ICCJ. Decizia nr. 5148/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5148/2012
Dosar nr. 4655/109/2008
Şedinţa publică din 9 iulie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra apelurilor civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanţii T.Gh., N.M., M.A., D.M. şi M.A.E. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Piteşti - prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte a Dispoziţiei nr. 5643/2008 şi restituirea în natură şi a celor patru apartamente notate pe schiţa de plan cu numerele 4, 5, 6, 7, precum şi terenul aferent acestora în suprafaţă de 289,28 mp, iar în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că apartamentele în cauză au fost înstrăinate legal, să fie acordate despăgubiri potrivit dispoziţiilor legii speciale atât în ceea ce priveşte contravaloarea apartamentelor cât şi a terenului, imobile situate în Piteşti, strada Ş.V. nr. X, actualmente strada V.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii autoarei T.E., cea care a deţinut în deplină proprietate suprafaţa totală de 1.120 mp, precum şi imobilul construcţie situat pe acest teren, în Piteşti, actuala strada V. nr. Y. Autoarei reclamanţilor i s-au preluat în mod abuziv aceste imobile, situaţie ce nu a fost contestată de pârât. În urma demersurilor făcute în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a Legii nr. 247/2005, le-a fost restituită în natură o parte din imobilul teren, dar şi din imobilul construcţii, mai puţin imobilele descrise, pe considerentul că au fost cumpărate de chiriaşii celor 4 apartamente în temeiul Legii nr. 112/1995. Înainte de apariţia Legii nr. 112/1995, autoarea reclamanţilor era încă în viată, aceasta a făcut cerere de restituire a imobilelor, astfel încât chiriaşii sunt dobânditori de rea-credinţă. Iniţial, s-au propus tot despăgubiri, însă au contestat permanent acest lucru şi după 10 ani de corespondenţă s-a ajuns la dispoziţia atacată. La data de 19 martie 2009 reclamanţii au formulat cerere prin care au solicitat şi refacerea calculelor despăgubirilor făcute de pârât. S-a motivat această solicitare pe Adresa nr. 12208 din 25 februarie 2008, prin care s-a stabilit ca aceştia să achite suma de 137.352 RON, ce reprezintă actualizarea sumei de 27.358 RON, pe care a primit-o autoarea acestora.
Prin Sentinţa civilă nr. 160 din 6 iulie 2010, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis în parte acţiunea, a constatat că reclamanţii au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilelor constând din 4 (patru) apartamente şi teren în suprafaţă de 182,14 mp, sens în care s-a modificat dispoziţia contestată.
A fost obligat pârâtul Municipiul Piteşti - prin Primar la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.
În adoptarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, prin Hotărârea nr. 408 din 11 martie 1997 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 a fost admisă cererea autoarei reclamanţilor T.E. şi i-au fost acordate acesteia despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Piteşti, strada V. nr. Y, valoarea actualizată a despăgubirilor cuvenite fiind calculată la suma de 129.173.916 RON. În această hotărâre se face menţiune şi despre cele 4 apartamente ocupate de chiriaşi şi cu privire la care s-a propus acordarea de despăgubiri, ea nefiind contestată de autoarea reclamanţilor în temeiul Legii nr. 112/1995 în termen de 30 de zile de la comunicare, conform menţiunii cuprinse în art. 5.
