ICCJ. Decizia nr. 5118/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5118/2012
Dosar nr. 2252/3/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 21 ianuarie 2009, reclamanţii P.N.D. şi Asociaţia P.A. - SC M. SA Ulmi, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat obligarea acestuia la plata de despăgubiri în sumă de 8.000.000 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor înstrăinate nelegal din patrimoniul SC M. SA Ulmi, urmare a actelor şi faptelor nelegale săvârşite de către reprezentanţii Statului Român.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că reprezentanţi ai Statului Român din poliţie, parchet, S.R.I., finanţe, guvern, justiţie, prin complicitate în favoarea unor grupuri de interese de tip infracţional, au făcut tot ce este posibil ca reclamanţii să răspundă pentru faptele săvârşite de către N.N. şi complicii săi.
Sunt indicate ca acte şi fapte nelegale furtul calificat prin tâlhărie de bunuri de către SC B.R. SRL, înstrăinarea nelegală de bunuri cu concursul organelor statului, deturnarea de fonduri, delapidarea de bani, gestiunea frauduloasă a celor 2 societăţi şi făcută de foştii securişti cu complicitatea reprezentanţilor statului, refuzul de a cerceta penal şi a-l trage la răspundere pe N.N., cercetarea penală abuzivă săvârşită faţă de reclamant.
În drept, au invocat dispoziţiile art. 998, 1034 şi urm. C. civ., art. 14 - 20 C. proc. pen., art. 184 C. proc. civ., Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 7 la Convenţie, Decizia nr. 15/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea precizatoare depusă în şedinţa publică din 5 martie 2009, reclamantul P.N.D. a solicitat despăgubiri în sumă de 1.000 RON, reprezentând daune materiale pentru cercetarea succesivă şi simultană efectuată în perioada 1998 - 2008 şi în sumă de 1.000 RON, reprezentând daune morale ca urmare a atingerii aduse onoarei prin calomnierea şi batjocorirea sa în perioada 1998 - 2008 prin toate mijloacele posibile, respectiv presă, parlament, guvern, instituţii locale şi centrale de stat, răspândire de zvonuri.
La data de 14 aprilie 2009, reclamanţii au solicitat chemarea în judecată şi a pârâtului N.N. şi obligarea acestuia în solidar cu Statul Român la plata despăgubirilor civile solicitate.
Prin Sentinţa civilă nr. 1407 din 26 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, în raport de probele administrate, în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamanţilor, a unei fapte ilicite şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a pârâţilor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii.
În apel, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, iar la termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2011, a fost încuviinţată proba testimonială cu un martor, fiind audiat martorul P.V.G.
Prin Decizia civilă nr. 473A din 6 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi apelurile formulate de reclamanţi, ca nefondate.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, instanţa de apel a reţinut că se poate angaja răspunderea patrimonială a acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 998 - 1003 C. civ., pentru modul defectuos în care o persoană îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu, dacă se dovedeşte, prin probele administrate, existenţa tuturor elementelor răspunderii civile delictuale.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că societatea SC M. SA a avut o datorie faţă de creditoarea B. SA Târgovişte, motiv pentru care s-a procedat la emiterea unei cereri de comandament şi executarea patrimoniului societăţii respective în vederea recuperării creanţei pe care societatea bancară o avea faţă de aceasta.
Instanţa a constatat că a fost efectuată executarea silită şi s-a dispus adjudecarea imobilului-teren şi construcţii către societatea SC Q.I. Târgovişte, prin Sentinţa civilă nr. 4308/1999, pronunţată de către Judecătoria Târgovişte.
Cu ocazia efectuării executării silite, societatea SC M. SA avea posibilitatea de a exercita toate căile legale pentru a se opune la executarea silită, în cazul în care aprecia că aceasta este nelegală, sau putea să exercite căile de atac împotriva ordonanţei de adjudecare, cât şi în privinţa titlului executoriu al creditoarei.
Criticile vizând nelegalitatea procedurii de executare silită, în sensul că instanţa de judecată a „vândut pe nimic patrimoniul societăţii, că nu putea fi executată suprafaţa de teren, că respectivul cumpărător nu a făcut o ofertă în acest sens" au fost înlăturate de instanţa de apel cu motivarea că executarea silită s-a realizat cu respectarea formalităţilor de executare, în virtutea actelor de executare prevăzute de lege.
