ICCJ. Decizia nr. 5116/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5116/2012
Dosar nr. 16644/3/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 1 aprilie 2010, reclamantele M.M. şi N.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 550.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate asupra mamei lor, de dislocare din localitatea Şandra, jud. Timiş, şi stabilire de domiciliu obligatoriu în satul Fundata, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că măsura administrativă vizează pe mama lor şi a fost luată la data de 18 iunie 1951, prin Decizia M.A.I. nr. 200.
Prin Sentinţa civilă nr. 1400 din 3 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât să plătească reclamantelor câte 2.500 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă cu caracter politic aplicată autoarei acestora.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantele sunt fiicele defunctei F.V., care a fost dislocată la data de 18 august 1951, în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, fixându-i-se domiciliul obligatoriu în satul Fundata, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, prin Decizia nr. 6100/1955 fiind ridicate interdicţiile domiciliare.
S-a mai reţinut că autoarea reclamantelor nu a beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
Tribunalul a apreciat că prin măsura administrativă dispusă, autoarei reclamantelor i s-a cauzat un prejudiciu moral, fiindu-i încălcate dreptul personal nepatrimonial la libertate şi dreptul la viaţă familială, care au afectat acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale - onoare, reputaţie - precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane - relaţiile cu apropiaţii, colegii, imposibilitatea alegerii libere a unui loc de muncă, privaţiunile aferente.
La stabilirea întinderii despăgubirilor, instanţa de fond a avut în vedere consecinţele negative suferite, pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, perioada de timp pentru care s-a dispus măsura administrativă, perioada îndelungată scursă de la luarea măsurii şi până la formularea prezentei cereri şi, dând eficienţă criteriului unei satisfacţii suficiente şi echitabile, l-a obligat pe pârât la plata către reclamante a câte 2.500 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii.
Împotriva hotărârii tribunalului au declarat apel reclamantele, pârâtul şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 610 A din 10 iunie 2011, a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358/2010, dar că această decizie nu îşi produce efectele în cauză.
Invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de apel a arătat că aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale ar fi de natură să ducă la încălcarea pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Reclamantele se află în situaţia de a avea o hotărâre de admitere pronunţată de prima instanţă într-un litigiu declanşat anterior intervenirii deciziei Curţii Constituţionale, motiv pentru care le sunt aplicabile dispoziţiile legale de la momentul învestirii instanţei.
Dând eficienţă criteriului unei satisfacţii suficiente şi echitabile, instanţa de apel a găsit justificată suma acordată de tribunal cu titlu de prejudiciu moral, apreciind că este suficientă pentru a oferi o reparaţie pentru atingerea adusă onoarei, reputaţiei şi persoanei, atât în ceea ce priveşte viaţa sa privată, cât şi cea socială.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin criticile formulate, ambii recurenţi au invocat lipsa de temei legal a cererii de acordare de daune morale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, susţinând că prin menţinerea soluţiei tribunalului, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
În subsidiar, recurentul-pârât a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul întinderii daunelor morale acordate reclamantului, susţinând că o aplicare corectă a criteriilor de evaluare a prejudiciului moral ar fi condus la o sumă mai mică decât cea stabilită.
Analizând decizia atacată în raport de criticile comune referitoare la lipsa de temei juridic a cererii de acordare a daunelor morale, ca efect al declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Problema de drept care se pune în speţă este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicată în cauză, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Aşa cum susţin şi recurenţii, această problemă de drept a fost dezlegată greşit de către instanţa de apel, care a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, nu produce efecte în cauză.
Cu privire la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunţat Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, aşa încât, în raport de decizia în interesul legii sus-menţionată, se impune schimbarea soluţiei din hotărârea recurată pe aspectul cererii privind daunele morale, pentru argumentele reţinute de instanţa supremă în soluţionarea recursului în interesul legii.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind aşadar soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional, ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantele nu erau titularele unui "bun” susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cum greşit a reţinut instanţa de apel, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
Atunci când intervine controlul de constituţionalitate declanşat la cererea uneia din părţile procesului nu se poate susţine că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea anticipa dispariţia temeiului juridic al pretenţiilor sale), pentru că asupra normei nu a acţionat în mod discreţionar emitentul actului.
O interpretare în sens contrar ar însemna, în fapt, suprimarea controlului de constituţionalitate şi, ceea ce este gândit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative, să fie astfel înlăturat. Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale, ci şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene nu i le legitimează.
Faţă de considerentele reţinute, prin raportare la Decizia în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel şi-a întemeiat soluţia privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat neconstituţional printr-o decizie a instanţei de contencios constituţional, publicată anterior soluţionării definitive a litigiului.
Criticile formulate de recurenţi pe acest aspect sunt, aşadar, fondate şi fac aplicabil cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cât priveşte criticile subsidiare formulate de recurentul-pârât pe aspectul cuantumului daunelor morale, acestea au devenit inutil de analizat în condiţiile în care s-a reţinut că nu mai există temei legal pentru acordarea în cauză a daunelor morale.
În concluzie, raportat la criticile privind inexistenţa temeiului juridic al cererii de acordare de daune morale, recursurile declarate de pârât şi de Ministerul Public vor fi admise, şi conform art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va modifica în parte decizia recurată, în sensul admiterii apelurilor pârâtului şi Ministerului Public şi va schimba în tot sentinţa tribunalului, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii reclamantelor.
Celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, referitoare la respingerea apelului reclamantelor, vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 610A din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că:
Admite apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 1400 din 3 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi, în consecinţă:
Schimbă în tot sentinţa apelată şi respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii M.M. şi N.E.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5118/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5054/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... → |
|---|