În temeiul Legii nr. 10/2001, prin Dispoziţia nr. 5643 din 5 noiembrie 2008 a Municipiului Piteşti - prin Primar, reclamanţilor le-a fost restituit în natură, în calitate de moştenitori ai notificatoarei, terenul în suprafaţă de 107,48 mp reprezentând cota indiviză din părţile de folosinţă comună ale imobilului teren situat sub construcţia şi suprafaţa aferentă a lui SC R. SRL, SC L.E.P. CO SRL şi V.Gh., tot astfel le-a fost restituit în natură terenul în suprafaţă de 138,16 mp reprezentând suprafaţa utilă închiriată a lui SC R. SRL, SC L.E.P. SRL şi lui V.Gh. de la parterul imobilului-construcţie şi s-a restituit în natură şi suprafaţa de teren - curte de 830,72 mp, cu menţiunea că notificatorii vor asigura accesul la apartamentele din imobilul construcţie cumpărate în condiţiile Legii nr. 112/1995. S-a stabilit că dispoziţia devine titlu executoriu numai după achitarea sumei de 63.061 RON, ce reprezintă contravaloarea despăgubirilor primite de autoarea T.E. în condiţiile Legii nr. 112/1995.
În ceea ce priveşte restituirea în natură a celor 4 apartamente solicitate de reclamanţi, tribunalul a reţinut că din contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, acestea au fost înstrăinate în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Referitor la reaua-credinţă a dobânditorilor chiriaşi invocată de reclamanţi în motivarea acţiunii, tribunalul a reţinut că, în speţa dedusă judecăţii nu s-a făcut dovada relei-credinţe a chiriaşilor dobânditori, iar pe de altă parte, că Hotărârea nr. 408/1997 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu a fost contestată de autoarea reclamanţilor în temeiul legii sub imperiul căreia a fost adoptată.
Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice de identificare şi evaluare a apartamentelor solicitate de reclamanţi, lucrare ce a fost întocmită şi completată de expert tehnic ing. C.A.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) - (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, pot solicita restituirea în natură numai în cazul în care imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi numai după returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflaţie. În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei şi valoarea corespunzătoare de piaţă a imobilului.
Instanţa de fond a ţinut seama că nu s-a făcut dovada relei-credinţe a chiriaşilor la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, acestea fiind valabil încheiate în lipsa unei hotărâri care să constate contrariuI.
Cererea formulată de reclamanţi la data de 19 martie 2009, prin care au solicitat şi refacerea calculelor despăgubirilor făcute de pârât, a fost apreciată de tribunal ca neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, expertul contabil Z.G., în lucrarea depusă la dosar, a menţionat că în raport de prevederile art. 12 şi 13 din Legea nr. 112/1995 expertiza contabilă nu a avut la dispoziţie elemente care să stabilească cu exactitate dacă calculul făcut pentru stabilirea valorii despăgubirilor primite de T.E. este corect, iar pe de altă parte, din actele dosarului, rezultă că valoarea iniţială a fost indexată corect cu indicele de inflaţie, în sensul prevederilor legale sus-menţionate.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis în parte acţiunea şi a constatat că reclamanţii au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilelor constând în patru apartamente şi teren în suprafaţă de 182,14 mp, sens în care a modificat decizia contestată, fiind menţinută în rest dispoziţia.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, atât reclamanţii T.Gh., N.M., M.A., D.M. şi M.A.E., cât şi pârâtul Municipiul Piteşti - prin Primar, iar prin Decizia civilă nr. 68/A din 10 iunie 2011 Curtea de Apel Piteşti, cu majoritate, în complet de divergenţă, a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus că reclamanţii au dreptul să primească despăgubiri în valoare de 355.788 RON şi încă 3.100 RON cheltuieli de judecată, a înlăturat prevederile art. 2 din Dispoziţia nr. 5643/2008 şi a constatat că suma de 63.061 RON a fost achitată de către reclamanţi, menţinând în rest sentinţa; a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Piteşti, a obligat pe apelantul-pârât la plata sumei de 4.700 RON cheltuieli de judecată către apelanţii-reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au susţinut reaua-credinţă a cumpărătorilor celor patru apartamente înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, însă nu au înţeles să învestească prima instanţă cu un capăt de cerere distinct formulat în contradictoriu cu dobânditorii, prin care să se solicite nulitatea acestor contracte, cadru procesual care să permită celor din urmă, formularea de apărări. Astfel prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorilor nu a răsturnată, în mod corect fiind aplicat disp. art. 1899 C. civ.