Instanţa de apel a constatat că actele de executare nu au fost contestate de către societatea SC M. SA, care avea suficiente pârghii legale de a contesta executarea silită sau formele de executare.
Instanţa de apel a apreciat că susţinerea reclamantului P.N.D. cum că actele de executare nu au fost contestate deoarece, în fapt, societatea era condusă de către N.N., deşi pe hârtie el era proprietarul acţiunilor, nu este de natură a afecta legalitatea formalităţilor de executare, deoarece reclamantul, când a devenit directorul general al societăţii, trebuia să cunoască situaţia financiară a societăţii şi era obligat să ia măsurile necesare.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că, prin Sentinţa civilă nr. 1548/2002, pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa, a fost deschisă procedura reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva apelantei SC M. SA, la cererea creditoarei Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa pentru o creanţă totală în sumă de 1.000.036.182 ROL.
În cadrul dosarului de faliment au fost anulate anumite transferuri patrimoniale pentru suma de 515.760.000 încheiate de apelanta SC M. SA, prin director general P.N.D., şi societăţile comerciale SC C. SA şi SC I.S. SRL, considerându-se că au fost încălcate dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 64/1995, aşa cum rezultă din Sentinţa comercială nr. 35F din 27 aprilie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa.
Instanţa de apel a constatat că, prin Sentinţa comercială nr. 139 din 13 septembrie 2005, pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa, a fost închisă procedura falimentului societăţii SC M. SA, având în vedere că aceasta nu mai avea bunuri în patrimoniul său pentru executarea creanţelor, dispunându-se radierea debitorului din registrul comerţului şi au fost abilitaţi A.V.A.S. şi D.G.F.P. Dâmboviţa să continue executarea silită împotriva lui P.N.D. şi a societăţilor SC C. SA şi SC I.S. SRL.
Această sentinţă judecătorească se bucură de putere de lucru judecat şi reflectă adevărul judiciar, iar toate susţinerile lui P.N.D. că instanţele de judecată, cu ocazia judecării falimentului societăţii, au ignorat toate probele din dosar şi au apreciat, în mod greşit, că este răspunzător de pagubele aduse societăţii comerciale au fost înlăturate de către instanţa de apel, cu motivarea că reclamantul şi-a formulat toate apărările necesare în procedura falimentului, aşa cum recunoaşte expres prin notele scrise depuse la dosar, iar nemulţumirile sale cu privire la aspectele statuate în urma unei proceduri judiciare nu mai pot fi repuse în discuţie.
Instanţa de apel a mai reţinut că greşita angajare a răspunderii patrimoniale a reclamantului, ca urmare a Sentinţei comerciale nr. 139 din 13 septembrie 2005, pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa, nu mai poate fi contestată în cauza de faţă, fiind stabilită, în mod definitiv şi irevocabil, în urma unei proceduri judiciare finalizate prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Cu privire la fapta ilicită constând în deturnare de fonduri, furt calificat din patrimoniul societăţii SC M. SA, gestiune frauduloasă a societăţii realizate de către N.N., precum şi refuzul de cercetare a numitului N.N., instanţa de apel a reţinut că aceste fapte ilicite nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă.
Instanţa de apel a apreciat că instituţiile statului au procedat în mod corect, deoarece în virtutea solidarităţii născute între SC M. SA şi N.N., creditorii puteau executa pentru întreaga datorie pe oricare dintre debitori, în raport de art. 1042 C. civ., care stipulează că „creditorul unei obligaţii solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ca debitorul să poată opune beneficiul de diviziune".
Însă societatea comercială, dacă a achitat întreaga datorie, se putea adresa persoanei vinovate pentru recuperarea sumei achitate, în raport de dispoziţiile art. 1052 C. civ., care prevede că „obligaţia solidară, în privinţa creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa".
De asemenea, instanţa de apel a înlăturat susţinerea că instituţiile statului au refuzat să îl cerceteze a doua oară pe N.N. pentru acelaşi tip de infracţiune deoarece ar fi avut calitatea de recidivist, constatând că nu este susţinută de niciun mijloc de probă, întrucât N.N. a fost condamnat definitiv şi irevocabil prin decizia penală sus-menţionată, ceea ce este de natură a combate afirmaţia că instituţiile statului nu au dorit angajarea răspunderii persoanei vinovate.
