ICCJ. Decizia nr. 5159/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5159/2012
Dosar nr. 11062/54/2006
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 541 din 1 noiembrie 2004, Tribunalul Olt a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta B.D., împotriva Dispoziţiilor nr. 739 din 27 mai 2004 şi nr. 710 din 18 mai 2004 emise de Primăria Dobrosloveni şi a Deciziei nr. 217 din 29 aprilie 2004 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt.
Instanţa de fond a reţinut că acţiunea formulată de reclamantă priveşte imobilele gater şi presă de ulei, iar din conţinutul deciziilor contestate rezultă că s-au avizat favorabil valorile stabilite prin expertiza depusă la dosar de reclamantă, de 154.967.000 ROL pentru presă şi 118.700.000 ROL pentru gater.
Referitor la utilaje şi instalaţii, prima instanţă a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se acordă măsuri reparatorii şi pentru utilajele şi instalaţiile preluate o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse. Obţinerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiţionată de existenţa lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Semnificaţia termenelor „înlocuite" sau „distruse" ori să nu fi fost casate este aceea ca utilajele să fie cele preluate o dată cu imobilul şi să existe la unitatea notificată.
Condiţia imperativă impusă de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu este însă îndeplinită în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 1279 din 11 mai 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinţa atacată, a admis contestaţia şi a anulat Dispoziţiile nr. 739 din 27 mai 2004 şi nr. 710 din 18 mai 2004 emise de Primăria Comunei Dobrosloveni, precum şi Decizia nr. 217 din 29 aprilie 2004 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, sub aspectul cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent, stabilind că valoarea acestora este de 722.556.000 ROL, în loc de 273.667.000 ROL; au fost menţinute restul prevederilor din actele contestate.
Instanţa de apel a reţinut că instalaţiile şi utilajele afectate funcţionării presei de ulei şi gaterului sunt, conform art. 468 C. civ., imobile prin destinaţie. Enumerarea cuprinsă în art. 468 C. civ. fiind exemplificativă, se pot considera imobile prin destinaţie şi alte obiecte omise de text, dacă îndeplinesc condiţia generală a raportului de destinaţie cu imobilul, iar prin sintagma „serviciul şi exploatarea fondului" cuprinsă în text se înţelege în mod larg „folosinţa imobilului". În cazul „exploatării industriale", dispoziţiile art. 468 C. civ. se extind la toate bunurile mobile destinate de proprietar exploatării industriale a unui imobil, cu condiţia ca imobilul principal, în care s-au aşezat bunurile mobile, să aibă un caracter industrial neîndoielnic. Presa de ulei şi gaterul au un asemenea caracter, iar instalaţiile preluate o dată cu clădirile în care au funcţionat sunt imobile prin destinaţie.
Interpretarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 trebuie să fie extensivă, în sensul că priveşte şi imobilele prin destinaţie, iar clădirile în care au funcţionat presa de ulei şi gaterul nu constituie prin ele însele imobilele cerute prin notificare, pentru că fără instalaţiile esenţiale care asigură funcţionarea lor nu ar fi putut avea destinaţia de presă şi gater. De aceea, măsurile reparatorii acordate pentru aceste imobile trebuie să privească şi instalaţiile din dotare preluate odată cu imobilul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, pentru Ministerul Finanţelor Publice, arătând că în privinţa utilajelor şi instalaţiilor se aplică prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în raport de care măsurile reparatorii nu se acordă dacă utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul au fost înlocuite, casate sau distruse. Pentru aceste bunuri, beneficiul legii se apreciază în funcţie de data naşterii dreptului la măsuri reparatorii, care este data intrării în vigoare a legii şi este necesar ca bunurile respective să fi existat fizic în patrimoniul unităţii deţinătoare la data intrării în vigoare a legii.
Pârâta a mai arătat că aprecierea instanţei de apel că utilajele şi instalaţiile sunt imobile prin destinaţie nu este suficientă pentru acordarea de măsuri reparatorii, că prin notificare utilajele şi instalaţiile nu au fost solicitate şi că valoarea imobilului gater şi presă ulei este de 273.667.000 ROL şi nu de 722.556.000 ROL, stabilită prin hotărârea atacată.
Prin Decizia nr. 2804 din 16 martie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul pârâtei, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
În motivare, s-a reţinut că susţinerea pârâtei, în sensul că prin notificare nu au fost cerute utilajele aflate la data preluării în cele două clădiri, gater şi presă, nu este întemeiată.