S-a reţinut că imobilele solicitate au fost înstrăinate anterior apariţiei Legii nr. 10/2001 şi nu s-a constatat nulitatea actelor de vânzare-cumpărare, operaţiune juridică în baza căreia deveneau aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Apelanţii au invocat jurisprudenţa CEDO în materie, însă autoarea reclamanţilor a beneficiat de prevederile legilor reparatorii primind despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995 încă din anul 1998, când a primit suma de 273.588.483 RON, despăgubire cu care a fost de acord la acel moment achiesând la Hotărârea Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Pârâta nu are calitatea de persoană deţinătoare în accepţiunea art. 21 din Legea nr. 10/2001, deoarece nu deţinea la data intrării în vigoare a legii, imobile le solicitate a fi restituite în natură, ele fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.
Au fost considerate fondate criticile privind stabilirea concretă a cuantumului sumelor cuvenite contestatorilor.
Fiind incidente dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, curtea, ca instanţă de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească în concret drepturile părţilor ca urmare a aplicării tezelor prevăzute de articolul menţionat.
Acest articol prevede două teze distincte. Pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 şi care nu au mai putut fi restituite în natură, dar pentru care contestatorii au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995, foştii proprietari au dreptul la diferenţa dintre valoarea de piaţă a imobilului şi valoarea actualizată a sumei primite. Pentru imobilele restituite în natură în baza Legii nr. 10/2001 şi pentru care au primit despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995, au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
Expertiza efectuată în cauză şi cu privire la care părţile nu au formulat obiecţiuni, a concluzionat că valoarea totală a despăgubirilor primite actualizate cu indicele de inflaţie aferentă părţii de imobil vândute conform Legii nr. 112/1995, ce ar trebui returnată de contestatori este de 81.380 RON iar valoarea de piaţă a părţii de imobil vândute, respectiv cele patru apartamente este de 443. 168 RON.
Rezultă că diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea de piaţă a imobilului vândut este 443.168 RON - 81.380 RON = 361.788 RON sumă ce s-a dispus a fi acordată apelanţilor-contestatori, pentru construcţii.
Valoarea despăgubirilor primite actualizate cu indicele de inflaţie pentru partea din imobil restituită în natură este de 69.061 RON, din care aceştia au restituit înainte de emiterea dispoziţiei suma de 63.061 RON, rămânând de restituit o diferenţă de 6.000 RON. Ca urmare a acestei operaţiuni, a fost înlăturată din dispoziţie obligarea contestatorilor la plata sumei de 63.061 RON sumă achitată de către aceştia.
Din valoarea cuvenită apelanţilor-contestatori pentru apartamente de 361.788 RON s-a scăzut suma de 6.000 RON rezultând drepturile la despăgubiri ale apelanţilor-contestatori în sumă de 355.788 RON, sens în care a fost modificată dispoziţia emisă.
A fost respinsă cererea apelanţilor-contestatori în sensul acordării şi a chiriei încasate de către pârât, deoarece, aceştia nu au avut calitatea de proprietari ai celor patru apartamente, primind despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv.
S-a admis şi ultima critică, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., reţinându-se că instanţa de fond a obligat-o pe pârâtă la cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 RON, deşi suma avansată le instanţa de fond era mult mai mare, respectiv de încă 3.100 RON sumă ce include şi onorariul de expert, conform chitanţelor aflata la dosar.
Apelul formulat de pârât a fost respins ca nefondat, instanţa de fond stabilind corect îndreptăţirea contestatorilor la despăgubiri.
Lipsa cuantumului acestor despăgubiri nu îi este imputabilă tribunalului atâta timp cât expertizele efectuate în cauză nu au stabilit în concret sumele, datorită conduitei pârâtului, care nu a putut depune un calcul defalcat pe fiecare imobil, a sumelor plătite în temeiul Legii nr. 112/1995, abia în faza apelului realizându-se această operaţiune.
