ICCJ. Decizia nr. 5160/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5160/2012
Dosar nr. 1187/110/2008
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1476/D din 29 septembrie 2010, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a admis acţiunea precizată a reclamantei Camera de Comerţ şi Industrie Bacău în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi intervenientul în nume propriu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 pentru suprafaţa de teren de 3274 m.p., teren intravilan situat în str. O. şi C.V., potrivit schiţei emise de expert S.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 26 mai 1924, Camera de Comerţ din Bacău a dobândit proprietatea terenului de 6307 m.p. împreună cu casa de locuit şi dependinţele aflate pe acesta.
Prin Decretul nr. 74/1949 s-au desfiinţat camerele de comerţ teritoriale, întregul patrimoniu al acesteia fiind preluat de stat, iar prin Sentinţa civilă nr. 8129 din 24 octombrie 2001 a Judecătoriei Bacău s-a constatat, în contradictoriu cu Primăria Bacău, că reclamanta este aceeaşi persoană juridică cu Camera de Comerţ Bacău desfiinţată prin decretul menţionat.
S-a apreciat, în raport de aceste acte, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare, făcând dovada că este continuatoarea în drepturi şi obligaţii a fostei camere, desfiinţate în 1949, în raport de prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că prin Decizia nr. 867 din 26 octombrie 1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Bacău s-a dispus trecerea în administrarea şi folosinţa Ministerului Justiţiei a suprafeţei de 3700 m.p. în vederea constituirii Tribunalului Judeţean, emiţându-se Decizia nr. 92 din 25 septembrie 1958 a Sfatului Popular Regional Bacău, prin care s-a autorizat construcţia Tribunalului şi Autorizaţia de construcţie nr. X/1998, prin care s-a autorizat extinderea Tribunalului Judeţean.
Prin Încheierea 53599 din 19 decembrie 2007, Statul Român şi-a înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate publică asupra terenului, iar Ministerul Justiţiei este titularul dreptului de administrare şi unitate deţinătoare.
În cauză s-a efectuat expertiza topo pentru identificarea terenului, expertiza delimitând suprafaţa de 3274 m.p. care face parte din trupul iniţial de 6307 m.p. din actul de proprietate al reclamantei şi care se află în administrarea Ministerului Justiţiei, fiind proprietate publică.
S-a considerat de instanţa de fond că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât pe teren sunt edificate construcţii în care funcţionează o instituţie publică, iar statul este proprietar exclusiv al acestora, astfel încât s-a dispus retrocedarea prin măsuri reparatorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău în numele Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, arătând că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, poate avea calitate procesuală pasivă în asemenea cauze doar când nu se poate identifica unitatea deţinătoare, situaţie ce nu se regăseşte în speţă, situaţie faţă de care hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 28 alin. (3) şi cu încălcarea art. 31 din Legea nr. 10/2001, articol modificat prin art. 11 din Legea nr. 302/2009 potrivit căruia, în procesele şi cererile având ca obiect stabilirea potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 a măsurilor reparatorii prin echivalent sau a valorii recalculate a acţiunilor, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie şi dobândeşte calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor publice implicate, preluând toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale acestora, începând cu data intrării în vigoare a legii, astfel încât Statul Român a fost greşit citat în cauză şi obligat la acordarea de măsuri reparatorii către Camera de Comerţ şi Industrie Bacău după intrarea în vigoare a Legii nr. 302/2009.
Pârâta a mai arătat că imobilul nu se regăseşte în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, în care Tribunalul Bacău figurează doar cu suprafaţa de 947,29 m.p., iar clarificarea situaţiei juridice a terenului revine Ministerului Justiţiei, care avea responsabilitatea întocmirii documentaţiei în vederea înregistrării bunurilor din administrarea sa în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
S-a mai apreciat a fi nelegală hotărârea întrucât instanţa de fond a dispus acordarea de despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de teren intravilan de 3274 m.p. situat în str. O. şi C.V. Bacău, deşi prin cererea de chemare în judecată Camera de Comerţ şi Industrie Bacău a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului situat în str. C.V. în suprafaţă de 2959 m.p.
Prin Decizia civilă nr. 66 din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
Referitor la primul motiv de apel invocat s-a apreciat că nu poate fi reţinut, întrucât titularul dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu este Statul Român, Ministerul Justiţiei fiind doar administrator al acestuia, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, fiind în acest context unitate deţinătoare în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Astfel, terenul a fost proprietatea Camerei de Comerţ Bacău, dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 26 mai 1924, iar prin Decretul nr. 74/1949, terenul a fost preluat de stat prin desfiinţarea camerelor de comerţ teritoriale, ulterior fiind dat în administrarea şi folosinţa Ministerului Justiţiei prin Decizia nr. 867 din 26 octombrie 1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Bacău pentru construirea Tribunalului Judeţean.
Referitor la motivul de apel vizând încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2009, de modificare a art. 31 din Legea nr. 10/2001, nici acesta nu poate fi reţinut, întrucât art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute la alin. (1), se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor prin decizie motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, dispoziţii care prevăd o activitate ulterioară activităţii de stabilire a dreptului la despăgubiri. În această situaţie nu operează automat înlocuirea celui obligat la despăgubiri cu A.V.A.S.-ul, acesta fiind legal obligat la emiterea unei decizii pentru măsurile reparatorii prin echivalent după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor.
Cât priveşte dispoziţiile invocate ca fiind încălcate, respectiv, art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea nu sunt incidente în cauză.