Instanţa de apel a constatat că nu a fost administrat niciun mijloc de probă vizând întârzierea culpabilă a instituţiilor statului, respectiv a parchetului şi a organelor de cercetare penală, în ceea ce priveşte cercetarea penală a lui N.N.
Cu privire la faptele ilicite reclamate de către P.N.D. referitoare la implicarea autorităţilor (ofiţerii din structurile S.R.I. în activitatea SC M. SA) şi comiterea de infracţiunii de către reprezentanţii acestora (denunţare calomnioasă, abuz în serviciu, fals intelectual), instanţa de apel a reţinut că plângerea penală formulată în acest sens de către reclamat a fost considerată neîntemeiată, dispunându-se prin Ordonanţa din data de 17 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 77/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru neînceperea urmăririi penale.
În privinţa faptelor ilicite comise de către autorităţile publice constând în cercetările succesive, anchetarea, verificarea, sancţionarea, tratamentele necorespunzătoare ale organelor de poliţie, ale organelor de anchetă şi ale instanţelor de judecată, instanţa de apel a constatat că s-a dispus rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din data de 31 august 2001, în Dosarul nr. 358/P/2001, pentru comiterea faptelor constând în vânzarea de active la societatea SC C. SRL Târgovişte.
În cuprinsul rezoluţiei s-a învederat că actele premergătoare au fost efectuate la data de 13 martie 2001. Instanţa de apel a constatat că durata cercetărilor a fost de aproximativ 5 luni de zile.
De asemenea, N.N. a formulat plângere penală împotriva lui P.N.D., fiind format Dosarul nr. 2928/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
În acest dosar a fost emisă Ordonanţa din data de 13 noiembrie 2003, prin care s-a dispus reluarea cercetărilor şi infirmarea Ordonanţei din 18 martie 2003, prin care se dispusese scoaterea de sub urmărire penală a lui P.N.D., sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 226 din Legea nr. 31/1990 şi art. 13 din Legea nr. 87/1994.
După reluarea cercetărilor dispuse în noiembrie 2003, a fost emisă în Dosarul 1015/II/2/2005, Ordonanţa din data de 12 iulie 2005, prin care s-a soluţionat plângerea petiţionarului N.N. împotriva soluţiei pronunţate în Dosarul nr. 2928/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte. Prin ordonanţa menţionată s-a respins plângerea formulată.
Instanţa de apel a constatat că împotriva reclamantului a mai formulat plângere penală şi SC H.C.I. SRL Bucureşti, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 266 din Legea nr. 31/1990.
Prin Ordonanţa nr. 151/P/2002, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui P.N.D. Prin Ordonanţa nr. 4643/II/2/2003, a fost respinsă plângerea formulată de către SC H.C.I. SRL Bucureşti împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală. Această rezoluţie a fost confirmată prin Sentinţa penală nr. 1376/2004 pronunţată de către Judecătoria Târgovişte în Dosarul nr. 5217/2004, menţinută prin Decizia penală nr. 268/2005 de către Tribunalul Dâmboviţa.
Din probele administrate în cauză, instanţa de apel a constatat că reclamantul P.N.D. a fost cercetat penal în 3 dosare, ca urmare a plângerilor penale menţionate mai sus formulate de către N.N., SC H.C.I. SRL Bucureşti şi U.M. Târgovişte, însă toate dosarele penale au fost soluţionate în sensul scoaterii de sub urmărire penale, nefiind trimis în judecată apelantul.
Plângerile penale au fost soluţionate de către organele de cercetare penală în termene rezonabile, având în vedere complexitatea cauzei şi necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă.
Cu privire la împrejurarea că cercetarea penală i-a perturbat reclamantului activitatea profesională, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a dovedit existenţa unui stres suplimentar unei situaţii litigioase, având în vedere împrejurarea că în dosarele penale acesta a avut o situaţie favorabilă, în sensul că s-a dispus fie scoaterea de sub urmărire penală, fie neînceperea urmăririi penale, iar reclamantul nu a fost reţinut decât 24 de ore, pe parcursul acestei perioade.