S-a reţinut că apelantul îşi invocă propria culpă, aceea de a nu fi stabilit despăgubiri iniţiale pentru fiecare imobil ci globale, ceea ce a îngreunat soluţionarea cauzei de către prima instanţă.
În baza art. 274 C. proc. civ. apelantul-pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 4.700 RON.
În opinie separată s-a considerat că vânzarea apartamentelor înainte de finalizarea procedurii administrative de restituire a imobilelor, în condiţiile în care măsura naţionalizării dispusă în baza Decretului nr. 92/1950, nu poate constitui un temei legal al titlului statului vânzător, astfel că ingerinţa în dreptul de proprietate, fără respectarea principiului legalităţii, constituie motiv suficient să se aprecieze că, potrivit opţiunilor contestatorilor, sunt îndreptăţiţi la restituirea apartamentelor şi terenului aferent în natură, asigurându-se pe această cale scopul reparator şi complinitor al Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen legal, reclamanţii şi Primarul Municipiului Piteşti.
În motivarea recursului său, Primarul Municipiului Piteşti a susţinut că instanţa de apel, a pronunţat o soluţie greşită, ignorând probele existente la dosarul cauzei, astfel:
Prin Hotărârea nr. 408 din 11 martie 1997 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995, existentă la dosar, numitei T.E., autoarea reclamanţilor, i s-au acordat despăgubiri băneşti în sumă totală de 129.173.916 RON, compusă din 96.133.916 RON - valoarea construcţiei şi 33.040.000 RON - valoarea terenului aferent în suprafaţă de 1.120 mp privind întreg imobilul, inclusiv, cele 4 (patru) apartamente, plus suprafaţa de 182,14 mp, care în prezent fac obiectul contractelor de vânzare cumpărare ale foştilor chiriaşi. Suma nu a fost contestată de T.E., autoarea reclamanţilor, fiind de 129.173.916 RON, la data acordării, actualizată la valoarea de 273.588.483 RON şi încasată conform Ordinului de plata nr. 20437 din 7 decembrie 1998 al Băncii Naţionale - sucursala Argeş.
Susţine că reclamanţii nu ar fi îndreptăţiţi la acordarea unei diferenţe de despăgubiri, pentru imobilul apartamente şi teren, ce nu pot fi restituite în natură, atâta vreme cât instanţa de fond a reţinut pe baza expertizei tehnice efectuată în dosar, faptul că, expertul contabil nu a avut suficiente elemente care să stabilească cu exactitate dacă, calculul făcut pentru stabilirea valorii despăgubirilor primite de T.E. în condiţiile Legii nr. 112/1995 este corect.
Mai mult decât atât, instanţa de apel, nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, conform cărora, chiar şi instanţa de fond a reţinut că valoarea iniţiala a fost indexată corect cu indicele de inflaţie.
De asemenea, nu s-a avut în vedere prevederile legale, cuprinse la art. 20 din Legea nr. 10/2001, prin care, persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primita, actualizată cu indicele de inflaţie.
Astfel, instanţa de apel, trebuia sa observe că, din dispoziţia contestată, rezulta faptul că, s-a dispus restituirea în natură a unor suprafeţe de teren rămase libere şi o suprafaţă de construcţie.
Mai mult decât atât, pentru a se putea restitui în natură, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 condiţionează returnarea sumei primită cu titlul de despăgubire.
În aceste condiţii, în mod corect comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a stabilit ca pentru restituirea în natură a unor părţi din imobilul construcţie şi teren, este necesar ca solicitanţii să achite suma de 63.061 RON, reprezentând valoarea actualizată a despăgubirilor acordate anterior. Pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură nu s-au stabilit diferenţe de despăgubiri, avându-se în vedere că la momentul acordării, acestea au fost acordate îndestulător.
Solicită de asemenea şi admiterea recursului în ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.100 RON.