Pe de altă parte, instanţa de apel, în mod greşit, făcând ample referiri la noţiunea „imobile prin destinaţie" a examinat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii pentru utilaje în raport cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nesocotind prevederile art. 6 alin. (2) din lege. Instanţa de apel trebuia să dispună administrarea probatoriului necesar referitor la existenţa bunurilor la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, precum şi la ce dată au fost înstrăinate utilajele şi instalaţiile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, sub nr. 11062/54/2006.
Prin Decizia civilă nr. 858 din 6 noiembrie 2006, în rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta, prin notificarea adresată pârâtelor, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele gater şi presă ulei, precizând că la preluare erau complet utilate, iar cu Procesul-verbal nr. 445 din 19 iunie 1948 a făcut dovada că imobilele cerute au fost preluate cu instalaţiile din dotare, respectiv, cu presa de ulei hidraulică, pompa hidraulică, valţ de măcinat sămânţă, prăşitoare mecanică, tarar pentru seminţe de floarea soarelui, decojitor pentru seminţe, elevator simplu, gater pentru tăiat lemne cu vagoneţi şi şinele respective, dinam, uruitoare (moară cu ciocane), ciclon pentru praf, locomobilă „clayton", bunuri evaluate prin anexele la raportul de evaluare la suma totală de 448.889.000 ROL, la care se adaugă valoarea clădirii de 273.667.000 ROL.
Prin Dispoziţia nr. 378 de la 13 august 2002, Primarul Comunei Dobrosloveni, modificând Dispoziţia nr. 299/2002, a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 722.556.000 ROL în valoare estimativă, conform raportului de evaluare a celor două imobile cerute (presă şi gater) sumă ce cuprinde atât valoarea clădirilor, cât şi a instalaţiilor din dotare, dar ulterior a emis cele două dispoziţii contestate, cu nr. 739 din 27 mai 2004 şi 710 din 18 mai 2004, prin care a stabilit măsuri reparatorii în echivalentul sumei de 273.667.000 ROL, reprezentând doar valoarea clădirilor în care au funcţionat presa de ulei şi gaterul, fără a se referi şi la instalaţiile aferente acestora - respingând cererea privind măsurile reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile morii - imobil care a făcut obiectul altui litigiu cu unitatea deţinătoare R. SA Caracal, conform hotărârilor judecătoreşti depuse la dosar.
Prin decizia de casare a instanţei supreme s-a constatat că, deşi instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a reţinut corect că utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul sunt bunuri imobile prin destinaţie, nu a analizat condiţiile în care se pot acorda măsuri reparatorii pentru acestea şi care sunt stabilite de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform căruia „măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse".
S-a dispus în consecinţă, prin aceeaşi decizie de casare, ca, în rejudecare, instanţa de apel să dispună administrarea probatoriului necesar pentru stabilirea împrejurărilor legate de aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din lege, respectiv, dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, utilajele şi instalaţiile existau sau au fost înlocuite, distruse sau casate, precum şi dacă acestea au fost înstrăinate şi data la care această înstrăinare ar fi avut loc.
În acest context, instanţa de apel, din oficiu, în rejudecare, a dispus efectuarea unor adrese către Primăria Dobrosloveni care, prin răspunsurile depuse la dosar arată că nu deţine documente referitoare la înlocuirea, casarea sau distrugerea utilajelor şi instalaţiilor revendicate de reclamanta B.D., iar în ce priveşte înstrăinarea, singurul act deţinut este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub din 6 august 2001 la BNP I.L. & E.T. - Caracal, ce a fost depus în copie la dosar referitor la înstrăinarea clădirii morii.
Prin notificarea reclamantei depuse la dosarul de fond, aceasta arată că în prezent (1 iunie 2001) „moara există pe teren - lipsă absolut toate utilajele".
La 14 iulie 2002, prin expertiza depusă la dosarul de fond, se arată că toate utilajele şi instalaţiile solicitate au fost înstrăinate, fapt reţinut şi prin Sentinţa civilă nr. 1776 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei Caracal.
Prin răspunsul la întâmpinare depus de reclamantă la instanţa de fond, aceasta recunoaşte expres neîndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, arătând: „susţinerea că nu îndeplinim condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt parţial reale".
