ICCJ. Decizia nr. 5144/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5144/2012
Dosar nr. 10825/299/2012
Şedinţa camerei de consiliu din 29 iunie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş sub nr. 9250/100/2011, reclamanta SC O.P. SA a chemat în judecată pe pârâtul M.I.Ş., solicitând să se dispună, în baza art. 256 C. muncii şi art. 4041 - art. 4042 C. proc. civ., obligarea pârâtului la restituirea sumei de 11.029,38 RON, actualizată la data plăţii efective în raport cu indicele de inflaţie, urmare a dublei executări a Sentinţei civile nr. 905 din 25 august 2008, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 4775/100/2007.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin sentinţa menţionată a fost obligată la plata către pârât a drepturilor salariale, suma rezultată după reţinerea la sursă şi achitarea către bugetul statului a taxelor şi impozitelor aferente, în cuantum de 7.184 RON, fiind executată voluntar. A învederat că, în data de 24 noiembrie 2008, pârâtul a executat silit şi suma de 11.029,38 RON, urmare solicitării adresate B.E.J. E.L., în vederea executării silite a aceluiaşi titlu executoriu, în Dosarul de executare nr. 1302/2008. A considerat că întoarcerea executării ar avea loc prin restituirea sumei de 11.029,38 RON, deoarece obligaţia reclamantei fusese îndeplinită prin plata făcută benevol la data de 17 septembrie 2007, mijlocul procesual ales fiind dat de prevederile art. 256 alin. (1) C. muncii şi art. 404 alin. (3) C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 124 din 24 ianuarie 2012, Tribunalul Maramureş a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, considerând că raportul juridic depus judecăţii nu a păstrat natura aceluia în baza căruia s-a emis titlul executoriu şi că dispoziţiile legale aplicabile cu privire la competenţă sunt cele prevăzute în Cartea a V-a, C. proc. civ.
Pe de altă parte, deşi obiectul cererii de repunere în situaţia anterioară îl constituie executarea unui titlu desfiinţat, cererea formulată potrivit art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., acestea nu vizează analiza executării înseşi în aşa fel încât, în lipsa unui text care să dea în competenţa instanţei de executare întoarcerea executării, se impune a fi sesizată judecătoria în circumscripţia căreia s-a făcut executarea, aşa cum prevede art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, sintagma „instanţa judecătorească potrivit legii", cuprinsă în art. 404 alin. (3) trebuie înţeleasă în sensul că are în vedere instanţa a cărei competenţă materială se determină în funcţie de criteriul valorii obiectului cererii de chemare în judecată.
În temeiul acestui criteriu, în raport cu dispoziţiile art. 1 raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cererii de restituire a sumei de 11.029,38 RON aparţine judecătoriei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 10825/299/2012.
Prin cererea depusă la data de 11 aprilie 2012, reclamanta a precizat că înţelege să îşi întemeieze cererea de chemare în judecată exclusiv pe prevederile art. 256 C. muncii.
Prin Sentinţa civilă nr. 6824 din 17 aprilie 2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat, la rându-i, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş şi, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.
În motivarea sentinţei, s-a arătat că reclamanta nu a formulat o cerere de întoarcere a executării silite, neinvocând motive specifice acesteia (desfiinţarea titlului executoriu sau a executării silite), ceea ce reiese atât din formularea iniţială a acţiunii, cât şi din precizarea depusă la data de 11 aprilie 2012. În consecinţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 404 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 5/2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa neaparţinând instanţei de executare.
Cauza acţiunii, astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, o reprezintă obligaţia salariatului de restituire a sumelor pretins nedatorate pe care le-a încasat de la angajator, prevăzută de art 256 alin. (1) C. muncii. Prin cererea precizatoare depusă la data de 11 aprilie 2012, reclamanta a clarificat temeiul în drept, acţiunea fiind întemeiată exclusiv pe prevederile art. 256 C. muncii.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competenţa materială privind judecarea conflictelor de muncă aparţine tribunalului.