Referitor la susţinerea privind faptul că terenul nu se află în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât prin Încheierea nr. 53599 din 19 decembrie 2007, Statul Român şi-a înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate publică asupra terenului de 3247 m.p. şi a imobilelor construcţii aflate pe acesta.
Astfel, faptul că terenul nu se regăseşte în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public nu este de natură a conduce la concluzia că terenul nu s-ar afla în proprietatea statului, în raport de actele invocate anterior.
A fost înlăturată şi critica referitoare la suprafaţa de teren pentru care s-au acordat despăgubiri şi situarea acesteia, deoarece la fila 39 din dosar intimata-reclamantă a solicitat, în raport de expertiza efectuată în cauză, suprafaţa de 3247 m.p. situaţi în Bacău str. C.V. şi str. O.
Deşi prin notificarea formulată se solicită restituirea suprafeţei de 6307 m.p. situat în Bacău str. Bacău O.A. colţ cu str. C.V., instanţa de apel a apreciat că suprafaţa solicitată este situată în prezent, aşa cum a fost identificată de expert, pe str. C.V. şi str. O., fiind un teren aflat cu deschidere pe două laturi, la două străzi diferite, aşa cum a menţionat expertul în expertiza efectuată în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, arătând că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitate procesuală decât în situaţia de excepţie prevăzută de art. 28 din Legea nr. 10/2001, care însă nu se regăseşte în cauză.
Mai arată că prin Decizia în interesul legii nr. 27/2011, Înalta Curte a statuat, cu putere de lege, că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu poate fi obligat la despăgubiri băneşti în procedura Legii nr. 10/2001, iar acţiunile îndreptate direct împotriva sa în procedura Legii nr. 247/2005 sunt inadmisibile.
În consecinţă, clarificarea situaţiei juridice a terenului în litigiu revine Ministerului Justiţiei, care avea şi responsabilitatea întocmirii documentaţiei în vederea înregistrării bunurilor din administrarea sa în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, iar hotărârea instanţei de apel este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materie privind calitatea procesuală a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în litigiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a bunului.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, definesc unitatea deţinătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică), sau entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul ce face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste).
Potrivit aceloraşi norme, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanţelor Publice, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate).
În speţă, terenul în litigiu a fost proprietatea Camerei de Comerţ Bacău, dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 26 mai 1924.
Prin Decretul nr. 74/1949, terenul a fost preluat de stat, prin desfiinţarea camerelor de comerţ teritoriale, ulterior fiind dat în administrarea şi folosinţa Ministerului Justiţiei, prin Decizia nr. 867 din 26 octombrie 1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Bacău, pentru construirea Tribunalului Judeţean.
Prin Încheierea nr. 53599 din 19 decembrie 2007, Statul Român şi-a înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate publică asupra terenului de 3247 m.p. şi a imobilelor construcţii de pe acesta.
Rezultă că, asupra terenului în litigiu, Statul Român este titularul dreptului de proprietate publică, Ministerul Justiţiei având doar un drept de administrare.
Dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 invocate de recurentul-intervenient ca situaţie de excepţie în care Statul Român ar putea fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea acestui act normativ, potrivit cărora „în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice (...)", nu sunt aplicabile, în cauză fiind cunoscute atât unitatea deţinătoare, cât şi titularul dreptului de proprietate.
Recurentul-intervenient nu a fost obligat la acordarea de despăgubiri băneşti, cum eronat susţine, ci a fost obligat la propunerea acordării de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, situaţie faţă de care nu sunt incidente nici dispoziţiile Deciziei în interesul legii nr. 27/2011 privind lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român în litigiile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât prezenta cerere de chemare în judecată nu are natura juridică a unei acţiuni directe de obligare a Statului Român la despăgubiri.
Aşa cum deja s-a arătat, Statul Român nu a fost obligat la „acordarea de despăgubiri", acest lucru nemaifiind posibil în contextul procedurii administrative ulterioare celei judiciare, reglementate prin Legea nr. 247/2005, ci a fost obligat la „propunerea de acordare a despăgubirilor", în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu.
Aceasta întrucât în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, atribuţia de acordare a despăgubirilor revine instituţiei competente, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 302/2009, prevede că măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute la alin. (1), se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin decizie motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Aceste dispoziţii prevăd o activitate ulterioară aceleia de stabilire a dreptului la despăgubiri, situaţie faţă de care nu se poate reţine substituirea Statului Român de către A.V.A.S., întrucât această instituţie poate fi legal obligată la emiterea unei decizii pentru măsurile reparatorii prin echivalent doar după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor.
Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor şi Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor reprezintă entităţi cu atribuţii ulterioare formulării propunerii de acordare a despăgubirilor, în sensul că decizia conţinând titlul de despăgubire se emite de către Comisia Centrală, numai după finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi după urmarea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005.
În prezent, cele două autorităţi sus-citate nu sunt învestite cu atribuţiile legale, deoarece procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se declanşează numai după soluţionarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi transmiterea dosarului complet de către entitatea notificată, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Faţă de cele arătate, în mod corect instanţele anterioare au dispus obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea de acordare a despăgubirilor, obligaţie ce-i revine în calitate de titular al dreptului de proprietate al imobilului a cărui restituire s-a solicitat în procedura Legii nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul în interes propriu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Deciziei nr. 66 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5159/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5125/2012. Civil → |
|---|