Instanţa de apel a constatat că anchetele penale efectuate împotriva reclamantului s-au finalizat cu soluţii favorabile şi într-un termen scurt, iar simpla existenţă a unei plângeri penale şi declanşarea unor cercetări prealabile nu este de natură a atrage răspunderea penală a instituţiilor statului pentru existenţa plângerii şi pentru faptul că îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu constând în verificarea faptelor penale reclamate.
Cu privire la afectarea imaginii de „om de afaceri de succes", instanţa de apel a constatat că nu s-au efectuat probatoriile necesare pentru a se dovedi că reclamantul nu a mai putut efectua afaceri sau că a fost refuzat de către partenerii de afaceri, ca urmare a cercetărilor penale.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că nu s-a dovedit că instituţiile publice ar fi efectuat o publicitate cu privire la existenţa dosarelor penale sau cu privire la situaţia precară a societăţii SC M. SA ori cu privire la managementul precar al acesteia efectuat de către P.N.D.
Cu privire la fapta ilicită constând în reţinerea sumei de 250 RON din pensie, instanţa de apel a constatat că această reţinere se realizează în temeiul unui titlu executoriu şi în urma unei executări silite, care este contestată de către apelant.
Cu privire la fapta ilicită constând în ascultarea telefoanelor de serviciile de securitate, instanţa a constatat că nu a fost efectuată nicio probă în acest sens.
Concluzionând, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv faptele ilicite comise de către instituţiile statului, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 998 - 999 - 1003 C. civ. coroborat cu art. 295 - 296 C. proc. civ., a respins, ca nefondate, apelurile.
Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanţii au declarat recurs în temeiul dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10, 11 C. proc. civ., susţinând că motivele pe care se sprijină decizia recurată sunt contradictorii şi străine de natura pricinii, instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi că decizia recurată este lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra mai multor mijloace de apărare şi dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, decizia întemeindu-se pe grave greşeli de fapt ce decurg din aprecierea eronată a probelor administrate. Recurenţii-reclamanţi mai susţin că faptele ilicite ale instituţiilor statului şi ale reprezentanţilor acestuia rezultă din actele depuse la dosar şi puteau fi confirmate prin expertiză, declaraţie de martor şi cercetare locală, probe solicitate de ei, dar care au fost respinse. Totodată, susţin că executarea silită încheiată prin Sentinţa nr. 4308/1999 are la bază acte şi fapte penale şi nelegale pe care instanţa le-a ignorat. Susţin că falimentarea SC M. SA şi procedura de faliment au avut la bază acte şi fapte nelegale şi penale ale reprezentanţilor statului sub conducerea S.R.I. Prahova. Poliţia şi parchetul au tărăgănat nelegal cercetările penale făcute împotriva pârâtului N.N., făcând acest lucru şi în prezent, cu concursul Ministerului Finanţelor şi Justiţiei. Mai susţin că actele referitoare la sănătatea reclamantului P.N.D. depuse la dosar, dar neluate în seamă de instanţa de apel, dovedesc clar că acesta era o persoană perfect sănătoasă până la începerea urmăririi penale, iar cercetările nelegale au declanşat bolile de care suferă în prezent, printre care glaucom şi miopie, declanşate în 2001 pe fondul stresului evident. Solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului.
Recursul este nul potrivit considerentelor care urmează:
Dispoziţiile înscrise în articolul 304 punctele 1 - 9 C. proc. civ. prevăd limitativ motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Recursul fiind o cale extraordinară de atac care nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport cu motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, deşi recurenţii-reclamanţi invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10, 11 C. proc. civ., se constată că, în realitate, aceştia nu a formulat nicio critică de nelegalitate, ci au solicitat instanţei de recurs să constate că instanţa de apel ar fi săvârşit greşeli în aprecierea probatoriului şi în stabilirea situaţiei de fapt, cu consecinţa respingerii, în mod eronat, a apelului.
Or, faţă de împrejurarea că dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanţei de recurs să modifice hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greşeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza criticilor care au un astfel de conţinut.
În consecinţă, cum criticile formulate de reclamant nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302 - 303 şi 306 din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii P.N.D., Asociaţia P.A. - SC M. SA împotriva Deciziei nr. 473A din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5117/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5116/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
