ICCJ. Decizia nr. 5143/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5143/2012
Dosar nr. 2351/225/2012
Şedinţa camerei de consiliu din 29 iunie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, creditoarea N.E., prin Biroul Executorului Judecătoresc R.I., a solicitat încuviinţarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de Sentinţa nr. 800 din 8 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 2029/101/2009 şi Sentinţa nr. 486 din 12 martie 2009 pronunţată de acelaşi tribunal în Dosarul nr. 9007/101/2008, împotriva debitorilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Mehedinţi.
Prin Încheierea pronunţată la data de 21 februarie 2012, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a dispus, în baza art. 165 C. proc. civ., disjungerea capătului de cerere formulată împotriva debitorului Ministerul Justiţiei, formându-se Dosarul 2351/225/2012. Prin aceeaşi încheiere a declinat competenţa de soluţionare a dosarului nou-format în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 373 raportat la art. 3731 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este judecătoria în raza căreia se află domiciliul debitoarei şi unde urmează să aibă loc executarea silită.
Cum debitorul Ministerul Justiţiei îşi are domiciliul şi bunurile în raza teritorială a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, instanţa a reţinut că aceasta este instanţa de executare competentă să se pronunţe asupra cererii de încuviinţare a executării silite.
La rândul ei, Judecătoria Sector 5, prin Sentinţa civilă nr. 2318 din 14 martie 2012, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării regulatorului de competenţă.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că executarea silită îmbracă trei forme principale, şi anume executarea silită imobiliară, mobiliară şi prin poprire.
Ca atare, în funcţie de forma de executare silită aleasă de creditor, instanţa de executare va fi cea de la locul situării bunurilor mobile sau imobile ce fac obiectul procedurii sau cea de la sediul/domiciliul terţului poprit.
Cum în cauză creditoarea, prin executorul judecătoresc, nu a indicat în cererea de încuviinţare a executării silite, forma de executare, aceasta putând opta pentru oricare dintre cele trei forme, în mod neîntemeiat Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a prezumat că executarea va avea ca obiect doar bunurile aflate la domiciliul debitorului.
Astfel, s-a apreciat că o prezumţie rezonabilă privind locul în care urmează a se efectua executarea este cea care izvorăşte din însăşi voinţa părţii, în virtutea principiului disponibilităţii.
Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite de faţă, pentru următoarele argumente:
Obiectul cererii prin care creditoarea, prin executorul judecătoresc, a sesizat instanţa de judecată constă în încuviinţarea executării silite, în condiţiile în care domiciliul debitorului se află în Bucureşti, sector 5, iar al creditoarei în localitatea Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi.
Procedura de judecată a unei asemenea cereri este una necontencioasă, ceea ce înseamnă că, potrivit art. 334 alin. (1) C. proc. civ., instanţa are obligaţia verificării competenţei din oficiu.
În speţă, prin cererea formulată, creditoarea nu a indicat vreo formă de executare silită şi, de asemenea, nu a justificat în niciun fel, de ce solicitarea de încuviinţare executare s-a făcut la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.
Cum nu a rezultat niciun element de natură să atragă aprecierea că Judecătoria Drobeta-Turnu Severin este instanţă de executare, în raport de motivele cererii, singurul reper relevant era cel vizând domiciliul debitorului, în funcţie de care, în mod rezonabil, se poate aprecia că pot fi identificate bunuri care să facă obiect al executării.
Nu poate opera criteriul referitor la voinţa creditorului care, transmiţând cererea unei anumite instanţe, înseamnă că ar face operabilă o prezumţie rezonabilă în legătură cu locul în care urmează a se efectua executarea, în absenţa oricăror date care să justifice o asemenea alegere.
O astfel de interpretare ar avea drept consecinţă alegerea pur aleatorie a instanţei de executare de către creditor şi, practic, înlocuirea normelor de competenţă cu opţiunea părţii.
Principiul disponibilităţii nu poate funcţiona însă, în această materie, a determinării competenţei, care se face după criterii legale, şi nu după opţiunea discreţionară a părţii.
Aceasta, mai ales dacă se are în vedere importanţa determinării teritoriale a instanţei de executare, care nu se limitează la această fază, a încuviinţării executării silite, ţinând seama că, potrivit art. 373 alin. (3) C. proc. civ., această instanţă este cea care judecă şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
De aceea, creditorul nu poate alege competenţa după criterii pur subiective, care să fie în afara dispoziţiilor legale ce reglementează această materie şi care au în vedere, nu principiul disponibilităţii, ci pe acela al instanţei de executare, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
În condiţiile în care, creditorul nu a indicat existenţa unui terţ poprit cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin sau existenţa unor bunuri mobile ori imobile situate pe raza teritorială a acestei instanţe, rezultă că alegerea acestei instanţe s-a făcut în mod aleatoriu, nejustificat, opţiunea manifestată de creditor nefiind aptă să ducă la modificarea normei de competenţă, care este în favoarea instanţei de executare.
Întrucât singurul element al cererii, relevat de parte, care poate contribui la aflarea competenţei teritoriale la acest moment, este cel legat de domiciliul debitorului, şi cum acesta se află în Bucureşti, sectorul 5, rezultă că aceasta este instanţa de executare.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, faţă de prevederile art. 373 alin. (1) raportate la art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5142/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 5144/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