În motivarea recursului declarat, reclamanţii T.Gh., N.M., M.A., D.M., M.A.E., susţin următoarele motive de recurs:
1. Cel prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, în mod eronat instanţa de apel a apreciat ca nefondată prima critică referitoare la nerestituirea în natură a celor patru apartamente înstrăinate de intimatul pârât Municipiul Piteşti - prin Primar, unor terţi, în baza Legii nr. 112/1995, raportându-se numai la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Solicită restituirea în natură a celor 4 apartamente notate pe schiţa de plan cu numerele 4, 5, 6, şi 7 şi beciul aferent acestora; a terenului aferent acestor apartamente în suprafaţă de 181,08 mp (potrivit RET Căpăţână); a restului de teren în suprafaţă de 143,91 mp ocupat de construcţii ridicate fără autorizaţie de construcţie (potrivit RET întocmit de acelaşi expert Căpăţână), pentru următoarele argumente:
În jurisdicţia constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că această imposibilitate în care se află contestatorii cu privire la redobândirea posesiei asupra imobilului reprezintă o ingerinţă în dreptul lor de proprietate, urmare a actelor de vânzare-cumpărare încheiate după declanşarea procedurii administrative de restituire a bunului.
Pentru imposibilitatea restituirii în natură, statul, prin autoritatea care administra bunul, a plătit fostului proprietar o despăgubire, astfel că, la data de 8 februarie 2011, când a intrat în vigoare legea nr. 10/2001, proprietarul, deşi nu se afla în posesia bunului, a fost despăgubit.
Cât privesc cuantumul despăgubirilor şi a calităţii acestora de a fi proporţionale cu privarea dreptului de proprietate, contestatorii nu au criticat Hotărârea nr. 408/1997, adoptată de către Comisia Judeţeană Argeş de Aplicare a Legii nr. 112/1995, ceea ce nu presupune că, în lipsa unei astfel de contestaţii, titularii au fost de acord cu despăgubirile primite.
Chiar formularea unei noi cereri de restituire în natură a imobilului şi acceptarea restituirii despăgubirilor primite exprimă intenţia neechivocă a contestatorilor de a dobândi dreptul prin restituirea în natură, cererea autoarei lor fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 10/2001, care reglementează dreptul persoanei îndreptăţite de a opta pentru păstrarea despăgubirilor primite şi restituirea în natură a imobilului, cu condiţia rambursării sumei reactualizate.
Arătă că prin Hotărârea nr. 159 din data de 13 decembrie 2006 emisă de Comisia Judeţeană Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, s-a respins contestaţia formulată de contestatori, cu motivarea: „Imobil nedemolat şi notificat în condiţiile Legii nr. 10/2001, urmând a fi restituit terenul împreună cu casa situată pe acesta”.
Numai că ulterior, inexplicabil, s-a revenit de către intimatul pârât asupra restituirii integrale în natură a celor două imobile.
Apartamentele nr. 4, 5, 6 şi 7 şi terenul aferent acestora în suprafaţă de 181,03 mp au fost naţionalizate prin Decretul nr. 52/1950, astfel încât potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, acestea fac parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv.
Aşa fiind, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini”.
Reclamantul invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că restituirea în natură a imobilelor solicitate este măsura echitabilă atât pentru statul român cât şi pentru apelanţii-contestatori atâta timp cât cifrele de la ANRP sunt descurajante în onorarea de către stat a măsurilor reparatorii în echivalent. Menţionează şi hotărârea pilot Atanasiu şi Poenaru vs. România şi Solon vs. România.
Susţin că motivarea instanţei de fond în sensul că autoarea recurenţilor reclamanţi n-a contestat Hotărârea nr. 408 din 11 martie 1997 a Comisiei Judeţene a Legii nr. 112/1995 în termen legal, nu are relevanţă juridică întrucât imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 92/1950, iar prin voinţa expresă a legiuitorului (art. 47 din Legea nr. 10/2001. republicată), a fost înlăturată chiar autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie, persoanele îndreptăţite putând apela din nou la concursul autorităţii judecătoreşti pentru a obţine măsuri reparatorii în sistemul legii speciale.
