ICCJ. Decizia nr. 5307/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5307/2012
Dosar nr. 1611/33/2009
Şedinţa publică din 14 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 757 din 7 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 7292/117/2006 s-a admis în parte plângerea formulată de petenţii V.G.V., V.F., V.R.M. împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 şi, în consecinţă, s-a anulat în parte Dispoziţia nr. 2444 din 17 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
S-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 971 mp teren identificat în planul de situaţie aflat la fila 112, ca fiind între punctele A-B-C-D-E-F-G-H-J-K-M-L, respectiv:
- 109 mp din nr. top AA, BB, din C.F. CC Cluj;
- 373 mp din nr. top DD din C.F. EE Cluj;
- 299 mp din nr. top FF din C.F. EE Cluj;
- 190 mp din nr. top GG, din C.F. EE Cluj, conform expertizei efectuate de ing. G.T. şi care face parte integrantă din hotărâre.
S-a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, pentru suprafaţa de 1.709 mp teren.
S-au menţinut dispoziţiile în ce priveşte art. 2 - 5.
S-a respins cererea privind acordarea unui alt teren în compensare.
S-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru instalaţii şi împrejmuire.
S-a respins cererea privind stabilirea servituţii de trecere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut faptul că petenţii au notificat Primăria Municipiului Cluj-Napoca, la data de 20 iunie 2001, solicitând restituirea în natură şi respectiv măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu nr. top. GG, FF şi DD - teren în suprafaţă totală de 2.484 mp şi pentru drumul de servitute cu nr. top. AA şi BB în suprafaţă de 196 mp. Suprafaţa solicitată în natură a fost de 792 mp, iar pentru diferenţa de 1.692 mp, ocupată de blocuri, trotuare şi construcţii s-au solicitat despăgubiri. Totodată, au fost pretinse despăgubiri şi pentru instalaţiile încorporate în sol, respectiv pentru împrejmuirea preluată.
Prin Dispoziţia nr. 2/444 din 17 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 238 mp, situată pe str. D., sub condiţia restituirii sumei reprezentând despăgubiri acordate la expropriere, actualizate. Pentru restul terenului expropriat - în suprafaţă de 2.442 mp - s-au propus despăgubiri, acordate în condiţiile legii speciale.
În urma analizei probelor administrate în cauză (înscrisuri, proba cu expertiza tehnică judiciară), tribunalul a apreciat că varianta propusă de expert, respectiv restituirea în natură a suprafeţei de 971 mp teren neafectat de construcţii şi instalaţii, liber de orice sarcini şi în limitele arătate de expert, este cea corectă şi reală.
Varianta în care s-a propus restituirea suprafeţei de 1.038 mp nu este obiectivă şi reală pentru că în această variantă punctele D-E se identifică cu traseul conductei de gaz şi canalizare, iar punctele E-F au fost trasate artificial pentru a mări frontul la stradă al parcelei.
Este fără îndoială că terenul a fost preluat abuziv, este situat în intravilan şi nu a fost restituit până în prezent.
Susţinerile pârâtului privind existenţa unui punct gospodăresc pe terenul solicitat nu au fost dovedite.
În ce priveşte apartenenţa terenului la domeniul public, această împrejurare nu împiedică restituirea în natură, având în vedere data la care imobilul a fost cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1.709 mp, care nu poate fi restituit în natură, pentru acesta instanţa a decis acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, iar sub acest aspect prevederile cuprinse la art. 2 - 5 din dispoziţia atacată au fost menţinute.
Instanţa a considerat că cererea petenţilor privind acordarea unui alt teren în compensare nu poate fi primită, întrucât parcela solicitată are o suprafaţă mult mai mare decât suprafaţa nerestituită în natură, iar pârâtul, ca proprietar al imobilului, nu a optat pentru această modalitate, conform copiei anunţului făcut de Primăria Cluj-Napoca.