Îndeplinirea condiţiei pozitive ca bunurile mobile să existe la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 trebuie dovedită de către reclamantă, conform regulii generale instituite prin art. 1169 C. civ. Or, din probele administrate în cauză, nu rezultă ca bunurile solicitate să fi existat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), iar reclamanta nu a făcut nicio probă suplimentară în acest sens, apreciind ca suficiente probele pe care instanţa din oficiu, le-a dispus conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.D. (continuat de moştenitorul acesteia, M.P.).
Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă arată că, în calitate de moştenitoare a defunctului B.I., a solicitat, prin Notificarea nr. 26/2001, adresată Prefecturii Judeţului Olt, acordarea de măsuri reparatorii iniţial, pentru o moară, un gater şi o presă de ulei, toate complet utilate conform destinaţiei lor, naţionalizate în anul 1948, conform Procesului-verbal de naţionalizare din 19 iunie 1948.
Ulterior, recurenta-reclamantă a renunţat la acordarea de măsuri reparatorii pentru moară, fiind într-un proces de revendicare cu SC R. SA Caracal, aspect faţă de care Primăria Dobrosloveni a emis Dispoziţia nr. 299 din 23 aprilie 2002, modificată prin Dispoziţia nr. 378 din 13 august 2002, prin care a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii întrucât imobilul moară era vândut şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 722.556.000 ROL, propunere acceptată de către reclamantă.
În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, anterior pronunţării dispoziţiilor contestate, instituţiile abilitate în rezolvarea notificării cunoşteau faptul că instanţa se pronunţase definitiv şi irevocabil cu privire la cererea de revendicare a imobilului moară.
Cu toate acestea, prin dispoziţiile atacate, s-au stabilit măsuri reparatorii în titluri de valoare nominală în echivalent de 273.667.000 ROL doar pentru clădirea-gater şi clădirea-presă de ulei, fiind respinsă cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru instalaţiile şi utilajele pentru moară.
Recurenta-reclamantă mai arată că în mod greşit instanţele au respins solicitarea acesteia, fiind în sarcina pârâtelor să demonstreze că aceste instalaţii şi utilaje au fost distruse, casate sau înlocuite, întrucât din Procesul-verbal de naţionalizare din 19 iunie 1948 rezultă fără dubiu că odată cu preluarea clădirii au fost preluate şi utilajele şi instalaţiile ce făceau parte integrantă din aceste imobile.
În mod greşit instanţa de apel a apreciat că sarcina probei distrugerii, casării sau înlocuirii acestor utilaje şi instalaţii revine reclamantei, întrucât, pe de o parte, aceasta nu a făcut niciun fel de afirmaţii legate de existenţa sau inexistenţa respectivelor bunuri, iar pe de altă parte, bunurile în discuţie nu se mai aflau în proprietatea sa de mai bine de 40 de ani.
De asemenea, în mod greşit, instanţa de apel analizează incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fără a analiza incidenţa art. 6 alin. (1) din aceeaşi lege.
În acest sens, arată că bunurile mobile, în speţă, utilajele şi construcţiile devin imobile prin încorporare într-o construcţie, principiu înscris atât în dispoziţiile art. 468 - 470 C. civ., cât şi prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pe care le consideră aplicabile în cauză în soluţionarea favorabilă a cererii.
Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fac obiect al măsurilor reparatorii doar bunurile imobile, astfel cum sunt definite prin art. 6 din lege. Textul indicat stabileşte că aceste măsuri pot fi acordate pentru terenurile cu sau fără construcţii, precum şi pentru bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii. Art. 6 alin. (2) include în categoria bunurilor supuse restituirii utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul, cu condiţia să nu fi fost înlocuite, casate sau distruse.
Astfel, prin art. 6.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a statuat că „norma prevăzută la alin. (2) al art. 6 vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse. Consecinţele acestei norme sunt următoarele:
a) se referă la acele bunuri care se aflau în imobilul preluat, indiferent de destinaţia acestuia; odată dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, se prezumă că instalaţiile şi utilajele au aparţinut aceluiaşi proprietar;
b) pentru aceste bunuri se pot acorda nu numai măsurile reparatorii, ci şi măsura restituirii în natură;
c) bunurile respective trebuie să fie cele preluate odată cu imobilul şi să existe fizic (aceasta fiind semnificaţia sintagmei „în afară de cazul în care au fost înlocuite (...) sau distruse") sau să nu fi fost casate;
d) incidenţa beneficiului legii se apreciază în funcţie de data naşterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv, data intrării în vigoare a legii (deci este necesar ca bunul respectiv să existe fizic în patrimoniul unităţii deţinătoare la data intrării în vigoare a legii şi, totodată, este necesar ca acesta să nu fi fost casat la aceeaşi dată, respectiv, să nu existe un proces-verbal de constatare a casării încheiat până la data de 14 februarie 2001)".
