ICCJ. Decizia nr. 5151/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5151/2012
Dosar nr. 3792/105/2010
Şedinţa publică din 12 iulie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 144 din 24 iunie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii Primăria Oraşului Slănic şi Oraşul Slănic, prin primar, precum şi de pârâtul B.H. împotriva Încheierii de şedinţă pronunţată de Tribunalul Prahova la 27 ianuarie 2011.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că dispozitivul este considerat partea cea mai importantă a unei hotărâri pentru că el este pus în executare şi împotriva lui se exercită căile de atac şi având în vedere că acesta este partea din hotărâre care se execută, el trebuie să conţină elemente clare privind modalitatea de rezolvare a cererilor părţilor, întinderea drepturilor recunoscute şi identificarea acestora prin diferiţi parametri, pentru a putea fi adus la îndeplinire pe calea executării.
Lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri executorii, aşa cum este reglementată de art. 281 C. proc. civ., nu se poate dispune decât pentru situaţiile strict reglementate de textul de lege şi în niciun caz nu poate duce la schimbarea rezolvării problemei de drept sau a părţilor în contradictoriu cu care au fost pronunţate.
O interpretare mai puţin formală a dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ. ar da naştere la arbitrariu şi ar avea drept consecinţă chiar încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a stabilităţii raporturilor juridice, deoarece drepturile garantate de art. 6 alin. (1) din Convenţie acoperă nu doar procedura judecăţii propriu-zise, ci şi procedura executării hotărârii pronunţate de instanţa de judecată.
Prin Decizia nr. 17/2007 a Curţii de Apel Ploieşti a fost respins apelul contestatorului B.H. împotriva sentinţei prin care Primăria Oraşului Slănic a fost obligată la plata despăgubirilor băneşti. Prin această decizie s-a arătat că stabilirea cuantumului despăgubirilor băneşti nu este un atribut al instanţei de judecată, aspect ce reiese din dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, contestatorul nu a declarat recurs, iar recursul declarat de Primăria Oraşului Slănic, ce viza inclusiv problema cuantumului despăgubirilor, a fost respins cu motivarea că pârâta nu declarase apel împotriva sentinţei.
Rezolvarea dată de Tribunalul Prahova cu privire la cuantumul despăgubirilor şi modalitatea acestora de acordare a intrat în putere de lucru judecat şi nu mai poate fi schimbată pe calea unei lămuriri a înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului sentinţei.
Criticile referitoare la faptul că instanţa de fond ar fi avut în vedere aplicabilitatea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată în anul 2004, şi nicidecum dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, au fost considerate nefondate, câte vreme aceste aspecte au fost verificate de instanţele de control judiciar care au statuat în mod definitiv şi irevocabil asupra aplicabilităţii acestora în speţă.
A înlătura aceste dispoziţii cu ocazia unei contestaţii la titlu înseamnă a efectua o nouă judecată asupra fondului cauzei, ceea ce nu este admisibil în condiţiile existenţei unei rezolvări a acesteia în mod definitiv şi irevocabil,
Nici existenţa Deciziei în interesul legii nr. 52/2007, care a statuat asupra aplicabilităţii legii în cauzele referitoare la deciziile şi dispoziţiile emise anterior Legii nr. 247/2005 nu este relevantă în speţă câtă vreme ultima hotărâre în litigiul ce a generat titlul executoriu a fost pronunţată ulterior acestei date, respectiv la 20 noiembrie 2007, deci a fost avută în vedere la soluţionarea cauzei.
2. Recursurile
2.1. Motive
Reclamanta Primăria Oraşului Slănic a declarat recurs, prin care a criticat hotărârea întrucât în cuprinsul titlului executoriu nu se arată care este cuantumul despăgubirilor care urmează a se acorda intimatului B.H.