Petenţii au solicitat şi despăgubiri pentru instalaţia de apă, canalizare, două cămine de vizitare şi gardul demolat.
Această cerere s-a considerat şi ea neîntemeiată deoarece Legea nr. 10/2001 se referă la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate şi care, conform art. 6, înseamnă terenuri cu sau fără construcţii, dar şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii.
Reclamanţii nu au formulat o cerere expresă pentru crearea unei servituţi de trecere spre terenul restituit în natură, dar din conţinutul motivelor dezvoltate - punctul C rezultă că se solicită o asemene servitute.
Prin aceeaşi expertiză s-a arătat că servitutea de trecere din str. D. către terenul ce a fost întotdeauna în proprietatea reclamanţilor face obiectul Dosarului 4036/2006 al Tribunalului Cluj, dosar în care s-a propus şi o servitute către terenul ce urmează a fi restituit în natură.
Întrucât reclamanţii nu au formulat o cerere expresă privitoare la stabilirea unui drept de servitute de trecere, soluţionarea acesteia urmează să se facă într-un dosar distinct.
Prin Decizia civilă nr. 102/R din 4 aprilie 2008 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în Dosar nr. 7292/117/2006, s-a admis în parte apelul declarat de reclamanţii V.G.V., V.F., V.R.M., a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că au fost obligaţi pârâţii să propună acordarea unor despăgubiri reclamanţilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru următoarele bunuri: instalaţia de apă, instalaţia de canalizare, două cămine de vizitare şi gard din lemn, încorporate imobilului teren preluat de stat prin expropriere, situat administrativ în Cluj-Napoca, str. D., evidenţiat în C.F. HH cu nr. top GG, FF, DD, AA, BB, având în vedere despăgubirile încasate la expropriere.
Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contra aceleiaşi hotărâri.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Corespunde realităţii faptul că prin notificarea formulată la data de 20 iunie 2001 şi înregistrată cu nr. 213/2001, reclamanţii V.G., V.F.A. şi V.R.M., în calitate de moştenitori ai defunctului proprietar tabular V.F., au solicitat măsuri reparatorii aferente terenurilor preluate în mod abuziv de stat, respectiv: 2.484 mp teren identificat cu nr. top. GG, FF şi DD şi 196 mp teren identificat cu nr. top. AA şi BB, având categoria de folosinţă "drum de servitute". Reclamanţii au precizat că solicită restituirea în natură a parcelei libere de construcţii, în suprafaţă de 792 mp şi despăgubiri băneşti pentru diferenţa rămasă, precum şi pentru instalaţiile şi gardul, care au fost preluate împreună cu terenul, după cum urmează: instalaţia de apă (48 ml), instalaţia de canalizare (48 ml), cămine de vizitare în incinta imobilului (2 buc.), gard din lemn (105 ml), edificat în partea estică a terenului.
La data de 26 august 2005, reclamanţii au trimis o nouă notificare, prin care au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 992 mp şi despăgubiri băneşti aferente diferenţei de teren, instalaţiilor de apă, canalizare şi gardului din lemn.
Prin Dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca cu nr. 2444 din 17 iulie 2006 s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor, a terenului în suprafaţă de 238 mp, situat administrativ în str. D., evidenţiat în C.F. HH, cu nr. top. GG, FF, DD, AA şi BB. Totodată, s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru diferenţa de 2.442 mp teren din totalul suprafeţei de 2.484 mp teren, preluat de stat prin expropriere.
Actele de stare civilă anexate notificării, precum şi extrasele de carte funciară fac dovada indubitabilă a calităţii reclamanţilor, aceea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, a existenţei şi întinderii dreptului de proprietate pe care autorul comun al acestora l-a avut asupra imobilului teren cu privire la care se pretind măsuri reparatorii.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de ing. expert G.T. s-a concluzionat că este liberă şi susceptibilă de restituire în natură o suprafaţă de 971 mp teren, din totalul corpului de proprietate pretins a fi restituit, pe acest teren fiind amplasate garaje în construcţie provizorie, o parte din traseul reţelei electrice şi a celui de canalizare, traseu care poate însă fi modificat, o alee betonată şi o bordură din beton.