Arată că restituirea în natură a întregului imobil se impune pentru satisfacerea spiritului de echitate şi dreptate, întrucât, în majoritate, apartamentele cumpărate de foştii chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995, nu le-au fost necesare pentru satisfacerea nevoilor personale locative, ci pentru scopuri mercantile, atâta timp cât sunt închiriate la diverşi, inclusiv firme comerciale. Chiar dacă nu au învestit prima instanţă cu un capăt de cerere distinct formulat în contradictoriu cu dobânditorii, prin care să se solicite nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, solicită valorificarea apărărilor formulate în acest sens.
Numai intimata-pârâtă avea calitatea de a i se adresa notificarea bazată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, atâta timp cât aceasta a deţinut imobilele solicitate a fi restituite în natură, întrucât dispoziţiile art. 20 din aceeaşi lege prevăd în alin. (1) posibilitatea solicitării restituirii în natură .... şi numai după returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflaţie. Or, o asemenea returnare a sumei, nu poate fi realizată decât celui care a beneficiat de respectiva sumă.
Faţă de criticile de mai sus, solicită admiterea acestui motiv de recurs, modificarea soluţiei pronunţată la apel şi restituirea în natură a bunurilor detaliate mai sus.
2. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Critică neacordarea chiriei încasate de intimatul-pârât, deoarece, motivarea în sensul că recurenţii reclamanţi nu au avut calitatea de proprietari ai celor patru apartamente, este contradictorie cu natura pricinii, chiria cuvenită fiind cea aferentă şi reactualizată pentru partea de imobil închiriată de intimatul-pârât şi care li s-a restituit în natură, potrivit suplimentului de expertiză contabilă judiciară - Z.G. - de 111.191 RON. Această chirie li se cuvine pentru calitatea de proprietari a ceea ce s-a închiriat şi care ulterior le-a fost restituit în natură, situaţie cu totul contradictorie cu cea reţinută de către instanţa de apel, care aşa cum motivează în alin. penultim din pagina a 7-a al hotărârii recurate, se referă la chiria aferentă celor patru apartamente vândute, deci nerestituite în natură.
Contravaloarea chiriei încasată de intimatul-pârât pentru partea de imobil ce li s-a restituit în natură, depăşeşte cuantumul reţinut de returnat în sarcina lor de către instanţa de apel, astfel: chirie încasată de intimatul-pârât pe nedrept 111.191 RON; de returnat: 81.310 RON + 6.000 RON (total 87.310) 87.310 RON; diferenţă de încasat de către recurenţii-reclamanţi: 23.881 RON.
Deci suma iniţială reţinută de către instanţa de apel drept valoare de piaţă a părţii de imobil vândute, respectiv cele patru apartamente de 443.168 RON, trebuie majorată cu diferenţa de încasat indicată mai sus de 23.881 RON, urmând să primească despăgubiri totale de 467.049 RON.
3. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (1), pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Instanţa de apel nu a făcut corect aplicaţiunea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi nu le-a acordat integral cheltuielile de judecată pe care reclamanţii le-au suportat cu procesul la instanţa de fond.
Instanţa de apel în mod eronat a obligat pe pârâtul-intimat doar la încă 3.100 RON către recurenţii-reclamanţi deoarece suma totală a cheltuielilor avansate la instanţa de fond a fost de 6.110 RON, din care acordate de prima instanţă 1.000 RON; corectate în apel, prin acordarea a încă 3.100 RON, diferenţa neacoperită fiind de 2.010 RON.
Prin urmare, având în vedere soluţia statuată de către instanţa de apel şi că asemenea cheltuieli de judecată au fost solicitate de către apelanţii reclamanţi, instanţa de apel trebuia să-l oblige pe apelantul pârât la plata cheltuielilor de judecată solicitate, în cuantumul dovedit.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:
În ceea ce priveşte recursul pârâtului Primarul Municipiului Piteşti, acesta este nefondat.
