internă și cea europeană în baza căruia pot obține despăgubiri.
Recurenta-reclamantă mai susține că, potrivit practicii judiciare interne, persoanelor aflate în condiții egale li se aplică un tratament diferențiat, ceea ce înseamnă o discriminare având în vedere că alți justițiabili au obținut deja despăgubiri pentru același temei legal, în cauze introduse în același timp pe rolul instanțelor.
Recursul este nefondat, potrivit celor ce urmează:
Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a dezlegat corect problema de drept care se punea în speță, aceea dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei deduse judecății, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
în acest sens, în mod legal curtea de apel a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale, cu consecința respingerii acțiunii.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen, respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, obligatorie pentru instanțe de la data publicării, conform art. 3307alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, înalta Curte a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
în speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui "bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă care să îi fi confirmat dreptul.
Așadar, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.
De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, coerenței și stabilității juridice.
De asemenea, nu se poate reține nici că, prin aplicarea la speță a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, s-ar fi încălcat principiul nediscriminării.
Acest principiu cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.
Situația de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi reclamanta, dat fiind faptul că cererea sa nu fusese soluționată de o manieră definitivă la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.
Izvorul "discriminării" constă în pronunțarea deciziei Curții Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite.
Rezultă că, dând eficiență Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor constituționale și legale în materie, situație în care nu sunt întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe cale de consecință, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul reclamantei ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5114/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5112/2012. Civil → |
|---|