Potrivit art. 231 C. muncii, conflictul de muncă reprezintă conflictul dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă. În speţă, pretinsa obligaţie de restituire către angajator a sumelor nedatorate primite de salariat rezultă din desfăşurarea raporturilor de muncă, fiind prevăzută de art. 256 alin. (1) C. muncii, în cadrul răspunderii patrimoniale a salariatului, motiv pentru care prezentul litigiu reprezintă un conflict individual de drepturi, de competenţa Tribunalului Maramureş.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, în baza art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Conflictul negativ de competenţă a fost generat de calificarea juridică diferită dată cererii de chemare în judecată, având ca obiect restituirea de către pârât a unei sume de bani pretins nedatorate, executate silit, în condiţiile în care plata sumei fusese efectuată anterior de către reclamantă, de bunăvoie.
Astfel, instanţa de judecată sesizată de către reclamantă, respectiv Tribunalul Maramureş, a considerat că litigiul are ca obiect o cerere de întoarcere a executării silite, prin restabilirea situaţiei anterioare, caz în care este incidentă Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, într-un recurs în interesul legii, în timp ce Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, având în vedere temeiul de drept indicat explicit de către reclamantă, a considerat că este vorba despre un conflict de muncă, aplicabile fiind dispoziţiile art. 269 alin. (1) cu referire la art. 256 C. muncii.
Se constată în cauză că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea reclamantei, în calitate de angajator, de obligare a pârâtului, salariatul său, de restituire a unei sume de bani pretins nedatorate, încasate de la reclamantă.
Prin aceste pretenţii, nu se tinde la desfiinţarea titlului executoriu, pentru a fi viabilă ipoteza întoarcerii executării silite, ci la înlăturarea plăţii nedatorate, în cadrul executării unui contract de muncă.
Sunt incidente, astfel, prevederile art. 256 alin. (1) C. muncii, ce reglementează obligaţia salariatului care a încasat de la angajator o sumă nedatorată, de restituire a acesteia, prevederi indicate expres de către reclamantă ca temei juridic al cererii introductive.
Fiind vorba despre un conflict de muncă, sunt aplicabile normele de competenţă prevăzute de legislaţia muncii, respectiv de Legea dialogului social nr. 62/2011, care reprezintă lege specială în raport cu C. muncii şi derogă de la acesta. Legea nr. 62/2011, publicată fiind în M. Of. la data de 10 mai 2011, era în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată din prezenta cauză - 21 noiembrie 2011.
Potrivit art. 210 din lege, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
În aplicarea acestei norme şi văzând şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii aparţine Tribunalului Bucureşti, în a cărui rază teritorială se află sediul reclamantei (nefiind viabilă cea de-a doua ipoteză, privind locul de muncă, reclamanta fiind chiar angajatorul).
Instanţa care soluţionează conflictul negativ de competenţă nu poate stabili, însă, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei alte instanţe decât cele în conflict (Tribunalul Maramureş şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), în caz contrar, încălcându-se limitele regulatorului de competenţă.
Nu s-ar putea reţine, pentru stabilirea competenţei în favoarea unei terţe instanţe, considerente de oportunitate, în vederea asigurării unei durate rezonabile a procedurii jurisdicţionale, întrucât o asemenea hotărâre nu produce efecte obligatorii pentru terţa instanţă, aceasta fiind îndreptăţită să-şi verifice propria competenţă de soluţionare a cauzei.
Nu este posibilă nici respingerea sesizării pentru regulator de competenţă, întrucât sunt întrunite formal condiţiile unui conflict negativ de competenţă, două instanţe dezînvestindu-se reciproc.
Singura soluţie viabilă în această situaţie este stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în faţa căreia s-a ivit conflictul negativ de competenţă, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, care ar urma, în conformitate cu dezlegările date prin prezenta decizie, să-şi decline competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu atât mai mult cu cât judecătoria, deşi a reţinut, în mod corect, temeiul juridic al cererii, nu a trimis cauza instanţei competente potrivit normei incidente (art. 210 din Legea nr. 62/2011, ce coincide, pentru ipoteza din speţă, cu art. 269 alin. (1) C. muncii, la care a făcut referire Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în hotărârea de dezînvestire).
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 20 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5143/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5121/2012. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