Prima instanţă a făcut o judicioasă aplicare a textelor normative, apreciind în mod temeinic că este posibilă restituirea în natură a unei suprafeţe determinate de 971 mp teren, ocupată exclusiv de garaje, respectiv construcţii demontabile în înţelesul legii, în jurul cărora există o alee betonată.
Este adevărat că expertul a reţinut faptul că parcela identificată pentru a putea fi restituită în natură este afectată de o porţiune din traseul liniei electrice şi al reţelei de canalizare, pe o porţiune scurtă, însă acesta nu reprezintă un impediment real pentru o restituire în natură, fiind posibilă modificarea traseului indicat.
Cu referire la servitutea de trecere, în mod corect tribunalul a constatat că reclamanţii nu au formulat o cerere expresă în acest sens, cerere care de altfel ar avea caracterul unei acţiuni de drept comun de natură să atragă competenţa unei alte instanţe, nicidecum a secţiei civile a tribunalului, învestită printr-o normă imperativă de competenţă specială. Se reţine totodată împrejurarea că stabilirea unui drept de trecere face obiectul Dosarului civil nr. 4036/2006, în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Cluj.
Prima instanţă a omis însă a se pronunţa cu privire la pretenţiile reclamanţilor referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru instalaţiile şi împrejmuirea, preluate odată cu terenul, deşi o astfel de cerere a fost formulată prin notificare.
În aceste circumstanţe, instanţa de apel a procedat la o suplimentare a probatoriului, reclamanţii justificându-şi pretenţiile prin înscrisuri şi declaraţia martorului A.I. Astfel, potrivit foii de sarcini a colii funciare nr. HH Cluj, sub C+2 s-a înscris un drept de ipotecă asupra porţiunii de sub B 4 a proprietarului V.F., în favoarea Uzinelor de Apă şi Canalizare ale Municipiului Cluj, pentru suma de 320 RON taxă de apă şi canal, planurile de situaţie, detaliul gardului şi detaliu de montare a apometrului, relevă cu certitudine faptul că imobilul a beneficiat de instalaţiile de apă şi canalizare, fiind totodată împrejmuit cu un gard.
Martorul A.I. a declarat în faţa instanţei că a deţinut un imobil în vecinătatea celui care a aparţinut reclamanţilor şi cunoaşte faptul că la data preluării prin expropriere, terenul în litigiu era împrejmuit parţial, la frontul de la stradă existând un gard din lemn, respectiv construit din stâlpi din lemn şi şipci, pe o lungime de cel mult 40 ml. De asemenea, o porţiune a curţii era împrejmuită pe două laturi cu un gard din lemn, cu o lungime de aproximativ 20 x 2 ml.
Martorul a arătat că imobilul avea instalaţie de apă, instalaţie de canalizare şi cămin de vizitare, iar după preluare gardul a fost rupt şi ars, astfel încât nu s-a putut recupera nimic din materialul lemnos şi nici din materialele încorporate în instalaţiile de apă şi canalizare.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, prin imobile, în sensul acestei legi, se înţeleg terenurile cu sau fără construcţii, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare. Măsurile reparatorii privesc şi instalaţiile preluate odată cu imobilul, indiferent de destinaţia acestuia.