Criticile formulate vizează nelegalitatea dispoziţiei de acordare a diferenţei de despăgubiri, în condiţiile în care, susţine recurentul, acestea au fost achitate în baza Legii nr. 112/1995, iar valoarea iniţială a fost indexată cu indicele de inflaţie. De asemenea, recurentul critică admiterea cererii accesorii privind cheltuielile de judecată.
Critica se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind greşita aplicare a legii.
Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost corect interpretate şi aplicate în cauza dedusă judecăţii. Astfel, potrivit textului de lege menţionat, „În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare de piaţă a imobilului.”
În acest context, Înalta Curte apreciază că dispoziţia instanţei de apel privind plata diferenţelor de despăgubiri pentru apartamentele din imobil ce nu au fost restituite în natură, fiind vândute în baza Legii nr. 112/1995, este în concordanţă cu textul de lege menţionat, dat fiind faptul că modalităţile de calcul a valorii imobilului au fost modificate prin algoritmul Legii nr. 10/2001, faţă de cel al Legii nr. 112/1995, noua lege permiţând reevaluarea despăgubirilor conform valorii de piaţă stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, la solicitarea beneficiarului şi acordarea diferenţei între valoarea astfel stabilită şi cea actualizată a sumei acordate în aplicarea Legii nr. 112/1995. Astfel, nu poate fi făcută, aşa cum a susţinut recurentul, o apreciere asupra gradului de îndestulare al beneficiarului, din despăgubirile acordate iniţial, în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 nu permite o astfel de apreciere, dispunând fără echivoc asupra modului de calcul al despăgubirilor.
În ceea ce priveşte modul concret de efectuare a acestui calcul, din actele dosarului nu rezultă că recurentul pârât a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă efectuat în faza procesuală a apelului, aceasta reprezentând un aspect de temeinicie ce nu poate fi supus controlului judiciar de legalitate efectuat de instanţa de recurs.
Nici critica referitoare la cererea accesorie de plată a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, dat fiind dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., aplicabile recurentului, atât la fond cât şi în apel, ca parte căzută în pretenţii.
În ceea ce priveşte recursul reclamanţilor, Înalta Curte constată că acesta este fondat numai în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată.
Astfel, principala solicitare, de restituire în natură a apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, a fost corect respinsă de către instanţa de apel, în opinia majoritară, ca fiind lipsită de temei legaI. În absenţa unei cereri, soluţionată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, cerere care trebuia formulată în termenul special şi cu respectarea procedurii prevăzută de art. 45 din Legea nr. 10/2001, actul juridic de înstrăinare, intrat în circuitul civil, se bucură de prezumţia de validitate şi eficacitate, ce nu poate fi înlăturată pe cale incidentală, în prezentul litigiu.
Prin urmare, nu se pot restitui în natură, aşa cum au pretins reclamanţii, apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 10/2001, câtă vreme actele de înstrăinare sunt prezumate a fi legale, în cauză fiind incidente disp. art. 18 lit. c) care dispun în sensul că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Nici art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi invocat de recurenţii reclamanţi ca un temei juridic distinct în susţinerea pretenţiilor proprii, privind restituirea în natură a unor imobile înstrăinate anterior adoptării Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care acesta a fost declarat neconstituţional prin decizia 1055/2008 a Curţii Constituţionale. Astfel, Curtea Constituţională a apreciat că art. 47 din Legea nr. 10/2001 este neconstituţional, fiind contrar principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii astfel cum este consacrat de art. 44 din Constituţie, fiind încălcat dreptul de proprietate al dobânditorului de bună-credinţă în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a validat expertiza contabilă în baza căreia s-au compensat sumele ce trebuiau restituite de reclamanţi cu titlu de despăgubiri încasate, pentru a beneficia de restituirea în natură a unei părţi din imobil, potrivit art. 20 alin. (1) cu diferenţa reprezentând valoarea de piaţă a apartamentelor vândute, calculată potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Recurenţii-reclamanţi au invocat disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, prin prisma faptului că au solicitat chiria cuvenită pentru partea de imobil închiriată de intimatul-pârât şi care li s-a restituit în natură, şi nu, aşa cum a analizat instanţa de apel, chiria pentru cele patru apartamente pentru care nu au avut calitatea de proprietari.