Constatându-se, cu autoritate de lucru judecat, că stabilirea cuantumului despăgubirilor nu este de competenţa instanţei de judecată, soluţia instanţei de fond învestită cu soluţionarea contestaţiei la titlu trebuia să fie aceea de obligare a apelantei la emiterea unei noi decizii, prin care se acordau intimatului despăgubiri, care urmau să fie calculate ulterior, nu de către un expert judiciar autorizat, ci în condiţiile Legii nr. 247/2005, având în vedere data emiterii noii decizii, respectiv anul 2009.
Chiar dacă instanţa de fond a admis contestaţia la titlu formulată de primărie, nu a cuprins în mod corect în dispozitivul hotărârii faptul că nu primăria este cea obligată la plata despăgubirilor către intimat, din fondurile proprii, iar această sintagmă trebuia inserată în dispozitiv.
Acest lucru a dus în mod eronat la continuarea executării de către intimat, care a şi blocat fondurile apelantei.
La rândul său, B.H. a declarat recurs, prin care, după ce a expus situaţia de fapt din dosar, a formulat următoarele critici:
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 281 C. proc. civ.
La momentul pronunţării hotărârii a cărei lămurire se solicită, instanţa a avut în vedere aplicabilitatea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin prisma aplicării acesteia potrivit normelor metodologice stabilite prin H.G. nr. 614/2001. În motivarea soluţiei dispuse de instanţa care a pronunţat titlul executoriu s-a avut în vedere incidenţa Legii nr. 10/2001, nemodificată, astfel încât, în soluţionarea contestaţiei la titlu, instanţele trebuiau să aibă în vedere aplicabilitatea legii la momentul pronunţării hotărârii ce constituie titlu executoriu.
Hotărârea a fost pronunţată la 7 septembrie 2004, iar Legea nr. 10/2001 a fost modificată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Lămurirea dispozitivului prin adăugarea la acesta a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, încalcă sensul aplicării dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ.
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., decurgând din ignorarea obligativităţii luării în considerare de către instanţa de apel a problemelor de drept soluţionate prin Decizia nr. 52/2007, pronunţată în interesul legii.
În raport de această hotărâre a instanţei supreme, deciziile sau dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată.
2.2. Analiza recursurilor
Recursurile sunt întemeiate în sensul următoarelor considerente:
Prin Sentinţa civilă nr. 910 din 7 septembrie 2004, Tribunalul Prahova a anulat Decizia nr. 366/2004 şi a obligat Primăria Oraşului Slănic la plata de despăgubiri pentru imobilul ce a aparţinut autoarei lui B.H.
Apelul declarat de B.H. împotriva acestei sentinţe a fost respins, după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 17 din 16 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, în care s-a arătat că stabilirea cuantumului despăgubirilor băneşti pentru imobilele preluate abuziv şi pentru care sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu este un atribut al instanţei de judecată.
Această soluţie a rămas irevocabilă prin respingerea ca inadmisibil, la 20 noiembrie 2007, a recursului declarat omisso medio de către Primăria Oraşului Slănic, B.H. nemaiatacând hotărârea dată în fond după casarea cu trimitere spre rejudecare. Ca atare, a intrat în autoritate de lucru judecat faptul că B.H. nu poate obţine despăgubiri de la Primăria Oraşului Slănic, ci, urmare a procedurii pe care o reglementa, la data respectivă, art. 38 din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, susţinerea instanţei de apel, care a analizat legalitatea hotărârii de lămurire a dispozitivului Sentinţei nr. 910 din 7 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova, în sensul că, dacă s-ar înlătura incidenţa dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei a cărei lămurire s-a cerut, s-ar ajunge la o nouă judecată asupra fondului cauzei, aspect inadmisibil într-o contestaţie la titlu, este corectă.