Reclamanţii sunt aşadar îndreptăţiţi la măsuri reparatorii aferente instalaţiilor de apă şi canalizare încorporate în imobilul teren preluat de stat prin expropriere, precum şi gardului împrejmuitor, construit din lemn, atâta timp cât au dovedit cu certitudine existenţa acestor bunuri la momentul preluării terenului de către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâtul, iar prin Decizia civilă nr. 5209 din 6 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 102 din 4 aprilie 2008 a Curţii de Apel Cluj, care a fost casată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Instanţa de recurs a reţinut în esenţă că expertiza efectuată în cauză şi schiţa terenului în litigiu aflat în dosarul administrativ constituit la nivelul unităţii administrativ-teritoriale sesizate cu notificarea, nu lămuresc, în raport de normele aplicabile raportului juridic litigios, existenţa/inexistenţa în cauză a unui impediment la restituirea bunului în natură şi eventual, parte care poate fi restituită în natură în măsura în care s-ar constata ca reală susţinerea pârâtului privind imposibilitatea de restituire a bunului, în tot sau în parte.
În considerarea celor arătate, Înalta Curte a constatat că se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru suplimentarea probaţiunii, inclusiv completarea lucrării de expertiză tehnică în vederea determinării cu rigurozitate a terenului liber ce poate fi restituit în natură, în accepţiunea legii speciale, scop în care vor fi solicitate şi relaţii corespunzătoare de la instituţiile ce deţin reţelele de cablu menţionate privind posibilitatea translatării acestora şi limitele acestei translaţii.
Prin decizia de casare s-a impus a se verifica şi celelalte susţineri ale pârâtului potrivit cărora pe terenul restituit s-ar afla platforma betonată mare, care are destinaţia de punct gospodăresc, aspect ce nu a fost supus dezbaterii în cauza dedusă judecăţii, deşi a fost invocat, precum şi celelalte critici privind greşita acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în modalitatea despăgubirii pentru bunurile mobile considerate imobile prin destinaţie, susţinerile privind includerea acestora în despăgubirea acordată la momentul exproprierii, ca şi aptitudinea acestora de a se încadra în categoria menţionată în raport de prevederile art. 468 C. civ., care reglementează bunurile "imobile prin destinaţie".
În rejudecare, dosarul s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. 1611/33/2009.
Prin Decizia nr. 277/A din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie, a admis în parte apelurile declarate de reclamanţii V.G.V., V.F., V.R.M. şi de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 757 din 7 noiembrie 2007 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
A obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să dispună restituirea în natură către reclamanţi a terenului situat în Cluj-Napoca, str. D., evidenţiat iniţial în C.F. HH Cluj-Napoca cu număr top GG, FF, DD, AA, BB, potrivit expertizei întocmite în cauză de expert G.T., care se identifică cu:
- 200 mp din număr top GG, din C.F: EE Cluj-Napoca
- 359 mp din număr top FF, din C.F. EE Cluj-Napoca
- 365 mp din număr top DD, din C.F. EE Cluj-Napoca
-114 mp din număr top AA, BB, din C.F. CC Cluj-Napoca, mai puţin suprafaţa de 10 mp necesară exploatării liniei electrice de 10 kv şi cea de 6 mp necesare liniei de IP evidenţiate pe schiţa de la fila 200 apel rejudecare cu linia de culoare albastră, respectiv culoare galbenă, cu o lăţime de 0,1 m pe teren, terenul restituit în natură reclamanţilor având suprafaţa totală de 1.022 mp.
A obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să propună acordarea de despăgubiri reclamanţilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru restul suprafeţei de 1.658 mp din terenul înscris iniţial în C.F. HH Cluj-Napoca cu număr top GG, FF, DD, AA, BB.
A obligat pârâtul să propună acordarea de despăgubiri reclamanţilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în valoare de 33.225 RON şi pentru următoarele bunuri: instalaţia de apă, instalaţia de canalizare, două cămine de vizitare şi gard din lemn, încorporate imobilului teren preluat de stat prin expropriere, situat administrativ în Cluj-Napoca, str. D., evidenţiat iniţial în C.F. HH Cluj-Napoca cu număr top GG, FF, DD, AA, BB, având în vedere despăgubirile încasate la expropriere.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată parţiale în apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Conformându-se îndrumărilor date prin decizia de casare, instanţa de rejudecare a dispus efectuarea unor adrese către deţinătorii reţelelor de utilităţi care traversează terenul în litigiu, către pârât pentru a comunica situaţia platformei betonate şi a punctului gospodăresc amplasat pe teren, precum şi întocmirea unor suplimente la rapoartele de expertiză iniţiale, care să ia în considerare răspunsurile comunicate de către furnizorii de utilităţi, care deţin cabluri subterane.