În speţă, reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra utilajelor şi instalaţiilor morii, precum şi a faptului că a solicitat, prin notificarea formulată în termenul legal, acordarea de măsuri reparatorii pentru acestea.
Însă din dispoziţiile art. 6 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 reiese că, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ special de reparaţie pentru această categorie de bunuri, trebuie ca ele să fi existat fizic la data intrării în vigoare a legii.
Pentru verificarea acestui aspect, prin Decizia de casare nr. 2804 din 16 martie 2006, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, apreciind că „pentru că incidenţa beneficiului Legii nr. 10/2001 se apreciază în raport de data intrării în vigoare a legii, iar la dosar nu au fost depuse înscrisuri privitoare la înlocuirea, casarea sau distrugerea utilajelor şi instalaţiilor, era necesară administrarea de probe pentru a stabili dacă la această dată utilajele şi instalaţiile existau".
Prin aceeaşi decizie de casare s-a mai arătat că „(...) trebuia să se verifice dacă utilajele şi instalaţiile au fost înstrăinate, (...) şi când s-au întocmit actele de înstrăinare".
Respectând în totalitate recomandările deciziei de casare precitate, instanţa de apel, în rejudecare, a dispus suplimentarea probatoriilor, prin efectuarea unor adrese către Primăria Dobrosloveni, cu solicitarea, pe de o parte, de a se comunica toate înscrisurile din care ar putea rezulta înlocuirea, casarea sau distrugerea instalaţiilor şi utilajelor în discuţie, iar pe de altă parte, de a se comunica dacă aceste bunuri au fost înstrăinate, când au fost întocmite actele de înstrăinare şi, eventual, dacă se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate.
Din răspunsurile emanând de la autoritatea locală, a rezultat că aceasta nu deţine înscrisuri sau informaţii cu privire la înlocuirea, casarea sau distrugerea instalaţiilor şi utilajelor faţă de care se solicită acordarea de măsuri reparatorii şi s-a depus la dosarul cauzei, în copie, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 6 august 2001 referitor la înstrăinarea morii.
Coroborând relaţiile astfel obţinute cu probatoriile deja administrate în cauză, respectiv, notificarea reclamantei din 1 iunie 2001, prin care arată că „(...) moara există pe teren-lipsă absolut toate utilajele (...)" şi concluziile raportului de expertiză efectuat la prima instanţă, conform cărora utilajele şi instalaţiile în litigiu au fost înstrăinate, rezultă că cerinţa impusă de art. 6 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 pentru a se acorda măsuri reparatorii acestei categorii de bunuri, respectiv, aceea ca ele să existe în materialitatea lor, aşa cum au existat la data preluării, fără să fi fost înlocuite, casate sau distruse, nu este îndeplinită.
Este adevărat că prin Procesul-verbal de naţionalizare nr. 445 din 19 iunie 1948 rezultă că odată cu preluarea clădirii au fost preluate şi utilajele şi instalaţiile ce făceau parte integrantă din aceste imobile, însă ceea ce interesează domeniul de aplicare al art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu este starea bunurilor la momentul preluării abuzive, ci la momentul naşterii dreptului la măsuri reparatorii, adică la data intrării în vigoare a legii speciale de reparaţie.
Cum însă utilajele şi instalaţiile faţă de care se solicită acordarea de măsuri reparatorii nu există în materialitatea lor, iar din probatoriile administrate nu s-a dovedit casarea lor, recurentei-reclamante nu-i poate fi aplicată dispoziţia legală a cărei condiţie nu este îndeplinită.
Nu se poate reţine critica recurentei-reclamante privind greşita raportare a instanţei de apel la dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor alin. (1) al aceluiaşi articol, întrucât pentru categoria de bunuri în discuţie legiuitorul a consacrat o situaţie specială, căreia îi sunt aplicabile normele edictate în acest scop.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.D. decedată şi continuat de legatarul universal M.P. împotriva Deciziei nr. 858 din 6 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5157/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5160/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