Este însă eronată aprecierea că, de vreme ce recursul Primăriei Oraşului Slănic a fost respins ca inadmisibil, pentru exercitarea omisso medio, această parte nu mai are deschisă calea lămuririi dispozitivului hotărârii ce constituie titlul executoriu în procesul finalizat în modul arătat. Aceasta deoarece, tocmai în considerarea justeţei celor reţinute de instanţa de apel, în procedura de lămurire a dispozitivului hotărârii nu poate avea loc o modificare a soluţiei pe care o conţine hotărârea.
Specificul speţei, decurgând din faptul că hotărârea a rămas irevocabilă într-un moment în care fusese publicată în M. Of. al României Decizia nr. LII (52) dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, asupra recursului în interesul legii, dar care nu a fost aplicată din cauza respingerii recursului exclusiv pe considerente de ordin procedural, face ca, pentru depăşirea situaţiei actuale, când Sentinţa nr. 910 din 7 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova pare a nu putea fi pusă în executare - aspect confirmat de Decizia nr. 570 din 2 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sintagma „obligă intimata la plata despăgubirilor", înscrisă în dispozitivul a cărui lămurire se cere, să fie interpretată în raport de forma pe care textele care au fundamentat această soluţie o aveau la data cererii de lămurire.
Or, la 14 iulie 2010, când a fost înregistrată contestaţia la titlu, Legea nr. 10/2001 nu mai prevedea, urmare a modificării sistemului de acordare a despăgubirilor băneşti, prin Legea nr. 247/2005, faptul că pentru evaluarea despăgubirilor băneşti care urmează să fie acordate persoanelor îndreptăţite, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, se va constitui prin decizie a primului-ministru o comisie interministerială formată din 2 - 3 reprezentanţi ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei Publice.
În aceste condiţii, urmează a se face aplicarea art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care stabileşte că notificările care nu au fost soluţionate, în sensul că în decizia/dispoziţia emisă asupra notificării au fost consemnate sumele care urmează a se acorda ca despăgubire, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor.
Aşadar, considerând că, şi în prezent, despăgubirile pe care urmează să le primească B.H. trebuie să fie stabilite conform art. 38 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară, ambele instanţe au făcut aplicarea greşită a acestui text de lege, motiv pentru care criticile formulate de ambele părţi întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În egală măsură însă considerentele reţinute mai sus justifică netemeinicia criticilor formulate de B.H. privitoare la obligarea Primăriei Oraşului Slănic să-i plătească despăgubirile din fondurile sale.
În temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmare a admiterii recursurilor, Decizia nr. 144 din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, va fi modificată în tot, în sensul că se vor admite apelurile împotriva Încheierii din 27 ianuarie 2011, dată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, în Dosarul nr. 3792/105/2010.
Încheierea va fi schimbată în parte, în sensul că Primăria Oraşului Slănic va fi obligată să emită decizie cu propunere motivată de despăgubiri, pe care să o înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În temeiul art. 296 C. proc. civ., urmează să fie păstrate celelalte dispoziţii ale încheierii, în ce priveşte admiterea contestaţiei la titlu în temeiul art. 2811 C. proc. civ.
Întrucât vor fi admise ambele recursuri, în temeiul art. 276 C. proc. civ., se va face compensarea totală a cheltuielilor de judecată, în sarcina Primăriei Oraşului Slănic neputând fi reţinută vreo culpă procesuală în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta Primăria Oraşului Slănic şi de pârâtul B.H. împotriva Deciziei civile nr. 144 din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi, în consecinţă:
Modifică în tot decizia, în sensul că admite apelurile declarate de reclamanta Primăria Oraşului Slănic şi de pârâtul B.H. împotriva Încheierii din 27 ianuarie 2011 dată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, în Dosarul nr. 3792/105/2010.
Schimbă în parte încheierea, în sensul că Primăria Oraşului Slănic va fi obligată să emită decizie cu propunere motivată de despăgubiri, pe care să o înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Păstrează celelalte dispoziţii ale încheierii.
Compensează în tot cheltuielile de judecată ale părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5161/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5157/2012. Civil → |
|---|