S-a reţinut că din răspunsul comunicat de către SC C.A.S. SA reiese că reţeaua de canalizare existentă pe terenul din litigiu nu face parte din reţeaua publică de canalizare, ci este parte componentă a canalizării interioare, proprietate privată, iar din punct de vedere tehnic poate fi mutată pe un alt traseu. Totodată, din conţinutul acestui răspuns rezultă că raportat la dispoziţiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007, din punctul de vedere al furnizorului de apă/canalizare, terenul este susceptibil de restituit în natură.
Potrivit răspunsului furnizat de către SC F.D.E.E.T.N., pe terenul în litigiu există reţele electrice şi echipamente energetice care pot fi mutate în condiţiile art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, arătându-se totodată că pentru linia electrică aflată în proprietatea acestei societăţi - 0,4 Kv, trasată cu linie albastră pe schiţa de la fila 200 - este necesar un culoar pentru exploatare de 0,1 m.
În ceea ce priveşte aleea betonată, platforma de parcare, precum şi platforma pentru punctul gospodăresc, pârâtul a arătat că aceste dotări au fost executate o dată cu blocurile şi le deservesc pe acestea.
Referitor la aceeaşi platformă betonată, s-a arătat că aceasta constituie singurul acces auto în caz de forţă majoră, singurul acces pentru intervenţiile necesare efectuării de reparaţii la faţadele nordică şi vestică a blocului nr. 90, singurul acces la grupul gospodăresc şi accesul auto şi pietonal la proprietăţile private, situate din punct de vedere administrativ pe str. U., respectiv D.
S-a arătat totodată că planurile de sistematizare întocmite pe terenurile expropriate nu au prevăzut şi nu prevăd construcţii provizorii, prin urmare, garajele construite nu au fost prinse în planurile de sistematizare.
Referitor la planurile de sistematizare originale, prin acelaşi răspuns pârâtul a arătat că nu le deţine.
Acelaşi răspuns - în sensul că nu deţine planul iniţial de sistematizare elaborat înainte de anul 1989, pentru zona Cartierului G., în care este situat şi imobilul de pe str. D. - a fost comunicat şi de către Direcţia de Urbanism şi Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Mun. Cluj-Napoca, de către Consiliul Judeţean Cluj, care a arătat că decretul de expropriere care a operat în zonă nu conţine planuri de sistematizare şi nici alte planşe din care să reiasă dacă în zona respectivă erau prevăzute locuri de parcare.
Tot în considerarea celor statuate prin decizia de casare, s-a dispus efectuarea unui supliment al raportului de expertiză de evaluare a bunurilor mobile, imobile prin destinaţie, precum şi a terenului cu luarea în considerarea aceloraşi bunuri.
Din coroborarea probelor administrate reiese că în absenţa planurilor iniţiale de sistematizare este posibilă restituirea în natură a suprafeţei de 1.038 mp teren, potrivit completării la raportul iniţial de expertiză tehnică judiciară, diminuată cu suprafeţele de 10, respectiv 6 mp necesare exploatării celor două linii electrice - IP şi 0,4 Kv.