Din verificarea conţinutului contestaţiei şi cererilor formulate la instanţa de fond, rezultă că reclamanţii au solicitat să se scadă din valoarea actualizată a despăgubirilor pe care trebuie să le restituie pârâtului, chiria încasată pentru partea din imobil restituită în natură de administratorul de fond locativ pe perioada 1998 - 2007. Însă, în apelul declarat împotriva sentinţei, reclamanţii s-au referit expres, prin pct. 3 al motivării, la „chiria încasată pentru cele 4 apartamente nerestituite în natură în sumă de 111.191,17 RON”.
Prin urmare, nu poate fi imputată instanţei de apel, propria confuzie în care s-au aflat reclamanţii atunci când au formulat o astfel de critică referitoare la neacordarea chiriei, critică cu privire la care Curtea de Apel s-a pronunţat, reţinând lipsa calităţii de proprietari a reclamanţilor cu privire la cele 4 apartamente vândute, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., privind o eventuală motivare contradictorie în soluţionarea acestui petit.
Este întemeiată în schimb critica referitoare la modul în care instanţa de apel a apreciat asupra cheltuielilor de judecată efectuate la instanţa de fond.
Astfel, se constată că, faţă de soluţia de admitere a acţiunii, reclamanţii sunt îndreptăţiţi, în baza art. 274 C. proc. civ., la recuperarea cheltuielilor de judecată.
Instanţa de fond a acordat reclamanţilor suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, prin decizia instanţei de apel fiind adăugaţi încă 3.100 RON, în plus faţă de cheltuielile stabilite de tribunaI.
Reclamanţii au depus, însă, la dosarul instanţei de fond chitanţe fiscale prin care au dovedit plata tuturor sumelor de bani pretinse, respectiv onorariile pentru expertiza construcţii (401 RON, 1.600 RON, 1.100 RON, 500 RON) şi pentru expertiza contabilă (401 RON, 1.200 RON), precum şi pentru onorariul avocatului (500 RON), în cuantum total, potrivit notei de calcul depusă în recurs, de 6.115 RON.
Instanţele de fond nu au motivat soluţia de acordare în parte a cheltuielilor de judecată în condiţiile în care au admis cererea reclamanţilor de plată a diferenţei de despăgubiri pe baza acestor expertize.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte va admite recursul reclamanţilor, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va modifica în parte, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia recurată obligând pârâtul Primarul Municipiului Piteşti în baza art. 274 C. proc. civ. să plătească reclamanţilor suma totală de 6.115 RON, cheltuieli de judecată.
În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga acelaşi pârât să plătească reclamanţilor 500 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.
Pentru considerentele expuse anterior, va fi respins recursul declarat de Primarul Municipiului Piteşti ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Piteşti împotriva Deciziei nr. 68/A din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite, în parte recursul declarat de reclamanţii T.Gh., N.M., M.A., D.M. şi M.A.E. împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică, în parte, decizia recurată numai cu privire la cheltuielile de judecată şi în consecinţă:
Obligă pârâtul Primarul Municipiului Piteşti să plătească reclamanţilor T.Gh., N.M., M.A., D.M. şi M.A.E. suma de 6115 RON, cheltuieli de judecată.
Obligă acelaşi pârât, Primarul Municipiului Piteşti, să plătească reclamanţilor T.Gh., N.M., M.A., D.M. şi M.A.E., 500 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5146/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5206/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
