ICCJ. Decizia nr. 5117/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5117/2012
Dosar nr. 24205/3/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, prin declinare de competenţă, pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 17 mai 2010, reclamantul L.N.N. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 550.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a tatălui său, L.N., la pedeapsa de 10 ani temniţă grea, 3 ani degradare civică şi confiscarea averii.
Prin Sentinţa civilă nr. 1650 din 10 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro (în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii), reprezentând daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul, în baza probelor administrate, a reţinut că, prin Sentinţa nr. 829/1953 a Tribunalului Teritorial Municipal Bucureşti, menţinută prin Decizia nr. 532/1954 a Tribunalului Militar pentru Unităţile M.A.I., tatăl reclamantului, L.N., a fost condamnat la 10 ani de temniţă grea, 3 ani degradare civică şi confiscarea averii personale pentru delictul de „crimă de uneltire contra ordinii sociale" prevăzut de art. 209 C. pen., pedeapsa fiind executată în întregime la Aiud în perioada 19 ianuarie 1953 - 16 ianuarie 1963.
Prin Decizia nr. 4130 din 11 august 2004, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare, a casat hotărârile sus-menţionate şi a dispus achitarea tatălui reclamantului, înlăturând întreaga pedeapsă şi pedeapsa complementară, hotărârea rămânând definitivă.
Tribunalul a constatat că în speţă condamnările aplicate autorului reclamantului reprezintă condamnări cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 221/2009, ceea ce dă dreptul acestuia la despăgubiri, conform art. 5 din aceeaşi lege, pentru prejudiciul moral produs potrivit prevederilor speciale ale Legii 221/2009.
În ceea ce priveşte stabilirea existenţei unui prejudiciu moral şi a evaluării acestuia, tribunalul a apreciat că prin măsura condamnării urmată de executare i-au fost cauzate autorului reclamantului atât suferinţe psihice şi fizice, cât şi atingerea onoarei şi demnităţii sale ca persoană, consecinţele acestei condamnări răsfrângându-se şi asupra perioadei ulterioare liberării.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul, având în vedere perioada lungă de detenţie a autorului reclamantului, vârsta acestuia în perioada de detenţie, situaţia înainte de condamnare, aspecte de natură a afecta în mod grav viaţa acestuia atât din punct de vedere profesional, cât şi personal, a apreciat că suma de 50.000 euro reprezintă o satisfacţie suficientă şi rezonabilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul, pârâtul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în majoritate, prin Decizia nr. 642A din 21 iunie 2011, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, a admis apelurile declarate de pârât şi de Ministerul Public şi a schimbat sentinţa tribunalului, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut lipsa de temei legal a cererii de acordare a daunelor morale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, aplicabilă în speţă în raport de dispoziţiile art. 147 alin. (1), art. 4 din Constituţie şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
Constatând că temeiul juridic care justifica acordarea daunelor morale nu mai există, instanţa de apel a respins cererea reclamantului formulată în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul, care, prin motivele de recurs formulate, face o prezentare a situaţiei de fapt şi descrie tortura şi tratamentul degradant la care a fost supus tatăl său de către organele fostei securităţi atât în timpul executării pedepsei, cât şi după eliberarea din închisoare. În continuarea motivării recursului, recurentul-reclamant reproduce pasaje din considerentele reţinute de tribunal şi instanţa de apel, susţinând că acestea sunt greşite şi că el este îndreptăţit la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui său.
Înalta Curte, la termenul din 29 iunie 2012, a invocat excepţia nulităţii recursului, faţă de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Aceste motive trebuie să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi, deşi nu se prevede în mod expres, fără dubiu, trebuie să vizeze soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Astfel, prin decizia dată, instanţa de apel a schimbat în tot soluţia primei instanţe prin care reclamantului i-au fost acordate daune morale, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, în aplicarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, în condiţiile în care decizia recurată a fost pronunţată la 21 iunie 2011, deci, ulterior momentului producerii efectelor obligatorii ale deciziei Curţii Constituţionale.
În aceste condiţii, era necesar ca recurentul-reclamant să formuleze critici care să vizeze decizia instanţei de apel prin care cererea sa de despăgubiri a fost respinsă, ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, şi nu să invoce aspecte privind fondul cauzei. Motivele de recurs trebuie să vizeze vicii de nelegalitate, expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, prin motivele de recurs, partea nemulţumită de soluţia pe care o atacă este ţinută a-şi conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., fiind astfel îndrituită la a susţine numai critici de nelegalitate prin care să combată argumentele expuse de instanţa anterioară în considerentele deciziei ce face obiectul recursului, ceea ce în speţă nu se verifică.
În consecinţă, Înalta Curte, reţinând că recurentul-reclamant şi-a încălcat aceste obligaţii procedurale, constată că în cauză devine incidentă sancţiunea nulităţii căii de atac, reglementată de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care va dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul L.N.N. împotriva Deciziei nr. 642A din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5120/2012. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 5118/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