La alegerea acestei variante instanţa de apel a luat în considerare completarea la raportul iniţial de expertiză tehnică judiciară întocmită în apel, în cadrul căreia expertul a explicat de unde provine diferenţa de suprafaţă de teren între cele două rapoarte de expertiză. Iniţial, expertul a propus restituirea în natură a suprafeţei de 971 mp, variantă agreată de către prima instanţă, însă, ulterior, printr-o completare a propus spre restituire suprafaţa de 1.038 mp, justificând această diferenţă prin următoarele aspecte, considerate ca pertinente de către instanţa de apel: existenţa în plus a unei suprafeţe de 13,18 m reprezentând distanţa între pct. 147 - 146 de pe schiţă, ambele aflate pe colţuri; existenţa în plus unei suprafeţe de 1,36 mp între pct. C şi D; a unei suprafeţe de 1,05 mp între pct. A şi B, distanţa H-L de 51,74 ml şi distanţa L - 147 de 52,80 m, corespunzătoare planului conform C.F.
Întrucât prin scăderea din această suprafaţă liberă de 1.038 mp a traseului necesar exploatării şi întreţinerii celor două linii electrice, rămâne în final o suprafaţă liberă de 1.022 mp, doar cu privire la aceasta, în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se va dispune restituirea în natură.
Pentru diferenţa de teren cu privire la care restituirea nu este posibilă, fiind ocupat de blocurile edificate în urma exproprierii şi suprafeţele de teren necesare exploatării acestora, însumând 1.658 mp (cu includerea suprafeţei totale de 16 mp necesară exploatării celor două linii electrice), pârâtul va fi obligat în baza art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Totodată, în condiţiile în care pârâtul nu a făcut dovada că reclamanţii au fost despăgubiţi pentru bunurile mobile, devenite imobile prin destinaţie, ce au făcut şi ele obiectul exproprierii, în baza art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pârâtul va fi obligat să propună acordarea de despăgubiri reclamanţilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în valoare de 33.225 RON şi pentru aceste bunuri, respectiv: instalaţia de apă, instalaţia de canalizare, două cămine de vizitare şi gard din lemn, încorporate imobilului teren preluat de stat prin expropriere, situat administrativ în Cluj-Napoca, str. D., evidenţiat iniţial în C.F. HH Cluj-Napoca cu număr top GG, FF, DD, AA, BB, având în vedere eventualele despăgubiri încasate la expropriere.
În ce priveşte apelul pârâtului, raportat la soluţia pronunţată cu privire la apelul reclamanţilor, sub aspectul exceptării de la restituirea în natură a suprafeţei de teren necesară exploatării liniilor electrice care traversează terenul în litigiu, s-a considerat că şi apelul declarat de pârât este admisibil în parte, întrucât şi pârâtul, prin calea de atac promovată, a criticat hotărârea primei instanţe arătând că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, terenul fiind traversat de utilităţi (cablu electric subteran) aparţinând domeniului public.
Dând eficienţă acestei critici, aşa cum s-a arătat cu ocazia soluţionării apelului declarat de reclamanţi, instanţa a scăzut din terenul cu privire la care a dispus restituirea în natură, suprafaţa de 16 mp, ţinând seama astfel de suprafaţa necesară exploatării celor două cabluri electrice care traversează terenul în litigiu.
Celelalte critici invocate în apelul declarat de pârât nu sunt fondate, urmând a fi respinse:
Cu privire la punctul gospodăresc şi platforma betonată nu s-a făcut dovada că edificarea acestora ar fi fost cuprinsă în planul iniţial de sistematizare, iar faptul că terenul aparţine domeniului public al municipiului nu împiedică restituirea sa în natură. Legea nr. 10/2001 nu conţine prevederi prohibitive sub acest aspect, fiind obligatorie, din perspectiva art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilelor libere, chiar în situaţia în care aparţin domeniului public.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în limitele admiterii căii de atac promovate de către reclamanţi, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată parţiale în apel, în sumă de 2.000 RON, reprezentând costul parţial al expertizelor dispuse în apel - 490 RON, 1.120 RON, 210 RON, 350 RON.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
I. Reclamanţii critică decizia pronunţată de curtea de apel din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa trebuia să dispună restituirea în natură a întregii suprafeţe de 1.038 mp, fără a se scădea suprafaţa aferentă liniei electrice, luându-se în considerare varianta de expertiză a expertului G.T., depusă la termenul din 19 martie 2010, în care propune mutarea liniei electrice pe exteriorul parcelelor, pe cheltuiala SC E. SA.
Soluţia adoptată de instanţă, prin scăderea suprafeţei aferente liniei electrice încalcă dispoziţiile H.G. nr. 250/2007 de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Mai susţin recurenţii-reclamanţi că din adresa Primăriei rezultă că pe terenul solicitat se află o parcare şi garaje demontabile, edificate fără forme legale şi fără a fi fost avute în vedere în planul de amenajare al zonei, iar instalaţia de canalizare, care afectează parţial terenul, poate fi de asemenea mutată.
II. Pârâtul a formulat următoarele critici cu privire la decizia pronunţată de instanţa de apel:
În mod greşit a reţinut instanţa de apel că terenul poate fi restituit în natură, întrucât din probele administrate rezultă că terenul se află în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public. Având în vedere că dreptul de proprietate publică este inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil, singura modalitate de stabilire a măsurilor reparatorii este acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Din rapoartele de expertiză efectuate în cauză rezultă că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de utilităţi (cablu electric subteran) aparţinând domeniului public, iar platforma betonată este necesară bunei utilizări a imobilelor învecinate. Mai mult, terenul propus a fi restituit este traversat de două reţele electrice, iar la limita acestora sunt reţelele de gaze naturale şi canalizare aferente imobilelor învecinate.
Faţă de raportul de expertiză efectuat în cauză, varianta de restituire în natură a suprafeţei de 971 mp ar fi cea mai corectă, întrucât astfel s-ar asigura accesul neîngrădit la reţelele de gaz şi canalizare.
Mai susţine pârâtul că este nelegală şi dispoziţia prin care instanţa a stabilit cuantumul despăgubirilor, susţinând că în raport cu dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, singura autoritate competentă în acest sens este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, reclamanţii nu au depus la dosar declaraţie pe proprie răspundere în sensul că nu au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat şi că îşi asumă obligaţia restituirii acestora în cazul în care se constată ulterior că s-au acordat despăgubiri.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului pârâtului, iar pe fond, respingerea acţiunii.
Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:
I. Criticile reclamanţilor vizează exclusiv dispoziţia instanţei de apel privind restituirea în natură a suprafeţei de teren de 1.022 mp, rezultată prin scăderea din suprafaţa totală de 1.038 mp a celei afectate de traseul necesar exploatării şi întreţinerii a două linii electrice.
Prin Decizia nr. 5209 din 6 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în primul ciclu procesual, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că existenţa amenajărilor exclude posibilitatea restituirii terenului în natură către reclamanţi, acestea fiind afectate normalei utilizări a blocurilor de locuinţe situate în imediata vecinătate a terenului propus a fi restituit.
Faţă de dezlegarea dată prin decizia de casare, în raport cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., susţinerea reclamanţilor nu poate fi primită.
Critica se constată a fi nefondată şi faţă de dispoziţiile din teza finală a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevăd: "pentru partea de teren ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Noţiunea de amenajări de utilitate publică este definită de dispoziţiile art. 10.3 din H.G. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, dintre care norma indică exemplificativ: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea.
În raport de situaţia de fapt reţinută, curtea de apel a aplicat corect dispoziţiile legale incidente, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului liber, iar pentru suprafaţa afectată amenajărilor de utilitate publică, precum şi pentru bunurile mobile, devenite imobile prin destinaţie, a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, respectând astfel dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii au invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă nu au formulat critici care să poată fi încadrate în acest motiv de nelegalitate.
Pentru considerentele expuse, recursul reclamanţilor apare ca fiind nefondat, urmând a fi respins ca atare.
II. În ce priveşte recursul pârâtului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilind o procedură în cadrul căreia să se verifice şi să se stabilească dreptul persoanelor pretins îndreptăţite la restituirea în natură sau la despăgubire, în caz de imposibilitate de restituire a unor astfel de imobile.
Este necontestat în cauză că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 şi că reclamanţii au, în condiţiile acestei legi, calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea bunului ce a aparţinut autorului lor.
Contrar celor susţinute de pârât prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că nicio dispoziţie din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea despăgubirilor pe care le reglementează pentru imobile ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, dacă acestea au fost preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, despăgubirile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pot fi acordate inclusiv pentru imobile care, în prezent, aparţin domeniului public, dacă regimul juridic al bunurilor intră în sfera de reglementare a actului normativ, astfel că această critică nu poate fi primită.
Critica pârâtului privind restituirea în natură a terenului, faţă de împrejurarea că acesta este traversat de două reţele electrice, precum şi de reţele de gaze naturale şi canalizare, aferente imobilelor învecinate este superfluă faţă de soluţia pronunţată prin decizia recurată, prin care instanţa de apel a scăzut din suprafaţa de teren pentru care a dispus restituirea în natură, suprafaţa de 10 mp necesară exploatării liniei electrice de 10 kv şi cea de 6 mp necesare liniei de IP.
Totodată, ca situaţie de fapt ce nu poate fi cenzurată în recurs, s-a reţinut că în suprafaţa nerestituibilă în natură este inclusă şi cea necesară exploatării blocurilor edificate în urma exproprierii; cu privire la punctul gospodăresc şi platforma betonată s-a reţinut că nu s-a făcut dovada că edificarea acestora a fost inclusă în planul de sistematizare.
Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia reclamanţii nu au depus la dosar declaraţie pe proprie răspundere în sensul că nu au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat, întrucât împrejurarea că s-ar fi plătit vreo despăgubire la momentul preluării imobilului nu conduce la stingerea dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii, ci doar condiţionează acordarea acestora de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite.
În ceea ce priveşte însă susţinerea privind greşita stabilire de către instanţa de apel a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, critica este fondată, pentru următoarele considerente:
Art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede: "(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale (...).", iar alin. (2) prevede:
"(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale (...)."
Prin Decizia LII/2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a statuat: "Prevederile cuprinse în art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005".
per a contrario, deciziile sau dispoziţiile emise ulterior adoptării Legii nr. 247/2005 sunt supuse prevederilor art. 16 din Titlul VII, cum este cazul de faţă, întrucât reclamanţilor de la momentul pronunţării deciziei recurate în prezenta pricină li s-a recunoscut cu caracter definitiv calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri.
Prin intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, care a modificat şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a scindat procedura prevăzută de acest act normativ în două etape, anume, pe de o parte, a statuat că instanţele civile sunt abilitate să verifice şi să stabilească dreptul persoanelor îndreptăţite la restituire ori despăgubire, în cadrul legal instituit prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 iar, pe de altă parte, a statuat că stabilirea cuantumului final al despăgubirii şi plata efectivă a acesteia sunt în competenţa Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor şi se realizează, sub controlul instanţei de contencios administrativ, în procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În speţă, decizia contestată în cauză a fost emisă la data de 17 iulie 2006, deci ulterior adoptării Legii nr. 247/2005.
Aşa fiind, prin stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, instanţa de apel a judecat cauza cu depăşirea limitelor competenţelor conferite de legiuitor în această fază a procedurii de acordare a măsurilor reparatorii.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi, va admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va înlătura menţiunea privind cuantumul despăgubirilor stabilite ca măsuri reparatorii în echivalent, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 277/A din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Modifică în parte decizia, în sensul că înlătură menţiunea privind cuantumul despăgubirilor stabilite ca măsuri reparatorii în echivalent.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii V.G.V., V.F., V.R.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5310/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5584/2012. Civil → |
|---|
